ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4388/2010

Asupra recursurilor de față; Din actele și lucrările dosarului, constată că: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 4210/118/2007, reclamanta SC P. SA prin administrator judiciar B.F.S. SPRL a solicitat instanței de judecată ca, în contradictoriu cu pârâții ADS, SIF T. SA și I.C., să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea hotărârii AGA nr. 1 din 6 mai 2003 pentru cauză ilicită și fraudă la lege. Prin sentința civilă nr. 113 din 18 iunie 2009, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondate, excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiune și lipsa calității procesuale active a reclamantei B.F.S. SPRL, invocate de pârâta A.D.S. și a respins cererea formulată de reclamanta B.F.S.

SPRL, în contradictoriu cu pârâtele SC P. SA prin administrator special P.R.Z., SIF T. SA și A.D.S, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată, în calitatea sa de administrator judiciar al SC P. SA, reclamanta B.F.S. SPRL fiind interesată ca numai hotărârile acționarilor adoptate cu respectarea legii să-și producă efectele, prin urmare, reclamantul administrator judiciar având calitate procesuală activă în cauză, în raport cu atribuțiile acestuia, cât și față de faptul că justifică un interes în promovarea acțiunii.

În ce privește prescripția dreptului reclamantei la acțiune, prima instanță a reținut că reclamanta B.F.S. SPRL nu a solicitat anularea hotărârii AGA în temeiul art. 79 din Legea nr. 85/2006 spre a se verifica dacă hotărârea a fost adoptată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta nu a probat cauzele de nulitate absolută ale hotărârii A.G.A. invocate în acțiune - cauza ilicită și frauda legii. Împotriva sentinței date de prima instanță a formulat apel reclamanta B.F.S. SPRL, în calitate de administrator judiciar al SC P. SA, arătând că hotărârea nu a fost luată cu respectarea art. 117 din Legea nr. 31/1990 și că au fost încălcate dispozițiile art. 127 din Legea nr. 31/1990, în sensul că acționarul majoritar nu s-a abținut de la vot.

Intimata-pârâtă SIF T. SA a formulat, în termen legal, cerere de aderare la apelul declarat în cauză. La termenul de judecată din data de 3 decembrie 2009, intimata-pârâtă A.D.S. a depus o cerere la dosar, în care solicită ca, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 317/2009, să se ia act de subrogarea în drepturile A.D.S. a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, care va prelua întregul patrimoniu, urmând a figura astfel în prezenta cauză. Prin decizia nr. 25 din 11 martie 2010, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă B.F.S.

SPRL Constanța, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură București, SIF T. SA Brașov și SC P. SA Constanța prin administrator special P.R.Z., iar, în aceste condiții, a respins, ca nefondată, și cererea de aderare la apel formulată de SIF T. Instanța de apel a reținut inexistența cauzei ilicite și a fraudei la lege, apreciind ca fiind îndeplinită condiția unei cauze licite și morale pentru emiterea hotărârii AGA nr. 1 din 6 mai 2003, iar cu privire la motivul de nulitate absolută invocat prin acțiunea reclamantei și reținut de prima instanță -frauda la lege - a considerat că hotărârea acționarului majoritar a fost în acord cu legea, în aceste împrejurări, aderarea la apel formulată de SIF T. având aceeași soartă a apelului.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au formulat recurs atât reclamanta SC P. SA prin administrator judiciar B.F.S. SPRL Constanța, cât și SIF T. SA Brașov. Recurenta-reclamantă SC P. SA prin administrator judiciar B.F.S. SPRL a arătat că instanța de apel a aplicat greșit legea, având în vedere că hotărârea AGA nr. 1 din 6 mai 2003, prin care s-a modificat actul constitutiv al SC P. SA a fost luată cu încălcarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, întrucât convocarea, data de referință și textul integral al modificării capitalului social nu au fost publicate înainte cu 30 de zile de data ținerii ședinței în M. Of.

și într-un ziar de largă circulație, de asemenea, cu încălcarea dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, întrucât acționarul majoritar nu s-a abținut de la vot și, deopotrivă, că instanța de apel a reținut, în mod greșit, lipsa dovedirii de către reclamantă a fraudei la lege și a cauzei ilicite, nesocotind Ordinul Ministerului Agriculturii Alimentației și Pădurilor nr. 267 din 10 aprilie 2003. Recursul formulat de reclamantă este nefondat. Din examinarea deciziei pronunțată în apel prin prisma pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990 ce reglementează procedura de organizare a AGA se constată că, în mod corect, instanța de control judiciar a înlăturat această critică având în vedere că hotărârea a fost adoptată în prezența tuturor acționarilor care nu au avut obiecții cu privire la modul în care a fost convocată AGEA, în litigiu.

Cu privire la critica ce vizează dispozițiile art. 127 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora acționarul care, într-o anumită operațiune, are un interes contrar societății, va trebui să se abțină de la deliberările privind acea operațiune, se constată că sancțiunea pentru neabținerea de la vot a acționarului aflat în această situație, chiar dacă s-ar dovedi reală, este răspunderea pentru daunele produse societății, dacă fără votul său nu s-ar fi obținut majoritatea cerută, iar nu anularea hotărârii adoptate în aceste condiții. Cu privire la criticile ce vizează cauza ilicită și frauda la lege, se constată că, în speță, cauza adoptării AGEA nr. 1 din 6 mai 2006, o reprezintă punerea în aplicare a prevederilor art. 9 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 192/2001, a Ordinului nr. 267 din 10 aprilie 2003, emis de Ministerul Agriculturii și Pădurilor și art. 37 din hotărârea nr. 68 din 26 martie 2003 a Consiliului de Administrație al ADS, or, art. 968 C. civ.

definește cauza ilicită ca fiind prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice, instanța de apel apreciind corect inexistența cauzei ilicite în speță, cât și a motivului de nulitate absolută invocat prin acțiune: frauda la lege, care presupune ca anumite norme legale să nu fie folosite în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative, având în vedere că menționata hotărâre a fost luată în acord cu legea. În ce privește pretinsa nelegalitate a Ordinului M.A.A.P. nr. 267 din 10 aprilie 2003 prin care s-a aprobat preluarea unor amenajări piscicole de către CNAFP de la A.D.S. se observă irelevanța acestei susțineri, având în vedere necontestarea acestuia, în termenul prevăzut de dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii sale.

Recurenta-pârâtă SIF T. SA a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând, în susținerea menționatelor motive că ambele instanțe au ignorat, în totalitate, cererile și susținerile pe care le-a formulat în cauză, fără a motiva respingerea acestora, și au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 192/2001, reiterând apărările cu privire la nelegalitatea hotărârii A.G.A., în litigiu. Recursul formulat de pârâtă este nefondat. Pretinsa lipsă a motivării respingerii cererilor și susținerilor pârâtei nu poate duce la admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., câtă vreme critica vizează apărările acestei părți formulate, prin întâmpinare, în fața primei instanțe și susținerile pe care le-a formulat prin cererea de aderare la apel, respinsă în considerarea soluției date cererii de apel la care a aderat, pentru argumentele expuse conform cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. în considerentele deciziei. De asemenea, nu se poate reține nelegalitatea deciziei atacate în raport cu prevederile Legii nr. 192/2001, indicate de recurentă, corect înlăturate de instanța de apel, urmare a analizei acestora, ca temei al fraudei la lege invocată în cauză, analizate în contextul schimbărilor pe care această lege le-a suferit, și au condus și la emiterea Ordinului M.A.A.P. nr. 267 din 10 aprilie 2003, în temeiul O.U.G.

nr. 76 pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2001, care aprobă preluarea de către Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol de la Agenția Domeniilor Statului a amenajărilor piscicole cu dotările și construcțiile aferente precum și terenurile pe care acestea sunt amplasate, conform anexei I, parte integrantă a menționatului act administrativ, considerat ca fiind emis legal, față de soluția respingerii, ca inadmisibilă, a excepției de nelegalitate invocată cu privire la acesta, de instanța supremă, având în vedere neîndeplinirea cerințelor acestui motiv de nulitate absolută. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursurile formulate în cauză, ca nefondate. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta SC P. SA prin administrator judiciar B.F.S. SPRL Constanța, împotriva deciziei Curții de Apel Constanța nr. 25 din 11 martie 2010, ca nefondat. Respinge recursul formulat de pârâta SIF T. SA Brașov, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2010.