ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2958/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2958/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

penale de față,

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 50/D din 28

februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2985/110/2011,

s-a dispus:

I. Condamnarea

inculpatului M.J., deținut în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea

următoarelor infracțiuni:

- pentru infracțiunea

de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 raportat la art. 174 -

176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa

de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.;

- pentru infracțiunea

de conducere fără permis, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) și 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând

ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza II și lit. b) C. pen.

S-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și

lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen., s-au dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 ore și arestul preventiv

începând cu data de 19 ianuarie 2011 la zi.

II. Condamnarea

inculpatului G.C., deținut în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 raportat

la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare și

4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

S-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și

lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv, începând cu

data de 20 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 14, 346

C. proc. pen. și art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații în solidar la

plata sumei de 6.000 euro, echivalentul în lei la data efectivă a plății cu

titlu de daune materiale, și 30.000 euro echivalentul în lei la data efectuării

plății cu titlu de daune morale către partea civilă V.I.A.

În baza art. 14, 346

C. proc. pen., art. 998 C. civ. cu aplic. art. 313 din Legea nr. 95/2006, au

fost obligați inculpații în solidar la plata drepturilor civile, după cum

urmează:

- către partea civilă

Spitalul Clinic de Urgență - Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București

suma de 27.822,76 RON;

- către Spitalul

Județean de Urgență Bacău suma de 2.319,06 RON;

- către Serviciul de

Ambulanță Județean Bacău suma de 1.575,65 RON.

S-a menținut măsura

asigurătorie a indisponibilizării sumei de 2.100 euro, consemnată la C.B. cu

chitanța din 9 februarie 2011 pe numele inculpatului M.J. și la dispoziția

instanței de judecată.

În baza art. 193 C.

proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 750 RON fiecare,

cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând plata onorariului de avocat către

partea civilă V.I.A.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați la

data rămânerii definitivă a hotărârii.

S-a dispus plata din

fondurile Ministerului Justiției a onorariului pentru apărătorul desemnat din

oficiu la urmărirea penală pentru inculpatul G.C. în sumă de 200 RON către

Baroul de Avocați Bacău - av. B.D.

În baza art. 191 C.

proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către

stat, inculpatul M.J. la plata sumei de 5.000 RON, iar inculpatul G.C. la plata

sumei de 3.000 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul M.J., deși

are vârsta de aproape 42 de ani, a inițiat o relație de prietenie cu partea

vătămată V.I.A., o tânără în vârstă de 19 ani, din mun. Bacău, relație cu care

părinții acesteia nu erau de acord, dar în cadrul căreia cei doi obișnuiau să

se întâlnească în diverse locații, cu diferite ocazii și să întrețină raporturi

intime.

În seara zilei de 8

ianuarie 2011, inculpatul a sunat-o pe victimă și i-a solicitat acesteia să se

deplaseze la un local situat în stația Peco "R." de pe str. Ș.M. din

mun. Bacău.

Partea vătămată a

întârziat la întâlnire, fapt care a fost de natură a-i atrage nervozitatea

inculpatului M.J.

Așteptând-o pe

"prietena sa", acest inculpat a stat câteva ore în compania celuilalt

inculpat (G.C.) și a altor persoane, timp în care a servit printre altele și

băuturi alcoolice, iar după ce partea vătămată s-a prezentat, împreună cu cei

din compania lor și cu partea vătămată, cei doi inculpați au urcat în două

autoturisme, deplasându-se în comuna Săucești, la un bar, unde au continuat să

consume băuturi alcoolice.

În jurul orei 23:00,

inculpatul M.J. le-a cerut celuilalt inculpat și părții vătămate să îl

însoțească. Au urcat cu toții în unul dintre cele două autoturisme cu care

făcuseră deplasarea, iar inculpatul a condus acest autoturism în afara

localității, a virat pe un drum lăturalnic spre satul Hoit, rar circulat pe

timp de noapte, a oprit mașina la circa 1 km de sat, în câmp, unde au coborât

toți trei.

Din cercetările

efectuate s-a reținut că autoturismul condus de către inculpat îi aparținea,

acesta era unul marca F.M. cu nr. de înmatriculare din Franța, însă din datele

obținute reiese că M.J. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de

autovehicule, deși drumul pe care s-a deplasat este unul public, urmând traseul

din centrul comunei spre satul Schineni, atât pe șosea asfaltată, cât și pe

drum pietruit.

Inculpatul M.J. i-a

reproșat victimei despre faptul că a întârziat la întâlnire, după care i-a

cerut celuilalt inculpat să o stropească cu benzină.

Inculpatul G.C. s-a

conformat, deși pentru convingerea sa nu s-au folosit argumente de natură a-l

absolvi de răspunderea penală și a turnat în capul victimei conținutul unui

bidon de 5 litri, în care se afla benzină.

Inculpatul M.J. și-a

aprins o țigară, pe care a aruncat-o spre partea vătămată cu intenția de a-i

aprinde hainele îmbibate cu benzină. Hainele acesteia nu s-au aprins, fapt

pentru care inculpatul și-a aprins și alte două - trei țigări, aruncându-le și

pe acestea în mod succesiv către partea vătămată.

Văzând că hainele

părții vătămate nu s-au aprins nici de data aceasta, inculpatul M.J. a aprins

bricheta, s-a apropiat de partea vătămată și i-a dat foc.

Obiectele de

îmbrăcăminte, fața, mâinile și părul părții vătămate s-au aprins, aceasta a

început să alerge pe câmp de disperare și de durere, iar la scurt timp cei doi

inculpați au realizat gravitatea faptei pe care au comis-o, au alergat după

partea vătămată, au prins-o și au stins flăcările care o cuprinseseră, cu

ajutorul hainelor groase de pe ei și cu zăpadă.

Inculpații au

transportat-o apoi pe partea vătămată în localitatea Săucești, unde au

dezbrăcat-o de haine, au descălțat-o, au îmbrăcat-o într-un capot și papuci,

iar apoi inculpatul M.J. a prezentat-o la Spitalul Județean de Urgență Bacău,

declarând personalului medical de serviciu că ar fi suferit un accident casnic,

ca urmare a manevrării unei butelii.

Inculpatul s-a

declarat a fi logodnicul părții vătămate și cu acordul unor persoane din spital

a rămas, în acea noapte, împreună cu partea vătămată în salon. Inculpatul a

rămas în salon cu partea vătămată și a doua zi, chiar și a treia zi, dar între

timp i-a luat acesteia telefonul mobil, pentru a o împiedica să ia legătura cu

membrii familiei sale ori cu organele judiciare.

Organele judiciare au

fost sesizate abia în data de 12 ianuarie 2011, de către tatăl părții vătămate,

după care cei doi inculpați s-au sustras cercetărilor și urmăririi penale, în

cauză demarându-se numeroase măsuri în vederea prinderii acestora.

Din concluziile

provizorii emise de S.M.L. Bacău s-a reținut că partea vătămată V.I.A. prezintă

"leziuni de arsură gr. II - III, 60% suprafață corporală cu șoc

combustional, ce pot fi urmare incendierii (flacără) (...) și pot data din 8 ianuarie

riscurilor inerente în astfel de cazuri, inclusiv cel vital. Leziunile au pus

în primejdie viața sus-numitei", iar potrivit examinării medico-legale de

către specialiștii S.M.L. Bacău, s-a reținut că partea vătămată V.I.A. prezintă

"(...) Cicatrici postarsură prin flacără cca. 60% suprafață corporală,

urmare a traumatismului prin incendiere, suferite la 8 ianuarie 2011. Timpul de

îngrijiri medicale rămâne cel stabilit, respectiv 95 - 100 zile. Cicatricile

postarsură reprezintă infirmitate fizică temporară, urmând ca la definitivarea

tuturor resurselor terapeutice să fie reevaluată pentru stabilirea sechelelor

definitive estetice și funcționale".

Situația de fapt este

probată cu: proces-verbal de consemnare a plângerii; procese-verbale de

cercetare la fața locului și planșele foto aferente; proces-verbal de examinare

a autovehiculului și planșa foto aferentă; procese-verbale de ridicare și

respectiv predare a autovehiculului; proces-verbal de depistare a inculpatului

M.J.; proces-verbal de efectuare a unui control corporal sumar și planșa foto

aferentă; planșă foto de examinare obiect de îmbrăcăminte; declarațiile

persoanei vătămate, dispozițiile de examinare medico-legală și relațiile

medico-legale de la S.M.L. Bacău, adresele furnizorilor de servicii medicale;

foile de observație clinică și fișa UPU; adeverință medicală și scrisori

medicale; adresă cu relații de la Spitalul Județean Bacău; declarațiile

martorilor; adresă cu relații Serviciul Public Comunitar Regim Permise de

Conducere Bacău, fotocopia certificatului de naștere - duplicat pentru persoana

vătămată; dovezi de predare-primire bijuterii, obiecte de îmbrăcăminte;

certificat de naștere, certificat de înmatriculare; capturi ale imaginilor

surprinse de camerele de luat vederi din stațiile Peco de pe traseul urmat de

părți cu autoturismul, formele de căutare pentru cei doi inculpați, toate

coroborate cu declarațiile inculpaților.

Atât în cursul

urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, cei doi inculpați au

recunoscut fapta și au regretat-o, însă au arătat că intenția lor nu a fost

aceea de a ucide ci, așa cum a declarat inculpatul M.J., a vrut doar să-i dea o

corecție pentru comportamentul său necorespunzător.

Pentru aceste motive

s-a solicitat de către ambii inculpați schimbarea de încadrare juridică din

infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 - 176

alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută

de art. 182 C. pen., întrucât lipsește intenția de a ucide victima.

Aceste aspecte expuse

de către inculpați nu au fost reținute de către instanță ca fiind în totalitate

corespunzătoare adevărului, întrucât s-a observat în mod vădit că ele

reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale inculpaților, făcute din dorința de

a scăpa de consecințele răspunderii penale sau cel puțin a atenua impactul

acestor consecințe.

Ceea ce deosebește

infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a

vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a

făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a

infracțiunii.

În timp ce în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen. făptuitorul

acționează cu praeterintenție - în sensul că, urmărind să lovească victima sau

să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecință mai gravă, și anume

punerea în primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția

făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă -, în cazul tentativei

la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție.

Pentru stabilirea

poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate

împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea

corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă

nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai

gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de

omor.

Din concluziile emise

de S.M.L. Bacău s-a reținut că partea vătămată a prezentat leziuni de arsură

gr. II - III, 60% suprafață corporală cu șoc combustional și care au necesitat

îngrijiri medicale de 95 - 100 zile, leziuni care au pus în primejdie viața

acesteia.

Important, însă, nu

este atât rezultatul concret al acțiunii inculpaților, cât intenția acestora,

directă sau indirectă, în raport cu viața victimei.

Or, atunci când au

stropit victima cu benzină și au provocat combustia acesteia, inculpații au

urmărit sau cel puțin au acceptat producerea unui rezultat letal.

În consecință, nu s-a

putut proceda la schimbarea încadrării juridice date faptei, deoarece nu există

elemente care să ducă la concluzia că aceasta ar corespunde unui alt model

infracțional, toate elementele conducând spre intenția celor doi inculpați de a

ucide victima.

În drept, faptele

inculpatului M.J. de a încerca să o ucidă prin cruzimi pe partea vătămată

V.I.A. pe care după ce a fost stropită cu benzină i-a dat foc producându-i

leziuni de natură a-i pune viața în primejdie, precum și faptul de a conduce pe

drumurile publice un autoturism fără a avea permis de conducere întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor

deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin.

(1) lit. a) C. pen. și conducere fără permis prevăzută de art. 86 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2002, texte de lege în baza cărora se va dispune condamnarea sa.

În sarcina

inculpatului s-au reținut și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., avându-se în

vedere fișa de cazier a acestuia în care s-a reținut că prin Sentința penală

nr. 3424 din 9 decembrie 2004 a Judecătoriei Bacău a fost condamnat la pedeapsa

închisorii de 1 an pentru tentativă de furt de arbori din fondul forestier

național, fiind arestat la data de 13 februarie 2009 și liberat condiționat la

data de 6 octombrie 2009, având rămas neexecutat un rest de 109 zile (3 luni și

19 zile).

În drept, fapta

inculpatului G.C. de a încerca să o ucidă prin cruzimi pe partea vătămată

V.I.A., pe care după ce a stropit-o cu benzină, i-a dat foc, cauzându-i leziuni

corporale de natură a-i pune viața în pericol întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., text

de lege în baza căruia se va dispune condamnarea sa.

Fiind stabilită

vinovăția celor doi inculpați, s-a dispus condamnarea acestora, urmând a se

ține seama la individualizarea pedepsei pentru fiecare de criteriile generale

de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de

pericol social al faptelor comise, condițiile și împrejurările concrete în care

au fost săvârșite infracțiunile, consecințele produse asupra integrității

fizice a părții vătămate, urmarea produsă, numărul mare de zile de îngrijiri

medicale pentru vindecarea leziunilor produse, precum și datele ce conturează

persoana celor doi inculpați, poziția sinceră a acestora, lipsa antecedentelor penale

pentru inculpatul G.C. și starea de recidivă postexecutorie pentru inculpatul

M.J.

Față de aceste date,

tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepselor ce se vor aplica

inculpaților poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenție urmând a

se interzice exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și

lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C.

pen.

S-a aplicat celor doi

inculpați și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a celor doi inculpați, iar în baza

art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și arestului preventiv la zi.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei s-a constatat că partea vătămată V.I.A. s-a constituit

parte civilă în cauză cu suma de 6.000 euro daune materiale reprezentând

contravaloarea intervențiilor chirurgicale, medicamente, alimentația

suplimentară pe perioada spitalizării și 30.000 euro daune morale pentru

suferința provocată.

Cu ocazia audierii

inculpatul G.C. a achiesat la cuantumul acestor despăgubiri, în cazul în care

va fi găsit vinovat de către instanță, solicitate de către partea vătămată,

însă inculpatul M.J. a fost de acord doar cu daunele materiale, considerând că

daunele morale sunt exagerate.

Față de această

situație, instanța a obligat pe cei doi inculpați în solidar la plata daunelor

materiale în cuantum de 6.000 euro echivalentul în lei la data punerii în

executare.

Referitor la daunele

morale solicitate de către partea vătămată, s-a reținut că cerințele legii

civile impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral

toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de

caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și 999 C. civ.,

care folosește termenul general de "prejudiciu" fără a distinge în

raport de caracterul material sau moral al acestuia.

Din probele

administrate rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea

vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din internarea în spital,

traumele fizice și psihice suferite, sechele posttraumatice care afectează

negativ participarea părții vătămate la viața socială, profesională și de

familie, comparativ cu situația ei anterioară vătămării produse prin fapta

ilicită a celor doi inculpați.

În cauză s-a stabilit

că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr

de 95 - 100 zile îngrijiri medicale.

Față de această

împrejurare este incontestabil că părții civile i-a fost cauzat un prejudiciu

moral deoarece leziunile produse și pentru a căror vindecare a fost necesar un

număr mare de zile pentru îngrijiri medicale au împiedicat-o să ducă o viață

normală, adecvată preocupărilor specifice vârstei.

În raport de

gravitatea suferințelor morale produse părții civile, s-a apreciat că obligarea

celor doi inculpați în solidar la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de

despăgubiri morale corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri în

sensul art. 14 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ.

De asemenea, au fost

obligați inculpații la plata despăgubirilor civile către instituțiile

spitalicești, respectiv Spitalul Clinic de Urgență - Chirurgie Plastică

Reparatorie și Arsuri București, Spitalul de Urgență Bacău și Serviciul de

Ambulanță Bacău.

S-a menținut măsura

asigurătorie a indisponibilizării sumei de 2.100 euro consemnată la C.B. cu

chitanța din 9 februarie 2011 pe numele inculpatului M.J. și la dispoziția

instanței de judecată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații M.J. și G.C. fără a arăta în scris

criticile aduse hotărârii pronunțate de prima instanță.

Cu ocazia

dezbaterilor apelului, apărătorii inculpaților au invocat netemeinicia soluției

de condamnare, pronunțată în cauză sub mai multe aspecte.

În dezvoltarea

motivelor de apel, inculpații, prin apărător, au criticat hotărârea primei

instanțe, pe motiv că nu a reținut dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., referitoare la procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii

vinovăției, care în opinia acestora erau incidente în cauză.

Pe de altă parte,

apărătorul inculpatului M.J. a criticat încadrarea juridică dată faptei de

violență fizică reținută în sarcina acestuia, apreciind că fapta comisă

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală

gravă, iar nu pe cele ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav.

În argumentarea

acestei teze de apărare s-a arătat că intenția infracțională de a ucide victima

la momentul săvârșirii faptei lipsea, inculpatul sub aspect subiectiv, dorind

doar să o sperie.

Sub un ultim aspect,

ambii apelanți au criticat cuantumul pedepselor principale aplicate pe care le

apreciază a fi excesive în raport cu împrejurările concrete de comitere, intenția

și contribuția infracțională a fiecăruia dintre inculpați și conduita

anterioară a acestora.

În consecință, s-a

solicitat reducerea pedepselor principale prin reținerea de circumstanțe

atenuante.

Prin Decizia penală

nr. 69 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie, s-au admis apelurile declarate de inculpații M.J. și G.C. împotriva

Sentinței penale nr. 50/D din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău

în Dosarul nr. 2985/110/2011, cu privire la omisiunea reținerii circumstanței

atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. proc. pen. în favoarea unuia dintre

inculpați și cuantumul pedepselor principale aplicate în cauză.

S-a desființat

sentința apelată sub acest aspect și rejudecând a descontopit pedeapsa

principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului M.J. în pedepsele

componente de 10 ani închisoare, respectiv 2 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa

principală aplicată inculpatului M.J. pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap.

la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. de la 10 ani închisoare la 9 ani

închisoare.

S-a redus pedeapsa

aplicată inculpatului M.J. pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2002 de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. și art. 34 C. pen., s-au contopit cele două pedepse, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a

și lit. b) C. pen. pentru o durată de 5 ani.

S-a redus pedeapsa

principală aplicată inculpatului G.C. prin reținerea art. 74 lit. a) și 76

alin. (2) C. pen., de la 9 ani închisoare la 7 ani închisoare.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpaților G.C. și M.J.

În baza art. 381 C.

proc. pen., s-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpaților, de la

28 februarie 2012 la zi.

Curtea a constatat că

prima instanță, în urma analizei probelor administrate în cauză, a reținut o

situație de fapt corespunzătoare adevărului și a stabilit o încadrare juridică

corectă a faptei supuse judecății.

De asemenea, a

constatat că prima instanță a apreciat corect temeinicia probelor în acuzare

administrate în cauză, pronunțând o soluție legală și temeinică de condamnare a

inculpaților pentru faptele ce au făcut obiectul acuzațiilor în prezentul

proces penal.

Starea de fapt

reținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor

administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală.

În mod judicios, Tribunalul Bacău a constatat că probele administrate în cursul

procesului penal relevă cu certitudine faptul că inculpații, prin acțiuni

conjugate, au încercat să suprime viața victimei V.I.A., prin incendierea

corpului cu ajutorul unui produs petrolier. De asemenea, corect s-a reținut că

inculpatul M.J. a condus un autoturism pe drumurile publice, fără a deține

permis de conducere.

Referitor la motivul

de apel privind incidența în speță a dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., Curtea a amintit că potrivit dispozițiilor procedurale arătate,

inculpatul poate declara doar înainte de începerea cercetării judecătorești că

recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și

că nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în

circumstanțiere pe care le poate administra la acel termen de judecată.

În raport cu această

manifestare de voință a inculpatului, prima instanța poate admite această

cerere sau poate respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate

atunci când cererea este tardiv formulată, după începerea cercetării

judecătorești, fie deși a fost făcută anterior acestui termen, totuși din

probele administrate în cursul urmăririi penale, nu rezulta că faptele

inculpatului sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil sau nu sunt

suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea

unei pedepse.

Transpunând aceste

considerente de ordin teoretic la speța de față, s-a constatat că prima

instanță la termenul din 11 octombrie 2011, anterior începerii cercetării

judecătorești, după ce a procedat la citirea actului de sesizare, a adus la

cunoștința inculpaților dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., luându-le

declarații. Prin examinarea declarațiilor inculpaților, s-a observat că aceștia

nu au declarat că doresc să se prevaleze de procedura simplificată prev. de

art. 320

1

C. proc. pen.

În atare situație,

având în vedere că inculpații până la începerea cercetării judecătorești nu au

declarat că doresc să se judece conform procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen., Curtea a constatat că cererea de judecare a cauzei potrivit

procedurii simplificate, formulată abia în apel, este tardivă, neputând fi

admisibilă.

A mai apreciat că

susținerile inculpatului M.J. referitoare la greșita încadrare juridică

reținută în cauză sunt lipsite de fundament real nefiind susținute de suport

probator. În mod legal prima instanță evaluând temeinicia probelor în acuzare

administrate în cauză, a pronunțat o soluție de condamnare a

apelantului-inculpat pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav

ce a făcut obiectul prezentului proces penal.

Curtea a subliniat că

infracțiunea de omor în forma tentativei se deosebește de infracțiunea de

vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., sub aspectul

laturii subiective. Dacă în cazul omorului, făptuitorul acționează cu intenție,

directă sau indirectă, de a ucide, în cazul vătămării corporale grave, el

acționează cu intenția de lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea

victimei. Așa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca

tentativă la omor sau vătămare corporală gravă, este de mare însemnătate a se

determina poziția psihică cu care a acționat făptuitorul.

Analizând situația

faptică relevată de ansamblul probelor administrate în cauză, în deplin acord

cu opinia instanței de fond instanța de apel a considerat că inculpatul M.J. a

acționat cu intenția indirectă de a ucide victima, rezultatul faptei comise,

chiar dacă nu a fost urmărit, posibilitatea producerii lui a fost acceptată de

către inculpat.

În raport de

împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, victima fiind

incendiată după ce, în prealabil, a fost udată pe haine cu benzină, Curtea, ca

și prima instanță, a apreciat că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima

viața acesteia, acțiunile inculpaților circumscriindu-se în veritabile acte de

cruzime.

În ceea privește

modalitatea de individualizare a pedepselor principale, Curtea a considerat că

pedepsele principale stabilite de prima instanță sunt prea severe,

necorespunzând funcțiilor de constrângere și reeducare precum și scopului

preventiv.

Având în vedere

considerațiile de ordin teoretic prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea, în concordanță

cu opinia primei instanțe, a remarcat la rândul său, că faptele comise de către

inculpați denotă o periculozitate maximă a acestora, fiind îndreptată împotriva

celei mai importante valori apărate de legea penală - dreptul la viață al

persoanei.

A constatat că

acțiunile inculpaților care, prin acte de coautorat, au incendiat corpul

victimei, sunt deosebit de grave, aceștia dovedind o totală lipsă de respect

față de dreptul la viață a victimei, precum și o ferocitate deosebită, însă în

operația complexă a reindividualizării tratamentului penal, a apreciat că

resocializarea sa viitoare pozitivă este posibilă și prin aplicarea unor

pedepse mai mici decât cele stabilite de prima instanță, care să fie în deplin

acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că "legea penală apără

(...) persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și

întreaga ordine de drept".

Astfel, în ceea ce

privește operațiunea de reindividualizare a pedepselor principale, Curtea a

avut în vedere, în principal circumstanțele concrete de comitere a faptelor,

remarcând în acest sens inițiativa infracțională a inculpatului M.J., care,

uzând de autoritatea care o avea asupra inculpatului G.C., l-a determinat pe

acesta să toarne pe corpul victimei un bidon de 5 litri de benzină.

În atare situație,

Curtea a apreciat că periculozitatea inculpatului M.J. este vădit mai mare,

comparativ cu cea a coinculpatului G.C., care datorită nivelului de instrucție

scăzut, a acceptat cererea inculpatului M.J. de a turna substanța inflamabilă

pe corpul victimei.

Relativ la inculpatul

G.C., Curtea, în raport de conduita sa bună anterioară săvârșirii faptei, care,

spre deosebire de inculpatul M.J., nu a mai săvârșit anterior fapte de natură

penală, a apreciat că se justifică a se reține în favoarea acestuia

circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. a) C. pen., care va

atrage reducerea pedepsei principale sub minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce privește

pedepsele accesorii și complementare aplicate inculpatului, Curtea a constatat

că acestea au fost corect individualizate atât asupra naturii, cât și asupra

cuantumului.

Conform art. 71 alin.

(2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea

drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) din momentul în care hotărârea de

condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei.

În privința

pedepselor accesorii și complementare a interzicerii dreptului de a alege

prevăzut de art. 64 alin. (1) teza I C. pen., în cauza Hirst contra Marii

Britanii din 30 martie 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că

o interdicție absolută de a vota impusă tuturor deținuților nu intră în marja

de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al

Convenției, întrucât nu există o legătură între interdicția votului și

prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorilor.

Cu toate acestea,

dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu este

absolut și poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o

largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de apreciere nu este

nelimitată. Restricțiile și limitările în materia dreptului la vot trebuie

apreciate de instanțele judecătorești în fiecare caz în parte. O restricție

generală, automată și nediferențiată, la un drept consacrat de Convenție și

care are o importanță crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă

oricât de largă ar fi ea și este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1

al Convenției.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs inculpații M.J. și G.C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept, cazurile de casare prev. de

art. 385

9

pct. 17, 17

2

și 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea

motivelor de recurs depuse în scris la dosar și susținute oral în fața

instanței, inculpatul M.J. a criticat, în esență, hotărârile instanței de fond

și apel sub aspectul greșitei încadrări juridice date faptei, solicitând

schimbarea acesteia din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav,

prev. de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C.

pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen.; greșitei aplicări a legii în sensul nereținerii dispozițiilor art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., întrucât infracțiunea de omor deosebit

de grav reținută în sarcina sa a rămas în faza tentativei și greșitei

individualizări a pedepsei aplicate acestuia de către instanța de apel care nu

a dat eficiență circumstanțelor sale personale.

Inculpatul G.C. a

criticat decizia instanței de apel sub aspectul greșitei individualizări a

pedepsei, solicitând să se dea o mai mare eficiență circumstanței atenuante

prev. de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât nu a urmărit uciderea victimei,

participația sa a fost întâmplătoare și nu are antecedente penale.

Înalta Curte,

verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 17

2

și 14 C. proc. pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice

și recursurile declarate de inculpați ca nefondate, având în vedere următoarele

considerente:

critica recurentului-inculpat M.J. privind greșita încadrare juridică a faptei

reținute în sarcina sa, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o analiză

judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de către

cele două instanțe, reținându-se în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului

și încadrarea juridică a faptelor, respectiv tentativă la omor deosebit de

grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C.

pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și conducerea fără permis a unui

autoturism, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen.

Întemeiat pe

probatoriile administrate în cauză și declarațiile inculpaților care nu au

contestat situația de fapt astfel cum a fost reținută în actul de sesizare,

cele două instanțe au reținut că, la data 8 ianuarie 2011, inculpatul M.J., pe

fondul consumului de alcool și al unei stări de iritare cauzate de împrejurarea

că partea vătămată V.I.A. a întârziat la întâlnire, s-a deplasat cu

autoturismul proprietate personală pe un câmp din apropierea satului Schieni,

deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, unde

ajutat și de inculpatul G.C., au încercat să suprime viața părții vătămate prin

incendierea obiectelor de îmbrăcăminte, folosind un produs petrolier. Cuprinsă

de flăcări, victima a început să alerge pe câmp, moment în care cei doi

inculpați, realizând comiterea faptei, au intervenit și cu ajutorul hainelor și

a zăpezii de pe câmp au stins flăcările. Ulterior, au dus victima în satul

Schieni, unde au dezbrăcat-o de haine, au dat acesteia alte obiecte de

îmbrăcăminte, respectiv un capot și papuci de casă, după care inculpatul M.J. a

transportat-o la Spitalul Județean de Urgență din Bacău, declarând că a suferit

un accident casnic în urma manevrării unei butelii.

Pentru a împiedica

victima să ia legătura cu membrii familiei sale sau cu organele judiciare,

inculpatul M.J. a stat noaptea în spital și următoarele două zile, împrejurare

în care a luat și telefonul mobil al victimei.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză medico-legală emis de S.M.L. Bacău "(...) partea

vătămată V.I.A. prezintă cicatrici postarsură prin flacără cca. 60% suprafață

corporală, urmare traumatismului prin incendiere suferite la 8 ianuarie 2011.

Timpul de îngrijiri

medicale rămâne cel stabilit în concluziile preliminare, respectiv 95 - 100

zile.

Cicatricile

postarsură reprezintă infirmitate fizică temporară, urmând ca la definitivarea

tuturor resurselor terapeutice să fie reevaluată pentru stabilirea sechelelor

definitive estetice și funcționale.".

Referitor la

încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte, în acord cu cele două instanțe,

reține că ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă, având ca

urmare punerea în primejdie a vieții, de tentativa la infracțiunea de omor este

poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile ce constituie latura

obiectivă a infracțiunii.

Prin urmare, pentru a

fi incidente prevederile art. 182 alin. (2) C. pen., în varianta în care fapta

a avut ca și consecință punerea în primejdie a vieții părții vătămate, ar fi

trebuit ca inculpatul să acționeze cu praeterintenție, adică cu intenție în

ceea ce privește acțiunea de incendiere a victimei în scopul de o speria, așa

cum susține acesta și, din culpă, în ceea ce privește periclitarea vieții.

Or, în condițiile în

care inculpatul M.J. a solicitat inculpatului G.C. să stropească partea

vătămată cu benzină (fiind folosită o cantitate de 5 litri), după care, cu

ajutorul a două-trei țigări aprinse a încercat să o incendieze, acțiune realizată,

în final, de acesta, prin folosirea unei brichete, conturează fără echivoc

intenția sa de a suprima viața victimei. Modalitatea în care a acționat

inculpatul face dovada că a prevăzut că prin acțiunile sale îi pune în pericol

viața, fiind greu de acceptat apărarea formulată de acesta că prin incendiere a

urmărit doar să-i aplice o corecție în condițiile în care a victima a fost

stropită peste tot corpul cu un produs ușor inflamabil, iar aria de acțiune a

combustiei era imposibil de controlat, și chiar dacă nu a urmărit acest

rezultat, cel puțin l-a acceptat.

Totodată, se mai

reține că prin modalitatea în care inculpatul a înțeles să suprime viața părții

vătămate, a cauzat acesteia suferințe fizice mari prelungite în timp, altele

decât cele care însoțesc moartea violentă.

În consecință, Înalta

Curte constată că fapta inculpatului M.J., care împreună cu inculpatul G.C. au

stropit victima cu benzină și au incendiat-o cu ajutorul unei brichete,

cauzându-i arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului, ce au necesitat

pentru vindecare 95 - 100 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus în

primejdie viața și care au cauzat victimei o infirmitate fizică temporară,

constituie tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art.

174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., faptă ce a fost comisă de inculpat în

stare de recidivă postexecutorie, astfel cum rezultă din datele înscrise în

fișa de cazier judiciar.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte reține că nu se justifică schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174

- 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă,

prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. și, pe cale de consecință, apreciază ca

nefondată critica recurentului-inculpat sub acest aspect.

apreciază ca neîntemeiată și critica recurentului-inculpat M.J. privind greșita

aplicare a legii în sensul nereținerii dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., în condițiile în care infracțiunea de omor deosebit de grav

reținută în sarcina sa a rămas în forma tentativei.

Reținând ca fiind

corectă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului M.J., de

tentativă la infracțiunea de omor calificat, Înalta Curte reține că potrivit

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., dispozițiile alin.

(1) - (6) nu se aplică în situația în care acțiunea penală vizează o

infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață.

Din interpretarea

textului de lege enunțat rezultă că procedura judecății în cazul recunoașterii

vinovăției nu se aplică dacă acțiunea penală privește o infracțiune care se

pedepsește cu detențiunea pe viață, prin urmare, nu se aplică nici în cazul

judecății infracțiunii de omor deosebit de grav din prezenta cauză sancționată

cu această pedeapsă, deoarece sintagma folosită de legiuitor "o

infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață" nu are în vedere

eventualele situații de atenuare a pedepsei, cum este cazul tentativei.

Totodată, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că inculpatul M.J. la

termenul de judecată din data de 11 octombrie 2011, înainte de începerea

cercetării judecătorești nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., iar în declarația dată în fața instanței a precizat că nu își

menține declarațiile din faza de urmărire penală, solicitând administrarea

probei cu martori. Prin urmare, chiar și în condițiile în care aplicarea

procedurii simplificate ar fi fost posibilă pentru infracțiunea dedusă

judecății, ceea ce nu este cazul în speță, instanța de apel, în fața căreia s-a

solicitat pentru prima dată, nu putea admite cererea inculpatului, fiind

depășit momentul procesual stabilit de lege - înaintea începerii cercetării

judecătorești.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte urmează să respingă recursul inculpatului și sub

acest aspect.

privește criticile comune ale recurenților-inculpați privind greșita

individualizare a pedepselor aplicate de instanța de apel, în sensul reținerii

circumstanțelor atenuante favorabile în cazul inculpatului M.J. și, respectiv,

solicitarea de a se da eficiență maximă circumstanței atenuante în cazul

inculpatului G.C., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepselor pentru

ambii inculpați, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate pentru

considerentele ce vor fi expuse.

Se constată că, la

individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de apel a avut în vedere

criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcție de care au fost

aplicate celor doi inculpați pedepse corect individualizate atât din punctul de

vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare - în regim de

executare -, fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege, iar în

cazul inculpatului G.C., în mod întemeiat au fost reținute dispozițiile art. 74

lit. a) C. pen.

Înalta Curte reține

că prin aplicarea pedepsei rezultante de 9 ani închisoare inculpatului M.J.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 -

176 alin. (1) lit. a) C. pen. și conducerea fără permis a unui autoturism,

prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, instanța de apel a avut în

vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă fixate în legea penală și

specială, gradul de pericol social concret al faptelor (infracțiune contra

vieții și infracțiune contra siguranței pe drumurile publice), împrejurările în

care a fost comise fapta (pe fondul consumului de alcool și al stării de

iritare, de două persoane împreună, prin incendierea părții vătămate,

conducerea fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de

autovehicule), urmările produse și care s-ar fi putut produce (producerea de

arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului, punerea în primejdie a vieții

părții vătămate, cauzarea unei suferințe fizice mari și o infirmitate fizică

temporară victimei, dar și o stare de pericol pentru ceilalți participanți la

trafic), contribuția inculpatului la comiterea faptei (acesta i-a cerut

coinculpatului G.C. să stropească partea vătămată cu benzină după care a

incendiat-o), concursul de infracțiuni, atingerea dusă relațiilor sociale

privind dreptul la viață și siguranță publică și nu în ultimul rând,

circumstanțele personale ale inculpatului, care a comis faptele din prezenta

cauză în stare de recidivă postexcutorie, astfel cum rezultă din datele înscrise

în fișa de cazier judiciar.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul G.C., Înalta Curte reține că instanța de apel, având în

vedere gradul de pericol social al faptei deosebit de ridicat (tentativă la

omor deosebit de grav), împrejurările comiterii faptei, contribuția sa

infracțională care a fost mai redusă decât cea a inculpatului M.J., nivelul de

instrucție scăzut, lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală

sinceră, în mod justificat a apreciat că se impune reținerea circumstanței

atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen., și pe cale de consecință,

a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare, orientată sub minimul

special prevăzut de lege.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse orientate sub minimul

special prevăzut de lege, astfel cum s-a solicitat de către inculpatul M.J.,

respectiv într-un cuantum și mai redus în situația inculpatului G.C., urmare

reținerii circumstanței atenuante judiciare, nu ar fi justificată în raport de

natura și gravitatea faptelor, modalitatea de comitere și persoana

inculpaților. Prin urmare, pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, atât prin

cuantum, cât și ca modalitate de executare, este de natură a asigura

îndeplinirea funcțiilor educative și preventive ale pedepsei, astfel cum sunt

reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Constatând că nu este

incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 17

2

și 14 C.

proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.J. și G.C.,

apreciind hotărârea instanței de apel ca fiind legală și temeinică.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedepsele

aplicate inculpaților durata reținerii și a arestării preventive de la 19

ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru M.J. și durata arestării preventive

de la 20 ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru G.C.

Având în vedere că

recurenții-inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte,

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceștia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.J. și G.C. împotriva Deciziei

penale nr. 69 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților durata reținerii și a arestării preventive de la 19

ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru M.J. și durata arestării preventive

de la 20 ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru G.C.

Obligă

recurentul-inculpat M.J. la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurentul-inculpat G.C. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ