ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2946/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 223 din 15 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.M.N. și M.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și pe cale de consecință a obligat pârâta să emită și să comunice reclamanților decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă imobilului situat în Craiova; totodată, a respins capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea la daune cominatorii.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Astfel, se reține că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferent imobilului preluat în mod abuziv pronunțând Dispoziția nr. 17915 din 16 decembrie 2005. Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea 554/2004, fiind înregistrat sub nr. 13385/CC, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală deși au trecut 5 ani de la data înregistrării dosarului reclamanților.

Ca urmare apreciază judecătorul fondului că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului echitabil, ceea ce a determinat aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul că autoritatea pârâtă a fost obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamanților. Concluzionând, apreciază instanța de fond că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.

Referitor la cererea de acordare de daune cominatorii, aceasta a fost respinsă cu motivarea că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților în cazul în care acestea nu execută hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, procedură care însă este ulterioară actualei etape judiciare. De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce stabilește în mod legal termenul în care autoritatea publică este obligată să încheie un act administrativ ce îi incumbă. 2. Recursul declarat în cauză Împotriva Sentinței nr. 223 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Astfel, printr-un prim set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurenta că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis cererea reclamanților și a dispus obligarea sa la emiterea deciziei, fără a se ține cont de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entități, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor.

Se mai arată că în privința reclamanților au fost parcurse primele două etape ale procedurii administrative, respectiv transmiterea și înregistrarea dosarului precum și etapa analizei dosarului, fiind în prezent în derulare etapa evaluării, arătând în acest sens că a fost întocmit raportul de evaluare în dosarul nr. 13385/CC și că urmează să fie supus aprobării în următoarea ședință a Comisiei Centrale. Mai arată recurenta că, în mod greșit instanța de fond a obligat Comisia direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile în care aceste obligații se pot executa cu respectarea procedurii și a termenelor stabilite prin H.G.

nr. 257/2006 și în art. 16.13 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru considerentele arătate în continuare. Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate prin cererea de recurs fiind de necontestat faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea dosarului nr. 13385/CC, aferent Dispoziției nr. 17915 din 16 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova în favoarea reclamanților.

Este adevărat că Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005 nu prevede un termen înăuntrul căruia să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul care nu poate fi restituit în natură, însă prevede etapele ce urmează a fi parcurse în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, proceduri care sunt într-adevăr complexe și, în mod obiectiv, nu pot fi finalizate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, dispoziții care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ și pe care și-au întemeiat reclamanții acțiunea.

Însă această împrejurare nu poate fi interpretată în sensul că activitățile Comisiei ar fi fost sustrase de legiuitor oricărei constrângeri temporale, cu atât mai puțin cu cât unul dintre principiile activității administrației publice este cel al operativității. Prin urmare este de necontestat că deciziile reprezentând titlu de despăgubire trebuie emise într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consacrată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În speță, dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură și acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent a fost emisă încă de la data de 16 decembrie 2005, dosarul a fost transmis Comisiei Centrale și înregistrat în baza de date sub nr. 13385/CC/2006, demersul judiciar a fost inițiat la 22 februarie 2011, însă cererea reclamanților nu a fost soluționată nici până în prezent, deși a trecut un an de la data întocmirii raportului de evaluare, Nefinalizarea procedurii administrative în dosarul nr. 13385/CC, nu poate fi justificată, prin prisma termenelor și procedurilor impuse în etapa evaluării prin dispozițiile art. 16.13 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, și nici prin raportare la dispozițiile O.U.G nr. 4 din 13 martie 2012, câtă vreme recurenta-pârâtă era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă cerinței respectării unui termen rezonabil cu respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative, inclusiv în etapa evaluării; astfel, se constată că deși reclamanții nu au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare comunicat în luna mai 2011, recurenta-pârâtă nu a procedat, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 la emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri în dosarul nr. 13385/CC,

deși a beneficiat de un termen de 11 luni până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012. Or, în aceste condiții, prima instanță a concluzionat în mod corect că reclamanta nu a beneficiat efectiv de protecția asigurată de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termenele scurse de la data demarării procedurii administrative prin formularea notificării nr. 35/N/2001 (11 ani) de la data transmiterii dosarului (peste 5 ani), de la data întocmirii raportului de evaluare (peste 1 an) fiind excesiv de lungi și sunt de natură a afecta grav caracterul reparator al măsurii dispuse, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu poate fi reținut.

Față de cele expuse și constatând, totodată, inexistența vreunui alt motiv de nelegalitate de ordine publică, susceptibil de a fi invocat din oficiu, conform art. 306(2) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 223 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.