ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 2083 din 19 mai 2009 a admis contestația formulată de

reclamantul Z.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității și a anulat deciziile Colegiului Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 7072 din 20 decembrie 2007

și nr. 4266 din 30 octombrie 2007.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

că, potrivit probelor administrate în cauză, reclamantul a semnat, la 18 mai

1981, un angajament potrivit căruia urma să furnizeze organelor fostei

securități informații ce ar fi putut prejudicia securitatea statului, la

momentul semnării acestuia fiind urmărit de organele fostei securități, prin

măsuri operative specifice, în considerarea legăturilor cu mișcarea legionară a

unor membrii ai familiei sale și a împrejurării că fratele său era considerat

transfug.

S-a mai reținut că, din înscrisurile

existente la dosar reiese că reclamantul nu a întocmit nicio notă sau raport

olograf care să conțină informații de natura celor reglementate de legislația

în materie, toate dovezile fiind reprezentate de consemnări efectuate de agenți

ai organelor fostei securități și, mai mult decât atât, prin adresa din 29

octombrie 1982, a departamentului Securității Statului, aflată la dosar, se

constată că reclamantul a fost sursă a organelor de poliție politică, dar a

fost scos din rețea întrucât s-a sustras la colaborare.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că reclamantul

nu a furnizat date sau informații de natură să aducă atingere sau să

îngrădească drepturile sau libertățile fundamentale ale omului și, prin urmare,

nu i se poate stabili calitatea de colaborator al Securității în sensul

dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât au fost greșit

interpretate probele administrate și dispozițiile legale în materie.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând actele dosarului, motivele de

recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Intimatul-reclamant a solicitat în

contradictoriu cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității,

anularea deciziilor nr. 7072/2007 și nr. 4266/2007 a Colegiului Consiliului

Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin care s-a stabilit

calitatea de colaborator al Securității a reclamantului.

Din analiza probatoriilor administrate și a

motivelor de recurs, rezultă că la baza deciziei nr. 4266/2007 au stat o serie

de documente, pe larg comentate de Curtea de Apel, reținându-se din cuprinsul

acestor înscrisuri că informațiile furnizate de Z.C. către Securitate erau de

natură a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform art. 5 din Legea nr. 187/1999, în

vigoare la data emiterii deciziei în litigiu, colaborator al poliției politice

este persoana care a furnizat sau a înlesnit informații de orice fel, note și

rapoarte scrise, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Fără putință de tăgadă corect reține Curtea

de Apel că la momentul semnării angajamentului, intimatul era urmărit de

organele Securității, el și familia lui, respectiv fratele acestuia considerat

transfug întrucât nu se mai întorsese dintr-o călătorie din străinătate.

Din definiția mai sus enunțată referitoare la

ceea ce reprezintă în accepțiunea legii colaborator al poliției politice

comuniste, rezultă că intimatul nu a întocmit nicio notă care să conțină

informații de natura celor vătămătoare pentru drepturile și libertățile

fundamentale ale omului, ele vizând aspecte minore, cum ar fi date de ordin

personal, și anumite discuții cu ofițerul de securitate în privința rolului

poliției politice.

Faptul că printr-o notă a departamentului

Securității Statului, se arată că Z.C. a fost sursă a organelor de poliție

politică, dar scos din rețea pentru necolaborare, nu poate conduce instanța la

o altă concluzie, decât cea arătată.

De asemenea, din actele aflate la dosar se

desprinde cu claritate și faptul că intimatul-reclamant era apreciat negativ de

organele securității pentru activitatea sa și fusese abandonat ca sursă de

informații, tocmai pentru faptul că s-a sustras permanent colaborării.

Toate aceste aspecte, au condus prima

instanță la concluzia că Z.C. nu are calitatea de colaborator al Securității

conform art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru

care se va respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr.

2083 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

martie 2010.