ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra

conflictului de competență de față, pe baza materialului și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 127 din 31 martie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus,

în conformitate cu art. 42 alin. (3) și art. 160

6

alin. (4) C. proc.

pen. declinarea competenței de soluționare a cererii de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul A.V. în favoarea Curții de Apel Iași.

Pentru a dispune

astfel, Curtea a avut în vedere că, prin cererea formulată la data de 29 martie

2011 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub

nr. 289/2/2011, inculpatul A.V., prin intermediul apărătorului ales a solicitat

în baza art. 160

2

și următoarele C. proc. pen. liberarea sa

provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare

preventivă emis în baza încheierii din 22 februarie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1583/2/2011, prin care

a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA și s-a dispus arestarea sa

preventivă pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În motivarea acestei

cereri s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., în sensul că infracțiunea reținută în sarcina

sa este pedepsită cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani și nu există date

care să justifice temerea că va săvârși o nouă infracțiune dacă va fi pus în

libertate sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea vreunor martori ori prin alterarea sau distrugerea altor mijloace

de probă, în contextul în care inculpatul nu are interesul de a-și agrava

situația și dorește să participe la corecta stabilire a situației de fapt.

Analizând actele

dosarului raportat la cererea reprezentantului Ministerului Public – Direcția

Națională Anticorupție de declinare a competenței de soluționare a prezentei

cauze în favoarea Curții de Apel Iași întemeiată pe prevederile art. 160

6

alin. (4) C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este întemeiată având în

vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 160

6

alin. (4) C. proc. pen. „rezolvarea cererii de liberare provizorie în cursul

urmăririi penale revine instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza

în fond”.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut că instanța competentă, atât din

punct de vedere material și după calitatea persoanei, cât și din punct de

vedere teritorial, în raport cu criteriile instituite prin dispozițiile art. 30

alin. (1) C. proc. pen., să judece fondul cauzei în care față de inculpatul A.V.

s-a luat măsura arestării preventive, este Curtea de Apel Iași, în a cărei rază

teritorială de competență au fost săvârșite pretinsele fapte și inculpatul își

are domiciliul, iar nu Curtea de Apel București care nu îndeplinește nici unul

dintre criteriile prevăzute de lege pentru determinarea competenței după

teritoriu.

S-a mai arătat că este

adevărat că potrivit art. 30 alin. (3) C. proc. pen., atunci când urmărirea

penală este efectuată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, procurorul prin rechizitoriu, ținând seama, ca în raport de

împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal,

stabilește care va fi instanța competentă să judece cauza în fond, însă

alegerea acestei instanțe nu este aleatorie, ci se raportează în mod

obligatoriu tot la criteriile prevăzute în art. 30 alin. (1) C. proc. pen., or

așa cum rezultă din actele dosarului, Curtea de Apel București nu satisface

nici unul dintre aceste criterii, astfel încât nici nu va putea fi desemnată ca

instanță competentă în condițiile art. 30 alin. (3) C. proc. pen.

Investită cu

soluționarea cererii de liberare provizorie în urma declinării de competență,

Curtea de Apel Iași, în baza încheierii nr. 10 din 8 aprilie 2011 a Secției

Penale și pentru Cauze cu Minori a dispus în temeiul art. 42 C. proc. pen.

declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București și constatând ivit

conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

ca regulator de competență.

În motivarea soluției

de declinare, Curtea a reținut următoarele :

Cererile de liberare

provizorii sunt, de fapt, cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

alte măsuri preventive.

Art. 160

6

alin. (4) C. proc. pen. stabilește instanța competentă să judece cererile de

liberare provizorie, formulate în cursul urmăririi penale, din punct de vedere

al competenței materiale.

Competența

teritorială se stabilește în condițiile art. 30 C. proc. pen.

Din interpretarea

logică a dispozițiilor care reglementează soluționarea cererilor cu privire la

măsurile preventive în cursul urmăririi penale și a dispozițiilor art. 30 C.

proc. pen., competentă teritorial este instanța în raza căreia s-a efectuat

urmărirea penală.

Atunci când există

competență teritorială alternativă de a judeca fondul cauzei, pentru cererile

efectuate în cursul urmăririi penale, competența revine instanței

corespunzătoare în grad în circumscripția căreia se află locul de deținere ori

sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează urmărirea

penală, aceasta pentru a se asigura celeritatea în soluționarea unor astfel de

cereri.

Acest mod de

stabilire a competenței pentru faza de urmărire penală a intervenit atunci când

nu există identitate de loc pentru parchetul care efectuează urmărirea penală,

ori loc de detenție cu instanța corespunzătoare să judece fondul cauzei.

S-a motivat că având

în vedere competența teritorială alternativă pentru soluționarea fondului,

prerogativa procurorului inclusă în dispozițiile art. 30 alin. (3) C. proc.

pen. de a sesiza mai multe instanțe pentru soluționarea fondului, soluționarea cererii

în cauză revine Curții de Apel București, instanță care a dispus asupra luării

și prelungirii măsurii arestării preventive, aceasta și pentru a se putea

respecta celeritatea și asigurarea garanțiilor procesuale ale inculpaților.

Hotărând asupra conflictului

negativ de competență astfel creat, Înalta Curte expune :

Din interpretarea

literală, logică și sistematică a dispozițiilor art. 30 alin. (3) C. proc. pen.,

dar și ale art. 160

6

alin. (4) C. proc. pen. rezultă că, în cauză, competența

de soluționare revine Curții de Apel Iași.

Astfel, prevederile

art. 30, care reglementează competența pentru infracțiuni săvârșite în țară

stabilesc criteriile în funcție de care se determină competența după teritoriu.

Alin. (2) al textului

de lege invocat statuează cu privire la instanța competentă a soluționa în fond

cauza, în raport cu criteriile enunțate în alin. (1) al aceluiași articol, în

condițiile în care urmărirea penală a fost efectuată în raza sa de

circumscripție.

În fine, alin. (3) al

art. 30 C. proc. pen. – ce interesează în cauză – stabilește că în situația în

care urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție sau de către parchetele de pe lângă curțile de apel ori

de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori județean,

procurorul, prin rechizitoriu stabilește, căreia dintre instanțele prevăzute în

alin. (1) îi revine competența de a judeca, ținând seama că, față de

împrejurarea cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

Ori, astfel cum

Curtea de Apel București a constatat, competența, atât din punct de vedere

material și după calitatea persoanei, cât și în raport cu criteriile prevăzute

prin dispozițiile art. 30 alin. (1) C. proc. pen., din perspectiva competenței

teritoriale, aparține Curții de Apel Iași.

Analizând criteriile

reglementate de lege pentru determinarea competenței după teritoriu, se poate concluziona

că, în speță, Curtea de Apel București nu satisface niciunul dintre acestea.

Argumentele aduse de

Curtea de Apel Iași cu privire la caracterul cererilor de liberare provizorie,

care ar fi în fapt cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu alte

măsuri preventive, precum și cele referitoare la necesitatea asigurării

celerității soluționării unor asemenea cereri nu pot fi primite, interpretarea

logică a dispozițiilor în materie impunând concluzia că în soluționarea cererii

de liberare provizorie formulată de inculpatul A.V., competența aparține Curții

de Apel Iași.

În virtutea

considerentelor ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, instanță căreia i se va trimite

dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe inculpatul A.V. în favoarea Curții de Apel

Iași, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 aprilie 2011.