ÎCCJ, Decizia nr. 349/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 24

din 14 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.R. împotriva

ordonanței din 14 septembrie 2009 în dosarul nr. 902/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută ordonanța atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul a sesizat

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la

săvârșirea de către magistratul S.A.G. a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.

pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen., precum și pentru complicitate

la infracțiunea de fals și uz de fals.

În cuprinsul

plângerii s-a arătat că S.A.G. nu a depus diligențele necesare în vederea

aflării adevărului în legătură cu petitul referitor la acordarea cheltuielilor

de judecată și reprezentarea pârâtei J.D.C. în dosarul nr. 15863/197/2007 al

Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov. S-a menționat, în acest sens, că

magistratul a acceptat la dosar documente care prezentau elemente certe de

nelegalitate și anume o împuternicire avocațială, emisă de avocat A.S.L., în

care nu era înseriat numărul acesteia și cel al contractului de asistență

juridică, precum și chitanța nr. 0764276 din 27 februarie 2008, care nu avea

serie și nu conținea informații de natură a stabili legătura dintre acest

înscris și respectiva cauză. Aceste documente, în opina petentului, au

fundamentat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, aducându-i-se astfel

prejudicii materiale și morale.

Prin ordonanța nr. 902/P/2009

din 14 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de M.S., A.G.S., I.N.I. și R.D.S. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C.

pen. și art. 288 C. pen., cât și disjungerea cauzei privind pe avocat A.S.L. și

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Cluj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 9 din Legea nr.

241/2005.

S-a reținut că

soluția dispusă de judecători cu privire la cheltuielile de judecată respectă

prevederile art. 274 C. proc. civ., iar în ceea ce privește pretențiile

intimatei pârâte, acestea nu au fost contestate de recurent sau reprezentanții

acestuia, ca de altfel și calitatea avocatului, motiv pentru care s-a

considerat că magistrații judecători nu au încălcat nicio normă legală în

soluționarea cauzei.

Împotriva acestei

ordonanțe, petentul a formulat plângere, în condițiile art. 278 C. proc. pen.,

iar prin rezoluția din 19 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr.

9955/4929/II-2/009 procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus

respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului formulată împotriva soluției

adoptată în dosarul nr. 902/P/2009.

Cu privire la

plângerea adresată primei instanțe în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., prin care petentul a învederat că atât ordonanța, cât și rezoluția sunt

nelegale și netemeinice, conținând fapte nereale și au la bază o cercetare

incompletă, atașând și un set de acte, prima instanță a constatat că plângerea

petentului este nefondată.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate de procuror, ce au stat la baza ordonanței nr.

902/P/2009 din 14 septembrie 2009, prima instanță a constatat că, în mod corect

și temeinic motivat, în raport cu fiecare critică a petentului, ce a fost

examinată în concret și căreia i s-a răspuns argumentat, procurorul a dispus

soluția neînceperii urmăririi penale față de M.S., A.G.S., I.N.I. și R.D.S.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C.

pen., art. 248 C. pen. și art. 288 C. pen. și disjungerea cauzei privind pe

avocat A.S.L.

Totodată, în

contextul cauzei, s-a reținut că nu a rezultat existența acestor fapte,

magistrații exercitându-și atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor

legale, cheltuielile de judecată fiind acordate numitei J.D.C. conform art. 274

alin. (1) C. proc. civ., aprecierea asupra cuantumului acestora revenind

judecătorului, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., modul de înregistrare

a împuternicirilor avocațiale și respectiv a chitanțelor emise de A.S.L.

neputând fi imputat magistraților, astfel că partea reprezentată de acest

avocat nu poate fi sancționată prin neacordarea cheltuielilor de judecată.

S-a

concluzionat că din conținutul actelor existente

nu a rezultat că petentului i s-ar fi

îngrădit folosința sau exercițiul drepturilor, ori că i-ar fi fost creată o

stare de inferioritate pe temei de naționalitate, rasă, sex sau religie, pentru

a fi reținută în sarcina magistraților infracțiunea prevăzută de art. 247 C.

pen. și că la soluționarea cauzelor civile indicate de către petent nu s-a

făcut dovada falsificării vreunui înscris prin contrafacerea scrierii ori

subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod cu prilejul instrumentării sau

soluționării cauzelor civile sus menționate.

Astfel, din analiza

conținutului actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat că

intimații magistrați ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația

juridică a unor fapte de natură penală, magistrații judecători îndeplinindu-și

corespunzător atribuțiile de serviciu, simpla împrejurare că petentul este

nemulțumit de soluția adoptată în cauzele în care a avut calitatea de parte

neputând constitui motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților.

S-a reținut că nu pot

fi primite criticile formulate de petent referitoare la insuficienta cercetare,

deoarece în etapa actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază

asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și

suficiente, iar în cauză au fost efectuate numeroase acte premergătoare.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după

cum rezultă din concluziile scrise depuse la dosar (filele 10-14 dosar recurs)

și concluziile formulate oral de către recurentul petent, prezentate în partea

introductivă a prezentei decizii, pentru neefectuarea de cercetări față de

făptuitori, comiterea de grave infracțiuni de către aceștia, confirmate de

rechizitoriul nr. 60/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj,

necesitatea extinderii urmăririi penale față de numiții M.L., R.T. și D.R. (judecători

la Curtea de Apel Brașov) complici la activitatea infracțională care a avut ca

urmare obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată în cauza civilă

în care a avut calitatea de reclamant.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi

respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

prevăzute de norma precitată.

În cauza de față

procurorul, în baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc.

pen., a dispus, motivat, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de

intimați, constatând în mod just că faptele imputate acestora nu există în

materialitatea lor.

Într-adevăr, din

verificarea actelor dosarului se constată că intimatele judecător și-au

exercitat legal atribuțiile de serviciu, fără a prejudicia drepturile

petentului, împrejurarea că acesta a fost nemulțumit de soluțiile dispuse în

litigiile civile în care a fost parte neputând constitui temei pentru a conduce

la angajarea răspunderii penale a intimatelor.

Criticile pe care

petentul înțelegea să le formuleze față de soluțiile dispuse de judecători

trebuiau exprimate pe calea exercitării căilor de atac prevăzute de legea

procesuală în vigoare, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unei

hotărâri judecătorești și care nu pot fi înlocuite și nici completate prin

formularea unor plângeri penale.

Susținerile

recurentului petent referitoare la greșita apreciere a calității de

reprezentant a apărătorului unei părți, sau cele privind modul de stabilire a

cheltuielilor de judecată constituie aspecte care pot fi reformate doar prin

exercitarea căilor legale de atac împotriva hotărârii care a nemulțumit una

dintre părți și nu pot constitui dovezi în sensul comiterii unor infracțiuni de

către magistrații judecători care, potrivit legii, s-au pronunțat asupra

respectivelor aspecte.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că în mod corect procurorul a dispus soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de intimate, soluție just menținută de prima instanță

care, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a dat o evaluare

justă materialului dosarului, plângerii petentului și ordonanței atacate,

pronunțând o hotărâre legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Susținerile

recurentului petent privind neefectuarea de cercetări față de făptuitori și

necesitatea extinderii urmăririi penale cu privire la alte persoane sunt

neîntemeiate deoarece dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie în

sarcina procurorului obligația de a efectua verificările apreciate ca utile de

către parte, ci pe acelea apte a fundamenta soluția dispusă, ceea ce, în speță,

s-a realizat.

Se reține, totodată,

că prin ordonanța contestată s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi

penale legală și temeinică, neputând fi primită solicitarea recurentului petent

de extindere a urmăririi penale.

În ceea ce privește

aprecierea recurentului petent relativă la faptul că rechizitoriul nr.

60/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj confirmă existența

faptelor arătate în plângerea sa se constată că nici acest motiv nu poate fi

primit deoarece rechizitoriul la care recurentul petent a făcut referire nu a

privit persoanele reclamate prin plângerea soluționată prin ordonanța contestată

în prezenta cauză.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul R.R. împotriva sentinței nr. 24 din 14

ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 9183/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.