ÎCCJ, decizie (scj.ro #83755)

Judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață. Tentativă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță Indice alfabetic: Drept procesual penal - judecata în cazul recunoașterii vinovăției - infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață - tentativă C. proc. pen., art. 320 1 Conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață. Prin urmare, procedura judecății în cazul recunoașterii vinovăției nu este aplicabilă, dacă acțiunea penală privește tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav, întrucât, potrivit art. 176 C. pen., infracțiunea de omor deosebit de grav se pedepsește cu detențiune pe viață.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 523 din 22 februarie 2012 A. Prin sentința nr. 157 din 15 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, Secția penală, î n baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.N. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 20 C. pen.

raportat la art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma tentativei. În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul minor G.F. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei. În baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma tentativei.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare . În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la ambii inculpați în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., la data eliberării din penitenciar.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Cei doi inculpați, care sunt consăteni și prieteni, s-au deplasat în data de 24 decembrie 2010 din localitatea de domiciliu în municipiul Sibiu, cu intenția de a colinda. Ajunși în dreptul imobilului din zona Șoseaua A. , inculpatul H.N. și inculpatul minor G.F. au hotărât să sustragă bunuri din această locuință. Cei doi au pătruns în curtea imobilului prin forțarea porții, iar în continuare au pătruns în casa părții vătămate M.L. (în vârstă de 86 de ani) pe ușa găsită deschisă. Fiind surprinși de proprietara locuinței în timp ce căutau bunuri, ambii inculpați au reacționat violent, lovind victima cu pumnii și picioarele în zone anatomice vitale, până au adus-o în stare de inconștiență, după care, fără să sustragă vreun bun (pentru că nu au găsit), au părăsit locuința.

Conform raportului de constatare medico-legală efectuat în cauză , victima M.L. a suferit în urma agresiunii inculpaților leziuni traumatice deosebit de grave: fractură perete superior și lateral al sinusului maxilarului stâng, fractură temporală stângă, fractură occipitală dreaptă, fractură mandibuIară stângă, hemoragie subarahnoidiană, care au impus spitalizarea victimei și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate pentru salvarea vieții. Inculpatul minor G.F. a recunoscut comiterea faptelor, atât în faza urmăririi penale, cât și cu ocazia audierii sale în fața instanței. Referitor la declarațiile date de inculpatul minor, s-a precizat faptul că acesta a arătat în fața procurorului în declarația dată ca învinuit la data de 3 februarie 2011 că atât el, cât și celălalt inculpat au lovit victima , pentru ca ulterior, din dorința de a ajuta pe inculpatul major H.N., să susțină în toate declarațiile date că numai el a agresat victima.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că participarea directă a inculpatului major H.N. la lovirea victimei M. L. rezultă fără dubiu. Astfel, atât partea vătămată, cât și martorul M.C., dar și concluziile certificatului medico-legal și declarația inculpatului minor din faza urmăririi penale, confirmă participarea ambilor inculpați la actele de lovire repetată a victimei, chiar în interiorul locuinței acesteia. Pentru aceste argumente, instanța a respins, la data de 18 mai 2011, cererea inculpatului minor G.F., făcută până la începerea cercetării judecătorești, de a fi judecat conform procedurii prevăzute în art. 320 1 C. proc. pen. privind recunoașterea vinovăției, întrucât acesta nu a recunoscut în totalitate faptele așa cum au fost reținute în actul de sesizare, declarația dată în cursul cercetării judecătorești cu privire la participarea celuilalt inculpat contrazicând- o pe cea dată în cursul urmăririi penale.

B. Prin decizia nr. 25/A din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba lulia, Secția pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați . C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie . Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile inculpaților sunt neîntemeiate. 1. În ceea ce privește critica adusă încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul H.N., analizată inclusiv prin prisma susținerilor din ultimul cuvânt al inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată.

Astfel, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată în infracțiunile de tentativă la furt și violare de domiciliu nu poate fi primită, raportat la situația de fapt corect reținută de prima instanță în baza materialului probator administrat în cauză. În concret, deși inculpatul H.N. a negat exercitarea vreunui act de violență asupra părții vătămate, arătând că inculpatul minor se face vinovat de agresarea părții vătămate, participarea acestuia la lovirea părții vătămate rezultă din declarațiile ei - care a relatat că ambii tineri care au pătruns în locuință au exercitat acte de violență, punându-i mâna în gât și lovind-o cu pumnii și picioarele, coroborate cu declarațiile inițiale ale inculpatului minor G.F.

- acesta arătând că și inculpatul major a lovit partea vătămată cu pumnul și apoi cu piciorul în stomac, precum și cu constatările și concluziile raportului de constatare medico-legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Sibiu - din care rezultă că partea vătămată a suferit leziuni traumatice cranio-faciale și toracice, care s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure și posibil compresiune cu mâna la nivelul gâtului. Încercarea inculpatului minor de a reveni asupra primei declarații în scopul atenuării răspunderii penale a inculpatului major este explicabilă prin aceea că inculpații se află într-o relație de rudenie (veri) și, în timp, și-au consolidat această relație, inclusiv prin participarea la comiterea altor fapte penale.

Pe de altă parte, fiind astfel dovedit că inculpatul H.N. a exercitat acte de violență asupra părții vătămate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în raport cu modul repetat și intensitatea loviturilor aplicate unei persoane în vârstă de 86 de ani, cu pumnii și picioarele, în zone anatomice vitale, cauzându- i leziuni traumatice deosebit de grave, ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații, fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., iar în raport cu intenția manifestă de a sustrage bunuri chiar prin exercitarea de violențe, deci de a săvârși o tâlhărie, încadrarea juridică corectă este dată de raportarea la dispozițiile art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.

În consecință, cum încadrarea juridică a faptei comise de inculpat este cea prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., solicitarea acestuia de a-i aplica dispozițiile art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. este inadmisibilă, chiar în situația în care ar fi recunoscut faptele și și-ar fi însușit probele de la urmărirea penală, în raport cu dispozițiile art. 320 1 alin. (7) teza finală, potrivit cărora dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, cum este și cazul infracțiunii de omor deosebit de grav.

2. Referitor la critica formulată de inculpatul G.F., ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că solicitarea acestuia de a se reduce pedeapsa aplicată nu se justifică în condițiile în care, pe de o parte, inculpatul nu a recunoscut integral acuzațiile aduse, ci a încercat în cursul judecății să îl exonereze parțial de răspundere pe coinculpatul H.N. și, de asemenea, să-și diminueze participarea sa la exercitarea actelor de violență asupra părții vătămate, arătând că i-a dat acesteia doar un pumn în zona feței, iar, pe de altă parte, în raport cu datele ce caracterizează persoana acestuia, așa cum au fost reținute de instanța de fond, respectiv: lipsa oricăror studii școlare, lipsa de supraveghere din partea părinților, absența autorității părintești asupra minorului și tendința acestuia pentru un comportament delincvent.

Sub acest ultim aspect, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că inculpatul G.F. a mai fost sancționat administrativ și, respectiv, cercetat/arestat preventiv pentru săvârșirea altor infracțiuni de furt calificat și tâlhărie împreună cu inculpatul H.N. și alți făptuitori, ceea ce denotă o perseverență infracțională în săvârșirea unor infracțiuni grave și pun în evidență periculozitatea sporită a acestuia și necesitatea de a se aplica o pedeapsă care să asigure atât reeducarea, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale. De altfel, în ansamblul criteriilor indicate de art. 72 C. pen., persoana inculpatului reprezintă doar un reper care nu poate prevala față de criteriul gradului de pericol social concret ridicat pe care îl prezintă fapta acestuia, astfel că nu se justifică reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție , analizând din oficiu același caz de casare - prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și în ceea ce îl privește pe inculpatul H.N., apreciază că nu se justifică reducerea pedepselor aplicate inculpaților de instanța de fond și menținute în apel, față de împrejurările și modalitatea în care au fost comise faptele, de gravitatea deosebită a acestora, de periculozitatea de care au dat dovadă inculpații, criterii în raport cu care instanța de fond a dozat corespunzător atât cuantumul, cât și modalitatea de executare a pedepselor aplicate, inculpații neprezentând garanțiile unei conduite care să permite instanței să dea dovadă de clemență.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați împotriva deciziei nr. 25/A din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba lulia, Secția pentru cauze cu minori și de familie.