ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2083 din 19 mai 2009 a admis contestația formulată de reclamantul Z.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a anulat deciziile Colegiului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 7072 din 20 decembrie 2007 și nr. 4266 din 30 octombrie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, reclamantul a semnat, la 18 mai 1981, un angajament potrivit căruia urma să furnizeze organelor fostei securități informații ce ar fi putut prejudicia securitatea statului, la momentul semnării acestuia fiind urmărit de organele fostei securități, prin măsuri operative specifice, în considerarea legăturilor cu mișcarea legionară a unor membrii ai familiei sale și a împrejurării că fratele său era considerat transfug.

S-a mai reținut că, din înscrisurile existente la dosar reiese că reclamantul nu a întocmit nicio notă sau raport olograf care să conțină informații de natura celor reglementate de legislația în materie, toate dovezile fiind reprezentate de consemnări efectuate de agenți ai organelor fostei securități și, mai mult decât atât, prin adresa din 29 octombrie 1982, a departamentului Securității Statului, aflată la dosar, se constată că reclamantul a fost sursă a organelor de poliție politică, dar a fost scos din rețea întrucât s-a sustras la colaborare. Pe cale de consecință, s-a apreciat că reclamantul nu a furnizat date sau informații de natură să aducă atingere sau să îngrădească drepturile sau libertățile fundamentale ale omului și, prin urmare, nu i se poate stabili calitatea de colaborator al Securității în sensul dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât au fost greșit interpretate probele administrate și dispozițiile legale în materie. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Intimatul-reclamant a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, anularea deciziilor nr. 7072/2007 și nr. 4266/2007 a Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin care s-a stabilit calitatea de colaborator al Securității a reclamantului.

Din analiza probatoriilor administrate și a motivelor de recurs, rezultă că la baza deciziei nr. 4266/2007 au stat o serie de documente, pe larg comentate de Curtea de Apel, reținându-se din cuprinsul acestor înscrisuri că informațiile furnizate de Z.C. către Securitate erau de natură a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform art. 5 din Legea nr. 187/1999, în vigoare la data emiterii deciziei în litigiu, colaborator al poliției politice este persoana care a furnizat sau a înlesnit informații de orice fel, note și rapoarte scrise, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Fără putință de tăgadă corect reține Curtea de Apel că la momentul semnării angajamentului, intimatul era urmărit de organele Securității, el și familia lui, respectiv fratele acestuia considerat transfug întrucât nu se mai întorsese dintr-o călătorie din străinătate.

Din definiția mai sus enunțată referitoare la ceea ce reprezintă în accepțiunea legii colaborator al poliției politice comuniste, rezultă că intimatul nu a întocmit nicio notă care să conțină informații de natura celor vătămătoare pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, ele vizând aspecte minore, cum ar fi date de ordin personal, și anumite discuții cu ofițerul de securitate în privința rolului poliției politice. Faptul că printr-o notă a departamentului Securității Statului, se arată că Z.C. a fost sursă a organelor de poliție politică, dar scos din rețea pentru necolaborare, nu poate conduce instanța la o altă concluzie, decât cea arătată. De asemenea, din actele aflate la dosar se desprinde cu claritate și faptul că intimatul-reclamant era apreciat negativ de organele securității pentru activitatea sa și fusese abandonat ca sursă de informații, tocmai pentru faptul că s-a sustras permanent colaborării.

Toate aceste aspecte, au condus prima instanță la concluzia că Z.C. nu are calitatea de colaborator al Securității conform art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2083 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.