ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 523/2012

Asupra recursurilor de față; Î n baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 157 din 15 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, s ecția penală, în dosarul nr. 1278/85/2011, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul H.N. din infracțiunile de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., tentativă la tâlhărie prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) și (2) 1 lit. a) și c) C. pen. și violare de dornicii iu prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

și art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunile de tentativă la furt, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 C. pen. și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul H.N., fără antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Aiud în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5 emis în data de 24 februarie 2011 de către Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1021/85/2011, la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei. În baza art. 65 alin. (2) C. pen.

a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) și (2) 1 lit. a) și c) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma tentativei. În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 99 și următoarele C. pen., a fost condamnat inculpatul minor G.F., fără antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Tg. Mureș, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6 emis în data de 24 februarie 2011 de către Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1021/85/2011, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei.

În baza art. 20 rap. la art. 211 alin. (1) și (2) 1 lit. a) și c) C. pen. cu aplic. art. 99 și următoarele C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma tentativei. În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 99 și următoarele C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive a acestora, începând din 23 februarie 2011 până la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpaților H.N. și G.F. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost admise acțiunile civile formulate de Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, cu sediul în Sibiu, jud. Sibiu și de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cu sediul în Sibiu, jud. Sibiu și, în consecință: Au fost obligați în solidar inculpații H.N. și G.F., acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente G.C.

să plătească: - în favoarea Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu suma de 354 lei plus dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii datoriei, reprezentând cheltuieli de transport și îngrijiri medicale ale părții vătămate M.L.; - în favoarea Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu suma de 1.778,35 lei plus dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii datoriei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții vătămate M.L. S-a luat act că partea vătămată M.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la ambii inculpați în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., la data eliberării din penitenciar.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Cei doi inculpați, care sunt consăteni și prieteni, s-au deplasat în data de 24 decembrie 2010 din localitatea de domiciliu în municipiul Sibiu, cu intenția de a colinda. Ajunși în dreptul imobilului cu nr. 56 din zona Șoseaua Alba lulia din mun. Sibiu, inculpații H.N. și inculpatul minor G.F. au hotărât să sustragă bunuri din această locuință. Cei doi au pătruns în curtea imobilului prin forțarea porții, iar în continuare au pătruns în casa părții vătămate M.L. (în vârstă de 86 de ani) pe ușa găsită deschisă. Fiind surprinși de proprietara locuinței în timp ce căutau bunuri, ambii inculpați au reacționat violent, lovind victima cu pumnii și picioarele în zone anatomice vitale, până au adus-o în stare de inconștiență, după care, fără să sustragă vreun bun (pentru că nu au găsit), au părăsit locuința.

Conform raportului de constatare medico-legală efectuat în cauză (f. 38- 39d.u.p.), victima M.L. a suferit în urma agresiunii inculpaților leziuni traumatice deosebit de grave: fractură perete superior și lateral al sinusului maxilarului stâng, fractură temporală stângă, fractură occipitală dreaptă, fractură mandibulară stângă, hemoragie subrahnoidiană, care au impus spitalizarea victimei și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate pentru salvarea vieții. Inculpatul minor G.F. a recunoscut comiterea faptelor, atât în faza urmăririi penale, cât și cu ocazia audierii sale în fața instanței.

Referitor la declarațiile date de inculpatul minor, s-a precizat faptul că acesta a arătat în fața procurorului în declarația dată ca învinuit la data de 03 februarie 2011, că atât el cât și celălalt inculpat au lovit victima (f. 41 d.u.p.), pentru ca ulterior, din dorința de a ajuta pe inculpatul major H., să susțină în toate declarațiile date, că numai el a agresat victima. Inculpatul H.N. a susținut în declarațiile date în cursul procesului penal că a pătruns în imobilul locuit de victimă împreună cu inculpatul minor, a încercat să sustragă bunuri, dar nu a exercitat nici un act de violență asupra victimei. Din probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că participarea directă a inculpatului major H.N.

la lovirea victimei M.L. rezultă fără dubiu. Astfel, atât partea vătămată, cât și martorul M.C., dar și concluziile certificatului medico-legal și declarația inculpatului minor din faza urmăririi penale, confirmă participarea ambilor inculpați la actele de lovire repetată a victimei, chiar în interiorul locuinței acesteia. Pentru aceste argumente, instanța a respins la data de 18 mai 2011 cererea inculpatului minor G.F., făcută până la începerea cercetării judecătorești de a fi judecat conform procedurii prev. de art. 320/1 C. proc. pen. privind recunoașterea vinovăției, întrucât acesta nu a recunoscut în totalitate faptele așa cum au fost reținute în actul de sesizare, declarația dată în cursul cercetării judecătorești cu privire la participarea celuilalt inculpat contrazicând- o pe cea dată în cursul urmăririi penale.

De asemenea, cererea formulată de inculpatul H.N. prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice a faptelor acestui inculpat din infracțiunile de tentativă la omor deosebit de grav, tentativă la tâlhărie și violare de domiciliu, fapte prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) și (2) 1 lit. a) și c) C. pen. și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunea de tentativă la furt și violare de domiciliu, fapte prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 C. pen. și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., a fost respinsă ca nefondată, apreciind că încadrarea juridică a faptelor inculpatului făcută în actul de sesizare este cea corectă.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a constatat că vinovăția ambilor inculpați în comiterea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, tentativă la tâlhărie și violare de domiciliu, fapte săvârșite în concurs real, a fost dovedită. S-a reținut că, în drept, faptele inculpatului H.N., așa cum au fost expuse, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen.; tentativă la infracțiunea de tâlhărie, faptă prev. de art. 211 alin. (1) și (2) ind.

1, lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. și infracțiunea de violare de domiciliu, faptă prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. De asemenea, faptele inculpatului minor G.F., așa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen.; tentativă la infracțiunea de tâlhărie, faptă prev. de art. 211 alin. (1) și (2) ind. 1, lit. a) și c) C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen. și infracțiunea de violare de domiciliu, faptă prev. de art. 192 C. pen. alin. (1) și (2) teza a II a C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen.: gradul de pericol social al faptelor comise, limitele de pedeapsă fixate de lege, personalitatea celor doi infractori, împrejurările care atenuează (în cazul minorului) sau agravează (în cazul majorului) răspunderea penală. Astfel, prima instanță a reținut gradul deosebit de ridicat al infracțiunilor comise de cei doi inculpați (tentativă la omor deosebit de grav și tentativă la tâlhărie, violare de domiciliu în formă agravată), dar și faptul că cei doi inculpați, fără a fi recidiviști, nu sunt la primul conflict cu legea penală.

În acest sens, prima instanță a reținut că față de inculpatul H.N. și G.F. s-a pus în mișcare acțiunea penală și pentru infracțiunea de furt calificat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. A mai reținut instanța agravanta prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., lipsa unui loc de muncă, a unei ocupații în privința inculpatului H.N. și, respectiv, starea de minoritate (cauză de reducere la jumătate a limitelor de pedeapsă), lipsa oricăror studii școlare ale inculpatului minor G.F., tendința acestuia pentru un comportament delincvent, lipsa de supraveghere din partea părinților, absența autorității părintești asupra minorului. B. împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termenul legal, inculpații H.N.

și G.F., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie. Prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul H.N. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost condamnat de instanța de fond în tentativă la infracțiunea de furt și violare de domiciliu, fapte pe care Ie-a recunoscut. A susținut inculpatul că doar inculpatul G.F. a aplicat lovituri părții vătămate, neexistând probe că ar fi participat și el la comiterea acestei infracțiuni. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, având în vedere gradul redus de participație și faptul că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză. Prin apelul formulat, astfel cum a fost susținut de apărătorul din oficiu, inculpatul G.F.

a solicitat reducerea pedepsei, față de conduita sinceră avută în cursul procedurilor, față de starea sa de minoritate și față de cererea sa de a beneficia de dispozițiile art. 320/1 C. proc. pen. În apel, deși s-a adus la cunoștința inculpați lor posibilitatea de a da o nouă declarație, conform dispozițiilor art. 378 alin. (1) ind. 1 C. proc. pen., inculpații au uzat de dreptul la tăcere. Prin decizia penală nr. 25/A din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia , secția pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați, apreciindu-se criticile nefondate și s-a menținut starea de arest a acestora. C. împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele de apel.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., ÎNALTA CURTE constată că recursurile inculpaților sunt neîntemeiate. 1. Astfel, în ceea ce privește critica adusă încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul H.N., analizată inclusiv prin prisma susținerilor din ultimul cuvânt al inculpatului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. Astfel, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată în infracțiunile de tentativă de furt și violare de domiciliu, nu poate fi primită, raportat la situația de fapt corect reținută de prima instanță în baza materialului probator administrat în cauză.

în concret, deși inculpatul H.N. a negat exercitarea vreunui act de violență asupra părții vătămate, arătând că inculpatul minor se face vinovat de agresarea păreții vătămate, participarea acestuia la lovirea părții vătămate rezultă din declarațiile părții vătămate - care a relatat că ambii tineri care au pătruns în locuință au exercitat acte de violență, punându-i mâna în gât și lovind-o cu pumnii și picioarele, coroborate cu declarațiile inițiale ale inculpatului minor G.F. - acesta arătând că și inculpatul major a lovit partea vătămată cu pumnul și apoi cu piciorul în stomac, precum și cu constatările și concluziile raportului de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală județean Sibiu - din care rezultă că partea vătămată a suferit leziuni traumatice cranio-faciale și toracice, care s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure și posibil compresiune cu mâna la nivelul gâtului.

încercarea inculpatului minor de a reveni asupra primei declarații în scopul atenuării răspunderii penale a inculpatului major este explicabilă prin aceea că inculpații se află într-o relație de rudenie (veri) și, în timp, și-au consolidat această relație, inclusiv prin participarea la comiterea altor fapte penale. Pe de altă parte, fiind astfel dovedit că inculpatul H.N. a exercitat acte de violență asupra părții vătămate, Înalta Curte constată că, în raport de modul repetat și intensitatea loviturilor aplicate unei persoane în vârstă de 86 de ani, cu pumnii și picioarele, în zone anatomice vitale, cauzându- i leziuni traumatice deosebit de grave, ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații, fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., iar în raport de intenția manifestă de a sustrage bunuri chiar prin exercitarea de violențe, deci de a săvârși o tâlhărie, î ncadrarea juridică corectă este dată de raportarea la dispozițiile art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. În consecință, cum încadrarea juridică a faptei comise de inculpat este cea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., solicitarea acestuia de a i aplica dispozițiile art. 320/1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. este inadmisibilă, chiar în situația în care ar fi recunoscut faptele și și-ar fi însușit probele de la urmărire penală, în raport de dispozițiile art. 320/1 alin. (7) teza finală, potrivit cărora dispozițiile alin. (1)- (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață, cum este și cazul infracțiunii de omor deosebit de grav.

2. Referitor la critica formulată de inculpatul G.F. ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei, ÎNALTA CURTE apreciază că solicitarea acestuia de a se reduce pedeapsa aplicată nu se justifică în condițiile în care, pe de o parte, inculpatul nu a recunoscut integral acuzațiile aduse, ci a încercat în cursul judecății să îl exonereze parțial de răspundere pe coinculpatul H.N. și, de asemenea, să-și diminueze participarea sa la exercitarea actelor de violență asupra părții vătămate, arătând că i-a dat acesteia doar un pumn în zona fetei (fila 64 dosar fond și ultimul cuvânt din recurs) iar, pe de altă parte, în raport de datele ce caracterizează persoana acestuia, așa cum au fost reținute de instanța de fond, respectiv: lipsa oricăror studii școlare, lipsa de supraveghere din partea părinților, absența autorității părintești asupra minorului și tendința acestuia pentru un comportament delincvent.

Sub acest ultim aspect, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (fila 106-109 dosar u.pen.) reiese că inculpatul G.F. a mai fost sancționat administrativ și, respectiv, cercetat/arestat preventiv pentru săvârșirea altor infracțiuni de furt calificat și tâlhărie împreună cu inculpatul H. și alți făptuitori, ceea ce denotă o perseverență infracțională în săvârșirea unor infracțiuni grave și pun în evidență periculozitatea sporită a acestuia și necesitatea de a se aplica o pedeapsă care să asigure atât reeducarea, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale. De altfel, în ansamblul criteriilor indicate de art. 72 C. pen., persoana inculpatului reprezintă doar un reper care nu poate prevala față de criteriul gradului de pericol social concret ridicat pe care îl prezintă fapta acestuia, astfel că nu se justifică reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel.

Ca atare, Înalta Curte, analizând din oficiu același caz de casare - prev. de pct. 14 al art. 385/9 C. proc. pen. și în ceea ce îl privește pe inculpatul H.N., apreciază că nu se justifică reducerea pedepselor aplicate inculpaților de instanța de fond și menținute în apel, față de împrejurările și modalitatea în care au fost comise faptele, de gravitatea deosebită a acestora, de periculozitatea de care au dat dovadă inculpații, criterii în raport de care instanța de fond a dozat corespunzător atât cuantumul cât și modalitatea de executare a pedepselor aplicate, inculpații neprezentând garanțiile unei conduite care să permite instanței să dea dovadă de clemență. În consecință, apreciind că prin cuantumul și modalitatea de executare, pedepsele aplicate inculpaților sunt apte să asigure reeducarea acestora, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii, Înalta Curte va respinge recursuri le sub acest aspect.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate de inculpați, ca nefondate, constatând că aceștia au săvârșit cu vinovăție faptele pentru care au fost condamnați iar pedepsele aplicate sunt bine dozate și nu se justifică reducerea acestora. Conform dispozițiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurenții - inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații H.N. și G.F. împotriva deciziei penale nr. 25/A din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaților H.N. și G.F., durata reținerii și arestării preventive de la 23 februarie 2011 la 22 februarie 2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.