ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 523/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 523/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

Î

n baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 157 din 15 septembrie

2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, s

ecția

penală, în dosarul nr. 1278/85/2011, a fost respinsă cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptelor

formulată de inculpatul H.N.

din infracțiunile

de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav,

prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și

(2) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d)

C. pen., tentativă la tâlhărie prev. de art. 20 C. pen. rap. la art.

211 alin. (1) și (2)

1

lit.

a) și c) C. pen. și violare de dornicii iu prev. de art. 192 alin. (1) și (2)

C. pen., toate

cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunile de

tentativă la furt, prev. de art. 20 C. pen. rap.

la art. 208 C. pen. și violare de

domiciliu prev. de art. 192 alin. (1)

și (2) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin.

(1), (2) C. pen. combinat cu art. 176

alin. (1) lit. d) C. pen. și art.

75 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul

H.N.,

fără antecedente

penale, în prezent

aflat în

Penitenciarul Aiud în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5 emis

în data de 24 februarie 2011 de către Tribunalul

Sibiu în dosarul nr. 1021/85/2011, la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de

grav în forma tentativei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată

inculpatului pedeapsa

complementară

a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b)

C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea

pedepsei închisorii.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1)

și (2)

1

lit. a) și c) C. pen. cu

aplic. art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în

forma tentativei.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu

aplic. art. 75 lit. c) C. pen. a fost

condamnat

același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii

de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b)

C. pen. s-a dispus ca inculpatul să

execute

pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, precum și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor

civile

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei

închisorii.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin.

(1), (2) C. pen. combinat cu

art.

176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 99 și următoarele C. pen., a fost

condamnat inculpatul minor G.F.,

fără antecedente penale, în prezent aflat în

Penitenciarul Tg. Mureș, în baza mandatului de

arestare preventivă nr. 6 emis în

data

de 24 februarie 2011 de către Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1021/85/2011, la

pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de

grav în forma tentativei.

În baza art. 20 rap. la art. 211 alin. (1) și (2)

1

lit. a) și c) C. pen. cu aplic. art.

99

și următoarele C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie în forma tentativei.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu

aplic. art. 99 și următoarele C. pen.

a

fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea

infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b)

C. pen. s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 6

ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă

inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din

pedepsele aplicate inculpaților

durata

reținerii și arestării preventive a acestora, începând din 23 februarie

2011

până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută

starea de arest a inculpaților

H.N. și G.F.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc.

pen., art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ.,

art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost admise acțiunile civile formulate

de Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, cu sediul în Sibiu,

jud. Sibiu și de Spitalul Clinic Județean de

Urgență Sibiu, cu sediul în

Sibiu, jud. Sibiu și, în consecință:

Au fost obligați în solidar inculpații H.N. și

G.F.,

acesta din urmă în solidar cu

partea responsabilă civilmente G.C.

să plătească:

-

în favoarea Serviciului de Ambulanță Județean

Sibiu suma de 354 lei

plus dobânzi și

penalități de întârziere până la data stingerii datoriei,

reprezentând cheltuieli de transport și îngrijiri

medicale ale părții vătămate

M.L.;

-

în favoarea Spitalul Clinic Județean de Urgență

Sibiu suma de 1.778,35

lei plus

dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii datoriei,

reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții

vătămate M.L.

S-a luat act că partea vătămată M.L. nu s-a

constituit parte

civilă în cauză.

În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus

prelevarea de probe biologice

de la

ambii inculpați în vederea introducerii profilului genetic în baza de date

S.N.D.G.J.,

la data eliberării din penitenciar.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță

a reținut următoarele:

Cei doi inculpați, care sunt consăteni și

prieteni, s-au deplasat în data de

24

decembrie 2010 din localitatea de domiciliu în municipiul Sibiu, cu intenția de

a

colinda.

Ajunși în dreptul imobilului cu nr. 56 din zona

Șoseaua Alba lulia din

mun. Sibiu,

inculpații H.N. și inculpatul minor G.F. au

hotărât să sustragă bunuri

din această locuință.

Cei doi au

pătruns în curtea imobilului prin forțarea porții, iar în

continuare au pătruns în casa părții vătămate M.L.

(în vârstă de

86 de ani) pe ușa găsită deschisă.

Fiind surprinși de proprietara locuinței în timp

ce căutau bunuri, ambii

inculpați au

reacționat violent, lovind victima cu pumnii și picioarele în zone

anatomice vitale, până au adus-o în stare de

inconștiență, după care, fără să

sustragă

vreun bun (pentru că nu au găsit), au părăsit locuința.

Conform raportului de constatare medico-legală

efectuat în cauză (f. 38-

39d.u.p.),

victima M.L. a suferit în urma agresiunii inculpaților

leziuni traumatice deosebit de grave: fractură

perete superior și lateral al

sinusului

maxilarului stâng, fractură temporală stângă, fractură occipitală

dreaptă, fractură mandibulară stângă, hemoragie

subrahnoidiană, care au impus

spitalizarea

victimei și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate pentru

salvarea

vieții.

Inculpatul minor G.F. a recunoscut comiterea

faptelor, atât

în faza urmăririi

penale, cât și cu ocazia audierii sale în fața instanței.

Referitor la declarațiile date de inculpatul

minor, s-a precizat faptul că

acesta

a arătat în fața procurorului în declarația dată ca învinuit la data de

03 februarie 2011, că atât el cât și celălalt

inculpat au lovit victima

(f. 41

d.u.p.), pentru ca ulterior, din dorința de a

ajuta pe inculpatul major H., să

susțină

în toate declarațiile date, că numai el a agresat victima.

Inculpatul H.N. a susținut în declarațiile date

în cursul procesului penal că a pătruns în imobilul locuit de victimă împreună

cu

inculpatul minor, a încercat să

sustragă bunuri, dar nu a exercitat nici un act de

violență asupra

victimei.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța a

apreciat că participarea

directă a

inculpatului major H.N. la lovirea victimei M.L.

rezultă fără dubiu.

Astfel, atât partea vătămată, cât și martorul M.C.,

dar și

concluziile certificatului

medico-legal și declarația inculpatului minor din faza urmăririi penale,

confirmă participarea ambilor inculpați la actele de lovire

repetată a

victimei, chiar în interiorul locuinței acesteia.

Pentru aceste argumente, instanța a respins la

data de 18 mai 2011 cererea

inculpatului

minor G.F., făcută până la începerea cercetării

judecătorești de a fi judecat conform procedurii prev. de art. 320/1 C.

proc. pen.

privind recunoașterea

vinovăției, întrucât acesta nu a recunoscut în totalitate

faptele așa cum au fost reținute în actul de

sesizare, declarația dată în cursul

cercetării

judecătorești cu privire la participarea celuilalt inculpat contrazicând-

o

pe cea dată în cursul urmăririi penale.

De asemenea, cererea formulată de inculpatul H.N.

prin

apărător ales, de schimbare a

încadrării juridice a faptelor acestui inculpat din

infracțiunile de tentativă la omor deosebit de

grav, tentativă la tâlhărie și

violare

de domiciliu, fapte prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2)

combinat cu art. 176 alin. (1) lit.

d) C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) și (2)

1

lit.

a) și c) C. pen. și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art.

33 lit. a)

C. pen. și art. 75 lit.

c) C. pen. în infracțiunea de tentativă la furt și violare de

domiciliu, fapte prev. de art. 20 C. pen. rap. la

art. 208 C. pen. și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., a fost respinsă ca

nefondată, apreciind că încadrarea juridică a

faptelor inculpatului făcută în actul de sesizare este cea corectă.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a

constatat că vinovăția

ambilor

inculpați în comiterea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de

grav, tentativă la tâlhărie și violare de

domiciliu, fapte săvârșite în concurs real,

a fost dovedită.

S-a reținut că, în drept, faptele inculpatului

H.N., așa cum au

fost expuse,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor tentativă la

infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă prev.

de art. 20 C. pen. rap. la art.

174

alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen.; tentativă la

infracțiunea de tâlhărie,

faptă

prev. de art. 211 alin. (1) și (2) ind. 1, lit. a)

și c)

C. pen. cu aplicarea art. 33 lit.

a)

C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. și infracțiunea de violare de domiciliu,

faptă prev.

de art. 192 alin. (1) și

(2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c)

C.

pen.

De asemenea, faptele inculpatului minor G.F., așa

cum au

fost descrise, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la

infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă prev.

de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art.

176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen.; tentativă la infracțiunea

de tâlhărie,

faptă prev. de art. 211

alin. (1) și (2) ind. 1, lit. a)

și c)

C. pen. cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen. și

infracțiunea de violare de domiciliu, faptă

prev. de art. 192 C. pen. alin. (1) și (2) teza a

II

a C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen. și art. 99 și

urm. C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate fiecărui

inculpat, instanța de fond

a ținut

seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen.:

gradul de pericol social al faptelor comise,

limitele de pedeapsă fixate de lege,

personalitatea

celor doi infractori, împrejurările care atenuează (în cazul

minorului) sau agravează (în cazul majorului)

răspunderea penală.

Astfel, prima instanță a reținut gradul deosebit

de ridicat al infracțiunilor comise de cei doi inculpați (tentativă la omor

deosebit de grav și tentativă la

tâlhărie,

violare de domiciliu în formă agravată), dar și faptul că cei doi

inculpați, fără a fi recidiviști, nu sunt la

primul conflict cu legea penală.

În acest sens, prima instanță a reținut că față

de inculpatul H.N.

și G.F. s-a pus în

mișcare acțiunea penală și pentru infracțiunea de

furt calificat de către Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sibiu.

A mai reținut instanța agravanta prevăzută de

art. 75 lit. c) C. pen.,

lipsa unui

loc de muncă, a unei ocupații în privința inculpatului H.N.

și, respectiv, starea de minoritate (cauză de

reducere la jumătate a limitelor de

pedeapsă),

lipsa oricăror studii școlare ale inculpatului minor G.F., tendința acestuia

pentru un comportament delincvent, lipsa de

supraveghere din partea părinților, absența autorității părintești

asupra

minorului.

B. împotriva acestei sentințe au formulat apel, în

termenul legal,

inculpații H.N. și G.F., aducându-i critici de

nelegalitate și netemeinicie.

Prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul

H.N. a solicitat

schimbarea

încadrării juridice a faptelor pentru care a fost condamnat de

instanța de fond în tentativă la infracțiunea de

furt și violare de domiciliu, fapte

pe

care Ie-a recunoscut. A susținut inculpatul că doar inculpatul G.F.

a aplicat lovituri părții vătămate, neexistând

probe că ar fi participat și el

la comiterea acestei infracțiuni.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei

aplicate, având în vedere

gradul

redus de participație și faptul că partea vătămată nu a formulat pretenții

civile

în cauză.

Prin apelul formulat, astfel cum a fost susținut

de apărătorul din oficiu,

inculpatul

G.F. a solicitat reducerea pedepsei, față de conduita sinceră avută în cursul

procedurilor, față de starea sa de minoritate și față de

cererea sa de a beneficia de dispozițiile art.

320/1 C. proc. pen.

În apel, deși s-a adus la cunoștința inculpați lor

posibilitatea de a da o nouă

declarație,

conform dispozițiilor art. 378 alin. (1) ind. 1 C. proc. pen., inculpații au

uzat

de dreptul la tăcere.

Prin decizia penală nr. 25/A din 14 noiembrie

2011 a Curții de Apel Alba-Iulia

, secția

pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate

apelurile declarate de inculpați, apreciindu-se

criticile nefondate și s-a menținut

starea de arest a acestora.

C. împotriva acestei decizii, în termen legal, au

declarat recurs inculpații,

criticând

ambele hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele

de

apel.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor

de casare prev. de art.

385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., ÎNALTA CURTE constată că

recursurile

inculpaților sunt neîntemeiate.

încadrării juridice dată faptei

comise de inculpatul H.N., analizată

inclusiv prin prisma

susținerilor din

ultimul cuvânt al inculpatului, Înalta Curte constată că aceasta

este nefondată. Astfel, solicitarea inculpatului

de schimbare a încadrării juridice

a

faptelor pentru care a fost trimis în judecată în infracțiunile de tentativă de

furt

și violare de domiciliu, nu poate fi primită, raportat la situația de

fapt

corect reținută de prima

instanță în baza materialului probator administrat în

cauză. în concret, deși inculpatul H.N. a negat

exercitarea vreunui act

de violență

asupra părții vătămate, arătând că inculpatul minor se face vinovat

de agresarea păreții vătămate, participarea

acestuia la lovirea părții vătămate

rezultă

din declarațiile părții vătămate - care a relatat că ambii tineri care au

pătruns în locuință au exercitat acte de violență,

punându-i mâna în gât și

lovind-o cu

pumnii și picioarele, coroborate cu declarațiile inițiale ale

inculpatului minor G.F. -

acesta arătând că și inculpatul major a

lovit partea vătămată cu pumnul și apoi cu

piciorul în stomac, precum și cu

constatările

și concluziile raportului de constatare medico-legală întocmit

de Serviciul de Medicină Legală județean Sibiu

- din care rezultă că partea

vătămată a suferit leziuni traumatice

cranio-faciale și toracice, care s-au putut produce prin lovire repetată cu

corpuri dure și posibil compresiune cu mâna la

nivelul gâtului. încercarea inculpatului minor de a reveni asupra primei

declarații în scopul atenuării

răspunderii penale a inculpatului major este

explicabilă prin aceea că inculpații se află într-o relație de rudenie

(veri) și, în timp, și-au consolidat această relație, inclusiv prin

participarea la comiterea

altor fapte penale.

Pe de altă parte, fiind astfel dovedit că

inculpatul H.N. a

exercitat acte de

violență asupra părții vătămate, Înalta Curte constată că, în

raport de modul repetat și intensitatea

loviturilor aplicate unei persoane în

vârstă

de 86 de ani, cu pumnii și picioarele, în zone anatomice vitale, cauzându-

i leziuni traumatice deosebit de grave, ce au

necesitat pentru vindecare 40-45

zile

de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații, fapta acestuia întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20

C.

pen. rap. la art. 174 alin. (1) și

(2) C. pen., iar în raport de intenția manifestă de a sustrage bunuri chiar

prin exercitarea de violențe, deci de a săvârși o tâlhărie, î

ncadrarea juridică corectă este dată de raportarea

la dispozițiile art. 176 alin. (1)

lit. d) C. pen.

În consecință, cum încadrarea juridică a faptei

comise de inculpat este cea

prev. de

art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., combinat cu art. 176

alin. (1) lit. d) C. pen.,

solicitarea acestuia de a i aplica dispozițiile art. 320/1 alin. (1)

și (7) C. proc. pen. este inadmisibilă, chiar în

situația în care ar fi

recunoscut

faptele și și-ar fi însușit probele de la urmărire penală, în raport de

dispozițiile art. 320/1 alin. (7) teza finală,

potrivit cărora dispozițiile alin. (1)- (6) nu

se aplică în cazul în

care acțiunea penală vizează o infracțiune care se

pedepsește cu detențiunea pe viață,

cum este și cazul infracțiunii de omor

deosebit de grav.

ce

vizează individualizarea

judiciară a pedepsei, ÎNALTA CURTE apreciază că

solicitarea acestuia de a se reduce pedeapsa aplicată nu se justifică

în condițiile

în care, pe de o

parte, inculpatul nu a recunoscut integral acuzațiile aduse, ci a

încercat în cursul judecății să îl exonereze

parțial de răspundere pe coinculpatul H.N. și, de asemenea, să-și diminueze

participarea sa la exercitarea

actelor

de violență asupra părții vătămate, arătând că i-a dat acesteia doar un

pumn în zona fetei (fila 64 dosar fond și ultimul

cuvânt din recurs) iar, pe de

altă

parte, în raport de datele ce caracterizează persoana acestuia, așa cum au

fost reținute de instanța de fond, respectiv:

lipsa oricăror studii școlare, lipsa de

supraveghere din partea părinților, absența autorității părintești

asupra minorului

și tendința acestuia

pentru un comportament delincvent. Sub acest ultim aspect,

din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (fila

106-109 dosar u.pen.) reiese că

inculpatul

G.F. a mai fost sancționat administrativ și, respectiv,

cercetat/arestat preventiv pentru săvârșirea

altor infracțiuni de furt calificat și

tâlhărie

împreună cu inculpatul H. și alți făptuitori, ceea ce denotă o

perseverență infracțională în săvârșirea unor

infracțiuni grave și pun în evidență

periculozitatea

sporită a acestuia și necesitatea de a se aplica o pedeapsă care să

asigure atât reeducarea, dar și o constrângere

corespunzătoare încălcării legii

penale.

De altfel, în ansamblul criteriilor indicate de

art. 72 C. pen., persoana

inculpatului

reprezintă doar un reper care nu poate prevala față de criteriul

gradului de pericol social concret ridicat pe care

îl prezintă fapta acestuia, astfel

că

nu se justifică reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută de

instanța de apel.

Ca atare, Înalta Curte, analizând din oficiu

același caz de casare - prev. de

pct.

14 al art. 385/9 C. proc. pen. și în ceea ce îl privește pe inculpatul

H.N., apreciază că nu se justifică reducerea

pedepselor aplicate

inculpaților de

instanța de fond și menținute în apel, față de împrejurările și

modalitatea în care au fost comise faptele, de

gravitatea deosebită a acestora, de

periculozitatea

de care au dat dovadă inculpații, criterii în raport de care instanța de fond a

dozat corespunzător atât cuantumul cât și modalitatea de executare a

pedepselor aplicate, inculpații neprezentând

garanțiile unei conduite care să

permite instanței să dea dovadă de

clemență.

În consecință, apreciind că prin cuantumul și

modalitatea de executare,

pedepsele

aplicate inculpaților sunt apte să asigure reeducarea acestora,

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o

constrângere corespunzătoare

încălcării

legii, Înalta Curte va respinge recursuri le sub acest aspect.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere

și faptul că nu există

motive de

casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor

art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte,

în baza art. 385/15 pct. 1

lit. b) C.

proc. pen., va respinge recursurile formulate de inculpați, ca

nefondate, constatând că aceștia au săvârșit cu

vinovăție faptele pentru care au

fost

condamnați iar pedepsele aplicate sunt bine dozate și nu se justifică

reducerea

acestora.

Conform dispozițiilor art. 385/16 alin. (2) C.

proc. pen. se va

computa durata

arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același

cod recurenții - inculpați vor fi obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații

H.N.

și G.F.

împotriva deciziei penale nr. 25/A din 14

noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

pentru cauze cu minori și

de familie.

Deduce din cuantumul pedepselor aplicate

inculpaților H.N.

și G.F., durata reținerii și arestării preventive de

la 23 februarie 2011 la 22 februarie 2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de

câte 500 lei cu titlu de

cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând

onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 februarie 2012.