ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3898/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 54/ F din 28 iunie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de petentul D.A. împotriva

rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată la data de

28 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 1765/P/2009, pe care a menținut-o.

A obligate petentul să plătească statului suma de 100

lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub

numărul de mai sus, petentul D.A. a formulat împotriva rezoluției Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov dispusă la 28 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 1765/P/2009,

și a solicitat infirmarea acestei rezoluții ca netemeinică și nelegală, arătând

că în mod greșit s-a reținut că vinovăția procurorilor nu a fost dovedită, deși

actele dovedesc atestarea în fals a medicilor de la Spitalul Militar Brașov în

sensul că a fost internat în spital, deși a fost prezent la serviciu, conform

ordinului de zi pe unitate, astfel că actele medicale au fost emise fără

știința sa, fără a fi consultat, fără semnătura comandantului unității și

ștampila unității, astfel că sunt nule de drept.

Petentul a mai arătat că medicul G., pe baza

biletelor de internare eliberate fără știința sa, fără consimțământul său și

fără semnătura sa, apare internat la pat conform foilor de observație din 9

octombrie 2001, din 12 noiembrie 2001 și sumele decontate și furate de la Casa

O.P.S.N.A.J., la prima internare fiind suma de 942.844 lei și la cea de-a doua

internare suma de 7.542.752 lei.

După aceste internări, pe care petentul le contestă

deoarece Spitalul Militar Brașov nu are secție de oncologie, pe baza acestor

bilete de internare obținute, fără știința sa, fără consimțământul său și fără

semnătura sa, ajung la comisia de expertiză, care nu avea dreptul nici

competența de a dispune, fără avizul unui oncolog și astfel, procurorii nu au

instrumentat nimic în cazul său.

Motivele plângerii se află dezvoltate pe larg la

filele 15-17 dosar.

Verificând plângerea formulată în raport de actele și

lucrările dosarului s-a constatat că plângerea este nefondată.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov dispusă la data de 28 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 1765/P/2009, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de S.C.M. - prim procuror și V.M. -

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru săvârșirea

infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual, uz de fals, furt, favorizarea

infractorului și reținere sau distrugere de înscrisuri, prevăzute de art. 215, art.

289, art. 291, art. 208 alin. (1), art. 264 și respectiv art. 272 C. pen.

În motivarea acestei rezoluții s-a reținut, în

esență, că petentul a formulat plângere împotriva medicilor G.A., P.V. și S.M.G.

reclamând faptul că s-a dispus trecerea sa în rezervă pe baza unor acte

medicale false întocmite de acești medici.

Plângerea s-a aflat pe rolul Parchetelor Militare și

prin Decizia nr. 10 din 31 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial

București cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Prin rezoluția din data de 16 noiembrie 2007,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus neînceperea urmăririi penale

în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. în raport cu infracțiunile prevăzute

de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., față de cei trei medici,

constatându-se prescripția răspunderii penale.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat

plângere, plângere respinsă prin rezoluția nr. 3057/II/2/2007 în ce privește

soluția de neîncepere a urmăririi penale, dar admisă sub aspectul neefectuării

cercetărilor și sub aspectul infracțiunii de înșelăciune.

Plângerea împotriva acestei soluții a fost admisă

prin sentința penală nr. 676 din 20 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Brașov

ce a trimis cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Urmare a acestei decizii, după reluarea cercetărilor,

procurorul V.M. a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. g)

C. proc. pen. față de G.A., P.V. și S.M.G. sub aspectul infracțiunilor prevăzute

de art. 246, art. 248, art. 289 și art. 291 C. pen.

Plângerea împotriva acestei soluții a fost respinsă

de prim-procurorul S.C.M.

Din analiza conținutului plângerii, s-a constatat că

nemulțumirea petentului s-a datorat faptului că nu s-a dispus declinarea

competenței în favoarea unui parchet militar - filele 1, 2 dosar urmărire

penală, în timp ce în fața instanței, petentul a arătat în plus, că procurorul

i-a sustras o serie de acte pe care Ie-a depus la dosar, în sensul că la

audiența din data de 9 octombrie 2007, 19 pagini i-au fost sustrase din dosar,

deoarece i s-a adresat doamnei procuror S. că este incompetentă.

S-a reținut de către procuror, că nu existe date care

să confirme săvârșirea vreunei fapte penale de către cei doi procurori

reclamați, activitatea lor desfășurându-se legal și deontologic și că rezoluția

de neîncepere este motivată de existența unui impediment legal, respectiv

prescripția răspunderii penale.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Brașov, prin rezoluția din 1 martie 2010 în lucrarea nr. 117/11/2/2010

a constatat că plângerea este neîntemeiată, că soluția procurorului este

conformă cu art. 203 C. proc. pen. și că în mod corect s-a apreciat că în speță

nu sunt incidente textele legale menționate în cauză.

Curtea a constatat că rezoluția atacată este legală

și temeinică, deoarece, așa cum s-a arătat în motivarea acesteia, dar și în

considerentele rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov, plângerea conținând motivări ce nu sunt de natură a

demonstra reaua credință a procurorului.

Astfel, din actele dosarului, indiferent de actele

emise de medici, în speță, față de existența prescripției răspunderii penale ca

impediment de punere în mișcare și exercitare a acțiunii penale, nu s-a putut

susține că procurorii și-au încălcat sau exercitat cu rea credință atribuțiile

de serviciu. De asemenea, nu s-a putut susține că procurorii au sustras din

dosar acte depuse de petent, neexistând nicio dovadă în acest sens.

Obiectul prezentei plângeri nu este dat de actele

medicale ori faptele ce se reclamă a fi comise de către medici, ci dacă

procurorii reclamați au comis vreo faptă penală în exercitarea atribuțiilor de

serviciu și din acest punct de vedere nu s-a putut susține că există date în

acest sens.

Câtă vreme exista un impediment legal de punere în

mișcare și exercitare a acțiunii penale nu se putea afirma că procurorii au

favorizat în vreun fel persoanele reclamate.

Prin urmare, afirmația petentului cu privire la faptul

că astfel s-ar face dovada relei credințe a procurorului fiind considerată

lipsită de fundament.

Pe cale de consecință, instanța a constatat că

rezoluția atacată este legală și temeinică și potrivit art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de petentul D.A. și a

menținut rezoluția atacată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs

petiționarul D.A., fără a depune motivele în scris la dosarul cauzei.

La termenul de astăzi 03 noiembrie 2010, recurentul

petiționarul D.A., deși legal citat nu s-a prezentat în fața instanței pentru

a-și susține recursul.

Examinând recursul declarat de petent sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, instanța de fond, în baza materialului

probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimatele

magistrați procurori, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

înșelăciune, fals intelectual, uz de fals, furt, favorizarea infractorului și

reținere sau distrugere de înscrisuri, prevăzute de art. 215, art. 289, art. 291,

art. 208 alin. (1), art. 264 și respectiv art. 272 C. pen. nu au săvârșit

aceste fapte.

Astfel, potrivit duspozițiilor art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenți și se supun numai legii, fiind

liberi să dispună soluțiile în cauzele pe care le instrumentează, ținând seama

de probele administrate. în această cauză intimatele în calitate de magistrați

procurori la Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, și-au desfășurat

atribuțiile de serviciu în limitele conferite de lege, nu au făcut decât, ca pe

baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri, să dispună prin

rezoluția din data de 16 noiembrie 2007, a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Brașov neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. în

raport cu infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen.,

față de cei trei medici, constatându-se prescripția răspunderii penale.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat

plângere, plângere respinsă prin rezoluția nr. 3057/II/2/2007 în ce privește

soluția de neîncepere a urmăririi penale, dar admisă sub aspectul neefectuării

cercetărilor și sub aspectul infracțiunii de înșelăciune.

Plângerea împotriva acestei soluții fiind admisă prin

sentința penală nr. 676 din 20 mai 2008 a Judecătoriei Brașov care a trimis

cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Urmare a acestei sentințe, după reluarea

cercetărilor, procurorul V.M. a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul

art. 10 lit. g) C. proc. pen. față de G.A., P.V. și S.M.G. sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 289 și art. 291 C. pen.

Plângerea împotriva acestei soluții fusese respinsă

de prim-procurorul S.C.M.

Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reține în

sarcina intimatelor magistrați procurori V.M. și S.C.M. în exercitarea

atribuțiilor de serviciu săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215, art. 289,

art. 291, art. 208 alin. (1), art. 264 și respectiv art. 272 C. pen., întrucât

acestea au făcut aplicarea dispozițiilor legale în materie.

Pe de altă parte, deși petiționarul a arătat, în

concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu

orice nemulțumire a petiționarului, angajează răspunderea penală a intimatelor

magistrați procurori, ci doar dacă se dovedește reaua - credință cu care

acționează acestea în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce

nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiuni

reclamată.

Eventualele încălcări ale dispozițiilor procedurale

cu ocazia dispunerii rezoluțiilor, puteau fi criticate într-un cadru procesual

adecvat, respectiv în fața instanței de judecată sesizată cu soluționarea

cauzei respective.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că

soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt

și în drept, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul petiționarului ca nefondat, iar în baza

art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul petiționar la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul D.A. împotriva sentinței penale nr. 54/ F din 28 iunie 2010 a

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 noiembrie 2010.