ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1240/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta P.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafață de 216 m.p. situat în București, str. T. conform deciziei civile nr. 608A din 23 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia civilă nr. 608A din 23 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a, a fost anulată dispoziția nr. 2990 din 24 mai 2004, prin care Municipiul București prin Primarul General a respins notificarea acesteia de restituire a terenului arătat, în natură sau prin echivalent și a fost obligat Municipiul București la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în speță.

Prin sentința nr. 1320 din 16 martie 2010, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta P.G., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și a obligat pârâta să procedeze la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafață de 216 m.p. situat în București, str. T. conform deciziei civile nr. 608A din 23 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că sentința civilă nr. 608A din 23 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 4282 din 02 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, iar în baza acesteia Primarul Municipiului București a emis dispoziția din 05 decembrie 2008 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul-teren în suprafață de 216,00 m.p., situat în București, str. T., în favoarea reclamantei.

Instanța de fond a constatat că, având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005 precum și faptul că în speță drepturile la despăgubiri sunt stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, durata de aproape 4 ani de la data rămânerii irevocabile a acestei sentințe, fără să se ajungă la soluționarea cererii reclamantei, a fost de natură să o vatăme în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea acestui titlu.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că pârâtă nu a transmis dosarul evaluatorului nici până la data soluționării în fond a cauzei, respectiv 16 martie 2010, deși fusese înregistrat, după afirmațiile din întâmpinare, la data de 15 iulie 2009 la mai puțin de 8 luni, astfel că, durata de aproape 4 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de stabilire a dreptului la despăgubiri, fără ca reclamanta să primească efectiv titlul de despăgubiri, nu reprezintă un termen rezonabil. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele și formulând următoarele critici de netemeinicie a sentinței: - în mod greșit instanța de fond a considerat că în cazul în care drepturile la despăgubiri sunt stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (4)-(7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul urmând a fi trimis direct evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare; - în mod eronat prima instanță a reținut că în speță cererea reclamantei de acordarea a titlului de despăgubire nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, deoarece dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale la data de 15 iulie 2009; - instanța de fond în mod greșit a obligat Comisia Centrală direct la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, ignorând etapele administrative ce trebuiesc parcurse potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și care se finalizează cu emiterea deciziei.

Recursul este întemeiat și urmează a fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Întrucât prin sentința civilă nr. 608 A din 23 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a, devenită irevocabilă prin decizia nr. 4282 din 2 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost anulată dispoziția din 24 mai 2004 prin care Primarul General al Municipiului București a respins notificarea reclamantei de restituire a terenului în natură sau prin echivalent, Municipiul București fiind obligat la măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafață de 216 m.p. situat în București, str. T., s-a emis o nouă dispoziție cu din 5 decembrie 2008 de către Primarul Municipiului București prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil, în favoarea reclamantei.

Dosarul aferent noii dispoziții cu din 5 decembrie 2008 prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul-teren în suprafață de 216 m.p. situat în București, str. T., în favoarea reclamantei, a fost înaintat Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 44805/CC din 15 iulie 2009, cu aproximativ o lună de zile anterior datei introducerii acțiunii de către intimata-reclamantă la 11 august 2009. Contrar celor reținute de instanța de fond în considerentele sentinței, astfel cum corect susține recurenta pârâtă, chiar dacă dreptul la despăgubiri este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, dosarul de despăgubire al reclamantei urmând etapele procedurii administrative, în soluționarea sa trebuind a fi respectată și decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale care stabilește ordinea de soluționare în funcție de data înregistrării dosarului.

Deci, dosarul nu poate fi înaintat direct la evaluator, astfel cum în mod eronat reține prima instanță, ci el trebuie să parcurgă procedura administrativă ce conține toate etapele ce compun această procedură și în plus soluționarea lui trebuie să se facă cu respectarea deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale, adică în ordinea înregistrării lui. Or, cum dosarul vizând pe intimata-reclamantă cu nr. 44805/CC a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei la 15 iulie 2009, la numai o lună de zile aceasta formulând acțiunea de chemare în judecată, instanța de fond a apreciat în mod greșit că procedura administrativă nu a fost parcursă într-un termen rezonabil și a obligat-o pe recurenta-pârâtă la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Astfel, cum corect susține recurenta-pârâtă, prin obligarea Comisiei Centrale la soluționarea unor dosare abia înregistrate la Secretariatul Comisiei se aduce atingere drepturilor celorlalte persoane care au dosare deja înregistrate respectiv din anul 2005 și care urmează în prezent etapele procedurii administrative. Este adevărat că dreptul la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent s-a dispus printr-o hotărâre a instanței, definitivă și irevocabilă la 2 mai 2006, dar nu trebuie să ignorăm faptul că înregistrarea dosarului aferent dispoziției din 5 decembrie 2008 la Secretariatul Comisiei Centrale s-a făcut la 15 iulie 2009, dată în funcție de care este nedrept să fie considerată în culpă recurenta-pârâtă pentru nerezolvarea dosarului într-un termen rezonabil.

Înalta Curte, apreciază că intimata reclamantă a formulat prematur cererea de obligare a recurentei-pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, considerent pentru care recursul se privește ca fondat și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. pen., iar ca o consecință sentința instanței de fond va fi modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 1310 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată ca prematur introdusă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2011.