ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra conflictului de competență de față, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 127 din 31 martie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, în conformitate cu art. 42 alin. (3) și art. 160 6 alin. (4) C. proc. pen. declinarea competenței de soluționare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.V. în favoarea Curții de Apel Iași. Pentru a dispune astfel, Curtea a avut în vedere că, prin cererea formulată la data de 29 martie 2011 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 289/2/2011, inculpatul A.V., prin intermediul apărătorului ales a solicitat în baza art. 160 2 și următoarele C. proc.

pen. liberarea sa provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii din 22 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1583/2/2011, prin care a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA și s-a dispus arestarea sa preventivă pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003. În motivarea acestei cereri s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., în sensul că infracțiunea reținută în sarcina sa este pedepsită cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani și nu există date care să justifice temerea că va săvârși o nouă infracțiune dacă va fi pus în libertate sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea vreunor martori ori prin alterarea sau distrugerea altor mijloace de probă, în contextul în care inculpatul nu are interesul de a-și agrava situația și dorește să participe la corecta stabilire a situației de fapt. Analizând actele dosarului raportat la cererea reprezentantului Ministerului Public – Direcția Națională Anticorupție de declinare a competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Iași întemeiată pe prevederile art. 160 6 alin. (4) C. proc.

pen., Curtea a constatat că aceasta este întemeiată având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 160 6 alin. (4) C. proc. pen. „rezolvarea cererii de liberare provizorie în cursul urmăririi penale revine instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut că instanța competentă, atât din punct de vedere material și după calitatea persoanei, cât și din punct de vedere teritorial, în raport cu criteriile instituite prin dispozițiile art. 30 alin. (1) C. proc. pen., să judece fondul cauzei în care față de inculpatul A.V. s-a luat măsura arestării preventive, este Curtea de Apel Iași, în a cărei rază teritorială de competență au fost săvârșite pretinsele fapte și inculpatul își are domiciliul, iar nu Curtea de Apel București care nu îndeplinește nici unul dintre criteriile prevăzute de lege pentru determinarea competenței după teritoriu.

S-a mai arătat că este adevărat că potrivit art. 30 alin. (3) C. proc. pen., atunci când urmărirea penală este efectuată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul prin rechizitoriu, ținând seama, ca în raport de împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal, stabilește care va fi instanța competentă să judece cauza în fond, însă alegerea acestei instanțe nu este aleatorie, ci se raportează în mod obligatoriu tot la criteriile prevăzute în art. 30 alin. (1) C. proc. pen., or așa cum rezultă din actele dosarului, Curtea de Apel București nu satisface nici unul dintre aceste criterii, astfel încât nici nu va putea fi desemnată ca instanță competentă în condițiile art. 30 alin. (3) C. proc.

pen. Investită cu soluționarea cererii de liberare provizorie în urma declinării de competență, Curtea de Apel Iași, în baza încheierii nr. 10 din 8 aprilie 2011 a Secției Penale și pentru Cauze cu Minori a dispus în temeiul art. 42 C. proc. pen. declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București și constatând ivit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție ca regulator de competență. În motivarea soluției de declinare, Curtea a reținut următoarele : Cererile de liberare provizorii sunt, de fapt, cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu alte măsuri preventive. Art. 160 6 alin. (4) C. proc. pen. stabilește instanța competentă să judece cererile de liberare provizorie, formulate în cursul urmăririi penale, din punct de vedere al competenței materiale.

Competența teritorială se stabilește în condițiile art. 30 C. proc. pen. Din interpretarea logică a dispozițiilor care reglementează soluționarea cererilor cu privire la măsurile preventive în cursul urmăririi penale și a dispozițiilor art. 30 C. proc. pen., competentă teritorial este instanța în raza căreia s-a efectuat urmărirea penală. Atunci când există competență teritorială alternativă de a judeca fondul cauzei, pentru cererile efectuate în cursul urmăririi penale, competența revine instanței corespunzătoare în grad în circumscripția căreia se află locul de deținere ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează urmărirea penală, aceasta pentru a se asigura celeritatea în soluționarea unor astfel de cereri.

Acest mod de stabilire a competenței pentru faza de urmărire penală a intervenit atunci când nu există identitate de loc pentru parchetul care efectuează urmărirea penală, ori loc de detenție cu instanța corespunzătoare să judece fondul cauzei. S-a motivat că având în vedere competența teritorială alternativă pentru soluționarea fondului, prerogativa procurorului inclusă în dispozițiile art. 30 alin. (3) C. proc. pen. de a sesiza mai multe instanțe pentru soluționarea fondului, soluționarea cererii în cauză revine Curții de Apel București, instanță care a dispus asupra luării și prelungirii măsurii arestării preventive, aceasta și pentru a se putea respecta celeritatea și asigurarea garanțiilor procesuale ale inculpaților.

Hotărând asupra conflictului negativ de competență astfel creat, Înalta Curte expune : Din interpretarea literală, logică și sistematică a dispozițiilor art. 30 alin. (3) C. proc. pen., dar și ale art. 160 6 alin. (4) C. proc. pen. rezultă că, în cauză, competența de soluționare revine Curții de Apel Iași. Astfel, prevederile art. 30, care reglementează competența pentru infracțiuni săvârșite în țară stabilesc criteriile în funcție de care se determină competența după teritoriu. Alin. (2) al textului de lege invocat statuează cu privire la instanța competentă a soluționa în fond cauza, în raport cu criteriile enunțate în alin. (1) al aceluiași articol, în condițiile în care urmărirea penală a fost efectuată în raza sa de circumscripție.

În fine, alin. (3) al art. 30 C. proc. pen. – ce interesează în cauză – stabilește că în situația în care urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către parchetele de pe lângă curțile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori județean, procurorul, prin rechizitoriu stabilește, căreia dintre instanțele prevăzute în alin. (1) îi revine competența de a judeca, ținând seama că, față de împrejurarea cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal. Ori, astfel cum Curtea de Apel București a constatat, competența, atât din punct de vedere material și după calitatea persoanei, cât și în raport cu criteriile prevăzute prin dispozițiile art. 30 alin. (1) C. proc.

pen., din perspectiva competenței teritoriale, aparține Curții de Apel Iași. Analizând criteriile reglementate de lege pentru determinarea competenței după teritoriu, se poate concluziona că, în speță, Curtea de Apel București nu satisface niciunul dintre acestea. Argumentele aduse de Curtea de Apel Iași cu privire la caracterul cererilor de liberare provizorie, care ar fi în fapt cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu alte măsuri preventive, precum și cele referitoare la necesitatea asigurării celerității soluționării unor asemenea cereri nu pot fi primite, interpretarea logică a dispozițiilor în materie impunând concluzia că în soluționarea cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul A.V., competența aparține Curții de Apel Iași.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, instanță căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A.V. în favoarea Curții de Apel Iași, instanță căreia i se va trimite dosarul. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2011.