ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2502/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 883 din 19 mai 2010, Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă a admis în

parte acțiunea reclamantului S.I. și a obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P.,

la plata, către reclamant, a sumei echivalentă în lei a 100.000 euro, cu titlul

de daune morale pentru prejudiciul suferit în urma măsurii administrative a

deportării.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamantul și autorii săi, respectiv,

defunctul S.I., decedat la data de 13 iulie 1988, respectiv, defuncta S.M.,

decedată la data de 27 iunie 1995, au fost strămutați în perioada 18 iunie 1951

- 27 iulie 1955, în Bărăgan, prin stabilirea domiciliului obligatoriu fiindu-le

cauzate prejudicii atât materiale cât și morale, cu afectarea dreptului

personal nepatrimonial la libertate, a onoarei și reputației celor strămutați,

și având impact negativ asupra vieții private a familiei.

Instanța de fond a

mai reținut că, din probele administrate a rezultat că reclamantul întrunește

condițiile pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit, atât el cât și familia sa fiind privați de libertate pe o

perioadă de 4 ani prin măsura strămutării impusă de autorități, apreciind că

pentru o reparație justă și dreaptă a suferințelor îndurate, plata sumei de

100.000 euro este îndestulătoare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin M.F.P., arătând că daunele

morale sunt prejudicii ce țin de persoana supusă unui fapt prejudiciabil, iar

nu de persoana moștenitorilor acestuia și că rațiunea acordării de despăgubiri

nu trebuie să se constituie într-o îmbogățire iară justă cauză, ci într-un

remediu echitabil și rezonabil care, oricum, a fost instituit prin dispozițiile

Decretului-lege nr. 118/1990 la care face trimitere expresă Legea nr. 221/2009,

iar jurisprudența C.E.D.O. a consacrat măsura acordării de despăgubiri pentru

daune morale în limite decente, și nu în cuantumul exagerat solicitat în cauză.

Judecarea cauzei a

fost suspendată la data de 23 noiembrie 2010 în așteptarea publicării Deciziei

nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale care a declarat

neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

care a servit ca temei al acțiunii de față, fiind repusă pe rol pentru termenul

de judecată din 22 martie 2011.

Prin decizia civilă

nr. 632/ A din 22 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a

respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât, a admis

apelul pârâtului, a schimbat sentința atacată și a respins acțiunea

reclamantului.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale active, instanța de apel a constatat că aceasta nu

poate fi primită, întrucât legea specială de reparație conferă persoanei

îndreptățite vocație la despăgubiri, pentru prejudiciile morale suferite în

urma măsurilor administrative abuzive, atât în nume propriu, cât și în calitate

de moștenitoare a membrilor de familie supuși acelorași măsuri.

Referitor la fondul

cauzei, instanța de apel a constatat că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie

2010 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 ce au servit ca temei al

acțiunii de față, și care, în acest mod, și-au încetat efectele juridice,

lipsind de suport legal o astfel de acțiune.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul S.I., formulând următoarele critici:

I. Prin soluția

pronunțată, instanța de apel a încălcat principiul egalității în drepturi și

normele legale în materie, respectiv, cauza a fost soluționată în primă

instanță la data de 19 mai 2010, anterior soluționării excepției de

neconstituționalitate privind dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009,

situație față de care decizia Curții Constituționale evocată de către instanța

de apel nu are aplicabilitate în speță, iar simpla împrejurare că momentul rămânerii

definitivă a hotărârii este situat anterior sau ulterior deciziei de

neconstituționalitate arătată, nu constituie un criteriu obiectiv și rezonabil

de diferențiere în ceea ce privește modalitatea de soluționare a litigiilor

similare.

O interpretare

contrară este de natură să încalce dispozițiile art. 16 din Constituție, art. 1

din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

jurisprudența acestei instanțe în materie.

II. Prin aplicarea

efectelor deciziei Curții Constituționale, instanța de apel a încălcat

principiul neretroactivității legii, întrucât legea în vigoare la momentul

formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă în tot cursul

procesului, fiind astfel eludate astfel dispozițiile art. 1 C. civ., art. 15

alin. (2) din Constituție și hotărârile Curții Europene în materie, a căror

prioritate în dreptul intern este consacrată de art. 20 din Constituție, precum

și decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale care statuează asupra neretroactivității

legii în materia Legii nr. 10/2001.

III. Prin aplicarea

în cauză a efectelor deciziei de neconstituționalitate nr. 1358/2010 a fost

încălcat dreptul la un proces echitabil și art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenție în ceea ce privește noțiunea de bun așa cum este

consacrată de acest act normativ.

Examinând recursul în

raport de excepția de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este

prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său

peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru

următoarele considerente:

Căile de atac și

termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de

ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice

împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici

părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de

la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la

modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor

art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile

libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că termenul de 15 zile, astfel cum este reglementat de

dispozițiile legale anterior citate, a fost depășit. Astfel, decizia civilă nr.

632/ A din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost comunicată

recurentului-reclamant la data de 2 mai 2011, după cum reiese din dovada de

comunicare aflată la fila 29 dosar apel.

De la această dată a

început să curgă termenul de recurs de 15 zile, care s-ar fi împlinit la data

de 18 mai 2011.

Calea de atac a fost

declarată însă la data de 23 mai 2011, conform ștampilei de înregistrare

aplicată de instanța de apel pe cererea de recurs (dosar I.C.C.J.), recursul

nefiind depus prin poștă.

Nu se pot reține

susținerile recurentului-reclamant, conform cărora prezenta cale de atac a fost

declarată la data de 17 mai 2011, deci în interiorul termenului de recurs,

plicul conținând memoriul de recurs aflându-se posibil atașat la unul din

celelalte două dosare aflate pe rolul acestei instanțe, respectiv, dosar nr.

343/115/2010 și dosar nr. 4104/115/2009, întrucât, din verificările efectuate,

s-a constatat o situație contrară.

Astfel, în dosarul

nr. 343/115/2010 nu se regăsește un asemenea plic, iar în respectiva cauză

apărătorul recurentului-reclamant a depus o precizare similară, privind

termenul de declarare a căii de atac, susținând că plicul conținând recursul

declarat în acel dosar s-ar afla atașat la prezenta cauză, ceea ce, evident, nu

corespunde realității.

Pe de altă parte, în

dosarul nr. 4104/115/2009, există un plic atașat memoriului de recurs, a cărui

dată însă este 20 mai 2011 și nu 17 mai 2011, cum în mod greșit susține

recurentul-reclamant, prin apărător, dată ce se situează în afara termenului de

recurs incident în prezenta cauză.

În atare situație, se

constată că recurentul-reclamant a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ.,

deoarece a formulat recursul cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de

textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării

excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu

mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din

același cod, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și

peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste

considerente, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 632/ A din 22

martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2012.