Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5194/2011

HOTĂRÂRE
04.11.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5194/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Comuna Gușoieni, prin Primar a chemat în judecată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit pentru a se dispune: - anularea Actului nr. 18044 din 26 iunie 2010 intitulat „Notificarea solicitantului privind contestația depusă” de respingere a contestației înregistrate sub nr. 11115 din 2 octombrie 2010; - admiterea contestației înregistrate sub nr. 11115 din 2 iunie 2010, să se constate că proiectul depus îndeplinește condițiile pentru acordarea punctajelor în ceea ce privește Criteriile de selecție S9 și S10; - să fie obligată pârâta APDRP să finanțeze proiectul în condițiile art. 8 pct. 15 lit. c) pct. ii din Anexa la Ordinul MAPDR nr. 351/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea cererii se arată că proiectul depus îndeplinește condițiile pentru a fi finanțat și, de aceea, se impune admiterea contestației și obligarea APDRP să finanțeze proiectul. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 10 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva APDRP. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a înscris la licitația de proiecte din anul 2009, în cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală, cu Proiectul privitor la canalizare și stație de epurare, alimentare cu apă, modernizare DC 85 Gușoianca, construire de grădiniță în satul Spârleni și dotarea cu costume populare a ansamblului folcloric al acestei localități.

A obținut un punctaj de 52 de puncte, a formulat contestație care a fost soluționată prin respingere. Analizând susținerile formulate de către reclamantă s-a constatat că aceasta nu invocă motive de nelegalitate în soluționarea contestației, ci de oportunitate, solicitându-i instanței să se substituie în locul pârâtei, cu consecința acordării punctajului maxim și obligarea finanțării proiectului său. S-a reținut că instanța are atribuții doar de a verifica respectarea legii în derularea procedurii de licitare, dacă reclamanta a fost vătămată prin nerespectarea legii, dar nu poate înlocui aprecierile realizate de către specialiștii pârâtei, care au făcut verificările documentației și la fața locului, făcând aprecieri selective și prin comparație cu ceilalți solicitanți, dat fiind faptul că, suma aprobată este foarte mică în raport de numărul proiectelor.

Analizând aspectele de legalitate s-a constatat că, reclamanta nu a inclus în studiul de fezabilitate minimum 2 variante pentru obiectivele de investiții cu descrierea avantajelor pentru varianta aleasă, la recomandarea elaborării studiului, încălcând dispozițiile H.G. nr. 28 (Anexa 2). Nu au fost respectate nici dispozițiile din „Ghid”, în sensul aprobării parteneriatelor prin HCL, ci a stabilit doar necesitatea parteneriatului, fără a-l detalia, încheind ulterior acordul și fără a-l supune aprobării HCL, în raport de înțelegerea intervenită. Lipsa acestor acorduri din studiul de fezabilitate și din Memoriul justificativ, în măsura în care atribuțiile nu sunt individualizate, estimate ca valoare, programate etc., face ca acestea să devină derizorii, câtă vreme nu se stabilește decât obligația în raport cu celălalt partener și nu și față de cei ce aprobă, supraveghează și finanțează acest proiect.

Acordul de parteneriat cu Asociația „Poarta Dorului” are menționat ca scop dotarea cu costume populare, iar ca obiect „Dezvoltarea, modernizare și tradiții în comuna Gușoieni”, aspecte distincte în speța de față, iar responsabilitățile sunt stabilite generic, în sensul asigurării funcționării activității culturale, fără a se indica operațiunile concrete. Aceste aspecte au condus evident la diminuarea punctajului, însă dincolo de aspectele de tehnică și calitate, criteriile de selecție ale punctajului vizează: localitățile care nu au primit anterior sprijin comunitar pentru o investiție similară, gradul de sărăcie ridicat, strategia de dezvoltare locală sau județeană etc. S-a concluzionat de către instanța de fond că aprecierile se fac prin compararea tuturor ofertelor și în raport de anumite criterii și nu numai de calitatea proiectului.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Comuna Gușoieni, județul Vâlcea, criticând soluția pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivele de recurs se arată că reclamanta, prin cererea adresată instanței de fond, a arătat de ce actul atacat este nelegal față de dispozițiile exprese al Ghidului solicitantului pentru măsura 3.2.2. iar instanța de fond a analizat doar întâmpinarea APDRP. Se invocă faptul că intimata nu a respectat cerințele din Ghidul solicitantului, fapt ce a dus la depunctarea proiectului cu 14 puncte pentru Criteriile de selecție nr. 9 și nr. 10, dar instanța de fond a evitat să se pronunțe asupra acestui aspect.

La data de 30 iulie 2009 a fost întocmită o fișă de Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Vâlcea din care rezultă că proiectul depus are la bază toate avizele și acordurile solicitate iar Studiul de fezabilitate a fost întocmit conform H.G. nr. 28/2008. De aceea, sunt criticate susținerile instanței de fond referitoare la neaprobarea parteneriatelor prin hotărârea autorității administrației publice locale pentru că au fost adoptate Hotărârile nr. 45 și 46 din 29 iunie 2009 prin care s-a aprobat necesitatea și oportunitatea investițiilor, dar și cele două acorduri cu cei doi parteneri nominalizați în mod expres în actele administrative respective.

Au fost indicate, în motivele de recurs, criteriul de selecție nr. 9 care a fost îndeplinit și pentru care trebuia să primească puncte la fel ca și pentru criteriul de selecție nr. 10. S-a susținut de către recurentă că atunci când a fost întocmit Studiul de fezabilitate nu s-a precizat încheierea acordului de parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Spârleni sau cu Asociația „Poarta Dorului”. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul celor solicitate în cererea de chemare în judecată. Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Recurenta a participat la licitația de proiecte pe anul 2009 în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală - Măsura 3.2.2.

După analizarea proiectului de către APDRP acesta a fost declarat eligibil, dar a fost reportat. Fiind nemulțumiți de această soluție, după ce contestația a fost respinsă de APDRP, s-a formulat acțiune ce a fost adresată instanței de fond. Principalele critici formulate atât în fața instanței de fond cât și în motivele de recurs, se referă la depunctarea de 14 puncte pentru criteriile 9 și 10 din Criteriile de selecție. În Ghidul solicitantului aferent măsurii 3.2.2. în afară de cerința de a demonstra „oportunitatea și necesitatea socio-economică a investiției”, sunt indicate, între alte criterii, și punctajul pentru Criteriul S9 - Proiectele de investiții în infrastructura socială și pentru cazul în care proiectul este realizat de către comună, iar funcționarea infrastructurii sociale este asigurată în parteneriat cu O.N.G-uri/unități de cult se pot acorda 7 puncte.

În acest criteriu s-ar încadra proiectul reclamantei „Construire grădiniță comuna Gușoieni, județul Vâlcea”. În afara faptului că Studiul de fezabilitate nu era întocmit conform Anexei 2 a Măsurii 3.2.2. nu s-a făcut nici dovada aprobării prin hotărâre a Consiliului local a parteneriatului dintre Primăria comunei Gușoieni și Parohia Ortodoxă Spârleni, județul Vâlcea. Prin Hotărârea nr. 45 din 20 iunie 2009 a fost aprobată necesitatea și oportunitatea investiției „Grădinița satul Spârleni, comuna Gușoieni, județul Vâlcea”, iar Acordul de parteneriat a fost încheiat sub nr. 1681 din 21 iulie 2009 între comuna Gușoieni și Parohia Ortodoxă Spârleni. Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentei potrivit cărora parteneriatul ar fi fost aprobat prin Hotărâre a Consiliului local nr. 45/2009, în condițiile în care hotărârea era anterioară parteneriatului și viza alt aspect (aprobarea necesității și oportunității investiției) și nu a parteneriatului.

Aceeași este situația și în cazul Criteriului de Selecție S10. Parteneriatul cu Asociația „Poarta Dorului” este înregistrat sub nr. 1691 din 22 iulie 2009 iar Hotărârea nr. 46 din 29 iunie 2009 se referă la „necesitatea și oportunitatea încheierii unui acord de parteneriat”. După ce a fost încheiat era necesară aprobarea chiar a parteneriatului prin hotărâre a Consiliului local. Pentru că nu s-a făcut dovada respectării întocmai a criteriilor stabilite pentru acordarea punctajului astfel cum a fost criticat de recurentă, se constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. În baza art. 312 C. proc. civ. rap. la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Comuna Gușoieni prin Primar împotriva Sentinței civile nr. 10/F-Cont din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2020/2013
, semnate de către reprezentanții Agenției S.A.P.A.R.D., confirmă că lucrările au fost realizate integral și de bună calitate, finanțatorul achitând și ultima rată din fondurile comunitare, iar obiectivul finanțat a fost folosit conform sco
ÎCCJ 2011-06-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3214/2011
erii proiectului. În concluzie, argumentează recurenta, proiectul depus trebuia să primească 10 puncte la criteriul S2, și câte 7 puncte la criteriile S9 și, respectiv, S10. 2.2. A.P.D.R.P. a depus întâmpinare prin care a combătut susțineri
ÎCCJ 2013-02-19
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 963/2013
.P.D.R.P. din sesiunea iunie-iulie 2009 pentru măsura 322 cu privire la poziția 1083 din lista proiectelor reportate și respectiv, a anulat și actele subsecvente legate de proiectul de finanțare cu titlul „Modernizarea, dezvoltare și păstra
ÎCCJ 2011-10-12
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4677/2011
necesitatea și oportunitatea promovării investiției în scopul conservării specificului local și moștenirii culturale (arhitectura tradițională, conservarea patrimoniului material, imaterial, promovarea, organizarea de festivaluri cu specifi
ÎCCJ 2012-04-30
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4962/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă