ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2259/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 7663/2/2007, reclamanta C.N.A.F.P. a chemat în judecată pe pârâtul G.R. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei la H.G. nr. 48/2007 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, (M. Of., nr. 142 bis/27.02.2007). La data de 30 ianuarie 2008, pârâtul G.R. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

La data de 21 martie 2008, C.L.O. Podul Iloaiei a depus cerere de intervenție în interesul pârâtului în care a pus aceleași concluzii cu cele ale G.R. La solicitarea pârâtului, a fost introdus în cauză în calitate de intervenient și O. Podul Iloaiei. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3108 din 12 noiembrie 2008, a admis acțiunea, a anulat în parte H.G. nr. 48/2007 în privința pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei și a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2790 din 22 mai 2009, a casat sentința anterior arătată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. 7663.1/2/2007. Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 3908/2/2009, reclamantele A.D.S. și SC R. SRL au chemat în judecată pe pârâții G.R., C.L. Popești, C.L.O. Podul Iloaiei și M.A.I. solicitând: a) anularea lit. c) a pct. 48 din H.G. nr. 48/2007 de modificare și completare a H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași (M. Of., nr. 142/27.02.2007) (în care se prevede că: „se completează cu poziția nr. 70, conform anexei nr. 41 la prezenta hotărâre”; în mod implicit, se solicită anularea anexei nr. 41 la H.G.

nr. 48/2007, care cuprinde completări la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Popești și prevede că bunul „I. Dudău, sat Doroscani, în valoare de 2.500.000.000 lei”, are statutul de „proprietate publică a comunei Popești, în administrarea C.L. Popești, conform hotărârii C.L. Popești nr. 45/2004”; b) anularea pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei din H.G. nr. 48/2007, precum și: - anularea pozițiilor nr. 85 – 161 din lista anexă la H.C.L. Podul Iloaiei nr. 34 din 6 iulie 2006, ca act premergător; C) suspendarea executării dispozițiilor mai sus menționate până la soluționarea irevocabilă a litigiului de față, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Curtea a admis primul capăt de cerere printr-o hotărâre pronunțată la data de 8 aprilie 2009 și a disjuns capătul B) din cererea conexă. La data de 28 mai 2010, instanța a conexat dosarul nr. 3908/2/2009 la dosarul nr. 7663/2/2007, în raport de dispozițiile art. 164 C. proc. civ. La data de 4 decembrie 2009, SC R. S.R.L a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat anularea pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei la H.G. nr. 48/2007 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași. În urma admiterii excepției de litispendență, Curtea de Apel a respins, în principiu, cererea de intervenție în interes propriu anterior individualizată ca rămasă fără obiect.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2709 din 4 iunie 2010, a admis cererea principală formulată de reclamanta A.N.P.A. și cererea conexă formulată de reclamantele A.D.S. și SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâții G.R., C.L.O. Podul Iloaiei, O. Podul Iloaiei și M.A.I., a anulat în parte H.G. nr. 48/2007 în privința pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei, a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului și a obligat pârâții la 2.975 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC R. SRL Prin încheierea de la 10 august 2010, aceeași instanță a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC R. SRL și a dispus lămurirea dispozitivului sentinței anterior indicate, în sensul că obligă pârâții G.R., C.L.O.

Podul Iloaiei și O. Podul Iloaiei, în solidar, la plata sumei de 2.975 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC R. SRL Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Încă din anii 1964-1965, terenurile aflate în litigiu au fost în administrarea actualei SC P. S.A., succesoarea în drepturi a fostei I.P. Iași și a S. Iași din cadrul I.C.P.P. București. Statul, prin întreprinderile mai sus indicate, a efectuat lucrări de amenajare a lacului, după cum rezultă din art. 2 din decizia nr. 1044/1964. Ca atare, nu sunt fondate susținerile pârâtului G.R. și ale intervenientului C.L.O. Podul Iloaiei, în sensul că terenurile aflate în discuție pot fi încadrate la noțiunea de „rețele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stații de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente”, utilizată de lista anexă III pct. 4 din Legea nr. 213/1998.

În raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 192/2001, terenurile fac parte din domeniul public al statului, motiv pentru care SC P. SA nu are decât un drept de concesiune, iar dreptul de administrare a trecut de la A.D.S. la C.N.A.F.P. Prin urmare, terenurile aflate în litigiu nu puteau fi incluse în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, ci doar în domeniul public al statului, după cum rezultă din interpretarea prevederilor pct. 3 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul G.R. și intervenientul M.A.I., care au solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererilor principale și conexe ca neîntemeiate. Întrucât în cererile de recurs au fost formulate motive de recurs comune, instanța de control judiciar va proceda la prezentarea și la analizarea acestora în mod grupat.

Cererile de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În cadrul acestui motiv de recurs, au fost formulate de către părțile anterior arătate următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată: 1 - Prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la cererea de intervenție formulată de M.A.I., cerere care a fost admisă în principiu la termenul de judecată din data de 22 octombrie 2008, în dosarul nr. 8209/2/2007 (de precizat că această critică a fost formulată doar de către pârâtul G.R.). 2 - În speță, reclamantele au contestat pozițiile nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei la H.G. nr. 48/2007, anexă care a înlocuit anexa nr. 57 la H.G.

nr. 1354/2001 prin care a fost atestat inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al O. Podul Iloaiei. Motivul pentru care a fost emis actul administrativ contestat în cauză îl reprezintă faptul că, de la momentul emiterii H.G. nr. 1354/2001 și până în anul 2007, un număr important de bunuri imobile și-au schimbat regimul juridic, ca urmare a unor transferuri din domeniul public sau privat al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale din județul Iași. În plus, au fost au fost constatate o serie de inadvertențe între inventarele bunurilor atestate și situația de fapt sau cazuri de bunuri în mod eronat înregistrate. În aceste condiții, comisiile special constituite în baza H.G.

nr. 548/1999 au procedat la reevaluarea bunurilor și formularea unor propuneri, care au fost însușite prin hotărâri ale consiliilor locale sau ale consiliului județean, cu consecința modificării și/sau completării anexelor la H.G. nr. 1354/2001. De asemenea, recurenții au invocat prevederile art. 56 și urm. din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. În cauză, reatestarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al O. Podul Iloaiei s-a realizat prin H.C.L. nr. 34 din 6 iulie 2006, prin care s-a stabilit apartenența la domeniul public al O. și a suprafeței de 116,18 ha teren. În opinia recurenților, bunul imobil de mai sus era deținut de către fosta C.A.P. Podul Iloaiei încă din anul 1965, conform Registrului de evidență funciară.

În acest sens, recurenții au mai amintit deciziile nr. 1044 din 16 decembrie 1964, nr. 109 din 6 februarie 1964, precum și decizia din 16 mai 1965 ale Comitetului executiv al S.P.R. Iași, prin care s-a transmis către I.C.P.P. București – Regiunea Iași doar administrarea acestei suprafețe de teren. În concepția recurenților, simpla invocare a dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate în litigiu nu poate fi reținută, în condițiile în care nu s-a făcut dovada acestui drept, respectiv a titlului cu care sunt deținute, nefiind suficientă simpla invocare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990. În argumentarea acestei concluzii, recurenții au amintit adresa nr. 7060 din 19 septembrie 2007 a C.J.

Iași, potrivit căreia, la nivelul anului 1996, atunci când SC P. SA a înaintat documentația pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în baza H.G. nr. 834/1991, C.J. Iași nu a avizat documentația, întrucât această societate nu a făcut dovada existenței vreunui titlu asupra terenurilor (cu destinația iazuri, pășuni, canale și diguri), iar pe de altă parte, pentru că aceste terenuri aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, conform Legii nr. 18/1991. Totodată, recurenții au invocat și prevederile listei anexă pct. III.4 din Legea nr. 213/1998. O altă critică formulată de recurenți se referă la faptul că reclamantele nu au probat existența identității de imobile, respectiv a celor înscrise în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al O. cu cele asupra cărora reclamantele pretind că sunt domeniul public al statului.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. 1 - Criticile formulate de către pârâtul G.R. referitoare la nepronunțarea primei instanțe cu privire la cererea de intervenție depusă de M.A.I. și la necitarea acestei părți în cauză, critici care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Sub aspect doctrinar, trebuie menționat faptul că art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constituie dreptul comun în materia nulităților actelor de procedură. De aceea, se poate susține că motivul de recurs anterior individualizat include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Așadar, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, de exemplu, judecata în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Posibilitatea invocării în recurs a faptului că s-au încălcat forme de procedură diferă după cum norma încălcată are caracter imperativ sau dispozitiv. Nulitatea relativă poate fi invocată în recurs în următoarele condiții: poate fi ridicată numai de partea ocrotită prin norma încălcată; partea interesată să fi ridicat excepția de nulitate în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, în temeiul art. 108 alin. (3) C. proc. civ.; neregularitatea să nu se datoreze părții care o invocă; instanța să fi respins excepția sau să fi omis să se pronunțe asupra ei. Ca atare, o neregularitate procedurală, sancționată cu nulitate relativă, săvârșită în primă instanță, va putea fi invocată în recurs, numai dacă a fost invocată în termen înaintea primei instanțe, iar aceasta a respins-o sau a omis să se pronunțe asupra ei.

În speța de față, Înalta Curte constată că nelegala citare a M.A.I. nu a fost invocată de această parte la prima instanță, iar în cadrul motivelor sale de recurs nu se regăsește o asemenea critică. Pe cale de consecință, nu poate fi primit un asemenea motiv de nulitate relativă, de vreme ce partea interesată a avut această atitudine procesuală, ceea ce denotă faptul că nu a fost vătămată în drepturile sale. O situație similară este și în privința nepronunțării primei instanțe cu privire la cererea de intervenție depusă de M.A.I. 2 - Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. După cum s-a relevat anterior, obiectul cererilor deduse judecății vizează anularea pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei la H.G.

nr. 48/2007 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, (M. Of., nr. 142 bis/27.02.2007). Problema de drept supusă analizei instanței de control judiciar se referă la corecta delimitare a domeniului public local al O. Podul Iloaiei. Potrivit anexei I pct. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, domeniul public al statului este alcătuit și din apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile interioare.

Conform anexei III pct. 4 din aceeași reglementare, domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit și din rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente. În mod corect, prima instanță a reținut că suprafața de teren de 103, 98 ha aflată în litigiu este ocupată de apă și stuf, altfel spus, de lacul amenajat cu destinația de exploatare piscicolă. Ca atare, acest bun imobil nu se poate încadra în categoriile individualizate la anexa III pct. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, întrucât nu deservește și nici nu face parte din rețeaua de alimentare cu apă a O. Podul Iloaiei.

Cu alte cuvinte, sunt aplicabile în speță prevederile anexei I pct. 3 din Legea nr. 213/1998 care reglementează domeniul public al statului. În altă ordine de idei, art. 1 din decizia nr. 1044/1964 emisă de Comitetul Executiv al S.P.R. Iași prevede că se transmite din administrarea Comitetului Executiv al S.P.C. Podul Iloaiei în administrarea I.C.P.P. București – Stațiunea Iași terenul în suprafață de 30 ha islaz, situat în aval de lacul de acumulare Podul Iloaiei. În art. 2 din același act administrativ, se precizează faptul că lucrările de amenajare nu vor fi începute până ce, în prealabil, nu se va obține scoaterea din circuitului agricol al acestui teren. De asemenea, în decizia din data de 16 mai 1965 emisă de Comitetul Executiv al S.P.R.

Iași, se menționează, în art. 1, că se transmit în administrarea operativă a Întreprinderii Piscicole Iași terenurile aflate în discuție. Din cele anterior expuse, rezultă cu evidență faptul că statul, prin reprezentanții săi, este cel care a efectuat lucrările de amenajare a lacului încă din anul 1964, aspect reținut și de către judecătorul fondului cauzei. În plus, bunul imobil aflat în discuție era în proprietatea statului de la acel moment, iar administrarea acestuia a trecut la I.C.P.P. București – Stațiunea Iași și la I.P. Iași. Toate terenurile aflate în litigiu sunt în prezent în administrarea actualei SC P. SA, care este succesoarea în drepturi și obligații a fostei I.P. Iași și a S. Iași din cadrul I.C.P.P.

București. În același timp, SC R. SRL este continuatoarea în drepturi și obligații a SC P. SA De menționat și faptul că există un drept de administrare al acestor terenuri în favoarea C.N.A.F.P., drept care a trecut de la A.D.S., dar și un drept de concesiune deținut de SC P. SA În plus, recurenții au invocat adresa nr. 7060 din 19 septembrie 2007 prin care C.J. Iași nu a avizat documentația înaintată de SC P. SA pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în baza H.G. nr. 834/1991, întrucât această societate nu a făcut dovada existenței vreunui titlu asupra terenurilor (cu destinația iazuri, pășuni, canale și diguri). În opinia instanței de control judiciar, această susținere a recurenților nu prezintă relevanță juridică în cauza de față, întrucât este vorba doar despre o situație de fapt care nu formează obiectul prezentei analize.

Nici critica referitoare la nedovedirea identității de imobile nu este fondată, întrucât recurentul pârât G.R. nu a solicitat în prima fază procesuală efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să individualizeze aceste imobile. Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține faptul că recurentul pârât G.R. nu putea să emită un act administrativ unilateral cu caracter individual prin care să includă terenurile indicate de părțile adverse în domeniul public al O. Podul Iloaiei, în condițiile în care acestea făceau parte din domeniul public al statului. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de G.R. și M.A.I. împotriva sentinței nr. 2709 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.