ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1093/2011

Asupra

perimării recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La data de 25 februarie 2009, reclamantul B.A. a

chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Slătioara, solicitând instanței ca pe

baza hotărârii ce o va pronunța în cauză să oblige pe pârâtă să întocmească

procesul-verbal de recepție a lucrărilor efectuate la imobilul situat în

localitatea Rânca Județul Gorj, să emită factură fiscală și chitanța

reprezentând contravaloarea lucrărilor.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 332 din 30 iunie 2009

a respins acțiunea, pe considerentul că reclamantul nu și-a dovedit acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs

reclamantul, care a învederat că, instanța de fond nu a pus în discuție cererea

de probatorii din însuși cuprinsul acțiunii introductive și nici în baza

rolului său activ, prin care putea să dispună probe din oficiu.

Prin încheierea din 29 septembrie 2009, Curtea, a

calificat calea de atac ca fiind apel, având în vedere obiectul acțiunii

(obligația de a face).

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de

motivele invocate în cauză, Curtea a apreciat apelul ca fiind nefondat.

Nu se poate dispune desființarea hotărârii, pe

motivul că instanța de fond, în virtutea rolului său activ (art. 129 C. proc.

civ.), nu a dispus administrarea anumitor probatorii, pentru că tribunalul nu

se putea totuși substitui în poziția procesuală a apelantului și-n apărarea

intereselor acestuia.

În acest sens, apelantul reclamant putea să depună

odată cu cererea de chemare în judecată și interogatoriul pe care înțelegea

să-l înainteze pârâtei, pentru ca acesta să răspundă la el.

Instanța de fond nu poate fi acuzată că nu a pus în

discuția părților cererea de probatorii, atâta timp cât a acordat 3 termene

pentru lipsa de apărare a reclamantului.

Curtea, ca instanță de apel, în baza rolului său

devolutiv a încuviințat proba cu interogatoriul intimatei pârâte, la care

aceasta nu a răspuns.

Prezumția de recunoaștere tacită în favoarea

celeilalte părți, consfințită prin prevederile art. 225 C. proc. civ., nu are

însă un caracter absolut, întrucât, în situația în care este posibilă

administrarea altor probe, lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde

trebuie socotite numai ca un început de dovadă, care urmează să fie completat

cu alte probe spre a se stabili împrejurările reale ale cauzei.

În speța de față, este adevărat că intimata-pârâtă nu

a răspuns la interogatoriu, însă actele existente la dosar nu sunt în măsură să

evidențieze temeinicia susținerilor apelantului reclamant, în condițiile în

care acesta a acționat în interesul SC A.B.S. SRL Craiova și nu în nume

propriu, așa cum rezultă din contractul încheiat la data de 15 iulie 2008 cu SC

R. SRL Slătioara și din chitanțele care consfințesc achitarea contravalorii

lucrărilor efectuate.

Față de aceste considerente Curtea de Apel Craiova,

secția comercială, prin decizia nr. 258 din 24 noiembrie 2009, în raport de prevederile

art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.

Decizia sus menționată a fost recurată de către

reclamantul B.A., fără a indica motivele de nelegalitate conform art. 304 C.

proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea

recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată.

Asupra perimării recursului, Înalta Curte a reținut:

Potrivit art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

perimarea operează asupra unei cereri de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, dacă a

rămas în nelucrare din vina părții, timp de șase luni, în materie comercială.

Așa fiind, pentru a opera această sancțiune

procedurală, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor art. 248 C. proc. civ.

și în acest sens, se constată că Înalta Curte a fost investită cu soluționarea

recursului, iar după suspendarea judecății pricinii, aceasta a rămas în

nelucrare timp de șase luni. Totodată, se constată că înainte de îndeplinirea

acestui termen, nu s-a cerut de către părțile în proces, reluarea judecății și

nici nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de

perimare.

În speță, la termenul de judecată din data de 15

iunie 2010, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., constatând că niciuna din părți nu s-a prezentat în instanță și

nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății

recursului, care a rămas în nelucrare, până la data de 13 ianuarie 2011, când

s-a stabilit termen de judecată, potrivit art. 252 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, Înalta Curte a constatat

perimarea recursului, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (3) raportat

la art. 252 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimat recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva deciziei nr. 258 din 24

noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.