ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2884/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2884/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare adresată Judecătoriei Brașov, înregistrată la data de 4 septembrie 2009, sub nr. 18474/197/2009, contestatoarea SC E.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC G. SRL, suspendarea executării silite demarate de BEJ C.F. din Bacău, în dosarul nr. 240/2009 și anularea sentinței civile pronunțate de Judecătoria Brașov la data de 21 iulie 2009, în dosarul nr. 830/197/2009. Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 984, pronunțată la data de 28 ianuarie 2010, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare a executării silite, formulată în cauza ce face obiectul dosarului nr. 18474/197/2009 al Judecătoriei Brașov, în favoarea Judecătoriei Bacău, cu motivarea că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc.
civ., o astfel de cerere se introduce la instanța de executare, care, în speță, este Judecătoria Bacău. Învestită cu soluționarea cererii de suspendare a executării formulată în cauza având ca obiect contestație în anulare, Secția civilă a Judecătoriei Bacău, prin sentința civilă nr. 5375, pronunțată la data de 28 mai 2010, în dosarul nr. 5396/180/2010, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei Brașov, cu motivarea că, potrivit art. 319 1 C. proc. civ., competența de soluționare a unei astfel de cereri formulate în cadrul căii de atac aparține instanței învestită cu soluționarea acesteia, care, în speță, este Judecătoria Brașov și, constatând intervenit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 C. proc.
civ., a transmis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de suspendare a executării formulată, în temeiul art. 319 1 C. proc. civ., în cadrul contestației în anularea sentinței civile, pronunțată de Judecătoria Brașov, la data de 21 iulie 2009, în dosarul nr. 830/197/2009, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., stabilește competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Brașov. Astfel, art. 319 1 C. proc. civ., introdus prin art. I pct. 27 din O.U.G.
nr. 59/2001, conferă instanței învestită cu soluționarea contestației în anulare dreptul de a dispune suspendarea executării hotărârii atacate, sub condițiile dării unei cauțiuni și a dovedirii motivelor care să justifice această măsură – instituind, așadar, o normă de competență cu caracter excepțional, derogatoriu de la regula generală de competență în favoarea instanței de executare - dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ. fiind aplicabile, conform precitatului text legal, în ce privește modul de soluționare a cererii de suspendare a executării formulate în acest cadru procesual, ca și în ce privește calea de atac ce poate fi promovată împotriva încheierii prin care instanța se pronunță în soluționarea ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.