ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5324/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Jiu sub nr. 21242/318/2010, reclamanții B.E., C.J., D.P., D.C. și C.M.C. au chemat în judecată pârâta SC F.C. SRL solicitând instanței, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 1939,36 m.p. ocupată de clădirea fostei F.P. din Turceni, teren pe care reclamanții îl evaluează la suma de 1.000 lei, sub aspectul timbrajului, cât și obligarea pârâtei să-și demoleze construcția, iar în caz de refuz să fie abilitați reclamanții să facă acest lucru pe seama și cheltuiala pârâtei.

Au mai solicitat ca urmare a revendicării terenului să dispună rectificările cuvenite în Cartea Funciară a localității Turceni, potrivit art. 34 și 35 din Legea nr. 7/1996 și obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a terenului pe ultimii doi ani pe care o evaluează la suma de 3.000 lei. Prin sentința civilă nr. 2456 din 15 martie 2011, pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția comercială. S-a reținut faptul că reclamanții au solicitat demolarea unui imobil adjudecat de pârâtă prin procesul verbal de adjudecare din data de 15 decembrie 2006, iar conform bilanțului contabil depus la dosar, imobilul care face parte din patrimoniul social al pârâtei, are o valoare contabilă de 242.000 lei.

Ca atare, instanța de fond a apreciat că tribunalul este competent a soluționa cauza în primă instanță, având în vedere faptul că valoarea imobilului pentru care se solicită demolarea depășește valoarea de 100.000 lei, cât și faptul că imobilul face parte din patrimoniul social al pârâtei, care este o societate comercială. Tribunalul Gorj, secția comercială, prin sentința nr. 347 din 13 septembrie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu. S-a reținut faptul că primul capăt de cerere este revendicarea terenului, cererea fiind evaluabilă în bani fără să depășească valoarea de 100.000 lei, astfel încât instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este judecătoria.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere prin care se solicită demolarea construcției, s-a apreciat că aceasta este o cerere neevaluabilă în bani, fiind incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., respectiv prorogarea legală de competență, astfel că judecătoria este competentă să se pronunțe și asupra acestui capăt de cerere accesoriu. Prin decizia civilă nr. 88 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competenta de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți, în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a apreciat că Judecătoria Tg.

Jiu este competentă a soluționa cauza în primă instanță, având în vedere următoarele considerente: Analizând obiectul acțiunii, se constată că reclamanții au chemat în judecată societatea pârâtă solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 1939,36 m.p. ocupată de clădirea fostei F.P. din Turceni, teren pe care reclamanții îl evaluează la suma de 1.000 lei, cât și obligarea pârâtei să-și demoleze construcția, iar în caz de refuz să fie abilitați reclamanții să facă acest lucru pe seama și cheltuiala pârâtei. Au mai solicitat ca urmare a revendicării terenului să se dispună rectificările cuvenite în Cartea Funciară a localității Turceni, potrivit art. 34 și 35 din Legea nr. 7/1996 și obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a terenului pe ultimii doi ani pe care o evaluează la suma de 3.000 lei.

Principalul capăt de cerere este revendicarea terenului, cererea fiind evaluabilă în bani fără să depășească valoarea de 100.000 lei, astfel că judecătoria este instanța competentă a soluționa cauza în primă instanță. În ce privește capătul de cerere în demolarea construcției, Curtea a apreciat că este o cerere accesorie, astfel că devin incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., respectiv prorogarea legală de competență și, ca atare, judecătoria este competentă să se pronunțe și asupra acestui capăt de cerere accesoriu. Prin urmare, deși capătul de cerere în demolarea construcției este evaluabil în bani, iar valoarea imobilului este peste 100.000 lei, având în vedere că este o cerere accesorie, Curtea a apreciat că și acest capăt de cerere se soluționează în primă instanță de către judecătorie.

Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 22 C. proc. civ., Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.C. SRL Prin motivele de recurs se invocă interpretarea greșită a actelor deduse judecații și aplicarea greșită a legii. În acest sens se invocă greșita apreciere a instanței cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanții au solicitat demolarea construcției pârâtei, ca fiind o cerere neevaluabilă în bani și accesorie, fapt ce a dus la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., implicând prorogarea legală de competență în favoarea judecătoriei.

Recurenta pârâtă susține că această cerere este una principală, evaluabilă în bani, făcându-se dovada valorii acestui imobil, care aparține unei societăți comerciale. Prin urmare, în speță, se impunea disjungerea dosarului, iar acest capăt de cerere să se judece de Tribunalul Gorj, secția comercială. Mai mult, în sentință nu se vorbește de cererea reconvențională, care are mai multe capete ce revin pentru justa soluționare Tribunalului Gorj, secția comercială. Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul stabilirii ca fiind competent în soluționarea cererii de chemare în judecată Tribunalului Gorj, secția comercială, așa cum a motivat si Judecătoria Tg Jiu.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat. Prin motivele de recurs formulate se critică, în esență, aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., urmare greșitei calificări a celui de-al doilea capăt din cererea reclamanților, prin care au solicitat demolarea construcției aparținând societății pârâte, ca fiind o cerere neevaluabilă în bani și având caracter accesoriu. În speță, capătul principal de cerere este revendicarea terenului în suprafață de 1939,36 m.p. ocupat de clădirea fostei F.P. din Turceni, cererea fiind evaluabilă în bani fără să depășească valoarea de 100.000 lei, conform precizărilor făcute de reclamanți, astfel că, în mod corect s-a apreciat că judecătoria este instanța competentă a soluționa cauza în primă instanță.

În ce privește capătul de cerere privind demolarea construcției aparținând societății pârâte, de asemenea, în mod corect Curtea de apel a apreciat că este o cerere accesorie, și că devin incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., privind prorogarea legală de competență și, ca atare, judecătoria este competentă să se pronunțe și asupra acestui capăt de cerere accesoriu. Susținerea recurentei pârâte că această cerere (privind demolarea construcției), este una principală, evaluabilă în bani, nu poate fi primită, raportul dintre revendicare și obligarea pârâtei să-și demoleze construcția, rezolvându-se în favoarea revendicării, ca fiind cererea principală în proces, celelalte capete de cerere rămânând accesorii și subsecvente revendicării.

Pentru ca această a doua cerere să poată fi considerată principală era necesar să se fi formulat o acțiune cu două (sau mai multe) capete de cerere principale, care să nu fi putut atrage niciunul o anumită competență, ceea ce nu este cazul în speță. Prin urmare, fiind evident că primul capăt de cerere în cauză, este cel principal, iar cel de-al doilea capăt de cerere este accesoriu celui dintâi, operează prorogarea legală de competență, astfel cum aceasta este reglementată prin dispozițiile art. 17 C. proc. civ., dispoziții care stipulează că, cererile incidentale și accesorii sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, în scopul unei judecăți unitare și al evitării pronunțării unor soluții contradictorii.

Referitor la susținerea recurentei pârâte privind cererea reconvențională, Înalta Curte constată că indiferent de obiectul cererii reconvenționale și de valoarea acestuia, instanța competentă rămâne cea învestită cu soluționarea cererii principale, deoarece competența materială de soluționare a cauzei este atrasă de cererea principală. Prin urmare, s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., și având în vedere că instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență a statuat în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu competența de soluționare a cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 88 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția a IlI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2012.