ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1803/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauze

instanțe

Prin Sentința nr. 2954 din 16 iunie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. „A.D.” S.R.L. Prahova,

în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, și a dispus

suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 56 din 13 aprilie 201 privind

obligațiile de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de Raportul de inspecție

fiscală nr. 62 din aceeași dată, emisă de pârâtă, până la soluționarea acțiunii

privind anularea acesteia. De asemenea, instanța de judecată a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală

și a respins, în consecință, acțiunea reclamantei față de această autoritate.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de

Administrare Fiscală, prima instanță a apreciat-o ca întemeiată, reținând că

atât emitentul, cât și organul competent să procedeze la executarea actului

administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită este, în raport cu natura

creanței fiscale, Administrația Fondului pentru Mediu, iar reclamanta nu a fost

în măsura a indica rațiunea chemării în judecată și temeiul legal al pretinsei

legitimări procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În ce privește

cererea de suspendare a executării, în sine, prima instanță a reținut că

aceasta este fundamentată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, la care face trimitere art. 215 alin. (2) C.

proc. fisc., iar din actele dosarului reiese că reclamanta a formulat

contestație împotriva actului administrativ fiscal în discuție, înregistrată la

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de soluționare a

contestațiilor, sub nr. 26371 din 12 mai 2010, fiind, astfel, întrunită această

cerință premisă, referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile.

S-a reținut, de

asemenea, că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 215 alin. (2) fraza

a II-a C. proc. fisc., privind depunerea cauțiunii.

Cu privire la

condițiile referitoare la paguba iminentă și cazul bine justificat, prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și definite de art. 2 alin. (1) lit. s) și t)

din același act normativ, prima instanță a apreciat că sunt dovedite în cauză.

Astfel, se arată în

considerentele sentinței atacate, întrunirea condiției pagubei materiale

iminente, astfel cum a fost detaliată de reclamantă, este în afara oricărui

dubiu, cât timp suma ce face obiectul deciziei de impunere, de 1.111.663 RON,

este una considerabilă pentru orice societate, indiferent de anvergura

acesteia; reclamanta a făcut dovada pagubei iminente, prin actele depuse la

dosar, prin probarea existenței unor contracte de credit bancar sau a

imposibilității recuperării unor creanțe proprii de la diverși debitori, aflați

în procedura insolvenței, împotriva altora fiind promovate acțiuni pentru

recuperarea debitelor, însăși onorarea obligațiilor contractuale ale

reclamantei fiind serios pusă sub semnul întrebării în eventualitatea

executării debitelor stabilite.

Prima instanță a

apreciat, de asemenea, ca fiind întrunită și cerința cazului bine justificat,

considerând însă că un singur aspect dintre cele invocate de reclamantă în

susținerea acestei condiții de admisibilitate creează o îndoială serioasă în

privința legalității deciziei de impunere a cărei suspendare se solicită, și anume

cel referitor la cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională, acestea

nereieșind din raportul de inspecție fiscală, care se rezumă la a reda sumele

datorate per kg ambalaje, în raport cu reglementarea legală incidență în

diferitele perioade supuse controlului, respectiv un total al acestor sume,

fără a evidenția măcar cantitățile concrete de ambalaje introduse pe piața

națională care au dus la stabilirea acestor obligații fiscale.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu

nici nu a înțeles să își susțină legalitatea actului administrativ fiscal a

cărui executare se solicită a fi suspendată, prin eventuale probe în

complinirea celor depuse de reclamantă, anexe la raportul de inspecție fiscală

sau, cel puțin, să-și facă apărări în raport de acest aspect.

împotriva sentinței

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta

Administrația Fondului pentru Mediu, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, neîntrunind exigențele exprimate în doctrină în

acest sens și cerințele impuse prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestei critici, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond se limitează la

a reține că este întrunită condiția pagubei materiale iminente ca urmare a

faptului că „suma ce face obiectul deciziei de impunere este una considerabilă

pentru orice societate, indiferent de anvergura acesteia" și că prin

actele depuse se face dovada faptului că onorarea obligațiilor contractuale ale

reclamantei este pusă sub semnul întrebării, însă fără să emită considerații

logice proprii, o analiză care să fundamenteze decizia luată.

De asemenea, cazul

bine justificat presupune că este probată de la început o îndoială puternică

asupra legalității actului, care nu poate fi argumentat prin invocarea unor

aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, astfel cum procedează

reclamanta, deoarece acestea vizează fondul actului, care se analizează numai

în cadrul acțiunii în anulare.

Recurenta-pârâtă a

criticat sentința și ca fiind lipsită de temei legal în ceea ce privește îndeplinirea

celor două condiții impuse de lege pentru suspendarea executării actului

administrativ, făcând referire la apărările pe care le-a formulat în

întâmpinarea depusă la dosarul de fond, în sensul că din probele administrate

de reclamantă nu rezultă indicii de răsturnare a prezumțiilor care stau la baza

caracterului executoriu din oficiu.

Au fost anexate, în

copie, raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere și documentația care

a stat la baza emiterii lor – note de calcul al obligațiilor de plată și al

accesoriilor, situații privind obligațiile de plată și plățile efectuate,

situații privind cantitățile de ambalaje introduse pe piață în anii 2004 –

2008, situația cantităților de ambalaje exportate.

Intimata-reclamantă

nu a formulat întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauze prin

prisma motivelor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

și de drept relevante

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În conformitate cu

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească

trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile sau apărările

părților.

Considerentele

sentinței atacate conțin argumentele pentru care instanța de fond a socotit

îndeplinite cerințele cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

expuse într-o manieră clară și logică, pe baza analizei aparenței dreptului, în

limitele procedurii sumare a suspendării de executare, astfel că motivul de

recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Suspendarea

executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a

drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin

aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua

legalitatea acestuia.

Art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie

îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform

definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ș) și t) din același

act normativ.

Contrar susținerilor

recurentei-pârâte, cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii

de răsturnare a prezumției de legalitate, care pot viza atât dimensiunea

formală, cât și pe cea substanțială a actului administrativ.

În speță, însă,

unicul indiciu pe care prima instanță l-a circumscris condiției cazului bine

justificat, cel legat de cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională,

a fost înlăturat prin înscrisurile noi administrate în recurs potrivit art. 305

C. proc. civ., printre care se află și situațiile privind cantitățile de

ambalaje introduse pe piața națională în perioada 2004 – 2008.

În consecință, instanța

de control judiciar reține, spre deosebire de concluzia la care a ajuns Curtea

de Apel, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de norma juridică

la care s-a făcut referire mai sus, lipsa unui caz bine justificat făcând

inutilă cercetarea motivelor privind existența pagubei iminente.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004 și va modifica sentința, în sensul respingerii cererii

reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței nr.

2954 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de

reclamanta S.C. ”A.D.” S.R.L. Prahova, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 martie 2011.