ÎCCJ, decizie (scj.ro #83755)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83755) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Judecata

în cazul recunoașterii vinovăției. Infracțiune care se pedepsește cu detențiune

pe viață. Tentativă

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal.

Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

judecata în cazul recunoașterii vinovăției

-

infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață

-

tentativă

C.

proc. pen.,

art. 320

1

Conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în

care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe

viață. Prin urmare, procedura judecății în cazul recunoașterii vinovăției nu

este aplicabilă, dacă acțiunea penală privește tentativa la infracțiunea de

omor deosebit de grav, întrucât, potrivit art. 176 C. pen., infracțiunea de omor deosebit de grav se pedepsește cu detențiune pe viață.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 523 din 22 februarie 2012

A. Prin sentința nr. 157 din 15 septembrie 2011

pronunțată de Tribunalul Sibiu,

Secția

penală, î

n baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 176

alin.

(1) lit. d) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul

H.N.

la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de

grav în forma tentativei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a fost aplicată

inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor

civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b)

C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

închisorii.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) și

(2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu

aplicarea

art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă de 5

ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie în forma tentativei.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea

art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost

condamnat

același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii

de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen., s-a dispus ca inculpatul să

execute

pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, precum și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute

în art. 64 alin. (1) lit. a) și b)

C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor

civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit.

a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și

(2) C. pen. combinat cu

art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul minor G.F.

la

pedeapsa de 6 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de

grav în

forma tentativei.

În baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) și (2

1

)

lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art.

99 și

urm. C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în

forma tentativei.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea

art. 99 și urm. C. pen.,

a fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de

violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare

.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b)

C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus

prelevarea de probe biologice

de la ambii inculpați

în vederea introducerii profilului genetic în baza de date

S.N.D.G.J.,

la data eliberării din penitenciar.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut următoarele:

Cei doi inculpați, care sunt consăteni și prieteni, s-au

deplasat în data de

24 decembrie 2010 din localitatea de

domiciliu în municipiul Sibiu, cu intenția de a

colinda.

Ajunși în dreptul imobilului din zona Șoseaua A.

, inculpatul H.N. și inculpatul minor G.F. au

hotărât

să sustragă bunuri din această locuință.

Cei doi

au pătruns în curtea imobilului prin forțarea porții, iar în

continuare au pătruns în casa părții vătămate M.L.

(în vârstă de

86 de ani) pe ușa găsită deschisă.

Fiind surprinși de proprietara locuinței în timp ce

căutau bunuri, ambii

inculpați au reacționat violent, lovind

victima cu pumnii și picioarele în zone

anatomice

vitale, până au adus-o în stare de inconștiență, după care, fără să

sustragă vreun bun (pentru că nu au găsit), au părăsit

locuința.

Conform raportului de constatare medico-legală efectuat

în cauză

, victima M.L. a suferit în urma

agresiunii inculpaților

leziuni traumatice deosebit de grave:

fractură perete superior și lateral al

sinusului

maxilarului stâng, fractură temporală stângă, fractură occipitală

dreaptă, fractură mandibuIară stângă, hemoragie

subarahnoidiană, care au impus

spitalizarea victimei

și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate pentru

salvarea

vieții.

Inculpatul minor G.F. a recunoscut comiterea faptelor,

atât în faza urmăririi penale, cât și cu ocazia audierii sale în fața

instanței.

Referitor la declarațiile date de inculpatul minor, s-a

precizat faptul că

acesta a arătat în fața procurorului în

declarația dată ca învinuit la data de

3 februarie

2011 că atât el, cât și celălalt inculpat au lovit victima

, pentru ca ulterior, din dorința de a ajuta pe

inculpatul major H.N., să

susțină în toate

declarațiile date că numai el a agresat victima.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța a

apreciat că participarea

directă a inculpatului major H.N. la

lovirea victimei M.

L. rezultă fără dubiu.

Astfel,

atât partea vătămată, cât și martorul M.C., dar și concluziile certificatului

medico-legal și declarația inculpatului minor din faza

urmăririi penale, confirmă participarea ambilor

inculpați la actele de lovire

repetată a victimei, chiar în interiorul

locuinței acesteia.

Pentru aceste argumente, instanța a respins, la data de

18 mai 2011, cererea

inculpatului minor G.F., făcută până la

începerea cercetării

judecătorești, de a fi judecat conform

procedurii prevăzute în art. 320

1

C. proc. pen.

privind recunoașterea vinovăției, întrucât acesta nu a

recunoscut în totalitate faptele așa cum au fost reținute în actul de sesizare,

declarația dată în cursul

cercetării

judecătorești cu privire la participarea celuilalt inculpat contrazicând-

o pe

cea dată în cursul urmăririi penale.

B.

Prin

decizia nr. 25/A din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba

lulia, Secția pentru cauze cu minori și de familie, s-au

respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați

.

C. Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs inculpații, criticând ambele hotărâri pentru

nelegalitate și netemeinicie

.

Examinând decizia recurată prin prisma

cazurilor de casare prevăzute în art.

385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că

recursurile inculpaților sunt neîntemeiate.

încadrării juridice dată faptei

comise de inculpatul H.N., analizată

inclusiv prin prisma

susținerilor din

ultimul cuvânt al inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

aceasta

este nefondată. Astfel,

solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice

a faptelor pentru care a fost trimis în judecată

în infracțiunile de tentativă la

furt

și violare de domiciliu nu poate fi

primită, raportat la situația de fapt

corect

reținută de prima instanță în baza materialului probator administrat în

cauză.  În concret, deși inculpatul H.N. a negat

exercitarea vreunui act

de violență

asupra părții vătămate, arătând că inculpatul minor se face vinovat

de agresarea părții vătămate, participarea

acestuia la lovirea părții vătămate

rezultă

din declarațiile ei - care a relatat că ambii tineri care au

pătruns în locuință au exercitat acte de

violență, punându-i mâna în gât și

lovind-o

cu pumnii și picioarele, coroborate cu declarațiile inițiale ale

inculpatului minor G.F. -

acesta arătând că și inculpatul major a lovit

partea vătămată cu pumnul și apoi cu piciorul în stomac, precum și cu

constatările și concluziile raportului de

constatare medico-legală întocmit

de

Serviciul Județean de Medicină Legală Sibiu

- din care rezultă că partea

vătămată

a suferit leziuni traumatice cranio-faciale și toracice, care s-au putut

produce prin lovire repetată cu corpuri dure și

posibil compresiune cu mâna la

nivelul

gâtului. Încercarea inculpatului minor de a reveni asupra primei

declarații în scopul atenuării răspunderii penale

a inculpatului major este explicabilă prin aceea că inculpații se află într-o

relație de rudenie (veri) și, în

timp,

și-au consolidat această relație, inclusiv prin participarea la comiterea

altor

fapte penale.

Pe de altă parte, fiind astfel dovedit că

inculpatul H.N. a

exercitat acte de violență asupra părții

vătămate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în

raport cu modul repetat și intensitatea loviturilor

aplicate unei persoane în

vârstă de 86 de ani,

cu pumnii și picioarele, în zone anatomice vitale, cauzându-

i leziuni traumatice deosebit de grave, ce au necesitat

pentru vindecare 40-45

zile de îngrijiri medicale dacă nu survin

complicații, fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de tentativă la omor, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., iar în raport cu intenția manifestă de a

sustrage bunuri chiar prin exercitarea de violențe, deci

de a săvârși o tâlhărie,

încadrarea juridică corectă este dată de

raportarea la dispozițiile art. 176 alin. (1)

lit. d) C. pen.

În consecință, cum încadrarea juridică a

faptei comise de inculpat este cea

prevăzută

în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., combinat cu

art. 176

alin. (1) lit. d) C. pen., solicitarea

acestuia de a-i aplica dispozițiile art. 320

1

alin. (1)

și (7) C. proc. pen. este inadmisibilă, chiar în

situația în care ar fi

recunoscut faptele și și-ar fi însușit

probele de la urmărirea penală, în raport cu

dispozițiile

art. 320

1

alin. (7) teza finală, potrivit cărora dispozițiile alin.

(1) - (6) nu

se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune

care se

pedepsește cu detențiune pe viață,

cum este și cazul infracțiunii de omor

deosebit

de grav.

inculpatul G.F., ce

vizează individualizarea judiciară a

pedepsei,

Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că

solicitarea

acestuia de a se reduce pedeapsa aplicată nu se justifică în condițiile

în care, pe de o parte, inculpatul nu a recunoscut

integral acuzațiile aduse, ci a

încercat

în cursul judecății să îl exonereze parțial de răspundere pe coinculpatul H.N.

și, de asemenea, să-și diminueze participarea sa la exercitarea

actelor de violență asupra părții vătămate, arătând că

i-a dat acesteia doar un

pumn în zona feței, iar, pe de

altă parte, în raport cu datele ce caracterizează

persoana acestuia, așa cum au

fost reținute de

instanța de fond, respectiv: lipsa oricăror studii școlare, lipsa de

supraveghere din partea părinților, absența autorității

părintești asupra minorului și tendința acestuia pentru un comportament

delincvent. Sub acest ultim aspect,

din

înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că

inculpatul

G.F. a mai fost sancționat administrativ și, respectiv, cercetat/arestat

preventiv pentru săvârșirea altor infracțiuni de furt calificat și

tâlhărie împreună cu inculpatul H.N. și alți făptuitori,

ceea ce denotă o

perseverență infracțională în săvârșirea

unor infracțiuni grave și pun în evidență

periculozitatea

sporită a acestuia și necesitatea de a se aplica o pedeapsă care să

asigure atât reeducarea, dar și o constrângere

corespunzătoare încălcării legii

penale.

De altfel, în ansamblul criteriilor

indicate de art. 72 C. pen., persoana

inculpatului

reprezintă doar un reper care nu poate prevala față de criteriul

gradului de pericol social concret ridicat pe care îl

prezintă fapta acestuia, astfel

că nu se

justifică reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută de

instanța

de apel.

Ca atare,

Înalta

Curte de Casație și Justiție

, analizând din

oficiu același caz de casare - prevăzut în

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și în ceea ce îl privește pe inculpatul

H.N., apreciază că nu se justifică reducerea pedepselor

aplicate

inculpaților de instanța de fond și

menținute în apel, față de împrejurările și

modalitatea

în care au fost comise faptele, de gravitatea deosebită a acestora, de

periculozitatea de care au dat dovadă inculpații,

criterii în raport cu care instanța

de fond a

dozat corespunzător atât cuantumul, cât și modalitatea de executare a

pedepselor aplicate, inculpații neprezentând garanțiile

unei conduite care să

permite instanței să dea dovadă de clemență.

Pentru toate aceste considerente, având în

vedere și faptul că nu există

motive de casare care

să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., a respins,

ca nefondate, recursurile declarate de

inculpați împotriva

deciziei nr. 25/A din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba

lulia, Secția pentru cauze cu minori și de

familie.