ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4171/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civila

nr. 2782 din 2 martie 2002 pronunțata de Judecătoria Sectorului 2 București, a fost

admisă în parte cererea principală (introdusă de reprezentantul legal I.M. și însușită

de reclamanta N.A.C.) și în parte cererea conexă, ambele completate, formulate

de reclamanta N.A.C. împotriva pârâtului N.D.A.

A fost obligat

pârâtul la plata către reclamantă a echivalentului în lei a sumei de 85.243 Euro

la data plății, reprezentând contravaloarea obligației de întreținere aferentă

perioadei 27 noiembrie 1990-13 iulie 2001 și despăgubiri morale.

A fost respins

capătul de cerere conexă completată, privind obligarea pârâtului la plata contravalorii

lipsei de folosință, ca neîntemeiat.

A fost respinsă

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea din

27 mai 2004 pronunțată în dosarul nr. 1753/2004 al Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, a fost admisă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor

Tribunalului București și înaintată pricina Tribunalului Teleorman spre soluționare,

reținându-se ca măsura se impune pentru a nu se crea suspiciuni cu privire la

obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor, fiind menținute, în temeiul

art. 32 alin. (3) C. proc. civ., măsurile dispuse de magistrații instanței

recuzate.

Împotriva celor două

hotărâri menționate a declarat recurs reclamanta N.A.C. prin reprezentant I.M.,

criticându-le pentru nelegalitate, întrucât a fost împiedicată în exercitarea

drepturilor procedurale prevăzute de art. 246 C. proc. civ., art. 296 și art. 316

din același cod, existând astfel riscul să i se creeze o situație mai grea

decât aceea din sentința civilă menționată.

Din acest motiv a

invocat nulitatea recursului declarat de pârâtul N.D.A., care este tardiv

motivat, precum și nulitatea încheierii din 27 mai 2004, prin care au fost

menținute măsurile dispuse de judecătorii instanței recuzate, deși aceștia au

acționat cu rea credință, aflându-se în relație de vrăjmășie cu partea.

Referitor la calea de

atac dedusă judecății, se constată următoarele:

Potrivit art. 299 alin.

(1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel,

precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”. Așadar, căii de atac a

recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377

C. proc. civ.

Pe de alta parte, din

dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile

irevocabile, raportat la art. 299 C. proc. civ., rezultă că sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale

de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare este exclusă, atât

posibilitatea legală de exercitare a mai multor recursuri, cât și aceea a

invocării și analizării de către o instanță superioară celei de recurs a măsurilor

dispuse de această ultimă instanță, în considerarea principiului evocat ca și a

aceluia privind legalitatea căilor de atac, care presupune ca exercițiul căilor

de atac să fie conform dispozițiilor procesual civile.

Or, nu este posibil

procedural ca dispozițiile unei instanțe de recurs (constând în luarea unor măsuri

ori omiterea altora) să fie cenzurate de o instanța superioară, întrucât

aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil.

Ca urmare, nu pot fi

primite criticile recurentei privind nesoluționarea unor excepții de către

instanța de recurs și nici exercitarea de către instanța supremă a unui control

judiciar asupra unei sentințe, măsură ce ar nesocoti principiul ierarhiei căilor

de atac potrivit căruia recursul se judecă de instanța superioară celei a cărei

hotărâre se atacă.

Nu pot fi primite

nici criticile formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus încuviințarea

cererii de recuzare, întrucât, potrivit art. 34 C. proc. civ. "încheierea

prin care s-a încuviințat sau respins abținerea, ca și aceea prin care s-a

încuviințat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac".

Ca urmare, și pentru

aceasta ipoteză, normele procesual civile nu permit exercitarea căii de atac a

recursului (ca în speță), textul legal enunțat fiind categoric în această

privință.

Constatând astfel că

recursul vizează hotărâri irevocabile, nesusceptibile a fi reformate prin

intermediul căii de atac exercitate, în condițiile încălcării principiilor ierarhiei

și legalității cailor de atac, cererea de recurs dedusă judecații urmează să

fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta N.A.C. prin procurator I.M. împotriva încheierii de

ședință din 27 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, și a sentinței nr. 2782 din 7 martie 2002 a Judecătoriei Sectorului 2

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 mai 2011.