ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3868/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 504 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Constanta, sectia

civilă, a fost admisă acțiunea reclamantei A.M. formulată prin mandatar Ș.V. în

contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța, prin primar, și Consiliul Local

al municipiului Constanța, pârâții fiind obligați să lase reclamantei în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din teren în suprafață

de 75 mp și construcție cu două camere și dependințe, având ca vecinătăți: N - propr.

B.V.; S - str. I.P.P.; E - propr. B.V.; V - parte a locuinței numitului A.E.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut că prin notificarea înregistrată sub nr. 5057 din 30 aprilie 2001 E.S. a

solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanța,

compus din construcție cu destinație de locuință, alcătuită din două camere și

dependințe și teren în suprafață de 75 mp, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 3 din

23 ianuarie 2008 emis de B.N.P. C.B., se atestă că moștenitoarea defunctului E.S.

este reclamanta A.M., care, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 12527 din 12 decembrie 1972, a dobândit, împreună cu defunctul său soț,

dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Constanța, compus

din construcție cu destinație de locuință alcătuită din două camere și

dependințe și teren în suprafață de 75 mp.

Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr.

4363 din 18 aprilie 1974 imobilul a devenit proprietatea exclusivă a soților E.S.

și M., iar prin Decizia nr. 299 din 16 iunie 1987 a fostului Consiliu Popular

Județean Constanța imobilul a fost preluat în proprietatea statului.

Din adresa din 15 ianuarie 2009 emisă de Direcția

Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Constanța a rezultat că imobilul

revendicat aparține domeniului privat al municipiului Constanța, iar din adresa

din 15 ianuarie 2009 emisă de către S.P.I.T.V.B.L. Constanța, a rezultat că în

perioada 1966 - 1975 la matricola 467 figura E.S., iar ulterior apare mențiunea

„trecut la stat Decizia nr. 293 din 16 iunie 1987 C.P.J. Constanța".

Din adresa din 12 februarie 2009 emisă de către R.A.E.D.P.P.

Constanța a rezultat că de la momentul preluării în proprietatea statului și

până în prezent, imobilul litigios nu a fost închiriat către vreo persoană,

însă a fost întocmită o fișă de calcul a chiriei numitului E.S.

Imobilul a fost identificat și evaluat prin raportul

de expertiză tehnică imobiliară efectuat de către expert B.D., stabilindu-se că

în prezent are o valoare de circulație de 47.000 lei și reținându-se că nu a

fost înstrăinat.

În raport de modalitatea de preluare, s-a apreciat că

imobilul în litigiu intră în domeniul de aplicare a art. 2 lit. h) din Legea nr.

10/2001, iar în ceea ce privește modalitatea de acordare a măsurilor

reparatorii, față de împrejurarea că imobilul ce a făcut obiectul notificării

se regăsește liber în patrimoniul municipiului Constanța, s-a acordat eficiență

principiului prevalentei restituirii în natură.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel pârâții

Municipiul Constanța, prin primar, si Consiliul Local al municipiului

Constanța, care au criticat soluția sub aspectul identificării obiectului

material al raportului litigios.

Apelanții pârâți au arătat că expertiza efectuată în

cauză nu s-a fundamentat pe un plan de situație actual, amplasamentul dispus

prin expertiză neavând corespondent în realitate, aspect față de care au fost

formulate obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză, care au fost însă

respinse ca neîntemeiate.

S-a mai arătat că pentru identificarea terenului este

necesară deplasarea expertului la fața locului și efectuarea de măsurători,

având în vedere că planul din 1974 este prea vechi, existând diferențe între

dimensiunile terenului, menționate în planul din 1974 și cel realizat de

primărie.

S-a specificat astfel că diferențele vizează

dimensiunile laturilor terenului la str. I.P.P., care în planul anului 1974

este de 13,10 m, iar în planul primăriei este de 13,37 m (cei 0,27 m pe

lungimea de 10,65 însemnând o diferență de 2,87 mp.); dimensiunile laturii de

la strada menționată și cea paralelă sunt egale în planul din anul 1974, pe

când în cel al primăriei sunt diferite, rezultând o diferență de 3,51 mp.

S-a mai susținut că, în planul aferent anului 1974 nu

este identificat imobilul reieșit din partaj, ci doar cel care forma obiectul

partajării, concluzia fiind aceea că s-ar impune efectuarea unei noi expertize

care să aibă ca obiect identificarea imobilului, cu luarea în considerare a

planului de situație întocmit de un expert într-un alt litigiu, referitor la

proprietatea vecinului, B.S., ca și atașarea Dosarului civil nr. 1944/118/2008

al Tribunalului Constanța.

Prin Decizia civilă nr. 208/ C din 21 septembrie 2009

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă si

asigurări sociale a respins ca nefondat apelul pârâților, reținând că aspectele

referitoare la incorecta determinare a amplasamentului imobilului, constând în

discrepanțe de date existente în planul de situație din anul 1974 (fila 20 dosar

fond) și, respectiv, în planul anexă la schița bunului imobil (fila 35 verso),

nu au relevanță în ceea ce privește dezlegarea în drept a cauzei, întrucât

obiectul notificării l-a constituit doar partea din imobil ce a revenit

numitului E.S. în baza actului de partaj voluntar nr. 4363/1974, acesta fiind

și imobilul ce a făcut obiectul deciziei de preluare nr. 293/1987.

Instanța de apel a mai reținut că vecinătățile pe

lungimea liniei de hotar au fost corect determinate, planul din 1974 cuprinzând

măsurătorile efectuate asupra limitelor întregului imobil supus partajării, iar

nu asupra părții de imobil ce a făcut obiectul notificării, iar obiecțiunile la

raportul de expertiză au fost corect înlăturate, în măsura în care nu s-au

administrat probatorii din care să rezulte un alt amplasament decât cel

stabilit prin expertiză.

Cu referire la atașarea dosarului privind litigiul

purtat de către un terț, instanța de apel a apreciat că în speță nu se impune o

asemenea măsură procesuală, întrucât nu fac obiectul controlului judiciar

vecinătățile imobilelor limitrofe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticile formulate

vizând modalitatea de identificare a imobilului în litigiu, respectiv, faptul

că expertiza s-a efectuat în lipsa unui plan de situație actual al imobilului,

iar amplasamentul determinat de expert nu corespunde cu realitatea din teren.

S-a mai arătat că toate cele trei planuri anexate

expertizei efectuate în cauză, și anume, planul releveu privind construcția

compusă din două camere și hol, planul de situație din 1974 și planul realizat

de primărie, identifică imobilul diferit sub aspectul dimensiunilor acestuia.

Recurenții-pârâți au susținut că în planul din 1974

nu este identificat imobilul reieșit din partaj, două imobile de fapt, ci se

identifică doar imobilul ce a format obiectul partajului, neexistând niciun

plan în care să figureze imobilul compus din construcție 2 camere și teren 75

mp., obiect al notificării.

În lipsa unui plan de situație actual, prin care să

fie identificat imobilul litigios, instanța nu a intrat în cercetarea fondului,

astfel încât, soluția care se impune este aceea a admiterii recursului și

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, cu efectuarea unei expertize care

să clarifice aspectele învederate.

Pentru verificarea legitimării procesuale active a

reclamantei, în aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., la

termenul de judecată din 12 martie 2010, Înalta Curte a pus în vedere intimatei

reclamante A.M. să completeze probatoriul administrat în cauză cu privire la

dreptul de proprietate dedus judecății, față de divorțul acesteia de

notificatorul inițial, intervenit în anul 1984 și certificatul de calitate de

moștenitor nr. 3 din 23 noiembrie 2008 care atestă decesul lui E.S. și,

totodată, calitatea reclamantei de soție supraviețuitoare, cele două înscrisuri

fiind ireconciliabile.

Obligația procesuală stabilită în sarcina reclamantei

a fost îndeplinită pentru termenul de azi, depunându-se înscrisuri prin care se

dovedește că reclamanta și fostul soț s-a recăsătorit în Statele Unite.

Recursul este nefondat, în considerarea argumentelor

ce succed:

Prin notificările formulate la 30 aprilie 2001 și,

respectiv, la 8 februarie 2002, E.S. (autorul reclamantei) a solicitat

Primăriei Municipiului Constanța restituirea în natură a imobilului situat în

Constanța, compus din casă de locuit formată din două camere și dependințe și

teren în suprafață de 75 mp.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub

nr. 12527 din 12 decembrie 1972 s-a dovedit dreptul de proprietate, act juridic

prin care notiftcatorul a cumpărat imobilul din cauză, împreună cu fratele său,

E.A. și căsătorit fiind cu reclamanta, imobil compus în totalitate din 150 mp

teren și construcția casă de locuit.

Ulterior, s-a încheiat actul de partaj voluntar nr. 4235

din 18 aprilie 1974, prin efectul căruia E.S. „a preluat în proprietate și

folosință construcția situată pe partea dreaptă cum privești din str. I.P.P.,

formată din două camere notate pe schița plan cu nr. 4 și 7 și holul nr. 6,

precum și terenul de 75 mp, în indiviziune."

Acțiunea reclamantei, inițiată în calitate de

moștenitoare a defunctului său soț, are ca obiect această parte din imobilul

inițial care a revenit soțului E.S., în baza actului de partaj voluntar nr. 4363/1974,

anterior descrisă și care a fost preluată prin Decizia nr. 293/1987 a fostului

Consiliu Popular al Județului Constanța, de emisă în baza Decretului nr. 223/1974,

care, în art. 1 dispune „se preia, fără plată, în proprietatea statului și se

transmite în administrarea I.C.R.A.L. Constanta, cota indiviză de Vi din

imobilul situat în Constanța, compus dintr-o construcție având suprafața utilă

totală de 91,33 mp. și teren aferent în suprafață totală de 150 mp.".

Având în vedere că în actul de vânzare-cumpărare nr. 12527

din 12 decembrie 1972 figurează, în calitate de cumpărător „E.S. căsătorit cu E.M.",

că în dosar se regăsește sentința civilă nr. 6628 din 13 septembrie 1984 a

Judecătoriei Constanța prin care s-a pronunțat divorțul dintre E.S. și E.M. dar

și tranzacția intervenită între cei doi cu privire la bunurile comune, din care

rezultă că E.M. a primit sulta cuvenită pentru imobilul situat în str. I.P.P. Constanța,

urmând ca acesta să fie atribuit în întregime lui E.S., instanța a pus în

vedere reclamantei, actualmente A.M. (fostă E.M.), să facă dovezi suplimentare

cu privire la calitatea sa procesuală activă, întrucât prin înscrisurile

enumerate se atestă situații juridice contradictorii.

Pentru teremenul de azi reclamanta, prin avocat, s-a

conformat obligației dispuse de instanță, depunând înscrisuri prin care s-au

clarificat aspectele privind calitatea procesuală a acesteia, respectiv,

calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001, în conformitate cu art. 4 alin. (2).

Astfel, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 6628

din 13 septembrie 1984 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul civil nr.

324/1984, la data de 20 martie 1966 s-a încheiat căsătoria lui E.S. cu E.M.,

înregistrată la Consiliul Popular al Orașului Constanța sub nr. 462/1966.

Prin sentința civilă nr. 6628 din 13 septembrie 1984

a Judecătoriei Constanța s-a pronunțat divorțul soților E.S. și E.M.,

dispunându-se reluarea numelui purtat de soție anterior căsătoriei, respectiv,

acela de Apotropopiței.

Foștii soți s-au recăsătorit la data de 26 octombrie

1990 în SUA, statul Connecticut, Hartford, act de căsătorie transcris în România

la Primăria municipiului Constanța sub nr. 703 din 20 iunie 2003, care a

eliberat certificatul de căsătorie din 20 iunie 2003, depus la dosarul cauzei.

La data de 24 decembrie 2005 a decedat E.S., iar în

certificatul emis de autoritatea publică din SUA, statul Connecticut, ținutul

Hartford, s-a înscris starea civilă a defunctului „căsătorit" și numele

soției supraviețuitoare - A.M.

Înalta Curte constată că înscrisurile enunțate

legitimează procesual reclamanta care, în conformitate cu art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, ca moștenitoare a defunctului soț E.S., calitatate atestată

prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 3 din 23 noiembrie 2008 emis de

B.N.P. B.C., are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile raparatorii

prevăzute de lege.

Recursul declarat de pârâți nu privește niciun aspect

de nelegalitate care să intre sub cenzura instanței de recurs.

Astfel, nici una dintre motivele dezvoltate nu

critică decizia sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a legii la

situația de fapt reținută și nici nu pretinde că la stabilirea acestei situații

s-ar fi avut în vedere ori, dimpotrivă, s-ar fi ignorat dispoziții din legea

specială.

Interpretarea probelor, modalitatea de administrare a

lor și stabilirea situației de fapt, reprezintă atribute ale instanțelor de

fond, în timp ce recursul poate fi declarat în prezent, doar pentru motivele de

nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții

Municipiul Constanța, prin primar, Consiliul Local Constanța împotriva Deciziei

nr. 208/ C din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010.