ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta I.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților obligarea pârâtelor de a transmite Dispoziția nr. 6398/206 emisă de Primăria Municipiului București unui evaluator autorizat și de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziției 6398/2006 emisă de Primăria Municipiului București, sancționarea președintelui CCSD conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 în cazul neexecutării hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză.

În motivarea cererii s-a arătat că prin Dispoziția 6398 din 5 octombrie 2006 emisă de Primăria Municipiului București au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. D. Ț. nr. 17, sector 6, compus din teren în suprafață de 1150 mp și construcție casă de locuit. Prin întâmpinare pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, având în vedere că dosarul depus de reclamantă este incomplet, drept pentru care s-a dispus completarea Dispoziției emisă de Primăria Municipiului București cu alte înscrisuri. Pârâta ANRP a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Prin Sentința civilă nr. 1331 din 22 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a respins în consecință cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta I.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a obligat pârâta să transmită dosarul aferent Dispoziției de restituire nr. 6398 din 5 octombrie 2006 a Primăriei Municipiului București unui evaluator autorizat în vederea întocmirii raportului de evaluare; a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilele menționate în Dispoziția de restituire nr. 6398 din 5 octombrie 2006 a Primăriei Municipiului București în termen de 30 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare; a respins capătul de cerere privind sancționarea conducătorului CCSD conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP având în vedere dispozițiile art. 13 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și obiectul cererii de chemare în judecată, a constatat că aceasta este întemeiată, ANRP neavând atribuții în ceea ce privește procedurile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pârâtei CCSD atribuindu-i-se prin lege obligațiile referitoare la procedura de retrocedare și despăgubire. Pe fondul cauzei instanța a constatat că deși pârâta a confirmat reclamantei înregistrarea dosarului aferent Dispoziției 6398/2006 emisă de Primăria Municipiului București, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispozițiile legale menționate anterior.

Pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care avizul de legalitate al Prefectului există în cadrul acestuia, iar dispozițiile legale incidente în cauză nu prevăd completarea acestuia după emiterea avizului de legalitate. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că deși nu a fost prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit prevederilor pct. 17.1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, potrivit cărora" ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale. În aplicarea acestor prevederi, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 care prevedea, într-adevăr, selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului/societății de evaluare, cu mențiunea că această decizie a fost înlocuită cu Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008. Astfel, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv pete transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariția O.U.G.nr.

81/2007, și cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziții însoțite de avizul de legalitate emise de prefecturi. Prin urmare, nu se poate aprecia că Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale este "o modalitate de soluționare aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire" așa cum trage concluzia, instanța de fond. În cauza de față, dosarul a fost aprobat pentru soluționarea cu prioritate, în baza art. 3 din Deciziei a Comisiei Centrale, în Ședința Comisiei Centrale din data de 15 martie 2011. Or, în speța dedusă judecății, recurenta susține că în dosarul nr. 35731/CC lipsesc înscrisuri privind descrierea construcției demolate, situația încasării despăgubirilor, precum și situația juridică actuală a terenului pentru care s-au propus măsuri reparatorii.

Prin urmare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate trimite dosarul la evaluare, deoarece nu cunoaște caracteristicile tehnice ale construcției, iar analiza legalității respingerii cererii de restituire în natură nu a fost finalizată. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuții de identificare a imobilelor preluate abuziv, aceasta fiind ținută numai de Dispoziția/Decizia prin care se acordă măsuri reparatorii, în privința întinderii acestor măsuri.

Recurenta mai susține că în mod greșit instanța de fond a obligat-o la emiterea deciziei, în termen de 30 de zile de la comunicarea raportului de evaluare, deoarece trebuie avut în vedere și faptul că între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptățite, acestea din urmă pot formula obiecțiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă și să comunice acest răspuns atât persoanelor îndreptățite, cât și Comisiei Centrale, cu mențiunea că obligația de a comunica raportul de evaluare precum și răspunsul la eventualele obiecțiuni revin evaluatorului desemnat și nu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare". Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamanților la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din CEDO, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie "civilă", dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente.

Susținerile recurentei privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil, la care s-a făcut referire mai sus. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit. În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate /propuse, actualizate cu indicele de inflație. În cauza de față reclamanta s-a adresat instanței de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil situat în București, str. D.Ț.

nr. 17, sector 6 care nu poate fi restituit în natură, iar instanța de fond a admis cererea, pornind de la nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil. Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt nefondate. După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare. Cu toate acestea, dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziția nr. 6398/2006 a Primarului Municipiului București cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 1331 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.