ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2377/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 114/F din 27 aprilie 2009, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.M.,  împotriva Rezoluției nr. 817/P/2007 din 14 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A menținut rezoluția ca legală și temeinică.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele:

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 10 mai 2007 C.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de făptuitorii B.C. și C.B.S.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată primul și uzul de fals cea de a doua.

A susținut, în esență, că participând în calitate de intimat pârât într-o cauză civilă privind Legea nr. 10/2001 în faza de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a primit pentru termenul de judecată de la 27 aprilie 2007 citația fără să i se comunice un exemplar al recursului declarat de recurenții reclamanți. Deplasându-se la Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că avocat C.B.S.C. a redactat și depus recursul într-un singur exemplar, (recurs declarat împotriva Sentinței civile nr. 311/A/2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia), purtând o semnătură indescifrabilă, fără ștampila mandatarei și fără împuternicire.

În ziua de 27 aprilie 2007 consultând dosarul, înainte de începerea ședinței de judecată, a constatat că recursul depus de mandatara reclamanților este tot într-un singur exemplar și tot fără împuternicire avocațială, dar în plus se afla o cerere scrisă de mână din care a reținut că recurenții L.M. și L.V.E., prin mandatar, depune două exemplare de recurs, exemplare care nu se aflau la dosar.

La strigarea cauzei mandatara recurentelor a depus împuternicire avocațială și două exemplare ale recursului din care unul i-a fost înmânat.

Petentul a susținut că „cererea prin care se arată că se depune cele 2 exemplare ale recursului și care nu este scrisă de recurenți ci de o terță persoană, în speță B.C. - înscris fals, a produs efecte juridice prin aceea că în baza lui instanța a acceptat primirea celor două exemplare de recurs, deși erau necesare cinci exemplare, pentru comunicare cu cele 5 părți intimate.

În urma actelor premergătoare, procurorul, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocat C.B.S.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. și față de numitul B.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 288 C. pen.

Procurorul a concluzionat că plângerea a fost formulată în contextul relațiilor tensionate generate de litigiul imobiliar, acuzațiile formulate nu sunt susținute de probe sau indicii, iar petentul citat în vederea audierii a refuzat să se prezinte comunicând telefonic acest fapt.

Împotriva rezoluției, petentul a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen. la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin Rezoluția nr. 1807/11/2/2008 din data de 17 noiembrie 2008, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, această plângere, constatând că rezoluția contestată este legală și temeinică.

În acest sens, a reținut că persoana vătămată C.M. a formulat plângere penală împotriva făptuitorului B.C., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și, respectiv, împotriva făptuitorului avocat B.C.S.C., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În fapt, potrivit susținerilor persoanei vătămate, aceasta avea calitatea de pârât intimat într-o cauză civilă aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. În această calitate, a fost citată, fără a i se comunica și un exemplar al recursului declarat de reclamanții L.M. și L.V.E., iar, ulterior, examinând dosarul cauzei, a observat următoarele:

a) recursul era însoțit de o cerere care nu purta semnătura avocatei B.C.S.C., care îi reprezenta pe recurenți, acel înscris fiind falsificat de către făptuitorul B.C.;

b) nu exista inițial la dosar niciun alt exemplar al recursului, abia ulterior, cu cererea sus-menționată, avocatul recurenților depunând la dosar alte două exemplare ale recursului;

c) avocatul nu a avut împuternicire avocațială, recurenții nesemnând un asemenea act, astfel că nu avea nicio calitate de a semna recursul, act care, în opinia petentului, pentru acest motiv, este nul.

Din actele premergătoare efectuate, au rezultat următoarele:

Avocatul B.C.S.C., i-a reprezentat pe recurenți nu pe baza unei împuterniciri avocațiale, ci în temeiul unei procuri speciale, ce a fost autentificată de către un notar public.

Avocatul respectiv a depus la dosarul civil două exemplare ale recursului, care i-au fost comunicate din eroare de către instanță, în loc să fie comunicate intimaților.

În plângerea adresată procurorului general, persoana vătămată a reiterat susținerile cuprinse în plângerea penală, cu sublinierea caracterului fals al cererii prin care au fost depuse la dosarul civil cele două exemplare ale recursului.

Persoana vătămată a mai susținut că, potrivit art. 209 alin. (3) și art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., competența de a efectua urmărirea penală aparținea procurorului, or, în speță, actele premergătoare nu au fost efectuate de acesta.

Analizând aceste critici, procurorul general a constatat că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

În consecință, eventuala nedepunere a recursului în numărul de exemplare necesar, urmată de necomunicarea lui către intimați, nu atrage nulitatea căii de atac, ci are ca efect doar constatarea unui viciu de procedură, acesta urmând a fi acoperit prin comunicarea ulterioară a actului procesual, cu acordarea unui nou termen pentru pregătirea apărării, astfel cum s-a și procedat în speță.

Acest din urmă efect nu este de natură să producă vătămare intereselor legale ale intimatului, iar, în speță, o astfel de vătămare nici nu s-a produs. De altfel, nici petentul nu a invocat vreo vătămare.

În concluzie, procurorul general a apreciat că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și, pe cale de consecință, ale infracțiunii de uz de fals.

Împotriva ambelor rezoluții a formulat plângere, în termenul legal, petentul C.M., plângerea respectivă fiind inițial greșit îndreptată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost înregistrată sub nr. 11945/15 decembrie 2008.

În motivarea scrisă a plângerii, petentul a arătat, în primul rând, că, deși în plângerea penală formulată a reclamat în mod explicit caracterul fals al „cererii scrise de mână" (prin care, în numele recurenților L.M. și L.V.E., s-au depus la dosarul civil aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție două exemplare ale recursului), procurorul nu a efectuat cercetări asupra acelei cereri, despre care petentul a pretins că nu a fost scrisă de recurenți, din informațiile sale L.V.E. fiind chiar decedată la data redactării înscrisului respectiv, ci „de o terță persoană, al cărei scris este identic cu cel al numitului B.C., iar avocata S.C.B.C. a semnat-o, cu depunerea ștampilei cabinetului de avocat", cei doi intimați săvârșind astfel infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și, respectiv, uz de fals.

În al doilea rând, petentul a criticat efectuarea tuturor actelor premergătoare (care au stat la baza emiterii rezoluției de neîncepere a urmăririi penale) de către organul de cercetare penală al poliției, în condițiile în care urmărirea penală trebuia realizată în mod obligatoriu de către procuror, susținând că, potrivit art. 217 alin. (4) C. proc. pen., acesta putea delega organului de poliție efectuarea numai a anumitor acte, iar nu a urmăririi penale în integralitatea ei, cum s-a întâmplat în cauza de față.

În vederea soluționării plângerii, la cererea instanței, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat dosarele în care au fost emise rezoluțiile contestate de petent, precum și copie de pe Ordonanța procurorului nr. 817/P/2007 din data de 16 iulie 2008, prin care acesta a delegat efectuarea unor acte procedurale în cauză unui lucrător de poliție din cadrul Serviciului de Cercetări Penale al D.G.P.M.B.

Solicitându-i-se, prin adresă, de către instanță să depună la dosar copie, semnată pentru conformitate cu originalul, de pe „cererea scrisă de mână" învederată a fi falsă, petentul a comunicat că nu se află în posesia unei astfel de copii, cererea respectivă aflându-se în Dosarul nr. 1163/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La cererea instanței, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a comunicat copii de pe Decizia nr. 6181 din data de 28 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1163/1/2007, precum și de pe încheierile din datele de 14 septembrie 2007 și respectiv 21 septembrie 2007, de amânare a pronunțării acelei decizii.

Apărătorul ales al intimatei B.C.S.C. a prezentat copii, semnate de acesta în fața instanței pentru conformitate cu originalul, de pe „cererea scrisă de mână", prin care s-au depus la dosarul civil al Înaltei Curți de Casație și Justiție două exemplare ale motivelor de recurs, de pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a celor doi recurenți reclamanți din acel dosar la adresa mandatarului lor (intimata avocat) și de pe încheierea din data de 27 aprilie 2007, pronunțată în același dosar.

Petentul C.M. și intimatul B.C., deși legal citați, nu s-au prezentat în fața instanței și nu au depus la dosar înscrisuri noi, conform art. 278

1

alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.

Verificând rezoluțiile contestate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele înaintate de parchet, precum și a înscrisurilor noi prezentate de intimata B.C.S.C., Curtea a constatat că plângerea este nefondată.

A motivat că prin „cererea scrisă de mână”, intimata avocat B.C.S.C. având calitatea de mandatar al recurenților reclamanți L.M. și L.V.E., în baza procurii autentificate din 27 martie 2003 de Biroul Notarilor Publici „C.P.”, iar în baza unei împuterniciri avocațiale cum a susținut petentul a depus la Dosarul nr. 1163/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 2 aprilie 2007 prin registratura generală două exemplare ale motivelor de recurs.

Afirmația petentului că cererea nu a fost scrisă de recurente sau de mandatara lor ci de o altă persoană, scrisul fiind identic cu al intimatului B. este subiectivă și total infirmată de probatoriul cauzei. Astfel, mandatara - fost B.C.S.C. a semnat cererea și înaintea numelui a menționat prescurtat calitatea sa de avocat.

Cererea considerată de petent falsă, nu este prin ea însăși producătoare de efecte juridice rolul ei fiind numai acela de a asigura strict formal depunerea doar a înscrisurile într-adevăr producătoare de consecințe juridice - cele două exemplare ale recursului.

În ceea ce privește efectuarea actelor premergătoare de către un organ de cercetare penală al poliției judiciare, Curtea a constatat că aceasta s-a făcut în baza ordonanței de delegare emisă de procuror.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, petentul.

Recursul nu a fost motivat, petentul nu s-a prezentat să-l susțină deși a fost legal citat.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că prima instanță a verificat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și constatând că soluția este legală și temeinică a respins plângerea și a menținut soluția.

Printr-o motivare amplă, analizând actul încriminat a fi fals, instanța reține că actul este semnat de făptuitoare și că oricum prin el însăși nu este producător de consecințe juridice, servind numai ca modalitate de depunere a cererii de recurs în două exemplare.

Hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică, urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul să fie respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.M. împotriva Sentinței penale nr. 114 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie 2009.