ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Petentul R.R. a sesizat Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la săvârșirea de către

magistratul S.A.G. a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C.

pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen., precum și a complicității la infracțiunea

de fals și uz de fals.

În cuprinsul

plângerii s-a reținut că S.A.G. nu a depus diligențele necesare în vederea

aflării adevărului în legătură cu petitul referitor la acordarea cheltuielilor

de judecată și reprezentarea pârâtei J.D.C. în Dosarul nr. 15863/197/2007 al

Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov. Se precizează, în acest sens, că

magistratul a acceptat la dosar documente care prezentau elemente certe de

nelegalitate și anume o împuternicire avocațială, emisă de avocat A.S.L., în

care nu era înseriat numărul acesteia și cel al contractului de asistență

juridică, precum și chitanța din 27 februarie 2008, care nu avea serie și nu

conținea informații de natură a stabili legătura dintre acest înscris și

respectiva cauză. Aceste documente, în opinia petentului, au fundamentat

obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, aducându-i-se astfel

prejudicii materiale și morale.

Prin ordonanța nr. 902/P/2009

din 14 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de M.Ș., A.G.S., I.N.I. și R.D.S. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C.

pen. și art. 288 C. pen., cât și disjungerea cauzei privind pe avocat A.S.L. și

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Cluj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 9 din Legea nr.

241/2005.

S-a reținut că

soluția dispusă de judecători cu privire la cheltuielile de judecată respectă

prevederile art. 274 C. proc. civ., iar în ceea ce privește pretențiile

intimatei pârâte, acestea nu au fost contestate de recurent sau reprezentanții

acestuia, ca de altfel și calitatea avocatului, motiv pentru care s-a

considerat că magistrații judecători nu au încălcat nicio normă legală în

soluționarea cauzei.

Împotriva acestei

ordonanțe, petentul a formulat plângere, în condițiile art. 278 C. proc. pen.,

iar prin rezoluția din 19 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 9955/4929/II-2/2009

procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea ca

neîntemeiată a plângerii petentului formulată împotriva soluției adoptată în Dosarul

nr. 902/P/2009.

Nemulțumit de modul

de soluționare a plângerii sale, petentul s-a adresat, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanței de judecată, considerând atât ordonanța, cât și

rezoluția nelegale și netemeinice, conținând fapte nereale și au la bază o

cercetare incompletă, atașând și un set de acte.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin.

(7) C. proc. pen., verificând rezoluția atacată pe baza actelor și lucrărilor

dosarului parchetului, față de criticile petentului, constată plângerea

petentului nefondată pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor

premergătoare efectuate de procuror, ce au stat la baza ordonanței nr. 902/P/2009

din 14 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod

corect și temeinic motivat, în raport cu fiecare critică a petentului, ce a

fost examinată în concret și căreia i s-a răspuns argumentat, procurorul a

dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de M.Ș., A.G.S., I.N.I. și R.D.S.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C.

pen., art. 248 C. pen. și art. 288 C. pen. și disjungerea cauzei privind pe

avocat A.S.L.

Totodată, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în contextul cauzei, a constatat că nu rezultă

existența acestor fapte, magistrații exercitându-și atribuțiile de serviciu cu

respectarea dispozițiilor legale, respectiv cheltuielile de judecată au fost

acordate numitei J.D.C. conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aprecierea

asupra cuantumului acestora revenind judecătorului, potrivit art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

Nu poate fi imputat

magistraților modul de înregistrare a împuternicirilor avocațiale și respectiv

a chitanțelor emise de A.S.L. și astfel partea reprezentată de acest avocat nu

poate fi sancționată prin neacordarea cheltuielilor de judecată.

Din conținutul

actelor existente nu rezultă că petentului i s-ar fi îngrădit folosința sau

exercițiul drepturilor ori că i-ar fi fost creată o stare de inferioritate pe

temei de naționalitate, rasă, sex sau religie, pentru a fi reținută în sarcina

magistraților și infracțiunea prevăzută de art. 247 C. pen.

De asemenea, cu

prilejul soluționării cauzelor civile indicate de către petent nu s-a făcut

dovada falsificării vreunului înscris prin contrafacerea scrierii ori

subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod cu prilejul instrumentării sau

soluționării cauzelor civile sus-menționate.

Astfel, din analiza

conținutului actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat că

intimații magistrați ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită

semnificația juridică a unor fapte de natură penală.

Curtea constată că

magistrații judecători și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de

serviciu, aplicând și respectând normele de procedură, dând o interpretare

corectă textelor de lege aplicabile în cauză.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată în cauzele sale nu poate constitui

motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o,

atâta timp cât din actele de urmărire penală nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit vreo infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de judecată

sau că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile

magistraților putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac, niciun alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor

decizii, deoarece aceasta ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora

există autoritate de lucru judecat.

Instanța penală

sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. nu se poate substitui

instanțelor de control judiciar și, în consecință, nu se poate pronunța asupra

temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă instanță.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați ar fi săvârșit

acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a unor fapte de natură

penală, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Înalta Curte de

Casație și Justiție nu poate reține criticile formulate de petent în plângerea

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. adresată

instanței supreme, referitoare la insuficienta cercetare, deoarece în etapa

actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază asupra

oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și

suficiente, iar în cauză au fost efectuate numeroase acte premergătoare.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că ordonanța din 14

septembrie 2009 dată în Dosarul nr. 902/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică, motiv pentru care,

conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca

nefondată plângerea petentului R.R. împotriva ordonanței sus-menționate, pe

care o va menține.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul R.R. împotriva ordonanței din 14 septembrie

2009, dispusă în Dosarul nr. 902/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține ordonanța

atacată.

Obligă petentul să

plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

ianuarie 2010.