ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2351/2011

Asupra

recursului penal de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 27 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. 10478/3/2011,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

menținut, în temeiul dispozițiilor

art.300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., starea de arest

preventiv a inculpatului

I.A., reținându-se, în esență, că sunt

îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea

de tentativă la omor fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol pentru

ordinea publică în raport de gravitatea

și natura faptelor și

modalitatea de săvârșire a acestora.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul I.A.

solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile

avute în vedere la

luarea măsurii

arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate.

Analizând încheierea recurată atât prin prisma

criticilor formulate, dar și din

oficiu,

sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpatul I.A. a fost trimis în judecată pentru

infracțiunea de tentativă la omor, întrucât, la data de

31 octombrie 2010, aflându-se în locuința părții vătămate L.G.F., pe

fondul

consumului de substanțe

etnobotanice i-a aplicat acesteia, cu un cuțit, în mod repetat,

lovituri în zone vitale, producându-i leziuni

traumatice, ce i-au pus în primejdie viața.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin

încheierea de ședință din 10 noiembrie 2010 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, constatându-se incidența

în cauză a

dispozițiilor art. 143

raportat la art. 68

1

C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc.

pen.

Înalta Curte

constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare

privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, probatoriul administrat ulterior luării

măsurii arestării preventive, precum

și

pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă,

nu

au fost de natură a înlătura

concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter

temeinic care justifică presupunerea rezonabilă

că inculpatul a săvârșit faptele pentru

care este cercetat.

La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe

care l-ar prezintă lăsarea în

libertate

a inculpatului I.A., Înalta Curte are în vedere natura și gravitatea

faptelor comise, circumstanțele personale ale

acestuia, dar și rezonanța socială a

infracțiunilor de acest gen.

Astfel, se constată că inculpatul I.A. este

cercetat pentru săvârșirea

unei infracțiuni cu un grad de pericol social

ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar

și din natura și modalitatea concretă de comitere a acestora ( acte de violență

îndreptate împotriva vieții persoanei comise prin folosirea unui obiect

vulnerant periculos), precum și din urmarea produsă (producerea de leziuni de

natură a aduce atingere vieții).

In plus, chiar dacă au trecut 7 luni de la

arestarea preventivă a inculpatului I.A.

, se justifică în continuare menținerea acestuia în arest, fără ca

astfel să se

aducă atingere

prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului

penal

până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se

transforme într-o executare anticipată a

pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele

cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al

detenției

preventive.

Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză nu au

intervenit elemente noi de la

pronunțarea hotărâri de condamnare care să

impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa

cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a

inculpatului I.A.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va

respinge ca nefondat recursul formulat

de inculpatul I.A.

In raport de soluția ce se va pronunța, instanța

îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul inculpat I.A.

împotriva încheierii din 27 aprilie 2011 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr.

10478/3/2011(1465/2011).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului

desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 09 iunie 2011.