ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2502/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 883 din 19 mai 2010, Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă a admis în parte acțiunea reclamantului S.I. și a obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P., la plata, către reclamant, a sumei echivalentă în lei a 100.000 euro, cu titlul de daune morale pentru prejudiciul suferit în urma măsurii administrative a deportării. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul și autorii săi, respectiv, defunctul S.I., decedat la data de 13 iulie 1988, respectiv, defuncta S.M., decedată la data de 27 iunie 1995, au fost strămutați în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, în Bărăgan, prin stabilirea domiciliului obligatoriu fiindu-le cauzate prejudicii atât materiale cât și morale, cu afectarea dreptului personal nepatrimonial la libertate, a onoarei și reputației celor strămutați, și având impact negativ asupra vieții private a familiei.

Instanța de fond a mai reținut că, din probele administrate a rezultat că reclamantul întrunește condițiile pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, atât el cât și familia sa fiind privați de libertate pe o perioadă de 4 ani prin măsura strămutării impusă de autorități, apreciind că pentru o reparație justă și dreaptă a suferințelor îndurate, plata sumei de 100.000 euro este îndestulătoare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin M.F.P., arătând că daunele morale sunt prejudicii ce țin de persoana supusă unui fapt prejudiciabil, iar nu de persoana moștenitorilor acestuia și că rațiunea acordării de despăgubiri nu trebuie să se constituie într-o îmbogățire iară justă cauză, ci într-un remediu echitabil și rezonabil care, oricum, a fost instituit prin dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990 la care face trimitere expresă Legea nr. 221/2009, iar jurisprudența C.E.D.O.

a consacrat măsura acordării de despăgubiri pentru daune morale în limite decente, și nu în cuantumul exagerat solicitat în cauză. Judecarea cauzei a fost suspendată la data de 23 noiembrie 2010 în așteptarea publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale care a declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care a servit ca temei al acțiunii de față, fiind repusă pe rol pentru termenul de judecată din 22 martie 2011. Prin decizia civilă nr. 632/ A din 22 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința atacată și a respins acțiunea reclamantului.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, instanța de apel a constatat că aceasta nu poate fi primită, întrucât legea specială de reparație conferă persoanei îndreptățite vocație la despăgubiri, pentru prejudiciile morale suferite în urma măsurilor administrative abuzive, atât în nume propriu, cât și în calitate de moștenitoare a membrilor de familie supuși acelorași măsuri. Referitor la fondul cauzei, instanța de apel a constatat că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 ce au servit ca temei al acțiunii de față, și care, în acest mod, și-au încetat efectele juridice, lipsind de suport legal o astfel de acțiune.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.I., formulând următoarele critici: I. Prin soluția pronunțată, instanța de apel a încălcat principiul egalității în drepturi și normele legale în materie, respectiv, cauza a fost soluționată în primă instanță la data de 19 mai 2010, anterior soluționării excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, situație față de care decizia Curții Constituționale evocată de către instanța de apel nu are aplicabilitate în speță, iar simpla împrejurare că momentul rămânerii definitivă a hotărârii este situat anterior sau ulterior deciziei de neconstituționalitate arătată, nu constituie un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere în ceea ce privește modalitatea de soluționare a litigiilor similare.

O interpretare contrară este de natură să încalce dispozițiile art. 16 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența acestei instanțe în materie. II. Prin aplicarea efectelor deciziei Curții Constituționale, instanța de apel a încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât legea în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă în tot cursul procesului, fiind astfel eludate astfel dispozițiile art. 1 C. civ., art. 15 alin. (2) din Constituție și hotărârile Curții Europene în materie, a căror prioritate în dreptul intern este consacrată de art. 20 din Constituție, precum și decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale care statuează asupra neretroactivității legii în materia Legii nr. 10/2001.

III. Prin aplicarea în cauză a efectelor deciziei de neconstituționalitate nr. 1358/2010 a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție în ceea ce privește noțiunea de bun așa cum este consacrată de acest act normativ. Examinând recursul în raport de excepția de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Conform dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Din actele și lucrările dosarului rezultă că termenul de 15 zile, astfel cum este reglementat de dispozițiile legale anterior citate, a fost depășit. Astfel, decizia civilă nr. 632/ A din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 2 mai 2011, după cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila 29 dosar apel.

De la această dată a început să curgă termenul de recurs de 15 zile, care s-ar fi împlinit la data de 18 mai 2011. Calea de atac a fost declarată însă la data de 23 mai 2011, conform ștampilei de înregistrare aplicată de instanța de apel pe cererea de recurs (dosar I.C.C.J.), recursul nefiind depus prin poștă. Nu se pot reține susținerile recurentului-reclamant, conform cărora prezenta cale de atac a fost declarată la data de 17 mai 2011, deci în interiorul termenului de recurs, plicul conținând memoriul de recurs aflându-se posibil atașat la unul din celelalte două dosare aflate pe rolul acestei instanțe, respectiv, dosar nr. 343/115/2010 și dosar nr. 4104/115/2009, întrucât, din verificările efectuate, s-a constatat o situație contrară.

Astfel, în dosarul nr. 343/115/2010 nu se regăsește un asemenea plic, iar în respectiva cauză apărătorul recurentului-reclamant a depus o precizare similară, privind termenul de declarare a căii de atac, susținând că plicul conținând recursul declarat în acel dosar s-ar afla atașat la prezenta cauză, ceea ce, evident, nu corespunde realității. Pe de altă parte, în dosarul nr. 4104/115/2009, există un plic atașat memoriului de recurs, a cărui dată însă este 20 mai 2011 și nu 17 mai 2011, cum în mod greșit susține recurentul-reclamant, prin apărător, dată ce se situează în afara termenului de recurs incident în prezenta cauză. În atare situație, se constată că recurentul-reclamant a încălcat prevederile art. 301 C. proc.

civ., deoarece a formulat recursul cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului. Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 632/ A din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2012.