ÎCCJ, Decizia nr. 349/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 24 din 14 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.R. împotriva ordonanței din 14 septembrie 2009 în dosarul nr. 902/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută ordonanța atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la săvârșirea de către magistratul S.A.G.

a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen., precum și pentru complicitate la infracțiunea de fals și uz de fals. În cuprinsul plângerii s-a arătat că S.A.G. nu a depus diligențele necesare în vederea aflării adevărului în legătură cu petitul referitor la acordarea cheltuielilor de judecată și reprezentarea pârâtei J.D.C. în dosarul nr. 15863/197/2007 al Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov. S-a menționat, în acest sens, că magistratul a acceptat la dosar documente care prezentau elemente certe de nelegalitate și anume o împuternicire avocațială, emisă de avocat A.S.L., în care nu era înseriat numărul acesteia și cel al contractului de asistență juridică, precum și chitanța nr. 0764276 din 27 februarie 2008, care nu avea serie și nu conținea informații de natură a stabili legătura dintre acest înscris și respectiva cauză.

Aceste documente, în opina petentului, au fundamentat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, aducându-i-se astfel prejudicii materiale și morale. Prin ordonanța nr. 902/P/2009 din 14 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.S., A.G.S., I.N.I. și R.D.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen. și art. 288 C. pen., cât și disjungerea cauzei privind pe avocat A.S.L. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen.

și art. 9 din Legea nr. 241/2005. S-a reținut că soluția dispusă de judecători cu privire la cheltuielile de judecată respectă prevederile art. 274 C. proc. civ., iar în ceea ce privește pretențiile intimatei pârâte, acestea nu au fost contestate de recurent sau reprezentanții acestuia, ca de altfel și calitatea avocatului, motiv pentru care s-a considerat că magistrații judecători nu au încălcat nicio normă legală în soluționarea cauzei. Împotriva acestei ordonanțe, petentul a formulat plângere, în condițiile art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluția din 19 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 9955/4929/II-2/009 procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului formulată împotriva soluției adoptată în dosarul nr. 902/P/2009. Cu privire la plângerea adresată primei instanțe în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., prin care petentul a învederat că atât ordonanța, cât și rezoluția sunt nelegale și netemeinice, conținând fapte nereale și au la bază o cercetare incompletă, atașând și un set de acte, prima instanță a constatat că plângerea petentului este nefondată. Din analiza actelor premergătoare efectuate de procuror, ce au stat la baza ordonanței nr. 902/P/2009 din 14 septembrie 2009, prima instanță a constatat că, în mod corect și temeinic motivat, în raport cu fiecare critică a petentului, ce a fost examinată în concret și căreia i s-a răspuns argumentat, procurorul a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de M.S., A.G.S., I.N.I.

și R.D.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen. și art. 288 C. pen. și disjungerea cauzei privind pe avocat A.S.L. Totodată, în contextul cauzei, s-a reținut că nu a rezultat existența acestor fapte, magistrații exercitându-și atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, cheltuielile de judecată fiind acordate numitei J.D.C. conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aprecierea asupra cuantumului acestora revenind judecătorului, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., modul de înregistrare a împuternicirilor avocațiale și respectiv a chitanțelor emise de A.S.L. neputând fi imputat magistraților, astfel că partea reprezentată de acest avocat nu poate fi sancționată prin neacordarea cheltuielilor de judecată.

S-a concluzionat că din conținutul actelor existente nu a rezultat că petentului i s-ar fi îngrădit folosința sau exercițiul drepturilor, ori că i-ar fi fost creată o stare de inferioritate pe temei de naționalitate, rasă, sex sau religie, pentru a fi reținută în sarcina magistraților infracțiunea prevăzută de art. 247 C. pen. și că la soluționarea cauzelor civile indicate de către petent nu s-a făcut dovada falsificării vreunui înscris prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod cu prilejul instrumentării sau soluționării cauzelor civile sus menționate.

Astfel, din analiza conținutului actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat că intimații magistrați ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a unor fapte de natură penală, magistrații judecători îndeplinindu-și corespunzător atribuțiile de serviciu, simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată în cauzele în care a avut calitatea de parte neputând constitui motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților. S-a reținut că nu pot fi primite criticile formulate de petent referitoare la insuficienta cercetare, deoarece în etapa actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente, iar în cauză au fost efectuate numeroase acte premergătoare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile scrise depuse la dosar (filele 10-14 dosar recurs) și concluziile formulate oral de către recurentul petent, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru neefectuarea de cercetări față de făptuitori, comiterea de grave infracțiuni de către aceștia, confirmate de rechizitoriul nr. 60/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, necesitatea extinderii urmăririi penale față de numiții M.L., R.T. și D.R. (judecători la Curtea de Apel Brașov) complici la activitatea infracțională care a avut ca urmare obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată în cauza civilă în care a avut calitatea de reclamant.

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile prevăzute de norma precitată. În cauza de față procurorul, în baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc.

pen., a dispus, motivat, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimați, constatând în mod just că faptele imputate acestora nu există în materialitatea lor. Într-adevăr, din verificarea actelor dosarului se constată că intimatele judecător și-au exercitat legal atribuțiile de serviciu, fără a prejudicia drepturile petentului, împrejurarea că acesta a fost nemulțumit de soluțiile dispuse în litigiile civile în care a fost parte neputând constitui temei pentru a conduce la angajarea răspunderii penale a intimatelor. Criticile pe care petentul înțelegea să le formuleze față de soluțiile dispuse de judecători trebuiau exprimate pe calea exercitării căilor de atac prevăzute de legea procesuală în vigoare, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unei hotărâri judecătorești și care nu pot fi înlocuite și nici completate prin formularea unor plângeri penale.

Susținerile recurentului petent referitoare la greșita apreciere a calității de reprezentant a apărătorului unei părți, sau cele privind modul de stabilire a cheltuielilor de judecată constituie aspecte care pot fi reformate doar prin exercitarea căilor legale de atac împotriva hotărârii care a nemulțumit una dintre părți și nu pot constitui dovezi în sensul comiterii unor infracțiuni de către magistrații judecători care, potrivit legii, s-au pronunțat asupra respectivelor aspecte. Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimate, soluție just menținută de prima instanță care, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., a dat o evaluare justă materialului dosarului, plângerii petentului și ordonanței atacate, pronunțând o hotărâre legală, temeinică și riguros motivată. Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Susținerile recurentului petent privind neefectuarea de cercetări față de făptuitori și necesitatea extinderii urmăririi penale cu privire la alte persoane sunt neîntemeiate deoarece dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie în sarcina procurorului obligația de a efectua verificările apreciate ca utile de către parte, ci pe acelea apte a fundamenta soluția dispusă, ceea ce, în speță, s-a realizat. Se reține, totodată, că prin ordonanța contestată s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale legală și temeinică, neputând fi primită solicitarea recurentului petent de extindere a urmăririi penale.

În ceea ce privește aprecierea recurentului petent relativă la faptul că rechizitoriul nr. 60/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj confirmă existența faptelor arătate în plângerea sa se constată că nici acest motiv nu poate fi primit deoarece rechizitoriul la care recurentul petent a făcut referire nu a privit persoanele reclamate prin plângerea soluționată prin ordonanța contestată în prezenta cauză. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.R. împotriva sentinței nr. 24 din 14 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9183/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.