ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4171/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civila nr. 2782 din 2 martie 2002 pronunțata de Judecătoria Sectorului 2 București, a fost admisă în parte cererea principală (introdusă de reprezentantul legal I.M. și însușită de reclamanta N.A.C.) și în parte cererea conexă, ambele completate, formulate de reclamanta N.A.C. împotriva pârâtului N.D.A. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a echivalentului în lei a sumei de 85.243 Euro la data plății, reprezentând contravaloarea obligației de întreținere aferentă perioadei 27 noiembrie 1990-13 iulie 2001 și despăgubiri morale. A fost respins capătul de cerere conexă completată, privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință, ca neîntemeiat.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Prin încheierea din 27 mai 2004 pronunțată în dosarul nr. 1753/2004 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admisă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului București și înaintată pricina Tribunalului Teleorman spre soluționare, reținându-se ca măsura se impune pentru a nu se crea suspiciuni cu privire la obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor, fiind menținute, în temeiul art. 32 alin. (3) C. proc. civ., măsurile dispuse de magistrații instanței recuzate. Împotriva celor două hotărâri menționate a declarat recurs reclamanta N.A.C. prin reprezentant I.M., criticându-le pentru nelegalitate, întrucât a fost împiedicată în exercitarea drepturilor procedurale prevăzute de art. 246 C. proc.

civ., art. 296 și art. 316 din același cod, existând astfel riscul să i se creeze o situație mai grea decât aceea din sentința civilă menționată. Din acest motiv a invocat nulitatea recursului declarat de pârâtul N.D.A., care este tardiv motivat, precum și nulitatea încheierii din 27 mai 2004, prin care au fost menținute măsurile dispuse de judecătorii instanței recuzate, deși aceștia au acționat cu rea credință, aflându-se în relație de vrăjmășie cu partea. Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele: Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ. Pe de alta parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 C. proc. civ., rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare este exclusă, atât posibilitatea legală de exercitare a mai multor recursuri, cât și aceea a invocării și analizării de către o instanță superioară celei de recurs a măsurilor dispuse de această ultimă instanță, în considerarea principiului evocat ca și a aceluia privind legalitatea căilor de atac, care presupune ca exercițiul căilor de atac să fie conform dispozițiilor procesual civile.

Or, nu este posibil procedural ca dispozițiile unei instanțe de recurs (constând în luarea unor măsuri ori omiterea altora) să fie cenzurate de o instanța superioară, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil. Ca urmare, nu pot fi primite criticile recurentei privind nesoluționarea unor excepții de către instanța de recurs și nici exercitarea de către instanța supremă a unui control judiciar asupra unei sentințe, măsură ce ar nesocoti principiul ierarhiei căilor de atac potrivit căruia recursul se judecă de instanța superioară celei a cărei hotărâre se atacă. Nu pot fi primite nici criticile formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus încuviințarea cererii de recuzare, întrucât, potrivit art. 34 C. proc.

civ. "încheierea prin care s-a încuviințat sau respins abținerea, ca și aceea prin care s-a încuviințat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac". Ca urmare, și pentru aceasta ipoteză, normele procesual civile nu permit exercitarea căii de atac a recursului (ca în speță), textul legal enunțat fiind categoric în această privință. Constatând astfel că recursul vizează hotărâri irevocabile, nesusceptibile a fi reformate prin intermediul căii de atac exercitate, în condițiile încălcării principiilor ierarhiei și legalității cailor de atac, cererea de recurs dedusă judecații urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta N.A.C. prin procurator I.M. împotriva încheierii de ședință din 27 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a sentinței nr. 2782 din 7 martie 2002 a Judecătoriei Sectorului 2 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.