ÎCCJ, decizie (scj.ro #84835)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84835) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Domeniului

public al statului. Suprafață de teren ocupată de apă

și stuf.

Legea nr. 213/1998

Cuprins

pe materii: Drept administrativ

Index

alfabetic: act administrativ cu caracter individual

Hotărâre

de Guvern

Domeniul

public al statului

Domeniul

public al localității

Exploatare

piscicolă

Este nelegală includerea, prin hotărâre de Guvern, a

unei suprafețe de teren ocupată de apă și stuf (lac

amenajat cu destinație de exploatare piscicolă) în domeniul public al

unei localități, în condițiile în care aceasta corespunde

categoriei individualizate de dispozițiile pct. 3 din anexa I la Legea nr.

213/998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

ca făcând parte din domeniul public al statului iar nu celei

individualizate de dispozițiile pct. 4 din anexa III la aceeași lege,

ca făcând parte din domeniul public al comunelor orașelor și

municipiilor.

Decizia 2259 din 14 aprilie 2011

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București –

Secția de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. 7663/2/2007,

reclamanta Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol a

chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună

anularea pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public

al orașului Podul Iloaiei la H.G. nr. 48/2007 privind atestarea domeniului

public al județului Iași, precum și a municipiilor,

orașelor și comunelor din județul Iași, publicată în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 142 bis din 27.02.2007.

La data

de 30.01.2008, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare în care a

solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

La data de 21.03.2008, Consiliul local al orașului Podul Iloaiei a depus

cerere de intervenție în interesul pârâtului în care a pus aceleași

concluzii cu cele ale Guvernului României.

La solicitarea pârâtului, a fost introdus în cauză în calitate de

intervenient și orașul Podul Iloaiei.

Curtea

de Apel București – Secția de Contencios Administrativ și

Fiscal, prin sentința nr. 3108 din 12.11.2008, a admis acțiunea, a

anulat în parte H.G. nr. 48/2007 în privința pozițiilor nr. 85 – 161

din anexa nr. 77 privind domeniul public al orașului Podul Iloaiei și

a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului.

Înalta

Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios

Administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 2790 din 22.05.2009, a casat

sentința anterior arătată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În fond

după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. 7663.1/2/2007.

Prin

cererea conexă înregistrată pe rolul Curții de Apel

București – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal sub

nr.3908/2/2009, reclamantele Agenția Domeniilor Statului și S.C.„R”

S.R.L. au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Consiliul

local Popești, Consiliul local al orașului Podul Iloaiei și

Ministerul Administrației și Internelor solicitând:

a)

anularea lit. c) a pct. 48 din H.G. nr. 48/2007 de modificare

și completare a H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al

județului Iași, precum și a municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Iași, publicată în Monitorul Oficial,

Partea I, nr. 142 din 27.02.2007 (în care se prevede că: „se

completează cu poziția nr. 70, conform anexei nr. 41 la prezenta

hotărâre”; în mod implicit, se solicită anularea anexei nr. 41 la

H.G. nr. 48/2007, care cuprinde completări la inventarul bunurilor care

aparțin domeniului public al comunei Popești și prevede că

bunul „Iaz Dudău, sat Doroscani, în valoare de 2.500.000.000 lei”, are

statutul de „proprietate publică a comunei Popești, în administrarea

Consiliului local Popești, conform hotărârii Consiliului local

Popești nr. 45/2004”;

b)

anularea pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind

domeniul public al orașului Podul Iloaiei din H.G. nr. 48/2007, precum

și:

-

anularea pozițiilor nr. 85 – 161 din lista anexă la

HCL Podul Iloaiei nr. 34 din 6.07.2006, ca act premergător;

C)

suspendarea executării dispozițiilor mai sus menționate

până la soluționarea irevocabilă a litigiului de față,

în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Curtea a admis primul capăt de cerere printr-o hotărâre

pronunțată la data de 8.04.2009 și a disjuns capătul B) din

cererea conexă.

La data de 28.05.2010, instanța a conexat dosarul nr. 3908/2/2009 la

dosarul nr. 7663/2/2007, în raport de dispozițiile art.164 C.proc.civ.

La data de 4.12.2009, S.C. „Rompescaris” S.R.L a formulat cerere de

intervenție în interes propriu prin care a solicitat anularea

pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al

orașului Podul Iloaiei la H.G. nr. 48/2007 privind atestarea domeniului

public al județului Iași, precum și a municipiilor,

orașelor și comunelor din județul Iași.

În urma admiterii excepției de litispendență, Curtea de Apel a

respins, în principiu, cererea de intervenție în interes propriu anterior

individualizată ca rămasă fără obiect.

Curtea

de Apel București – Secția de Contencios Administrativ și

Fiscal, prin sentința nr. 2709 din 4.06.2010, a admis cererea

principală formulată de reclamanta Agenția Națională

pentru Pescuit și Acvacultură și cererea conexă

formulată de reclamantele Agenția Domeniilor Statului și S.C.

„R” S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul

local al orașului Podul Iloaiei, orașului Podul Iloaiei și

Ministerul Administrației și Internelor, a anulat în parte H.G. nr.

48/2007 în privința pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind

domeniul public al orașului Podul Iloaiei, a respins cererea de intervenție

în interesul pârâtului  și a obligat pârâții la 2.975 lei

cheltuieli de judecată către reclamanta S.C.„R” S.R.L.

Prin

încheierea de la 10.08.2010, aceeași instanță a admis în parte

cererea formulată de reclamanta S.C. „R” S.R.L. și a dispus lămurirea

dispozitivului sentinței anterior indicate, în sensul că obligă

pârâții Guvernul României, Consiliul local al orașului Podul Iloaiei

și orașul Podul Iloaiei, în solidar, la plata sumei de 2.975 lei

cheltuieli de judecată către reclamanta S.C. „R” S.R.L.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a

reținut următoarele:

Încă

din anii 1964-1965, terenurile aflate în litigiu au fost în administrarea

actualei S.C. „P” S.A., succesoarea în drepturi a fostei Întreprinderi

Piscicole Iași și a Stațiunii Iași din cadrul Institutului

de Cercetări și Proiectări Piscicole București.

Statul,

prin întreprinderile mai sus indicate, a efectuat lucrări de amenajare a

lacului, după cum rezultă din art. 2 din decizia nr.1044/1964.

Ca

atare, nu sunt fondate susținerile pârâtului Guvernul României și ale

intervenientului Consiliul local al orașului Podul Iloaiei, în sensul

că terenurile aflate în discuție pot fi încadrate la noțiunea de

„rețele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stații de

tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile,

construcțiile și terenurile aferente”, utilizată de lista

anexă III pct. 4 din Legea nr.213/1998.

În

raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 192/2001, terenurile fac parte

din domeniul public al statului, motiv pentru care S.C.„P” S.A. nu are decât un

drept de concesiune, iar dreptul de administrare a trecut de la Agenția

Domeniilor Statului la Compania Națională de Administrare a Fondului

Piscicol.

Prin

urmare, terenurile aflate în litigiu nu puteau fi incluse în domeniul public al

unității administrativ-teritoriale, ci doar în domeniul public al

statului, după cum rezultă din interpretarea prevederilor pct. 3 din

Anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Guvernul României și

intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, care au

solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererilor principale și

conexe ca neîntemeiate.

Întrucât

în cererile de recurs au fost formulate motive de recurs comune, instanța

de control judiciar va proceda la prezentarea și la analizarea acestora în

mod grupat.

Cererile

de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.9 și art.

304

1

C.proc.civ.

În

cadrul acestui motiv de recurs, au fost formulate de către

părțile anterior arătate următoarele critici de

nelegalitate cu privire la sentința atacată:

1)

Prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la cererea

de intervenție formulată de Ministerul Administrației și

Internelor, cerere care a fost admisă în principiu la termenul de

judecată din data de 22.10.2008, în dosarul nr. 8209/2/2007 (de precizat

că această critică a fost formulată doar de către

pârâtul Guvernul României).

2)

În speță, reclamantele au contestat pozițiile nr. 85 – 161 din

anexa nr. 77 privind domeniul public al orașului Podul

Iloaiei     la H.G. nr. 48/2007, anexă care a înlocuit

anexa nr. 57 la H.G. nr.1354/2001 prin care a fost atestat inventarul bunurilor

care aparțin domeniului public al comunei Podul Iloaiei.

Motivul

pentru care a fost emis actul administrativ contestat în cauză îl

reprezintă faptul că, de la momentul emiterii H.G. nr.1354/2001

și până în anul 2007, un număr important de bunuri imobile

și-au schimbat regimul juridic, ca urmare a unor transferuri din domeniul

public sau privat al statului în domeniul public al unităților

administrativ-teritoriale din județul Iași. În plus, au fost au fost

constatate o serie de inadvertențe între inventarele bunurilor atestate

și situația de fapt sau cazuri de bunuri în mod eronat înregistrate.

În

aceste condiții, comisiile special constituite în baza H.G. nr.548/1999 au

procedat la reevaluarea bunurilor și formularea unor propuneri, care au

fost însușite prin hotărâri ale consiliilor locale sau ale

consiliului județean, cu consecința modificării și/sau

completării anexelor la H.G. nr. 1354/2001.

De

asemenea, recurenții au invocat prevederile art. 56 și urm. din Legea

nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

În

cauză, reatestarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului

public al orașului Podul Iloaiei s-a realizat prin H.C.L. nr.34 din

6.07.2006, prin care s-a stabilit apartenența la domeniul public al

orașului și a suprafeței de 116,18 ha teren.

În

opinia recurenților, bunul imobil de mai sus era deținut de

către fosta C.A.P.  Podul Iloaiei încă din anul 1965, conform

Registrului de evidență funciară.

În

acest sens, recurenții au mai amintit deciziile nr. 1044 din 16.12.1964,

nr. 109 din 6.02.1964, precum și decizia din 16.05.1965 ale Comitetului

executiv al Statului Popular al Regiunii Iași, prin care s-a transmis

către Institutul de Cercetare și Proiectări Piscicole

București – Regiunea Iași doar administrarea acestei suprafețe

de teren.

În

concepția recurenților, simpla invocare a dreptului de proprietate

asupra bunurilor aflate în litigiu nu poate fi reținută, în

condițiile în care nu s-a făcut dovada acestui drept, respectiv a

titlului cu care sunt deținute, nefiind suficientă simpla invocare a

dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990.

În

argumentarea acestei concluzii, recurenții au amintit adresa nr. 7060 din

19.09.2007 a Consiliului Județean Iași, potrivit căreia, la

nivelul anului 1996, atunci când S.C. „Pescaris” S.A. a înaintat

documentația pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, în baza H.G. nr. 834/1991, Consiliul Județean Iași nu a

avizat documentația, întrucât această societate nu a făcut

dovada existenței vreunui titlu asupra terenurilor (cu destinația

iazuri, pășuni, canale și diguri), iar pe de altă parte,

pentru că aceste terenuri aparțin domeniului public al

unității administrativ-teritoriale, conform Legii nr. 18/1991.

Totodată,

recurenții au invocat și prevederile listei anexă pct.III.4 din

Legea nr. 213/1998.

O

altă critică formulată de recurenți se referă la

faptul că reclamantele nu au probat existența identității

de imobile, respectiv a celor înscrise în inventarul bunurilor care

aparțin domeniului public al orașului cu cele asupra cărora

reclamantele pretind că sunt domeniul public al statului.

Analizând

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din

oficiu, în baza art. 304

1

C.proc.civ., Înalta Curte apreciază

că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în

continuare.

Instanța

de control judiciar constată că, în speță, nu sunt

întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C.proc.civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima

instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare

juridică adecvată.

1)

Criticile formulate de către pârâtul Guvernul României referitoare la

nepronunțarea primei instanțe cu privire la cererea de

intervenție depusă de Ministerul Administrației și

Internelor și la necitarea acestei părți în cauză – critici

care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5

C.proc.civ. -, sunt nefondate.

Astfel,

potrivit art. 304 pct. 5 C.proc.civ., hotărârea poate fi casată când

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.proc.civ.

Sub

aspect doctrinar, trebuie menționat faptul că art.105 alin.2

C.proc.civ. constituie dreptul comun în materia nulităților actelor

de procedură. De aceea, se poate susține că motivul de recurs

anterior individualizat include toate neregularitățile procedurale

care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor

menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii

fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de

recurs.

Așadar,

hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se

invocă, de exemplu, judecata în lipsa părții care nu a fost

legal citată.

Posibilitatea

invocării în recurs a faptului că s-au încălcat forme de

procedură diferă după cum norma încălcată are caracter

imperativ sau dispozitiv.

Nulitatea

relativă poate fi invocată în recurs în următoarele

condiții: poate fi ridicată numai de partea ocrotită prin norma

încălcată; partea interesată să fi ridicat excepția de

nulitate în fața instanței a cărei hotărâre se atacă,

în temeiul art.108 alin.3 C.proc.civ.; neregularitatea să nu se datoreze

părții care o invocă; instanța să fi respins

excepția sau să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Ca

atare, o neregularitate procedurală, sancționată cu nulitate

relativă, săvârșită în primă instanță, va

putea fi invocată în recurs, numai dacă a fost invocată în

termen înaintea primei instanțe, iar aceasta a respins-o sau a omis

să se pronunțe asupra ei.

În

speța de față, Înalta Curte constată că nelegala

citare a Ministerului Administrației și Internelor nu a fost

invocată de această parte la prima instanță, iar în cadrul

motivelor sale de recurs nu se regăsește o asemenea critică.

Pe cale

de consecință, nu poate fi primit un asemenea motiv de nulitate

relativă, de vreme ce partea interesată a avut această atitudine

procesuală, ceea ce denotă faptul că nu a fost

vătămată în drepturile sale.

O

situație similară este și în privința

nepronunțării primei instanțe cu privire la cererea de

intervenție depusă de Ministerul Administrației și

Internelor.

2)

Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C.proc. civ. nu sunt fondate pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

După

cum s-a relevat anterior, obiectul cererilor deduse judecății

vizează anularea pozițiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind

domeniul public al orașului Podul Iloaiei la H.G. nr. 48/2007 privind

atestarea domeniului public al județului Iași, precum și a

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași,

publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 142 bis din 27.02.2007.

Problema

de drept supusă analizei instanței de control judiciar se referă

la corecta delimitare a domeniului public local al  orașului Podul

Iloaiei.

Potrivit

anexei I pct. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia, domeniul public al statului este

alcătuit și din apele de suprafață, cu albiile lor minore,

malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime

interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor

naturale și cu potențialul energetic valorificabil, marea

teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile

interioare.

Conform

anexei III pct. 4 din aceeași reglementare, domeniul public al comunelor,

orașelor și municipiilor este alcătuit și din rețelele

de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare

și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile

și terenurile aferente.

În mod

corect, prima instanță a reținut că suprafața de teren

de 103, 98 ha aflată în litigiu este ocupată de apă și

stuf, altfel spus, de lacul amenajat cu destinația de exploatare

piscicolă (în acest sens, a se vedea și filele 55-56 dosar fond).

Ca

atare, acest bun imobil nu se poate încadra în categoriile individualizate la

anexa III pct. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia, întrucât nu deservește și nici

nu face parte din rețeaua de alimentare cu apă a orașului Podul

Iloaiei.

Cu alte

cuvinte, sunt aplicabile în speță prevederile anexei I pct.3 din

Legea nr. 213/1998 care reglementează domeniul public al statului.

În

altă ordine de idei, art. 1 din decizia nr. 1044/1964 emisă de

Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Iași prevede că se

transmite din administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei

Podul Iloaiei în administrarea Institutului de Cercetări și

Proiectări Piscicole București – Stațiunea Iași terenul în

suprafață de 30 ha islaz, situat în aval de lacul de acumulare Podul

Iloaiei.

În art.

2 din același act administrativ se precizează faptul că

lucrările de amenajare nu vor fi începute până ce, în prealabil, nu

se va obține scoaterea din circuitului agricol al acestui teren.

De

asemenea, în decizia din data de 16.05.1965 emisă de Comitetul Executiv al

Sfatului Popular al Regiunii Iași, se menționează, în art. 1,

că se transmit în administrarea operativă a Întreprinderii Piscicole

Iași terenurile aflate în discuție.

Din

cele anterior expuse, rezultă cu evidență faptul că statul,

prin reprezentanții săi, este cel care a efectuat lucrările de

amenajare a lacului încă din anul 1964, aspect reținut și de

către judecătorul fondului cauzei.

În

plus, bunul imobil aflat în discuție era în proprietatea statului de la

acel moment, iar administrarea acestuia a trecut la Institutul de

Cercetări și Proiectări Piscicole București –

Stațiunea Iași și la Întreprinderea Piscicolă Iași.

Toate

terenurile aflate în litigiu sunt în prezent în administrarea actualei S.C. „P”

S.A., care este succesoarea în drepturi și obligații a fostei

Întreprinderi Piscicole Iași și a Stațiunii Iași din cadrul

Institutului de Cercetări și Proiectări Piscicole

București.

În

același timp, S.C. „R” S.R.L. este continuatoarea în drepturi și

obligații a S.C. „P” S.A.

De

menționat și faptul că există un drept de administrare al

acestor terenuri în favoarea Companiei Naționale de Administrare a

Fondului Piscicol, drept care a trecut de la Agenția Domeniilor Statului,

dar și un drept de concesiune deținut de S.C. „P” S.A.

În

plus, recurenții au invocat adresa nr. 7060 din 19.09.2007 prin care

Consiliul Județean Iași nu a avizat documentația înaintată

de S.C. „P” S.A. pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, în baza H.G. nr. 834/1991, întrucât această societate nu a

făcut dovada existenței vreunui titlu asupra terenurilor (cu

destinația iazuri, pășuni, canale și diguri).

În

opinia instanței de control judiciar, această susținere a

recurenților nu prezintă relevanță juridică în cauza

de față, întrucât este vorba doar despre o situație de fapt care

nu formează obiectul prezentei analize.

Nici

critica referitoare la nedovedirea identității de imobile nu este

fondată, întrucât recurentul pârât Guvernul României nu a solicitat în

prima fază procesuală efectuarea unei expertize tehnice de

specialitate care să individualizeze aceste imobile.

Prin

urmare, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține faptul

că recurentul pârât Guvernul României nu putea să emită un act

administrativ unilateral cu caracter individual prin care să includă

terenurile indicate de părțile adverse în domeniul public al

orașului Podul Iloaiei, în condițiile în care acestea făceau

parte din domeniul public al statului.

În

consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt

nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9

C.proc.civ., iar în speță nu există motive de ordine

publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta

Curte, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., raportat la art. 20

și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, a

respins recursurile.