ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2505/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 975 din 2 iunie 2010, Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă a admis în

parte acțiunea reclamantei C.E., în contradictoriu cu Statul Român, prin

M.F.P., în sensul că a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de

75.000 euro cu titlu de daune morale pentru măsura administrativă abuzivă a

strămutării.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că reclamanta împreună cu familia sa (mama A.L.,

tatăl A.P., fratele cu soția acestuia și doi copii), a fost deportată din zona

de frontieră cu Iugoslavia în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu în satul

Mărculeștii Noi, jud. Ialomița, în perioada 18 iunie 1951-07 ianuarie 1956,

fiind afectate drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la imagine și dreptul

la libertate, deportații au fost excluși din viața socială și politică a

comunității, le-a fost restrâns accesul la educație și la un loc de muncă

corespunzător pregătirii, iar în urma condițiilor mizere de trai și a muncilor

la care au fost supuși în perioada deportării, părinții reclamantei au

contactat boli grave, fiindu-le astfel afectat dreptul la viață și sănătate.

Constatând că

reclamanta nu a beneficiat de alte despăgubiri și că indemnizația acordată în

temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 nu constituie o reparație îndestulătoare

pentru suferințele îndurate, tribunalul a apreciat că suma de 75.000 euro

constituie o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel atât reclamanta C.E., cât și pârâtul Statul Român,

prin M.F.P.

Reclamanta a arătat

că, deși instanța de fond a reținut corect starea de fapt, a acordat doar

parțial despăgubirile solicitate, care însă nu acoperă prejudiciul creat prin

măsura abuzivă, ale cărei efecte traumatizante s-au resimțit și după încetarea

acesteia.

Pârâtul a arătat că

daunele morale au fost acordate într-un cuantum care contravine jurisprudenței

C.E.D.O. în materie și se constituie într-o îmbogățire iară justă cauză.

Prin decizia civilă

nr. 692/ A din 22 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a

respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului și a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că prin decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care a servit ca temei juridic al acțiunii

introductive de instanță, pretențiile astfel formulate rămânând tară suport

legal.

Instanța de apel a

mai reținut că, având în vedere că decizia de neconstituționalitate arătată a

fost publicată anterior soluționării definitive a cauzei în calea de atac a

apelului, aceasta este incidență în cauză și determină respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată, în condițiile în care reclamanta nu avea, la data intrării în

vigoare a Legii nr. 221/2009 „un bun" în sensul Convenției, ci doar

posibilitatea dobândirii printr-o hotărâre judecătorească, ce putea fi

executată doar ulterior rămânerii definitive în apel.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta C.E., arătând că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, reținând în motivare doar o parte

a jurisprudenței C.E.D.O. în materie, tară a lua în considerare dispozițiile

art. 1, 5 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanta a mai

arătat că instanța de apel a încălcat, prin soluția pronunțată, art. 3 și 4 din

Legea nr. 221/2009 și a reiterat situația de fapt expusă în cererea de chemare

în judecată.

Examinând recursul în

raport de excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este

prioritară față de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte urmează a-l

constata ca fiind nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod

prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine

publică.

Din economia textelor

legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și

motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să

se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în

măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în

cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, succesiunea

de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din

punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu,

vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de

casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita

controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs

nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt

motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci reclamanta își exprimă

nemulțumirea generică cu privire la modalitatea în care a fost soluționată

cauză și reia situația de fapt conținută în cererea de chemare în judecată, cu

privire la condițiile în care a fost luată măsura deportării și la consecințele

acesteia, chestiuni ce au fost deja analizate de instanțele anterioare.

Astfel, în lipsa

indicării punctuale a aspectelor pentru care hotărârea obiect al prezentei căi

de atac nu este conformă legii, susținerile reclamantei nu se circumscriu

cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu reprezintă chestiuni de

nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs.

Pentru considerentele

arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică,

Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta C.E. împotriva deciziei nr. 629/ A din 22 martie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2012.