ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1139/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1139/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de competență, de față, constată următoarele: La 9 decembrie 2011, B.E.J. P.D. a solicitat instanței, încuviințarea executării silite, prin toate formele de executare, a debitorului Statul Român, M.F.P., prin D.G.F.P. Bihor, pentru un debit de 30.000 euro, echivalent în lei, reprezentând daune morale și respectiv 35.000 lei, reprezentând daune materiale, plus cheltuielile de executare. Sesizată cu soluționarea acestei cereri, Judecătoria Oradea, prin sentința nr. 14696 din 22 decembrie 2011, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și în consecință a declinat în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București competența de soluționare a cererii, reținând că debitorul își are sediul în București, situație în care sunt aplicabile prevederile art. 373 alin. (2) C. proc.
civ., conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel. Or, se arată, instanța de executare este cea de la domiciliul debitorului, respectiv Judecătoria sector 5 București. La rândul său, Judecătoria sectorului 5 București, s-a declarat necompetentă teritorial să soluționeze cauza de față, prin sentința civilă nr. 235 din 12 ianuarie 2012, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Oradea, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competență între două instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintată, conform dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc.
civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili instanța competentă. Se constată că prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Oradea, este competentă să soluționeze cauza de față, în considerarea argumentelor ce succed. Din felul cum este structurat Codul de procedură civilă, în redactarea actuală, este fără echivoc că legiuitorul a înțeles să instituie reguli speciale pentru ultima fază a procesului civil, stabilind chiar din cuprinsul Capitolului I al Cărții a V-a (art. 373 alin. 2) că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea. Corelativ, art. 373 alin. (3) C. proc. civ., dispune că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege, în competența altor organe.
Tot astfel, potrivit art. 373 1 C. proc. civ., după depunerea cererii de executare silită, însoțită de titlul executoriu, la executorul judecătoresc, acesta urmează a solicita, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, instanței de executare, încuviințarea executării silite. În speță, toate datele cauzei explică opțiunea executorului judecătoresc de a solicita Judecătoriei Oradea, în baza dispozițiilor art. 373 1 C. proc. civ., încuviințarea executării silite pentru recuperarea debitului în valoare de 35.000 lei și respectiv 30.000 euro, echivalent în lei. Astfel, atât creditorul B.E.D. cât și debitorul Statul Român, M.F.P., prin D.G.F.P.
Bihor, au domiciliul, respectiv sediul, pe raza Municipiului Oradea, titlul care urmează a fi pus în executare, constituindu-l o sentință (nr. 46/ C din 22 februarie 2010) pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, astfel cum aceasta a fost schimbată în parte prin decizia nr. 102 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Tot astfel și sediul executorului judecătoresc se află în str. Tribunalului, Oradea, județul Bihor. Ca atare, apare fără echivoc că executarea silită urmează a se efectua în cauză pe raza Municipiului Oradea, acolo unde se află sediul reprezentantei pârâtului Statul Român, M.F.P., respectiv D.G.F.P. Bihor, din conturile căreia ar urma să se reține suma ce face obiectul demarării procedurii de executare silită.
În acest context, în mod corect a reținut cea de a 2-a instanță sesizată că nu este competentă a soluționa cererea, întrucât executarea silită se intenționează a se face în circumscripția teritorială a Judecătoriei Oradea, care este în drept să soluționeze cererea, conform dispozițiilor art. 373 alin (2) C. proc. civ. Așa fiind, față de cele ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.