ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2604 la 1

mai 2009 la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție și la

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 mai 2009 sub nr. 2319/2/2009

ca urmare a declinării competenței soluționării cauzei prin sentința penală nr.

108 din 27 aprilie 2009 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, petiționarul R.I. a formulat plângere

în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției din 30

ianuarie 2009 din Dosarul nr. 1642/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București și din 24 februarie 2009 pronunțată în Dosar nr. 209/II-2/2009 a

aceluiași parchet, arătând că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de intimata F.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 249, art. 264

C. pen., întrucât aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, a tratat

cazul cu rea credință, nu a cercetat cele 14 infracțiuni de fals și uz de fals,

și nici infracțiunea de evaziune fiscală prezentate de către petiționar a fi

săvârșite de către numitul I.G., favorizându-l în același timp pe acesta.

Petiționarul a atașat

plângerii sale un set de acte.

Înalta Curte,

verificând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

La data de 14

octombrie 2008 numitul R.I. a formulat plângere împotriva magistratului F.L.,

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 249 C. pen., art. 248 C. pen. și art. 264 C.

pen.

În fapt, sus-numitul

a precizat că a formulat cerere de revizuire a sentinței penale 580 din 2

martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 cerere care i-a fost respinsă ca

inadmisibilă prin sentința penală 706 din 24 septembrie 2008 a aceleași

judecătorii.

Petentul a învederat

că magistratul F.L. a fost procuror de instanță la judecarea Dosarului nr. 9893/299/2008

și în această calitate nu a efectuat o cercetare completă.

Procurorul F.L. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a depus la Dosarul cauzei concluzii de revizuire

(870/III-6/2008) formulate de parchet în Dosarul nr. 41665/299/2006 al

Judecătoriei Sector 1 București, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 580

din 02 martie 2007 privind plângerea petentului R.I., care au fost în sensul

respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen. petentul R.I. a formulat plângere la Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin sentința penală nr.

580 din 02 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a respins

plângerea petentului conform dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen.

Sentința penală nr. 580/2007

a Judecătoriei Sectorului 1 București a rămas definitivă prin decizia penală nr.

977 din 27 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, prin care a

fost respins recursul petentului.

Prin rezoluția din 30

ianuarie 2009 pronunțată în Dosar nr. 1642/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București s-a considerat că procurorul a formulat în mod corect

concluzii cu privire la cererea de revizuire formulată de petentul R.I.,

nerezultând săvârșirea de către acesta a vreunui act material specific

infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen., art. 248 C. pen. și art. 264 C.

pen., dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de magistratul F.L.

Împotriva acestei

rezoluții petiționarul R.I. a formulat plângere la procurorul ierarhic

superior, care prin rezoluția din 24 februarie 2009 pronunțată în dosar nr. 209/II-2/2009

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost respinsă ca

neîntemeiată, apreciind soluția adoptată ca fiind legală și temeinică.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumit de modul de

soluționare al plângerii sale, s-a adresat Înaltei Curți de Casație și

Justiție, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 1642/P/2008

din 30 ianuarie 2009, și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii

urmăririi penale față de intimatul F.L. De asemenea a apreciat că în mod greșit

Curtea de Apel și-a declinat competența de soluționare a plângerii la Înalta

Curte de Casație și Justiție, întrucât la data sesizării procurorilor, intimata

era procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Verificând rezoluția

atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul nr. 1642/P/2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, conform art. 278

1

alin.

(7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petentul R.I.

este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare îndeplinirea a două

condiții:

Prima condiție constă

în existența unui minim de date care permit organelor de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie

din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua

condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 222 C. proc. pen.

și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

actului penal prevăzut de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celor prevăzute de

lit. b)

1

.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit în mod neechivoc că procurorul F.L.

a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu

conotație penală, Înalta Curte, constatând că soluția de neîncepere a urmăririi

penale este corectă, neexistând temei pentru desființarea soluției dispuse.

Concluziile formulate

de către procuror în cadrul dosarelor instrumentate nu pot constitui temei

pentru tragerea la răspunderea penală a acestuia, atâta timp cât ele au la baza

dispozițiile legale aplicabile în materie și buna credință a acestuia în

îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În ceea ce privește

hotărârea de declinare a competenței de soluționare a cauzei de către Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție în mod corect a fost realizată, cu respectarea dispozițiilor prevăzute

de art. 40 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 29 pct. 1 C. proc. pen.,

având în vedere că intimata își desfășoară activitatea ca procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., și

conform art. 29 pct. 1 lit. f) competența de a judeca în primă instanță

infracțiunile săvârșite de către procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, aparține Înaltei Curți.

Față de cele reținute

conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. va respinge ca

neîntemeiată plângerea petiționarului R.I.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

obligă petentul la plata sumei de 600

lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACETSE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge,ca

neîntemeiată, plângerea formulată de petentul R.I., împotriva rezoluției nr. 1462/P/2008

din 30 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a

rezoluției nr. 209/II-2 din 24 februarie 2009 a procurorului general a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pe care le menține ca legale și

temeinice.

Obligă petentul la

plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

octombrie 2009.