ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1803/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauze 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 2954 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. „A.D.” S.R.L. Prahova, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 56 din 13 aprilie 201 privind obligațiile de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de Raportul de inspecție fiscală nr. 62 din aceeași dată, emisă de pârâtă, până la soluționarea acțiunii privind anularea acesteia. De asemenea, instanța de judecată a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a respins, în consecință, acțiunea reclamantei față de această autoritate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, prima instanță a apreciat-o ca întemeiată, reținând că atât emitentul, cât și organul competent să procedeze la executarea actului administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită este, în raport cu natura creanței fiscale, Administrația Fondului pentru Mediu, iar reclamanta nu a fost în măsura a indica rațiunea chemării în judecată și temeiul legal al pretinsei legitimări procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În ce privește cererea de suspendare a executării, în sine, prima instanță a reținut că aceasta este fundamentată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la care face trimitere art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc., iar din actele dosarului reiese că reclamanta a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal în discuție, înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor, sub nr. 26371 din 12 mai 2010, fiind, astfel, întrunită această cerință premisă, referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile. S-a reținut, de asemenea, că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 215 alin. (2) fraza a II-a C. proc. fisc., privind depunerea cauțiunii. Cu privire la condițiile referitoare la paguba iminentă și cazul bine justificat, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și definite de art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din același act normativ, prima instanță a apreciat că sunt dovedite în cauză.

Astfel, se arată în considerentele sentinței atacate, întrunirea condiției pagubei materiale iminente, astfel cum a fost detaliată de reclamantă, este în afara oricărui dubiu, cât timp suma ce face obiectul deciziei de impunere, de 1.111.663 RON, este una considerabilă pentru orice societate, indiferent de anvergura acesteia; reclamanta a făcut dovada pagubei iminente, prin actele depuse la dosar, prin probarea existenței unor contracte de credit bancar sau a imposibilității recuperării unor creanțe proprii de la diverși debitori, aflați în procedura insolvenței, împotriva altora fiind promovate acțiuni pentru recuperarea debitelor, însăși onorarea obligațiilor contractuale ale reclamantei fiind serios pusă sub semnul întrebării în eventualitatea executării debitelor stabilite.

Prima instanță a apreciat, de asemenea, ca fiind întrunită și cerința cazului bine justificat, considerând însă că un singur aspect dintre cele invocate de reclamantă în susținerea acestei condiții de admisibilitate creează o îndoială serioasă în privința legalității deciziei de impunere a cărei suspendare se solicită, și anume cel referitor la cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională, acestea nereieșind din raportul de inspecție fiscală, care se rezumă la a reda sumele datorate per kg ambalaje, în raport cu reglementarea legală incidență în diferitele perioade supuse controlului, respectiv un total al acestor sume, fără a evidenția măcar cantitățile concrete de ambalaje introduse pe piața națională care au dus la stabilirea acestor obligații fiscale.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu nici nu a înțeles să își susțină legalitatea actului administrativ fiscal a cărui executare se solicită a fi suspendată, prin eventuale probe în complinirea celor depuse de reclamantă, anexe la raportul de inspecție fiscală sau, cel puțin, să-și facă apărări în raport de acest aspect. 2. Recursul exercitat împotriva sentinței Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, neîntrunind exigențele exprimate în doctrină în acest sens și cerințele impuse prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond se limitează la a reține că este întrunită condiția pagubei materiale iminente ca urmare a faptului că „suma ce face obiectul deciziei de impunere este una considerabilă pentru orice societate, indiferent de anvergura acesteia" și că prin actele depuse se face dovada faptului că onorarea obligațiilor contractuale ale reclamantei este pusă sub semnul întrebării, însă fără să emită considerații logice proprii, o analiză care să fundamenteze decizia luată. De asemenea, cazul bine justificat presupune că este probată de la început o îndoială puternică asupra legalității actului, care nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, astfel cum procedează reclamanta, deoarece acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Recurenta-pârâtă a criticat sentința și ca fiind lipsită de temei legal în ceea ce privește îndeplinirea celor două condiții impuse de lege pentru suspendarea executării actului administrativ, făcând referire la apărările pe care le-a formulat în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, în sensul că din probele administrate de reclamantă nu rezultă indicii de răsturnare a prezumțiilor care stau la baza caracterului executoriu din oficiu. Au fost anexate, în copie, raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere și documentația care a stat la baza emiterii lor – note de calcul al obligațiilor de plată și al accesoriilor, situații privind obligațiile de plată și plățile efectuate, situații privind cantitățile de ambalaje introduse pe piață în anii 2004 – 2008, situația cantităților de ambalaje exportate.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauze prin prisma motivelor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile sau apărările părților.

Considerentele sentinței atacate conțin argumentele pentru care instanța de fond a socotit îndeplinite cerințele cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, expuse într-o manieră clară și logică, pe baza analizei aparenței dreptului, în limitele procedurii sumare a suspendării de executare, astfel că motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ș) și t) din același act normativ. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, care pot viza atât dimensiunea formală, cât și pe cea substanțială a actului administrativ. În speță, însă, unicul indiciu pe care prima instanță l-a circumscris condiției cazului bine justificat, cel legat de cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională, a fost înlăturat prin înscrisurile noi administrate în recurs potrivit art. 305 C. proc.

civ., printre care se află și situațiile privind cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională în perioada 2004 – 2008. În consecință, instanța de control judiciar reține, spre deosebire de concluzia la care a ajuns Curtea de Apel, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de norma juridică la care s-a făcut referire mai sus, lipsa unui caz bine justificat făcând inutilă cercetarea motivelor privind existența pagubei iminente. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și va modifica sentința, în sensul respingerii cererii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței nr. 2954 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta S.C. ”A.D.” S.R.L. Prahova, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.