ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2505/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 975 din 2 iunie 2010, Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă a admis în parte acțiunea reclamantei C.E., în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., în sensul că a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 75.000 euro cu titlu de daune morale pentru măsura administrativă abuzivă a strămutării.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanta împreună cu familia sa (mama A.L., tatăl A.P., fratele cu soția acestuia și doi copii), a fost deportată din zona de frontieră cu Iugoslavia în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu în satul Mărculeștii Noi, jud. Ialomița, în perioada 18 iunie 1951-07 ianuarie 1956, fiind afectate drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la imagine și dreptul la libertate, deportații au fost excluși din viața socială și politică a comunității, le-a fost restrâns accesul la educație și la un loc de muncă corespunzător pregătirii, iar în urma condițiilor mizere de trai și a muncilor la care au fost supuși în perioada deportării, părinții reclamantei au contactat boli grave, fiindu-le astfel afectat dreptul la viață și sănătate.

Constatând că reclamanta nu a beneficiat de alte despăgubiri și că indemnizația acordată în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 nu constituie o reparație îndestulătoare pentru suferințele îndurate, tribunalul a apreciat că suma de 75.000 euro constituie o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta C.E., cât și pârâtul Statul Român, prin M.F.P. Reclamanta a arătat că, deși instanța de fond a reținut corect starea de fapt, a acordat doar parțial despăgubirile solicitate, care însă nu acoperă prejudiciul creat prin măsura abuzivă, ale cărei efecte traumatizante s-au resimțit și după încetarea acesteia. Pârâtul a arătat că daunele morale au fost acordate într-un cuantum care contravine jurisprudenței C.E.D.O.

în materie și se constituie într-o îmbogățire iară justă cauză. Prin decizia civilă nr. 692/ A din 22 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care a servit ca temei juridic al acțiunii introductive de instanță, pretențiile astfel formulate rămânând tară suport legal.

Instanța de apel a mai reținut că, având în vedere că decizia de neconstituționalitate arătată a fost publicată anterior soluționării definitive a cauzei în calea de atac a apelului, aceasta este incidență în cauză și determină respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, în condițiile în care reclamanta nu avea, la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 „un bun" în sensul Convenției, ci doar posibilitatea dobândirii printr-o hotărâre judecătorească, ce putea fi executată doar ulterior rămânerii definitive în apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.E., arătând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, reținând în motivare doar o parte a jurisprudenței C.E.D.O.

în materie, tară a lua în considerare dispozițiile art. 1, 5 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanta a mai arătat că instanța de apel a încălcat, prin soluția pronunțată, art. 3 și 4 din Legea nr. 221/2009 și a reiterat situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată. Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte urmează a-l constata ca fiind nul, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci reclamanta își exprimă nemulțumirea generică cu privire la modalitatea în care a fost soluționată cauză și reia situația de fapt conținută în cererea de chemare în judecată, cu privire la condițiile în care a fost luată măsura deportării și la consecințele acesteia, chestiuni ce au fost deja analizate de instanțele anterioare.

Astfel, în lipsa indicării punctuale a aspectelor pentru care hotărârea obiect al prezentei căi de atac nu este conformă legii, susținerile reclamantei nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva deciziei nr. 629/ A din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2012.