ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5324/2012

Deliberând, în condițiile art. 256

alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Tg. Jiu sub nr. 21242/318/2010, reclamanții B.E., C.J., D.P., D.C.

și C.M.C. au chemat în judecată pârâta SC F.C. SRL

solicitând instanței, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună

obligarea acesteia să lase în deplină proprietate și liniștită posesie

suprafața de teren de 1939,36 m.p. ocupată de clădirea fostei F.P. din Turceni,

teren pe care reclamanții îl evaluează la suma de 1.000 lei, sub aspectul

timbrajului, cât și obligarea pârâtei să-și demoleze construcția, iar în caz de

refuz să fie abilitați reclamanții

să facă

acest lucru pe seama și cheltuiala pârâtei. Au mai solicitat ca

urmare a

revendicării terenului să dispună rectificările cuvenite în Cartea Funciară a

localității Turceni, potrivit art. 34 și 35 din Legea nr. 7/1996 și obligarea

pârâtei la plata lipsei de folosință a terenului pe ultimii doi ani pe care o

evaluează la suma de 3.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 2456 din 15

martie 2011, pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu, a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția comercială.

S-a reținut faptul că reclamanții au

solicitat demolarea unui imobil adjudecat de pârâtă prin procesul verbal de

adjudecare din data de 15 decembrie 2006, iar conform bilanțului contabil depus

la dosar, imobilul care face parte din patrimoniul social al pârâtei, are o

valoare contabilă de 242.000 lei.

Ca atare, instanța de fond a apreciat

că tribunalul este competent a soluționa cauza în primă instanță, având în

vedere faptul că valoarea imobilului pentru care se solicită demolarea

depășește valoarea de 100.000 lei, cât și faptul

că imobilul face parte

din patrimoniul social al pârâtei, care este o

societate comercială.

Tribunalul Gorj, secția comercială,

prin sentința nr. 347 din 13 septembrie 2011,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Tg. Jiu.

S-a reținut faptul că primul capăt de

cerere este revendicarea

terenului, cererea

fiind evaluabilă în bani fără să depășească valoarea

de 100.000 lei,

astfel încât instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este

judecătoria.

Referitor la cel

de-al doilea capăt de cerere prin care se solicită

demolarea construcției, s-a apreciat

că aceasta este o cerere neevaluabilă în bani, fiind incidente dispozițiile

art. 17 C. proc. civ., respectiv prorogarea legală de competență, astfel că

judecătoria este competentă să se pronunțe și asupra acestui capăt de cerere

accesoriu.

Prin decizia

civilă nr. 88 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie,

a

stabilit competenta de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți, în

favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea de apel a apreciat că

Judecătoria Tg. Jiu este competentă a

soluționa cauza în primă instanță, având în vedere următoarele considerente:

Analizând obiectul acțiunii, se

constată că reclamanții au chemat în judecată societatea pârâtă solicitând

instanței ca prin

sentința ce se va

pronunța să se dispună obligarea acesteia să lase în

deplină proprietate

și liniștită posesie suprafața de teren de 1939,36

m.p. ocupată de clădirea fostei F.P. din Turceni, teren pe

care

reclamanții îl evaluează la suma de 1.000 lei, cât și obligarea pârâtei să-și

demoleze construcția, iar în caz de refuz să fie abilitați

reclamanții să facă acest lucru pe seama și

cheltuiala pârâtei. Au mai

solicitat

ca urmare a revendicării terenului să se dispună rectificările cuvenite în

Cartea Funciară a localității Turceni, potrivit art. 34 și 35 din Legea nr.

7/1996 și obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a terenului pe ultimii

doi ani pe care o evaluează la suma de 3.000 lei.

Principalul

capăt de cerere este revendicarea terenului, cererea

fiind evaluabilă în bani fără să

depășească valoarea de 100.000 lei, astfel că judecătoria este instanța

competentă a soluționa cauza în primă instanță.

În ce privește capătul de cerere în

demolarea construcției, Curtea a apreciat că este o cerere accesorie, astfel că

devin incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., respectiv prorogarea legală

de competență și, ca atare, judecătoria este competentă să se pronunțe și

asupra acestui capăt de cerere accesoriu.

Prin urmare, deși capătul de cerere în

demolarea construcției

este evaluabil în

bani, iar valoarea imobilului este peste 100.000 lei,

având în vedere că

este o cerere accesorie, Curtea a apreciat că și acest capăt de cerere se

soluționează în primă instanță de către judecătorie.

Ca atare, având în vedere dispozițiile

art. 22 C. proc. civ., Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei în

primă instanță în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC F.C. SRL

Prin motivele de

recurs se invocă interpretarea greșită a actelor

deduse judecații și aplicarea greșită a legii.

În acest sens se invocă greșita

apreciere a instanței cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care

reclamanții au solicitat demolarea construcției pârâtei, ca fiind o cerere

neevaluabilă în bani și accesorie, fapt ce a dus la aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 17

C. proc. civ.,

implicând prorogarea legală de competență în

favoarea judecătoriei.

Recurenta pârâtă susține că această

cerere este una principală, evaluabilă în bani, făcându-se dovada valorii acestui

imobil, care aparține unei societăți comerciale. Prin urmare, în speță, se

impunea disjungerea dosarului, iar acest capăt de cerere să se judece de

Tribunalul Gorj, secția comercială.

Mai mult, în sentință nu se vorbește

de cererea reconvențională, care are mai multe capete ce revin pentru justa

soluționare Tribunalului Gorj, secția comercială.

Pentru aceste motive se solicită

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul stabilirii ca fiind

competent în soluționarea cererii de chemare în judecată Tribunalului Gorj, secția

comercială, așa cum a motivat si Judecătoria Tg Jiu.

Examinând recursul prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.

Prin motivele de recurs formulate se

critică, în esență, aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.

17 C. proc. civ., urmare greșitei calificări a celui de-al doilea capăt din

cererea reclamanților, prin care au solicitat demolarea construcției aparținând

societății pârâte, ca fiind o cerere neevaluabilă în bani și având caracter

accesoriu.

În speță, capătul principal de cerere

este revendicarea terenului în suprafață de 1939,36 m.p. ocupat de clădirea

fostei F.P. din Turceni, cererea fiind evaluabilă în bani fără să depășească

valoarea de 100.000 lei, conform precizărilor făcute de reclamanți, astfel că,

în mod corect s-a apreciat că judecătoria este instanța competentă a soluționa

cauza în primă instanță.

În ce privește

capătul de cerere privind demolarea construcției

aparținând societății pârâte, de asemenea, în mod corect

Curtea de apel a apreciat că este o cerere accesorie, și că devin incidente

dispozițiile art. 17 C. proc. civ., privind prorogarea legală de competență și,

ca atare, judecătoria este competentă să se pronunțe și asupra acestui capăt de

cerere accesoriu.

Susținerea recurentei pârâte că

această cerere (privind demolarea construcției), este una principală,

evaluabilă în bani, nu

poate fi primită,

raportul dintre revendicare și obligarea pârâtei să-și

demoleze

construcția, rezolvându-se în favoarea revendicării, ca fiind cererea

principală în proces, celelalte capete de cerere rămânând accesorii și

subsecvente revendicării.

Pentru ca această a doua cerere să

poată fi considerată principală era necesar să se fi formulat o acțiune cu două

(sau mai multe) capete de cerere principale, care să nu fi putut atrage

niciunul o anumită competență, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, fiind evident că primul

capăt de cerere în cauză, este cel principal, iar cel de-al doilea capăt de

cerere este accesoriu celui dintâi, operează prorogarea legală de competență,

astfel cum aceasta este reglementată prin dispozițiile art. 17 C. proc. civ.,

dispoziții care stipulează că, cererile incidentale și accesorii sunt în

căderea instanței competente să judece cererea principală, în scopul unei

judecăți unitare și al evitării pronunțării unor soluții contradictorii.

Referitor la susținerea recurentei

pârâte privind cererea reconvențională, Înalta Curte constată că indiferent de

obiectul cererii reconvenționale și de valoarea acestuia, instanța competentă

rămâne cea învestită cu soluționarea cererii principale, deoarece competența

materială de soluționare a cauzei este atrasă de cererea principală.

Prin urmare, s-a făcut o corectă

interpretare și aplicare a

dispozițiilor

art. 17 C. proc. civ., și având în vedere

că instanța competentă să

soluționeze conflictul negativ de competență a statuat în favoarea Judecătoriei

Târgu-Jiu competența de soluționare a cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 22

alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC F.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 88 din 6 octombrie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția a IlI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 septembrie 2012.