ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta D.E. a chemat în judecată Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru parte din

imobilul situat în str. S. nr. 50 sector 6 București.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 5190 din 23 ianuarie 2006, emisă de

Primăria Municipiului București, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent pentru imobilul menționat. Dosarul a fost înaintat în anul 2006

pârâtei, care nu a emis titlul de despăgubire.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal prin Sentința

civilă nr. 3465 din 21 septembrie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă

și a obligat pârâta să emită titlu de despăgubire pentru imobilul din București

str. S. nr. 50 sector 6.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că un termen de 4 ani pentru emiterea

titlului de despăgubire este excesiv de lung, neputând fi considerat un termen

rezonabil.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Statul Român,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a susținut,

în esență, că în mod netemeinic instanța de fond a reținut că "un termen

de 4 ani pentru emiterea titlului de despăgubire este excesiv de lung"

deoarece în cauză este vorba de o procedură administrativă complexă, specială

și că soluționarea dosarelor de despăgubire se face potrivit Deciziei Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2815/2008.

Pe fondul cauzei,

recurenta a susținut că dosarul de despăgubire este incomplet, lipsind situația

despăgubirilor încasate la preluare, urmând ca ulterior completării, în ordinea

stabilită de Decizia nr. 2815/2008, să fie desemnat un evaluator și transmis

dosarul la evaluare, apoi să fie emis titlul de despăgubire.

Recursul este

nefondat.

În fapt, prin

Dispoziția nr. 5190 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primăria Municipiului

București s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilul situat în București str. S. nr. 50 sector 6.

Dosarul a fost

înaintat în anul 2006 pârâtei care, până la data formulării acțiunii la

instanța de fond, nu a emis titlul de despăgubire.

Potrivit art. 11

alin. (1) din Constituție "Statul român se obligă să îndeplinească

întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este

parte", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Tratatele

ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".

"Dacă există

neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale

ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate

reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau

legile interne conțin dispoziții mai favorabile".

Art. 16. alin. (1)

"Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor

administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în

care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite,

după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și

întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite

în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de

aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a

prezentei legi."

Art. 16. alin. (6)

"După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de

evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire."

Art. 16. alin. (7)

"În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea

dosarului spre reevaluare."

Analiza legislației

relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un

termen pentru soluționarea dosarelor.

Referitor la lipsa

unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă,

arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele

ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar

dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea

prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte.

România a ratificat

Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că

instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația

națională și dispozițiile Convenției va aplica cu prioritate prevederile

convenției.

În baza aceluiași

temei constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este

direct aplicabilă în sistemul român de drept.

În cauza de față,

judecătorul național a stabilit corect că omisiunea legiuitorului de a prevedea

un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în încălcarea art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil.

În jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin

nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil

se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de data

depunerii cererii și în jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a

avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea

într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, astfel

că recursul este nefondat, urmând să fie respins ca atare.

Examinând și din

oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat în cauză va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Statul Român, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

împotriva Sentinței civile nr. 3465 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2011.