ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1240/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, reclamanta P.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea

pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul

teren în suprafață de 216 m.p. situat în București, str. T. conform deciziei civile

nr. 608A din 23 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin decizia civilă nr. 608A din 23 septembrie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VII-a, a fost anulată dispoziția nr. 2990

din 24 mai 2004, prin care Municipiul București prin Primarul General a respins

notificarea acesteia de restituire a terenului arătat, în natură sau prin echivalent

și a fost obligat Municipiul București la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul în speță.

Prin sentința nr. 1320

din 16 martie 2010, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta

P.G., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și a obligat pârâta să procedeze la emiterea

deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafață de 216

m.p. situat în București, str. T. conform deciziei civile nr. 608A din 23

septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, că sentința civilă nr. 608A din 23

septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, a rămas irevocabilă prin

decizia civilă nr. 4282 din 02 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, iar în baza acesteia Primarul Municipiului

București a emis dispoziția din 05 decembrie 2008 prin care s-a propus acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul-teren în suprafață de 216,00

m.p., situat în București, str. T., în favoarea reclamantei.

Instanța de fond a constatat

că, având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005 precum

și faptul că în speță drepturile la despăgubiri sunt stabilite printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, durata de aproape 4 ani de la data rămânerii

irevocabile a acestei sentințe, fără să se ajungă la soluționarea cererii reclamantei,

a fost de natură să o vatăme în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor

legale privind emiterea acestui titlu.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că pârâtă nu a transmis dosarul evaluatorului nici până la data

soluționării în fond a cauzei, respectiv 16 martie 2010, deși fusese înregistrat,

după afirmațiile din întâmpinare, la data de 15 iulie 2009 la mai puțin de 8 luni,

astfel că, durata de aproape 4 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii

judecătorești de stabilire a dreptului la despăgubiri, fără ca reclamanta să primească

efectiv titlul de despăgubiri, nu reprezintă un termen rezonabil.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta C.C.S.D., întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele și formulând următoarele

critici de netemeinicie a sentinței:

- în mod greșit instanța

de fond a considerat că în cazul în care drepturile la despăgubiri sunt stabilite

printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu mai sunt aplicabile

dispozițiile art. 16 alin. (4)-(7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul

urmând a fi trimis direct evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare;

- în mod eronat prima

instanță a reținut că în speță cererea reclamantei de acordarea a titlului de despăgubire

nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, deoarece dosarul a fost înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale la data de 15 iulie 2009;

- instanța de fond în

mod greșit a obligat Comisia Centrală direct la emiterea deciziei reprezentând titlu

de despăgubire, ignorând etapele administrative ce trebuiesc parcurse potrivit Titlului

VII din Legea nr. 247/2005 și care se finalizează cu emiterea deciziei.

Recursul este întemeiat

și urmează a fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Întrucât prin sentința

civilă nr. 608 A din 23 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VII-a, devenită irevocabilă prin decizia nr. 4282 din 2 mai 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, a fost anulată dispoziția din 24 mai 2004 prin care

Primarul General al Municipiului București a respins notificarea reclamantei de

restituire a terenului în natură sau prin echivalent, Municipiul București fiind

obligat la măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafață de 216 m.p. situat

în București, str. T., s-a emis o nouă dispoziție cu din 5 decembrie 2008 de către

Primarul Municipiului București prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent pentru acest imobil, în favoarea reclamantei.

Dosarul aferent noii dispoziții

cu din 5 decembrie 2008 prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul-teren în suprafață de 216 m.p. situat în București, str.

T., în favoarea reclamantei, a fost înaintat Comisiei Centrale, fiind înregistrat

sub nr. 44805/CC din 15 iulie 2009, cu aproximativ o lună de zile anterior datei

introducerii acțiunii de către intimata-reclamantă la 11 august 2009.

Contrar celor reținute

de instanța de fond în considerentele sentinței, astfel cum corect susține recurenta

pârâtă, chiar dacă dreptul la despăgubiri este stabilit printr-o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (4) din Legea

nr. 247/2005, dosarul de despăgubire al reclamantei urmând etapele procedurii administrative,

în soluționarea sa trebuind a fi respectată și decizia nr. 2815/2008 a Comisiei

Centrale care stabilește ordinea de soluționare în funcție de data înregistrării

dosarului.

Deci, dosarul nu poate

fi înaintat direct la evaluator, astfel cum în mod eronat reține prima instanță,

ci el trebuie să parcurgă procedura administrativă ce conține toate etapele ce compun

această procedură și în plus soluționarea lui trebuie să se facă cu respectarea

deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale, adică în ordinea înregistrării lui.

Or, cum dosarul vizând

pe intimata-reclamantă cu nr. 44805/CC a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei

la 15 iulie 2009, la numai o lună de zile aceasta formulând acțiunea de chemare

în judecată, instanța de fond a apreciat în mod greșit că procedura administrativă

nu a fost parcursă într-un termen rezonabil și a obligat-o pe recurenta-pârâtă la

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Astfel, cum corect susține

recurenta-pârâtă, prin obligarea Comisiei Centrale la soluționarea unor dosare abia

înregistrate la Secretariatul Comisiei se aduce atingere drepturilor celorlalte

persoane care au dosare deja înregistrate respectiv din anul 2005 și care urmează

în prezent etapele procedurii administrative.

Este adevărat că dreptul

la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent s-a dispus printr-o hotărâre

a instanței, definitivă și irevocabilă la 2 mai 2006, dar nu trebuie să ignorăm

faptul că înregistrarea dosarului aferent dispoziției din 5 decembrie 2008 la Secretariatul

Comisiei Centrale s-a făcut la 15 iulie 2009, dată în funcție de care este nedrept

să fie considerată în culpă recurenta-pârâtă pentru nerezolvarea dosarului într-un

termen rezonabil.

Înalta Curte, apreciază

că intimata reclamantă a formulat prematur cererea de obligare a recurentei-pârâte

la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, considerent pentru care

recursul se privește ca fondat și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. pen.,

iar ca o consecință sentința instanței de fond va fi modificată în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 1310 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea formulată ca prematur introdusă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2011.