ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2259/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2259/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 7663/2/2007,

reclamanta C.N.A.F.P. a chemat în judecată pe pârâtul G.R. solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea pozițiilor nr. 85

– 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei la H.G. nr. 48/2007 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și a

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, (M. Of., nr. 142 bis/27.02.2007).

La data de 30

ianuarie 2008, pârâtul G.R. a formulat întâmpinare în care a solicitat

respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

La data de 21 martie 2008,

C.L.O. Podul Iloaiei a depus cerere de intervenție în interesul pârâtului în

care a pus aceleași concluzii cu cele ale G.R.

La solicitarea

pârâtului, a fost introdus în cauză în calitate de intervenient și O. Podul

Iloaiei.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3108

din 12 noiembrie 2008, a admis acțiunea, a anulat în parte H.G. nr. 48/2007 în

privința pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O.

Podul Iloaiei și a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 2790 din 22 mai 2009, a casat sentința anterior arătată și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

În fond după casare,

cauza a fost înregistrată sub nr. 7663.1/2/2007.

Prin cererea conexă

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 3908/2/2009, reclamantele A.D.S. și SC R. SRL au chemat în

judecată pe pârâții G.R., C.L. Popești, C.L.O. Podul Iloaiei și M.A.I. solicitând:

a)

anularea

lit. c) a pct. 48 din H.G. nr. 48/2007 de modificare și completare a H.G. nr. 1354/2001

privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și a

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași (M. Of., nr. 142/27.02.2007)

(în care se prevede că: „se completează cu poziția nr. 70, conform anexei nr. 41

la prezenta hotărâre”; în mod implicit, se solicită anularea anexei nr. 41 la H.G. nr. 48/2007, care cuprinde completări la inventarul bunurilor care aparțin domeniului

public al comunei Popești și prevede că bunul „I. Dudău, sat Doroscani, în

valoare de 2.500.000.000 lei”, are statutul de „proprietate publică a comunei

Popești, în administrarea C.L. Popești, conform hotărârii C.L. Popești nr. 45/2004”;

b)

anularea

pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul

Iloaiei din H.G. nr. 48/2007, precum și:

- anularea pozițiilor

nr. 85 – 161 din lista anexă la H.C.L. Podul Iloaiei nr. 34 din 6 iulie 2006,

ca act premergător;

C) suspendarea

executării dispozițiilor mai sus menționate până la soluționarea irevocabilă a

litigiului de față, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Curtea a admis primul

capăt de cerere printr-o hotărâre pronunțată la data de 8 aprilie 2009 și a

disjuns capătul B) din cererea conexă.

La data de 28 mai 2010,

instanța a conexat dosarul nr. 3908/2/2009 la dosarul nr. 7663/2/2007, în

raport de dispozițiile art. 164 C. proc. civ.

La data de 4

decembrie 2009, SC R. S.R.L a formulat cerere de intervenție în interes propriu

prin care a solicitat anularea pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind

domeniul public al O. Podul Iloaiei la H.G. nr. 48/2007 privind atestarea

domeniului public al județului Iași, precum și a municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Iași.

În urma admiterii

excepției de litispendență, Curtea de Apel a respins, în principiu, cererea de

intervenție în interes propriu anterior individualizată ca rămasă fără obiect.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2709

din 4 iunie 2010, a admis cererea principală formulată de reclamanta A.N.P.A. și

cererea conexă formulată de reclamantele A.D.S. și SC R. SRL, în contradictoriu

cu pârâții G.R., C.L.O. Podul Iloaiei, O. Podul Iloaiei și M.A.I., a anulat în

parte H.G. nr. 48/2007 în privința pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77

privind domeniul public al O. Podul Iloaiei, a respins cererea de intervenție

în interesul pârâtului și a obligat pârâții la 2.975 lei cheltuieli de judecată

către reclamanta SC R. SRL

Prin încheierea de la

10 august 2010, aceeași instanță a admis în parte cererea formulată de

reclamanta SC R. SRL și a dispus lămurirea dispozitivului sentinței anterior

indicate, în sensul că obligă pârâții G.R., C.L.O. Podul Iloaiei și O. Podul

Iloaiei, în solidar, la plata sumei de 2.975 lei cheltuieli de judecată către

reclamanta SC R. SRL

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Încă din anii

1964-1965, terenurile aflate în litigiu au fost în administrarea actualei SC P.

S.A., succesoarea în drepturi a fostei I.P. Iași și a S. Iași din cadrul I.C.P.P.

București.

Statul, prin

întreprinderile mai sus indicate, a efectuat lucrări de amenajare a lacului,

după cum rezultă din art. 2 din decizia nr. 1044/1964.

Ca atare, nu sunt

fondate susținerile pârâtului G.R. și ale intervenientului C.L.O. Podul

Iloaiei, în sensul că terenurile aflate în discuție pot fi încadrate la

noțiunea de „rețele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stații de

tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile

aferente”, utilizată de lista anexă III pct. 4 din Legea nr. 213/1998.

În raport de

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 192/2001, terenurile fac parte din domeniul

public al statului, motiv pentru care SC P. SA nu are decât un drept de

concesiune, iar dreptul de administrare a trecut de la A.D.S. la C.N.A.F.P.

Prin urmare,

terenurile aflate în litigiu nu puteau fi incluse în domeniul public al

unității administrativ-teritoriale, ci doar în domeniul public al statului,

după cum rezultă din interpretarea prevederilor pct. 3 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtul G.R. și intervenientul M.A.I., care au

solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererilor principale și conexe

ca neîntemeiate.

Întrucât în cererile

de recurs au fost formulate motive de recurs comune, instanța de control

judiciar va proceda la prezentarea și la analizarea acestora în mod grupat.

Cererile de recurs au

fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În cadrul acestui

motiv de recurs, au fost formulate de către părțile anterior arătate

următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată:

1 - Prima instanță a

omis să se pronunțe cu privire la cererea de intervenție formulată de M.A.I.,

cerere care a fost admisă în principiu la termenul de judecată din data de 22

octombrie 2008, în dosarul nr. 8209/2/2007 (de precizat că această critică a

fost formulată doar de către pârâtul G.R.).

2 - În speță,

reclamantele au contestat pozițiile nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind

domeniul public al O. Podul Iloaiei la H.G. nr. 48/2007, anexă care a înlocuit

anexa nr. 57 la H.G. nr. 1354/2001 prin care a fost atestat inventarul

bunurilor care aparțin domeniului public al O. Podul Iloaiei.

Motivul pentru care a

fost emis actul administrativ contestat în cauză îl reprezintă faptul că, de la

momentul emiterii H.G. nr. 1354/2001 și până în anul 2007, un număr important

de bunuri imobile și-au schimbat regimul juridic, ca urmare a unor transferuri

din domeniul public sau privat al statului în domeniul public al unităților

administrativ-teritoriale din județul Iași. În plus, au fost au fost constatate

o serie de inadvertențe între inventarele bunurilor atestate și situația de

fapt sau cazuri de bunuri în mod eronat înregistrate.

În aceste condiții,

comisiile special constituite în baza H.G. nr. 548/1999 au procedat la

reevaluarea bunurilor și formularea unor propuneri, care au fost însușite prin

hotărâri ale consiliilor locale sau ale consiliului județean, cu consecința

modificării și/sau completării anexelor la H.G. nr. 1354/2001.

De asemenea,

recurenții au invocat prevederile art. 56 și urm. din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă.

În cauză, reatestarea

inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al O. Podul Iloaiei s-a

realizat prin H.C.L. nr. 34 din 6 iulie 2006, prin care s-a stabilit

apartenența la domeniul public al O. și a suprafeței de 116,18 ha teren.

În opinia recurenților,

bunul imobil de mai sus era deținut de către fosta C.A.P. Podul Iloaiei încă

din anul 1965, conform Registrului de evidență funciară.

În acest sens,

recurenții au mai amintit deciziile nr. 1044 din 16 decembrie 1964, nr. 109 din

6 februarie 1964, precum și decizia din 16 mai 1965 ale Comitetului executiv al

S.P.R. Iași, prin care s-a transmis către I.C.P.P. București – Regiunea Iași

doar administrarea acestei suprafețe de teren.

În concepția

recurenților, simpla invocare a dreptului de proprietate asupra bunurilor

aflate în litigiu nu poate fi reținută, în condițiile în care nu s-a făcut

dovada acestui drept, respectiv a titlului cu care sunt deținute, nefiind

suficientă simpla invocare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990.

În argumentarea acestei

concluzii, recurenții au amintit adresa nr. 7060 din 19 septembrie 2007 a C.J. Iași,

potrivit căreia, la nivelul anului 1996, atunci când SC P. SA a înaintat

documentația pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, în baza H.G. nr. 834/1991, C.J. Iași nu a avizat documentația,

întrucât această societate nu a făcut dovada existenței vreunui titlu asupra

terenurilor (cu destinația iazuri, pășuni, canale și diguri), iar pe de altă

parte, pentru că aceste terenuri aparțin domeniului public al unității

administrativ-teritoriale, conform Legii nr. 18/1991.

Totodată, recurenții

au invocat și prevederile listei anexă pct. III.4 din Legea nr. 213/1998.

O altă critică

formulată de recurenți se referă la faptul că reclamantele nu au probat

existența identității de imobile, respectiv a celor înscrise în inventarul

bunurilor care aparțin domeniului public al O. cu cele asupra cărora

reclamantele pretind că sunt domeniul public al statului.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

1 - Criticile formulate

de către pârâtul G.R. referitoare la nepronunțarea primei instanțe cu privire

la cererea de intervenție depusă de M.A.I. și la necitarea acestei părți în

cauză, critici care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

5 C. proc. civ., sunt nefondate.

Astfel, potrivit art.

304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)

C. proc. civ.

Sub aspect doctrinar,

trebuie menționat faptul că art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constituie

dreptul comun în materia nulităților actelor de procedură. De aceea, se poate

susține că motivul de recurs anterior individualizat include toate

neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor

menționate la pct. 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a

căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Așadar, hotărârea

poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, de exemplu, judecata

în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Posibilitatea

invocării în recurs a faptului că s-au încălcat forme de procedură diferă după

cum norma încălcată are caracter imperativ sau dispozitiv.

Nulitatea relativă

poate fi invocată în recurs în următoarele condiții: poate fi ridicată numai de

partea ocrotită prin norma încălcată; partea interesată să fi ridicat excepția

de nulitate în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, în temeiul art. 108 alin.

(3) C. proc. civ.; neregularitatea să nu se datoreze părții care o invocă;

instanța să fi respins excepția sau să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Ca atare, o

neregularitate procedurală, sancționată cu nulitate relativă, săvârșită în

primă instanță, va putea fi invocată în recurs, numai dacă a fost invocată în

termen înaintea primei instanțe, iar aceasta a respins-o sau a omis să se

pronunțe asupra ei.

În speța de față,

Înalta Curte constată că nelegala citare a M.A.I. nu a fost invocată de această

parte la prima instanță, iar în cadrul motivelor sale de recurs nu se regăsește

o asemenea critică.

Pe cale de

consecință, nu poate fi primit un asemenea motiv de nulitate relativă, de vreme

ce partea interesată a avut această atitudine procesuală, ceea ce denotă faptul

că nu a fost vătămată în drepturile sale.

O situație similară

este și în privința nepronunțării primei instanțe cu privire la cererea de

intervenție depusă de M.A.I.

2 - Nici criticile

subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu

sunt fondate pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

După cum s-a relevat

anterior, obiectul cererilor deduse judecății vizează anularea pozițiilor nr. 85

– 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei la H.G. nr. 48/2007 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și a

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, (M. Of., nr. 142 bis/27.02.2007).

Problema de drept

supusă analizei instanței de control judiciar se referă la corecta delimitare a

domeniului public local al O. Podul Iloaiei.

Potrivit anexei I pct.

3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia, domeniul public al statului este alcătuit și din apele de suprafață,

cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele

maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu

potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor

maritime, căile navigabile interioare.

Conform anexei III pct.

4 din aceeași reglementare, domeniul public al comunelor, orașelor și

municipiilor este alcătuit și din rețelele de alimentare cu apă, canalizare,

termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile,

construcțiile și terenurile aferente.

În mod corect, prima

instanță a reținut că suprafața de teren de 103, 98 ha aflată în litigiu este ocupată de apă și stuf, altfel spus, de lacul amenajat cu destinația de

exploatare piscicolă.

Ca atare, acest bun

imobil nu se poate încadra în categoriile individualizate la anexa III pct. 4 din

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

întrucât nu deservește și nici nu face parte din rețeaua de alimentare cu apă a

O. Podul Iloaiei.

Cu alte cuvinte, sunt

aplicabile în speță prevederile anexei I pct. 3 din Legea nr. 213/1998 care

reglementează domeniul public al statului.

În altă ordine de

idei, art. 1 din decizia nr. 1044/1964 emisă de Comitetul Executiv al S.P.R. Iași

prevede că se transmite din administrarea Comitetului Executiv al S.P.C. Podul

Iloaiei în administrarea I.C.P.P. București – Stațiunea Iași terenul în

suprafață de 30 ha islaz, situat în aval de lacul de acumulare Podul Iloaiei.

În art. 2 din același

act administrativ, se precizează faptul că lucrările de amenajare nu vor fi

începute până ce, în prealabil, nu se va obține scoaterea din circuitului

agricol al acestui teren.

De asemenea, în

decizia din data de 16 mai 1965 emisă de Comitetul Executiv al S.P.R. Iași, se

menționează, în art. 1, că se transmit în administrarea operativă a Întreprinderii

Piscicole Iași terenurile aflate în discuție.

Din cele anterior

expuse, rezultă cu evidență faptul că statul, prin reprezentanții săi, este cel

care a efectuat lucrările de amenajare a lacului încă din anul 1964, aspect

reținut și de către judecătorul fondului cauzei.

În plus, bunul imobil

aflat în discuție era în proprietatea statului de la acel moment, iar

administrarea acestuia a trecut la I.C.P.P. București – Stațiunea Iași și la I.P.

Iași.

Toate terenurile

aflate în litigiu sunt în prezent în administrarea actualei SC P. SA, care este

succesoarea în drepturi și obligații a fostei I.P. Iași și a S. Iași din cadrul

I.C.P.P. București.

În același timp, SC R.

SRL este continuatoarea în drepturi și obligații a SC P. SA

De menționat și

faptul că există un drept de administrare al acestor terenuri în favoarea C.N.A.F.P.,

drept care a trecut de la A.D.S., dar și un drept de concesiune deținut de SC P.

SA

În plus, recurenții

au invocat adresa nr. 7060 din 19 septembrie 2007 prin care C.J. Iași nu a

avizat documentația înaintată de SC P. SA pentru emiterea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, în baza H.G. nr. 834/1991, întrucât

această societate nu a făcut dovada existenței vreunui titlu asupra terenurilor

(cu destinația iazuri, pășuni, canale și diguri).

În opinia instanței

de control judiciar, această susținere a recurenților nu prezintă relevanță

juridică în cauza de față, întrucât este vorba doar despre o situație de fapt

care nu formează obiectul prezentei analize.

Nici critica

referitoare la nedovedirea identității de imobile nu este fondată, întrucât

recurentul pârât G.R. nu a solicitat în prima fază procesuală efectuarea unei

expertize tehnice de specialitate care să individualizeze aceste imobile.

Prin urmare, Înalta

Curte, în acord cu prima instanță, reține faptul că recurentul pârât G.R. nu

putea să emită un act administrativ unilateral cu caracter individual prin care

să includă terenurile indicate de părțile adverse în domeniul public al O.

Podul Iloaiei, în condițiile în care acestea făceau parte din domeniul public

al statului.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine

publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea

contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de G.R. și M.A.I. împotriva sentinței nr. 2709 din 4 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.