ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta I.M. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

obligarea pârâtelor de a transmite Dispoziția nr. 6398/206 emisă de Primăria

Municipiului București unui evaluator autorizat și de a emite decizia

reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziției 6398/2006 emisă de

Primăria Municipiului București, sancționarea președintelui CCSD conform art.

24 din Legea nr. 554/2004 în cazul neexecutării hotărârii judecătorești

pronunțate în prezenta cauză.

În motivarea cererii

s-a arătat că prin Dispoziția 6398 din 5 octombrie 2006 emisă de Primăria

Municipiului București au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul situat în București, str. D. Ț. nr. 17, sector 6, compus din

teren în suprafață de 1150 mp și construcție casă de locuit.

Prin întâmpinare

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiate, având în vedere că dosarul depus de

reclamantă este incomplet, drept pentru care s-a dispus completarea Dispoziției

emisă de Primăria Municipiului București cu alte înscrisuri.

Pârâta ANRP a invocat

prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de

dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Prin Sentința civilă

nr. 1331 din 22 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și

a respins în consecință cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă;

a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta I.M., în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a obligat pârâta să

transmită dosarul aferent Dispoziției de restituire nr. 6398 din 5 octombrie

2006 a Primăriei Municipiului București unui evaluator autorizat în vederea

întocmirii raportului de evaluare; a obligat pârâta să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilele menționate în Dispoziția de restituire

nr. 6398 din 5 octombrie 2006 a Primăriei Municipiului București în termen de

30 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare; a respins capătul de

cerere privind sancționarea conducătorului CCSD conform art. 24 din Legea nr.

554/2004, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a ANRP având în vedere dispozițiile art. 13

alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și obiectul cererii de

chemare în judecată, a constatat că aceasta este întemeiată, ANRP neavând

atribuții în ceea ce privește procedurile prevăzute de Titlul VII al Legii nr.

247/2005, pârâtei CCSD atribuindu-i-se prin lege obligațiile referitoare la

procedura de retrocedare și despăgubire.

Pe fondul cauzei

instanța a constatat că deși pârâta a confirmat reclamantei înregistrarea

dosarului aferent Dispoziției 6398/2006 emisă de Primăria Municipiului

București, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată

aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispozițiile legale menționate

anterior.

Pârâta nu a depus la

dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective

pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil,

iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu

poate fi reținută în condițiile în care avizul de legalitate al Prefectului

există în cadrul acestuia, iar dispozițiile legale incidente în cauză nu prevăd

completarea acestuia după emiterea avizului de legalitate.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că deși nu a fost prevăzut un termen de soluționare a

dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea de soluționare a

dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Potrivit prevederilor

pct. 17.1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, potrivit cărora"

ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie a

Comisiei Centrale.

În aplicarea acestor

prevederi, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.

2 din 28 februarie 2006 care prevedea, într-adevăr, selectarea aleatorie atât a

dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului/societății de evaluare, cu

mențiunea că această decizie a fost înlocuită cu Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008.

Astfel, prin Decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de

dosare, respectiv pete transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de

apariția O.U.G.nr. 81/2007, și cele transmise după intrarea în vigoarea a

actului normativ amintit, dispoziții însoțite de avizul de legalitate emise de

prefecturi.

Prin urmare, nu se

poate aprecia că Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale este "o

modalitate de soluționare aleatorie de selectare a dosarelor aferente

dispozițiilor de restituire" așa cum trage concluzia, instanța de fond.

În cauza de față,

dosarul a fost aprobat pentru soluționarea cu prioritate, în baza art. 3 din

Deciziei a Comisiei Centrale, în Ședința Comisiei Centrale din data de 15 martie

2011.

Or, în speța dedusă

judecății, recurenta susține că în dosarul nr. 35731/CC lipsesc înscrisuri

privind descrierea construcției demolate, situația încasării despăgubirilor,

precum și situația juridică actuală a terenului pentru care s-au propus măsuri

reparatorii.

Prin urmare, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate trimite dosarul la evaluare,

deoarece nu cunoaște caracteristicile tehnice ale construcției, iar analiza

legalității respingerii cererii de restituire în natură nu a fost finalizată.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuții de identificare a imobilelor

preluate abuziv, aceasta fiind ținută numai de Dispoziția/Decizia prin care se

acordă măsuri reparatorii, în privința întinderii acestor măsuri.

Recurenta mai susține

că în mod greșit instanța de fond a obligat-o la emiterea deciziei, în termen

de 30 de zile de la comunicarea raportului de evaluare, deoarece trebuie avut

în vedere și faptul că între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei

de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se

comunică persoanelor îndreptățite, acestea din urmă pot formula obiecțiuni, la

care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă și să comunice acest răspuns atât

persoanelor îndreptățite, cât și Comisiei Centrale, cu mențiunea că obligația

de a comunica raportul de evaluare precum și răspunsul la eventualele

obiecțiuni revin evaluatorului desemnat și nu Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)

și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".

Este real că

legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor

dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de

mare încât să aducă atingere dreptului reclamanților la aceste măsuri

reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se

consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți

întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care

ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele

care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte

care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei,

trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de

cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine

unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate

de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale,

statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor

statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică

să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei

cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din

CEDO, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea

procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de

natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată

în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă,

care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat

într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

"civilă", dies a quo începe să curgă de la data sesizării

jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative

prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs

prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamanților și cel al autorităților competente.

Susținerile

recurentei privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în

măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil,

la care s-a făcut referire mai sus.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul a

menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului

de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art.

16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de

evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a

titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care

urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de

despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate

/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauza de față

reclamanta s-a adresat instanței de fond pentru a solicita obligarea Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru

un imobil situat în București, str. D.Ț. nr. 17, sector 6 care nu poate fi

restituit în natură, iar instanța de fond a admis cererea, pornind de la

nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil.

Criticile din

motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest

aspect sunt nefondate.

După cum s-a arătat,

Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se

soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele

preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII,

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.

Cu toate acestea,

dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziția nr. 6398/2006 a Primarului

Municipiului București cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost

soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare.

Activitatea pârâtei

trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât

să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin

conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a

titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 1331 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.