ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4867/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3412 din data de 21 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.I. și B.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și, constatând refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererile reclamanților privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, l-a obligat pe acesta să primească cererile reclamanților într-un termen scurt, rezonabil. Curtea a mai obligat pârâtul la plata sumei de 1004,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind daunele morale, ca nefiind îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că din actele dosarului și susținerile reclamanților reiese că, deși aceștia au dorit să depună cererile de redobândire a cetățeniei române în luna decembrie 2008, au fost întâi îndrumați să depună prin poștă o cerere de programare, iar la noua cerere depusă la 27 februarie 2009 reclamanților li s-a răspuns că vor fi invitați să-și depună cererile de redobândire a cetățeniei române în momentul în care cererile de programare vor fi procesate.

Instanța de fond a apreciat că și comunicarea faptului că cererea reclamanților va fi soluționată la o dată neprecizată echivalează cu exprimarea explicită a voinței de a nu rezolva cererea într-un termen rezonabil, iar deficiențele de procesare a cererilor de primire a cetățeniei române sunt de natură a încălca dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei ratificată prin legea nr. 396 din 14 iunie 2002. Prima instanță a mai apreciat că, având în vedere faptul că procedura de primire și procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei române presupune mai multe etape, nerespectarea condiției termenului rezonabil în cazul primei din aceste etape este de natură a determina o durată excesivă a întregii proceduri.

Curtea a mai apreciat că neindicarea nici unui termen pentru depunerea cererilor și documentelor necesare soluționării unor cereri de redobândire a cetățeniei române este o măsură arbitrară. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parțială a acesteia în sensul respingerii capătului principal de cerere pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamanților în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

A arătat recurentul că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, care nu a fost reținut de instanța de fond, răspuns care, la rândul său, nu reprezenta un refuz de soluționare a cererii reclamanților, ci arăta condițiile concrete în care aceasta urma să fie procesată. Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

A mai susținut recurentul că instanța de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamanților de redobândire a cetățeniei. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte a constatat că reclamanții s-au adresat în două rânduri pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsurile primite au fost în sensul amânării soluționării solicitării acestora pentru o dată neprecizată.

Analizând conținutul adresei pârâtului nr. G5-1/P/677 din 11 martie 2009, singurul răspuns primit de către intimații-reclamanți la solicitările de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, Înalta Curte constată că însuși momentul în care urma a se efectua programarea în vederea depunerii cererii este explicit amânat pentru un termen nedefinit. Această împrejurare este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii lor, fapt de natură a atrage incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004, și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimaților - reclamanți. Față de acestea, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond exprimarea explicită și abuzivă a voinței autorității pârâte de a nu rezolva cererea într-un termen rezonabil.

Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligențele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte.

Instanța de judecată are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului. În condițiile în care revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Înalta Curte reține că la fila 23 din dosarul de fond a fost depusă chitanța cu seria BCIT nr. 107906025 pentru suma de 4 lei taxe de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, iar la fila 25 din dosarul de fond a fost depusă factura fiscală nr. 110 din 13 februarie 2009 pentru suma de 1000 lei onorariu avocațial. Aceste înscrisuri sunt de natură a dovedi în mod satisfăcător cheltuielile de judecată efectuate de către intimații-reclamanți în prezenta cauză, neimpunându-se cenzurarea de către instanță a cuantumului acestora. În consecință, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 3412 din data de 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.