ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2958/2012

Asupra recursurilor penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 50/D din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2985/110/2011, s-a dispus: I. Condamnarea inculpatului M.J., deținut în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.; - pentru infracțiunea de conducere fără permis, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-au dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 ore și arestul preventiv începând cu data de 19 ianuarie 2011 la zi.

II. Condamnarea inculpatului G.C., deținut în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv, începând cu data de 20 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 6.000 euro, echivalentul în lei la data efectivă a plății cu titlu de daune materiale, și 30.000 euro echivalentul în lei la data efectuării plății cu titlu de daune morale către partea civilă V.I.A. În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. cu aplic. art. 313 din Legea nr. 95/2006, au fost obligați inculpații în solidar la plata drepturilor civile, după cum urmează: - către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență - Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București suma de 27.822,76 RON; - către Spitalul Județean de Urgență Bacău suma de 2.319,06 RON; - către Serviciul de Ambulanță Județean Bacău suma de 1.575,65 RON.

S-a menținut măsura asigurătorie a indisponibilizării sumei de 2.100 euro, consemnată la C.B. cu chitanța din 9 februarie 2011 pe numele inculpatului M.J. și la dispoziția instanței de judecată. În baza art. 193 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 750 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând plata onorariului de avocat către partea civilă V.I.A. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați la data rămânerii definitivă a hotărârii. S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu la urmărirea penală pentru inculpatul G.C. în sumă de 200 RON către Baroul de Avocați Bacău - av.

B.D. În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, inculpatul M.J. la plata sumei de 5.000 RON, iar inculpatul G.C. la plata sumei de 3.000 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul M.J., deși are vârsta de aproape 42 de ani, a inițiat o relație de prietenie cu partea vătămată V.I.A., o tânără în vârstă de 19 ani, din mun. Bacău, relație cu care părinții acesteia nu erau de acord, dar în cadrul căreia cei doi obișnuiau să se întâlnească în diverse locații, cu diferite ocazii și să întrețină raporturi intime. În seara zilei de 8 ianuarie 2011, inculpatul a sunat-o pe victimă și i-a solicitat acesteia să se deplaseze la un local situat în stația Peco "R." de pe str. Ș.M.

din mun. Bacău. Partea vătămată a întârziat la întâlnire, fapt care a fost de natură a-i atrage nervozitatea inculpatului M.J. Așteptând-o pe "prietena sa", acest inculpat a stat câteva ore în compania celuilalt inculpat (G.C.) și a altor persoane, timp în care a servit printre altele și băuturi alcoolice, iar după ce partea vătămată s-a prezentat, împreună cu cei din compania lor și cu partea vătămată, cei doi inculpați au urcat în două autoturisme, deplasându-se în comuna Săucești, la un bar, unde au continuat să consume băuturi alcoolice. În jurul orei 23:00, inculpatul M.J. le-a cerut celuilalt inculpat și părții vătămate să îl însoțească. Au urcat cu toții în unul dintre cele două autoturisme cu care făcuseră deplasarea, iar inculpatul a condus acest autoturism în afara localității, a virat pe un drum lăturalnic spre satul Hoit, rar circulat pe timp de noapte, a oprit mașina la circa 1 km de sat, în câmp, unde au coborât toți trei.

Din cercetările efectuate s-a reținut că autoturismul condus de către inculpat îi aparținea, acesta era unul marca F.M. cu nr. de înmatriculare din Franța, însă din datele obținute reiese că M.J. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, deși drumul pe care s-a deplasat este unul public, urmând traseul din centrul comunei spre satul Schineni, atât pe șosea asfaltată, cât și pe drum pietruit. Inculpatul M.J. i-a reproșat victimei despre faptul că a întârziat la întâlnire, după care i-a cerut celuilalt inculpat să o stropească cu benzină. Inculpatul G.C. s-a conformat, deși pentru convingerea sa nu s-au folosit argumente de natură a-l absolvi de răspunderea penală și a turnat în capul victimei conținutul unui bidon de 5 litri, în care se afla benzină.

Inculpatul M.J. și-a aprins o țigară, pe care a aruncat-o spre partea vătămată cu intenția de a-i aprinde hainele îmbibate cu benzină. Hainele acesteia nu s-au aprins, fapt pentru care inculpatul și-a aprins și alte două - trei țigări, aruncându-le și pe acestea în mod succesiv către partea vătămată. Văzând că hainele părții vătămate nu s-au aprins nici de data aceasta, inculpatul M.J. a aprins bricheta, s-a apropiat de partea vătămată și i-a dat foc. Obiectele de îmbrăcăminte, fața, mâinile și părul părții vătămate s-au aprins, aceasta a început să alerge pe câmp de disperare și de durere, iar la scurt timp cei doi inculpați au realizat gravitatea faptei pe care au comis-o, au alergat după partea vătămată, au prins-o și au stins flăcările care o cuprinseseră, cu ajutorul hainelor groase de pe ei și cu zăpadă.

Inculpații au transportat-o apoi pe partea vătămată în localitatea Săucești, unde au dezbrăcat-o de haine, au descălțat-o, au îmbrăcat-o într-un capot și papuci, iar apoi inculpatul M.J. a prezentat-o la Spitalul Județean de Urgență Bacău, declarând personalului medical de serviciu că ar fi suferit un accident casnic, ca urmare a manevrării unei butelii. Inculpatul s-a declarat a fi logodnicul părții vătămate și cu acordul unor persoane din spital a rămas, în acea noapte, împreună cu partea vătămată în salon. Inculpatul a rămas în salon cu partea vătămată și a doua zi, chiar și a treia zi, dar între timp i-a luat acesteia telefonul mobil, pentru a o împiedica să ia legătura cu membrii familiei sale ori cu organele judiciare.

Organele judiciare au fost sesizate abia în data de 12 ianuarie 2011, de către tatăl părții vătămate, după care cei doi inculpați s-au sustras cercetărilor și urmăririi penale, în cauză demarându-se numeroase măsuri în vederea prinderii acestora. Din concluziile provizorii emise de S.M.L. Bacău s-a reținut că partea vătămată V.I.A. prezintă "leziuni de arsură gr. II - III, 60% suprafață corporală cu șoc combustional, ce pot fi urmare incendierii (flacără) (...) și pot data din 8 ianuarie 2011. Necesită 95 - 100 zile îngrijiri medicale, sub rezerva evoluției și a riscurilor inerente în astfel de cazuri, inclusiv cel vital. Leziunile au pus în primejdie viața sus-numitei", iar potrivit examinării medico-legale de către specialiștii S.M.L.

Bacău, s-a reținut că partea vătămată V.I.A. prezintă "(...) Cicatrici postarsură prin flacără cca. 60% suprafață corporală, urmare a traumatismului prin incendiere, suferite la 8 ianuarie 2011. Timpul de îngrijiri medicale rămâne cel stabilit, respectiv 95 - 100 zile.

Cicatricile postarsură reprezintă infirmitate fizică temporară, urmând ca la definitivarea tuturor resurselor terapeutice să fie reevaluată pentru stabilirea sechelelor definitive estetice și funcționale". Situația de fapt este probată cu: proces-verbal de consemnare a plângerii; procese-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto aferente; proces-verbal de examinare a autovehiculului și planșa foto aferentă; procese-verbale de ridicare și respectiv predare a autovehiculului; proces-verbal de depistare a inculpatului M.J.; proces-verbal de efectuare a unui control corporal sumar și planșa foto aferentă; planșă foto de examinare obiect de îmbrăcăminte; declarațiile persoanei vătămate, dispozițiile de examinare medico-legală și relațiile medico-legale de la S.M.L.

Bacău, adresele furnizorilor de servicii medicale; foile de observație clinică și fișa UPU; adeverință medicală și scrisori medicale; adresă cu relații de la Spitalul Județean Bacău; declarațiile martorilor; adresă cu relații Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Bacău, fotocopia certificatului de naștere - duplicat pentru persoana vătămată; dovezi de predare-primire bijuterii, obiecte de îmbrăcăminte; certificat de naștere, certificat de înmatriculare; capturi ale imaginilor surprinse de camerele de luat vederi din stațiile Peco de pe traseul urmat de părți cu autoturismul, formele de căutare pentru cei doi inculpați, toate coroborate cu declarațiile inculpaților.

Atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, cei doi inculpați au recunoscut fapta și au regretat-o, însă au arătat că intenția lor nu a fost aceea de a ucide ci, așa cum a declarat inculpatul M.J., a vrut doar să-i dea o corecție pentru comportamentul său necorespunzător. Pentru aceste motive s-a solicitat de către ambii inculpați schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât lipsește intenția de a ucide victima. Aceste aspecte expuse de către inculpați nu au fost reținute de către instanță ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, întrucât s-a observat în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale inculpaților, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii penale sau cel puțin a atenua impactul acestor consecințe.

Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii. În timp ce în cazul infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen. făptuitorul acționează cu praeterintenție - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecință mai gravă, și anume punerea în primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă -, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție.

Pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor. Din concluziile emise de S.M.L. Bacău s-a reținut că partea vătămată a prezentat leziuni de arsură gr. II - III, 60% suprafață corporală cu șoc combustional și care au necesitat îngrijiri medicale de 95 - 100 zile, leziuni care au pus în primejdie viața acesteia. Important, însă, nu este atât rezultatul concret al acțiunii inculpaților, cât intenția acestora, directă sau indirectă, în raport cu viața victimei.

Or, atunci când au stropit victima cu benzină și au provocat combustia acesteia, inculpații au urmărit sau cel puțin au acceptat producerea unui rezultat letal. În consecință, nu s-a putut proceda la schimbarea încadrării juridice date faptei, deoarece nu există elemente care să ducă la concluzia că aceasta ar corespunde unui alt model infracțional, toate elementele conducând spre intenția celor doi inculpați de a ucide victima. În drept, faptele inculpatului M.J. de a încerca să o ucidă prin cruzimi pe partea vătămată V.I.A. pe care după ce a fost stropită cu benzină i-a dat foc producându-i leziuni de natură a-i pune viața în primejdie, precum și faptul de a conduce pe drumurile publice un autoturism fără a avea permis de conducere întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și conducere fără permis prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, texte de lege în baza cărora se va dispune condamnarea sa. În sarcina inculpatului s-au reținut și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., avându-se în vedere fișa de cazier a acestuia în care s-a reținut că prin Sentința penală nr. 3424 din 9 decembrie 2004 a Judecătoriei Bacău a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru tentativă de furt de arbori din fondul forestier național, fiind arestat la data de 13 februarie 2009 și liberat condiționat la data de 6 octombrie 2009, având rămas neexecutat un rest de 109 zile (3 luni și 19 zile). În drept, fapta inculpatului G.C.

de a încerca să o ucidă prin cruzimi pe partea vătămată V.I.A., pe care după ce a stropit-o cu benzină, i-a dat foc, cauzându-i leziuni corporale de natură a-i pune viața în pericol întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea sa.

Fiind stabilită vinovăția celor doi inculpați, s-a dispus condamnarea acestora, urmând a se ține seama la individualizarea pedepsei pentru fiecare de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, condițiile și împrejurările concrete în care au fost săvârșite infracțiunile, consecințele produse asupra integrității fizice a părții vătămate, urmarea produsă, numărul mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor produse, precum și datele ce conturează persoana celor doi inculpați, poziția sinceră a acestora, lipsa antecedentelor penale pentru inculpatul G.C. și starea de recidivă postexecutorie pentru inculpatul M.J.

Față de aceste date, tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepselor ce se vor aplica inculpaților poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenție urmând a se interzice exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. S-a aplicat celor doi inculpați și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a celor doi inculpați, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și arestului preventiv la zi. În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a constatat că partea vătămată V.I.A.

s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.000 euro daune materiale reprezentând contravaloarea intervențiilor chirurgicale, medicamente, alimentația suplimentară pe perioada spitalizării și 30.000 euro daune morale pentru suferința provocată. Cu ocazia audierii inculpatul G.C. a achiesat la cuantumul acestor despăgubiri, în cazul în care va fi găsit vinovat de către instanță, solicitate de către partea vătămată, însă inculpatul M.J. a fost de acord doar cu daunele materiale, considerând că daunele morale sunt exagerate. Față de această situație, instanța a obligat pe cei doi inculpați în solidar la plata daunelor materiale în cuantum de 6.000 euro echivalentul în lei la data punerii în executare.

Referitor la daunele morale solicitate de către partea vătămată, s-a reținut că cerințele legii civile impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și 999 C. civ., care folosește termenul general de "prejudiciu" fără a distinge în raport de caracterul material sau moral al acestuia. Din probele administrate rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice și psihice suferite, sechele posttraumatice care afectează negativ participarea părții vătămate la viața socială, profesională și de familie, comparativ cu situația ei anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a celor doi inculpați.

În cauză s-a stabilit că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 95 - 100 zile îngrijiri medicale. Față de această împrejurare este incontestabil că părții civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral deoarece leziunile produse și pentru a căror vindecare a fost necesar un număr mare de zile pentru îngrijiri medicale au împiedicat-o să ducă o viață normală, adecvată preocupărilor specifice vârstei. În raport de gravitatea suferințelor morale produse părții civile, s-a apreciat că obligarea celor doi inculpați în solidar la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de despăgubiri morale corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri în sensul art. 14 C. proc.

pen. și art. 998 și urm. C. civ. De asemenea, au fost obligați inculpații la plata despăgubirilor civile către instituțiile spitalicești, respectiv Spitalul Clinic de Urgență - Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București, Spitalul de Urgență Bacău și Serviciul de Ambulanță Bacău. S-a menținut măsura asigurătorie a indisponibilizării sumei de 2.100 euro consemnată la C.B. cu chitanța din 9 februarie 2011 pe numele inculpatului M.J. și la dispoziția instanței de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații M.J. și G.C. fără a arăta în scris criticile aduse hotărârii pronunțate de prima instanță. Cu ocazia dezbaterilor apelului, apărătorii inculpaților au invocat netemeinicia soluției de condamnare, pronunțată în cauză sub mai multe aspecte.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpații, prin apărător, au criticat hotărârea primei instanțe, pe motiv că nu a reținut dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., referitoare la procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, care în opinia acestora erau incidente în cauză. Pe de altă parte, apărătorul inculpatului M.J. a criticat încadrarea juridică dată faptei de violență fizică reținută în sarcina acestuia, apreciind că fapta comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, iar nu pe cele ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav. În argumentarea acestei teze de apărare s-a arătat că intenția infracțională de a ucide victima la momentul săvârșirii faptei lipsea, inculpatul sub aspect subiectiv, dorind doar să o sperie.

Sub un ultim aspect, ambii apelanți au criticat cuantumul pedepselor principale aplicate pe care le apreciază a fi excesive în raport cu împrejurările concrete de comitere, intenția și contribuția infracțională a fiecăruia dintre inculpați și conduita anterioară a acestora. În consecință, s-a solicitat reducerea pedepselor principale prin reținerea de circumstanțe atenuante. Prin Decizia penală nr. 69 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, s-au admis apelurile declarate de inculpații M.J. și G.C. împotriva Sentinței penale nr. 50/D din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2985/110/2011, cu privire la omisiunea reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. proc.

pen. în favoarea unuia dintre inculpați și cuantumul pedepselor principale aplicate în cauză. S-a desființat sentința apelată sub acest aspect și rejudecând a descontopit pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului M.J. în pedepsele componente de 10 ani închisoare, respectiv 2 ani închisoare. S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului M.J. pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. de la 10 ani închisoare la 9 ani închisoare. S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.J. pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 C. pen., s-au contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

pentru o durată de 5 ani. S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului G.C. prin reținerea art. 74 lit. a) și 76 alin. (2) C. pen., de la 9 ani închisoare la 7 ani închisoare. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților G.C. și M.J. În baza art. 381 C. proc. pen., s-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpaților, de la 28 februarie 2012 la zi. Curtea a constatat că prima instanță, în urma analizei probelor administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului și a stabilit o încadrare juridică corectă a faptei supuse judecății. De asemenea, a constatat că prima instanță a apreciat corect temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, pronunțând o soluție legală și temeinică de condamnare a inculpaților pentru faptele ce au făcut obiectul acuzațiilor în prezentul proces penal.

Starea de fapt reținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală. În mod judicios, Tribunalul Bacău a constatat că probele administrate în cursul procesului penal relevă cu certitudine faptul că inculpații, prin acțiuni conjugate, au încercat să suprime viața victimei V.I.A., prin incendierea corpului cu ajutorul unui produs petrolier. De asemenea, corect s-a reținut că inculpatul M.J. a condus un autoturism pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere. Referitor la motivul de apel privind incidența în speță a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., Curtea a amintit că potrivit dispozițiilor procedurale arătate, inculpatul poate declara doar înainte de începerea cercetării judecătorești că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și că nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acel termen de judecată. În raport cu această manifestare de voință a inculpatului, prima instanța poate admite această cerere sau poate respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate atunci când cererea este tardiv formulată, după începerea cercetării judecătorești, fie deși a fost făcută anterior acestui termen, totuși din probele administrate în cursul urmăririi penale, nu rezulta că faptele inculpatului sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil sau nu sunt suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Transpunând aceste considerente de ordin teoretic la speța de față, s-a constatat că prima instanță la termenul din 11 octombrie 2011, anterior începerii cercetării judecătorești, după ce a procedat la citirea actului de sesizare, a adus la cunoștința inculpaților dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., luându-le declarații. Prin examinarea declarațiilor inculpaților, s-a observat că aceștia nu au declarat că doresc să se prevaleze de procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen. În atare situație, având în vedere că inculpații până la începerea cercetării judecătorești nu au declarat că doresc să se judece conform procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen., Curtea a constatat că cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, formulată abia în apel, este tardivă, neputând fi admisibilă.

A mai apreciat că susținerile inculpatului M.J. referitoare la greșita încadrare juridică reținută în cauză sunt lipsite de fundament real nefiind susținute de suport probator. În mod legal prima instanță evaluând temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, a pronunțat o soluție de condamnare a apelantului-inculpat pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav ce a făcut obiectul prezentului proces penal. Curtea a subliniat că infracțiunea de omor în forma tentativei se deosebește de infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., sub aspectul laturii subiective. Dacă în cazul omorului, făptuitorul acționează cu intenție, directă sau indirectă, de a ucide, în cazul vătămării corporale grave, el acționează cu intenția de lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei.

Așa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca tentativă la omor sau vătămare corporală gravă, este de mare însemnătate a se determina poziția psihică cu care a acționat făptuitorul. Analizând situația faptică relevată de ansamblul probelor administrate în cauză, în deplin acord cu opinia instanței de fond instanța de apel a considerat că inculpatul M.J. a acționat cu intenția indirectă de a ucide victima, rezultatul faptei comise, chiar dacă nu a fost urmărit, posibilitatea producerii lui a fost acceptată de către inculpat. În raport de împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, victima fiind incendiată după ce, în prealabil, a fost udată pe haine cu benzină, Curtea, ca și prima instanță, a apreciat că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața acesteia, acțiunile inculpaților circumscriindu-se în veritabile acte de cruzime.

În ceea privește modalitatea de individualizare a pedepselor principale, Curtea a considerat că pedepsele principale stabilite de prima instanță sunt prea severe, necorespunzând funcțiilor de constrângere și reeducare precum și scopului preventiv. Având în vedere considerațiile de ordin teoretic prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea, în concordanță cu opinia primei instanțe, a remarcat la rândul său, că faptele comise de către inculpați denotă o periculozitate maximă a acestora, fiind îndreptată împotriva celei mai importante valori apărate de legea penală - dreptul la viață al persoanei.

A constatat că acțiunile inculpaților care, prin acte de coautorat, au incendiat corpul victimei, sunt deosebit de grave, aceștia dovedind o totală lipsă de respect față de dreptul la viață a victimei, precum și o ferocitate deosebită, însă în operația complexă a reindividualizării tratamentului penal, a apreciat că resocializarea sa viitoare pozitivă este posibilă și prin aplicarea unor pedepse mai mici decât cele stabilite de prima instanță, care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că "legea penală apără (...) persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept". Astfel, în ceea ce privește operațiunea de reindividualizare a pedepselor principale, Curtea a avut în vedere, în principal circumstanțele concrete de comitere a faptelor, remarcând în acest sens inițiativa infracțională a inculpatului M.J., care, uzând de autoritatea care o avea asupra inculpatului G.C., l-a determinat pe acesta să toarne pe corpul victimei un bidon de 5 litri de benzină.

În atare situație, Curtea a apreciat că periculozitatea inculpatului M.J. este vădit mai mare, comparativ cu cea a coinculpatului G.C., care datorită nivelului de instrucție scăzut, a acceptat cererea inculpatului M.J. de a turna substanța inflamabilă pe corpul victimei. Relativ la inculpatul G.C., Curtea, în raport de conduita sa bună anterioară săvârșirii faptei, care, spre deosebire de inculpatul M.J., nu a mai săvârșit anterior fapte de natură penală, a apreciat că se justifică a se reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. a) C. pen., care va atrage reducerea pedepsei principale sub minimul special prevăzut de lege. În ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare aplicate inculpatului, Curtea a constatat că acestea au fost corect individualizate atât asupra naturii, cât și asupra cuantumului.

Conform art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei. În privința pedepselor accesorii și complementare a interzicerii dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) teza I C. pen., în cauza Hirst contra Marii Britanii din 30 martie 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o interdicție absolută de a vota impusă tuturor deținuților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, întrucât nu există o legătură între interdicția votului și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorilor.

Cu toate acestea, dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu este absolut și poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de apreciere nu este nelimitată. Restricțiile și limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de instanțele judecătorești în fiecare caz în parte. O restricție generală, automată și nediferențiată, la un drept consacrat de Convenție și care are o importanță crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații M.J. și G.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept, cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 17, 17 2 și 14 C. proc.

pen. În dezvoltarea motivelor de recurs depuse în scris la dosar și susținute oral în fața instanței, inculpatul M.J. a criticat, în esență, hotărârile instanței de fond și apel sub aspectul greșitei încadrări juridice date faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.; greșitei aplicări a legii în sensul nereținerii dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., întrucât infracțiunea de omor deosebit de grav reținută în sarcina sa a rămas în faza tentativei și greșitei individualizări a pedepsei aplicate acestuia de către instanța de apel care nu a dat eficiență circumstanțelor sale personale.

Inculpatul G.C. a criticat decizia instanței de apel sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, solicitând să se dea o mai mare eficiență circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât nu a urmărit uciderea victimei, participația sa a fost întâmplătoare și nu are antecedente penale. Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17, 17 2 și 14 C. proc. pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice și recursurile declarate de inculpați ca nefondate, având în vedere următoarele considerente: 1. Referitor la critica recurentului-inculpat M.J.

privind greșita încadrare juridică a faptei reținute în sarcina sa, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanțe, reținându-se în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor, respectiv tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și conducerea fără permis a unui autoturism, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Întemeiat pe probatoriile administrate în cauză și declarațiile inculpaților care nu au contestat situația de fapt astfel cum a fost reținută în actul de sesizare, cele două instanțe au reținut că, la data 8 ianuarie 2011, inculpatul M.J., pe fondul consumului de alcool și al unei stări de iritare cauzate de împrejurarea că partea vătămată V.I.A.

a întârziat la întâlnire, s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală pe un câmp din apropierea satului Schieni, deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, unde ajutat și de inculpatul G.C., au încercat să suprime viața părții vătămate prin incendierea obiectelor de îmbrăcăminte, folosind un produs petrolier. Cuprinsă de flăcări, victima a început să alerge pe câmp, moment în care cei doi inculpați, realizând comiterea faptei, au intervenit și cu ajutorul hainelor și a zăpezii de pe câmp au stins flăcările. Ulterior, au dus victima în satul Schieni, unde au dezbrăcat-o de haine, au dat acesteia alte obiecte de îmbrăcăminte, respectiv un capot și papuci de casă, după care inculpatul M.J.

a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență din Bacău, declarând că a suferit un accident casnic în urma manevrării unei butelii. Pentru a împiedica victima să ia legătura cu membrii familiei sale sau cu organele judiciare, inculpatul M.J. a stat noaptea în spital și următoarele două zile, împrejurare în care a luat și telefonul mobil al victimei. Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală emis de S.M.L. Bacău "(...) partea vătămată V.I.A. prezintă cicatrici postarsură prin flacără cca. 60% suprafață corporală, urmare traumatismului prin incendiere suferite la 8 ianuarie 2011. Timpul de îngrijiri medicale rămâne cel stabilit în concluziile preliminare, respectiv 95 - 100 zile.

Cicatricile postarsură reprezintă infirmitate fizică temporară, urmând ca la definitivarea tuturor resurselor terapeutice să fie reevaluată pentru stabilirea sechelelor definitive estetice și funcționale.". Referitor la încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte, în acord cu cele două instanțe, reține că ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă, având ca urmare punerea în primejdie a vieții, de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile ce constituie latura obiectivă a infracțiunii. Prin urmare, pentru a fi incidente prevederile art. 182 alin. (2) C. pen., în varianta în care fapta a avut ca și consecință punerea în primejdie a vieții părții vătămate, ar fi trebuit ca inculpatul să acționeze cu praeterintenție, adică cu intenție în ceea ce privește acțiunea de incendiere a victimei în scopul de o speria, așa cum susține acesta și, din culpă, în ceea ce privește periclitarea vieții.

Or, în condițiile în care inculpatul M.J. a solicitat inculpatului G.C. să stropească partea vătămată cu benzină (fiind folosită o cantitate de 5 litri), după care, cu ajutorul a două-trei țigări aprinse a încercat să o incendieze, acțiune realizată, în final, de acesta, prin folosirea unei brichete, conturează fără echivoc intenția sa de a suprima viața victimei. Modalitatea în care a acționat inculpatul face dovada că a prevăzut că prin acțiunile sale îi pune în pericol viața, fiind greu de acceptat apărarea formulată de acesta că prin incendiere a urmărit doar să-i aplice o corecție în condițiile în care a victima a fost stropită peste tot corpul cu un produs ușor inflamabil, iar aria de acțiune a combustiei era imposibil de controlat, și chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, cel puțin l-a acceptat.

Totodată, se mai reține că prin modalitatea în care inculpatul a înțeles să suprime viața părții vătămate, a cauzat acesteia suferințe fizice mari prelungite în timp, altele decât cele care însoțesc moartea violentă. În consecință, Înalta Curte constată că fapta inculpatului M.J., care împreună cu inculpatul G.C. au stropit victima cu benzină și au incendiat-o cu ajutorul unei brichete, cauzându-i arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului, ce au necesitat pentru vindecare 95 - 100 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus în primejdie viața și care au cauzat victimei o infirmitate fizică temporară, constituie tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., faptă ce a fost comisă de inculpat în stare de recidivă postexecutorie, astfel cum rezultă din datele înscrise în fișa de cazier judiciar.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. și, pe cale de consecință, apreciază ca nefondată critica recurentului-inculpat sub acest aspect. 2. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată și critica recurentului-inculpat M.J. privind greșita aplicare a legii în sensul nereținerii dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în condițiile în care infracțiunea de omor deosebit de grav reținută în sarcina sa a rămas în forma tentativei. Reținând ca fiind corectă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului M.J., de tentativă la infracțiunea de omor calificat, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în situația în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață. Din interpretarea textului de lege enunțat rezultă că procedura judecății în cazul recunoașterii vinovăției nu se aplică dacă acțiunea penală privește o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață, prin urmare, nu se aplică nici în cazul judecății infracțiunii de omor deosebit de grav din prezenta cauză sancționată cu această pedeapsă, deoarece sintagma folosită de legiuitor "o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață" nu are în vedere eventualele situații de atenuare a pedepsei, cum este cazul tentativei. Totodată, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că inculpatul M.J.

la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2011, înainte de începerea cercetării judecătorești nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., iar în declarația dată în fața instanței a precizat că nu își menține declarațiile din faza de urmărire penală, solicitând administrarea probei cu martori. Prin urmare, chiar și în condițiile în care aplicarea procedurii simplificate ar fi fost posibilă pentru infracțiunea dedusă judecății, ceea ce nu este cazul în speță, instanța de apel, în fața căreia s-a solicitat pentru prima dată, nu putea admite cererea inculpatului, fiind depășit momentul procesual stabilit de lege - înaintea începerii cercetării judecătorești. Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă recursul inculpatului și sub acest aspect.

3. În ceea ce privește criticile comune ale recurenților-inculpați privind greșita individualizare a pedepselor aplicate de instanța de apel, în sensul reținerii circumstanțelor atenuante favorabile în cazul inculpatului M.J. și, respectiv, solicitarea de a se da eficiență maximă circumstanței atenuante în cazul inculpatului G.C., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepselor pentru ambii inculpați, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse.

Se constată că, la individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcție de care au fost aplicate celor doi inculpați pedepse corect individualizate atât din punctul de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare - în regim de executare -, fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege, iar în cazul inculpatului G.C., în mod întemeiat au fost reținute dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. Înalta Curte reține că prin aplicarea pedepsei rezultante de 9 ani închisoare inculpatului M.J. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și conducerea fără permis a unui autoturism, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, instanța de apel a avut în vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă fixate în legea penală și specială, gradul de pericol social concret al faptelor (infracțiune contra vieții și infracțiune contra siguranței pe drumurile publice), împrejurările în care a fost comise fapta (pe fondul consumului de alcool și al stării de iritare, de două persoane împreună, prin incendierea părții vătămate, conducerea fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule), urmările produse și care s-ar fi putut produce (producerea de arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului, punerea în primejdie a vieții părții vătămate, cauzarea unei suferințe fizice mari și o infirmitate fizică temporară victimei, dar și o stare de pericol pentru ceilalți participanți la trafic), contribuția inculpatului la comiterea faptei (acesta i-a cerut coinculpatului G.C.

să stropească partea vătămată cu benzină după care a incendiat-o), concursul de infracțiuni, atingerea dusă relațiilor sociale privind dreptul la viață și siguranță publică și nu în ultimul rând, circumstanțele personale ale inculpatului, care a comis faptele din prezenta cauză în stare de recidivă postexcutorie, astfel cum rezultă din datele înscrise în fișa de cazier judiciar.

În ceea ce îl privește pe inculpatul G.C., Înalta Curte reține că instanța de apel, având în vedere gradul de pericol social al faptei deosebit de ridicat (tentativă la omor deosebit de grav), împrejurările comiterii faptei, contribuția sa infracțională care a fost mai redusă decât cea a inculpatului M.J., nivelul de instrucție scăzut, lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală sinceră, în mod justificat a apreciat că se impune reținerea circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen., și pe cale de consecință, a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare, orientată sub minimul special prevăzut de lege.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum s-a solicitat de către inculpatul M.J., respectiv într-un cuantum și mai redus în situația inculpatului G.C., urmare reținerii circumstanței atenuante judiciare, nu ar fi justificată în raport de natura și gravitatea faptelor, modalitatea de comitere și persoana inculpaților. Prin urmare, pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare, este de natură a asigura îndeplinirea funcțiilor educative și preventive ale pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen. Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17, 17 2 și 14 C. proc.

pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.J. și G.C., apreciind hotărârea instanței de apel ca fiind legală și temeinică. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și a arestării preventive de la 19 ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru M.J. și durata arestării preventive de la 20 ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru G.C. Având în vedere că recurenții-inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.J. și G.C. împotriva Deciziei penale nr. 69 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și a arestării preventive de la 19 ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru M.J. și durata arestării preventive de la 20 ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru G.C. Obligă recurentul-inculpat M.J. la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul-inculpat G.C. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ