ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2946/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 223 din 15 aprilie 2011,

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanții C.M.N. și M.A. în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și pe cale de consecință a obligat pârâta să emită și să

comunice reclamanților decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă

imobilului situat în Craiova; totodată, a respins capetele de cerere privind

fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea la daune cominatorii.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Astfel, se reține că

reclamanții au început procedura de recuperare a bunului ori a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu

competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferent imobilului

preluat în mod abuziv pronunțând Dispoziția nr. 17915 din 16 decembrie 2005.

Ulterior, dosarul

întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea 554/2004,

fiind înregistrat sub nr. 13385/CC, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire

până la acest moment de pârâta Comisia Centrală deși au trecut 5 ani de la data

înregistrării dosarului reclamanților.

Ca urmare apreciază

judecătorul fondului că durata excesivă a procedurilor administrative este de

natură a încălca în mod evident principiul procesului echitabil, ceea ce a

determinat aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în

sensul că autoritatea pârâtă a fost obligată să emită dispoziția pentru

stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamanților.

Concluzionând,

apreciază instanța de fond că procedurile administrative, coroborate cu cele

judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui

termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor

reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO

și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.

Referitor la cererea

de acordare de daune cominatorii, aceasta a fost respinsă cu motivarea că prin

art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare

a autorităților în cazul în care acestea nu execută hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, procedură care însă este ulterioară actualei etape

judiciare.

De asemenea, a fost

respinsă ca neîntemeiată și cererea prin care se solicită fixarea unui termen

pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, în raport de

dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce stabilește în mod

legal termenul în care autoritatea publică este obligată să încheie un act

administrativ ce îi incumbă.

în cauză

Împotriva Sentinței

nr. 223 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Astfel, printr-un

prim set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susține recurenta că în mod netemeinic și nelegal, instanța de

fond a admis cererea reclamanților și a dispus obligarea sa la emiterea

deciziei, fără a se ține cont de faptul că procedura administrativă prevăzută

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape,

cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entități, ceea ce

presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor.

Se mai arată că în

privința reclamanților au fost parcurse primele două etape ale procedurii

administrative, respectiv transmiterea și înregistrarea dosarului precum și

etapa analizei dosarului, fiind în prezent în derulare etapa evaluării, arătând

în acest sens că a fost întocmit raportul de evaluare în dosarul nr. 13385/CC

și că urmează să fie supus aprobării în următoarea ședință a Comisiei Centrale.

Mai arată recurenta

că, în mod greșit instanța de fond a obligat Comisia direct la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile în care aceste

obligații se pot executa cu respectarea procedurii și a termenelor stabilite

prin H.G. nr. 257/2006 și în art. 16.13 din Normele de aplicare a Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru

considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte va

înlătura toate criticile formulate prin cererea de recurs fiind de necontestat

faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlu VII al

Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile care

îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea

dosarului nr. 13385/CC, aferent Dispoziției nr. 17915 din 16 decembrie 2005,

emisă de Primarul Municipiului Craiova în favoarea reclamanților.

Este adevărat că

Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005 nu prevede un termen

înăuntrul căruia să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul care nu poate fi restituit în natură, însă prevede etapele ce urmează

a fi parcurse în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea

despăgubirilor, proceduri care sunt într-adevăr complexe și, în mod obiectiv,

nu pot fi finalizate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, dispoziții care constituie dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și pe care și-au întemeiat

reclamanții acțiunea.

Însă această

împrejurare nu poate fi interpretată în sensul că activitățile Comisiei ar fi

fost sustrase de legiuitor oricărei constrângeri temporale, cu atât mai puțin

cu cât unul dintre principiile activității administrației publice este cel al operativității.

Prin urmare este de

necontestat că deciziile reprezentând titlu de despăgubire trebuie emise

într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 paragraful 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și consacrată de jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului.

În speță, dispoziția

de respingere a cererii de restituire în natură și acordarea altor măsuri

reparatorii prin echivalent a fost emisă încă de la data de 16 decembrie 2005,

dosarul a fost transmis Comisiei Centrale și înregistrat în baza de date sub

nr. 13385/CC/2006, demersul judiciar a fost inițiat la 22 februarie 2011, însă

cererea reclamanților nu a fost soluționată nici până în prezent, deși a trecut

un an de la data întocmirii raportului de evaluare,

Nefinalizarea procedurii

administrative în dosarul nr. 13385/CC, nu poate fi justificată, prin prisma

termenelor și procedurilor impuse în etapa evaluării prin dispozițiile art.

16.13 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, și nici

prin raportare la dispozițiile O.U.G nr. 4 din 13 martie 2012, câtă vreme

recurenta-pârâtă era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să

răspundă cerinței respectării unui termen rezonabil cu respectarea principiului

operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative,

inclusiv în etapa evaluării; astfel, se constată că deși reclamanții nu au

formulat obiecțiuni la raportul de evaluare comunicat în luna mai 2011,

recurenta-pârâtă nu a procedat, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin.

(7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 la emiterea deciziei privind titlul de

despăgubiri în dosarul nr. 13385/CC, deși a beneficiat de un termen de 11 luni

până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

Or, în aceste

condiții, prima instanță a concluzionat în mod corect că reclamanta nu a

beneficiat efectiv de protecția asigurată de prevederile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, termenele scurse de la data demarării

procedurii administrative prin formularea notificării nr. 35/N/2001 (11 ani) de

la data transmiterii dosarului (peste 5 ani), de la data întocmirii raportului

de evaluare (peste 1 an) fiind excesiv de lungi și sunt de natură a afecta grav

caracterul reparator al măsurii dispuse, astfel încât motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu poate fi

reținut.

Față de cele expuse

și constatând, totodată, inexistența vreunui alt motiv de nelegalitate de

ordine publică, susceptibil de a fi invocat din oficiu, conform art. 306(2) C.

proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței

civile nr. 223 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2012.