ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3802/2011

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 160 din 27 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5415/108/2009, în baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) și 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.R.,  fără antecedente penale, la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M.T. și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 51000 euro sau contravaloarea în RON la data executării, cu dobânda legală, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul A.R. să predea părții civile M.T., în calitate de administrator al SC M.P.C. SRL Arad, autoturismul marca Volkswagen cu utilizare multiplă, tip 7HC Transporter AXCKNXO, cu număr de identificare A și număr de înmatriculare B.

Au fost respinse restul pretențiilor părții civile.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 900 RON titlu de cheltuieli judiciare și s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului de avocați Arad a sumei de 200 RON prezentând onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 181/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul A.R. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., constând în aceea că a indus-o în eroare pe partea vătămată M.T.V., prin promisiunea că-i va vinde un imobil, pe care nu avea intenția de a-l vinde și nici nu era proprietatea sa, imobil pentru care partea vătămată a plătit prețul de 52000 euro și a cedat dreptul de folosință al unui autoturism VW Tranporter în valoare de aproximativ 29000 euro.

Inculpatul A.R., audiat la urmărirea penală și în faza de cercetare judecătorească cu respectarea dreptului la apărare, în condițiile art. 6 alin. (3), (4) și (5), art. 70 și 323 C. proc. pen., a arătat că a luat un împrumut de la partea vătămată, pe care l-a garantat cu imobilul său și, ulterior, s-a încheiat un înscris prin care se obliga să vândă părții vătămate imobilul, care era intabulat pe numele fiicei sale, aspect cunoscut de partea vătămată. A refuzat încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu partea vătămată, pentru că a fost înșelat de către aceasta, fiindu-i predat un autovehicul second-hand, cu o valoare mult mai mică decât cea cu privire la care s-au înțeles. A precizat inculpatul, că este în posesia unei procuri din partea fiicei sale pentru a perfecta actele de vânzare-cumpărare, dar nu dorește să vândă imobilul pentru că a fost înșelat de partea vătămată.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, respectiv: plângere penală a părții vătămate, Sentința penală nr. 421/2009 a Judecătoriei Arad, înscrisurile încheiate de părți, declarațiile părții vătămate M.T., extras CF, acte autoturism, ziare cu anunțuri, acte privind reparațiile autoturismului, acte privind creditele contractate de partea vătămată, acte privind achiziționarea în leasing a autoturismului, declarațiile martorilor M.A., L.S., D.M., M.F., declarațiile inculpatului, cât și în mod nemijlocit, în condiții de oralitate și contradictorialitate în fața primei instanțe și anume, - înscrisurile privind autoturismul, declarațiile martorilor M.A., L.S., D.M., M.F., declarația inculpatului, referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul A.R. și partea vătămată M.T. au fost vecini, locuind pe aceeași stradă din municipiul Arad, respectiv str. L.,. La începutul anului 2006, inculpatul i-a propus părții vătămate să-i vândă imobilul în care locuia, compus din casă de locuit și teren, lăsând impresia că este proprietarul acestuia, propunere acceptată de partea vătămată.

În data de 18 februarie 2006, cei doi au încheiat un înscris sub semnătură privată denumit „Convenție" prin care au convenit asupra vânzării, respectiv cumpărării a două suprafețe de teren intravilan cu casă situate în Arad, str. L. cu o suprafață de 2.430 mp, cu suma de 80000 euro. S-a menționat în înscrisul respectiv că în prima fază, cumpărătorul va achita suma de 20000 euro și un autovehicul marca Volkswagen Transporter T5 Kombi, model 2006, contravaloarea a 20000 euro, totalul de 40000 euro reprezentând contravaloarea terenului cu nr. top X, în suprafață de 1.080 mp. Modul de plată a diferenței de 40000 euro urma să fie stabilit ulterior, această sumă reprezentând contravaloarea pentru cea de a doua parcelă de teren cu nr. top Y, în suprafață de 1.350 mp, cu casă. În acest context, după câteva zile, partea vătămată a predat inculpatului suma de 1500 euro, în prezența martorului M.F., soțul acesteia, fără a se încheia vreun înscris, predarea sumei fiind confirmată și de inculpat.

Pentru a onora obligațiile stabilite prin convenția anterioară, partea vătămată a făcut demersuri și, prin contractul din 17 martie 2006 a luat un credit de 22000 euro de la Banca Transilvania, credit garantat cu imobilul martorei M.A. Ulterior a achiziționat un autoturism VW Tranporter 5 KRS, printr-un contract de leasing întocmit între Porsche Leasing România și SC M.P.C. SRL Arad, societate aparținând părții vătămate.

După obținerea împrumutului și achiziționarea autoturismului, partea vătămată a luat legătura cu inculpatul în vederea perfectării înscrisurilor autentice asupra imobilului. La acea dată, inculpatul a prezentat părții vătămate un extras CF asupra imobilului din care rezultă că proprietar al acestuia era fiica inculpatului, numita A.D.L. Inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că el dispune de imobil, care doar formal este întabulat pe numele fiicei sale, cu motivarea că la data cumpărării imobilului el era încarcerat și din acest motiv, actele s-au făcut pe numele fiicei sale, stabilită în Elveția.

În aceste împrejurări partea vătămată a luat legătura cu martorul D.M., persoană cu cunoștințe juridice și, în prezența acestuia, și a martorei Matei Aurica, părțile au încheiat la data de 24 martie 2006, un contract prin care inculpatul se obliga în mod ferm și irevocabil sa obțină de la fiica sa o procură care să-i permită să încheie contractul de vânzare-cumpărare autentic asupra imobilului. S-a stabilit prețul la suma de 80000 euro, partea vătămata urmând să îi predea inculpatului autoturismul VW Transporter 5 Combi KRS în valoare de 29000 euro, cu titlu de plată parțială, precum și suma de 6000 euro. În realitate, s-a predat suma de 4500 euro, diferența de 1500 euro fiind predată anterior. Pentru că imobilul în speță era cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 și avea interdicția de înstrăinare pe termen de 10 ani, inculpatul s-a obligat să încheie cu partea vătămată o promisiune de vânzare-cumpărare. Partea vătămată a dat inculpatului o împuternicire privind folosința autoturismului predat la data de 19 iunie 2006.

La începutul lunii aprilie 2006, inculpatul a comunicat părții vătămate că a fost plecat în Elveția și nu a putut obține procura pentru înstrăinarea imobilului de la fiica sa, deoarece aceasta beneficiază de ajutor în țara respectivă, pe care l-ar pierde dacă s-ar afla că are proprietăți în România. Totodată, a dat asigurări părții vătămate că fiica sa va veni în țară cu ocazia sărbătorilor pascale și va întocmi acea procură. Într-adevăr fiica inculpatului, A.D.L. a venit în țară, dar nu a luat legătura cu partea vătămată. După plecarea acesteia în data de 15 aprilie 2006, inculpatul, în prezența martorei M.A., i-a spus părții vătămate că este în posesia procurii, ocazie cu care aceasta i-a predat suma de 15000 euro, reprezentând plata parțială, fără a se încheia vreun înscris în acest sens. La data de 23 noiembrie 2006 inculpatul a întocmit o chitanță prin care arată că a primit această sumă.

Ulterior, la insistențele părții vătămate de a încheia actul autentic, inculpatul a recunoscut că nu are procură de la fiica sa și a condiționat obținerea acesteia de înmatricularea autoturismului părții vătămate pe numele său. Pentru a da curs solicitării inculpatului, partea vătămată a achitat anticipat ratele de leasing și a înmatriculat autoturismul pe numele societății al cărei administrator era, respectiv SC M.P.C. SRL Arad.

La data de 1 decembrie 2006, partea vătămată a predat inculpatului suma de 11500 euro, ocazie cu care s-a încheiat un înscris intitulat „chitanță" prin care inculpatul se obliga ca în termen de 60 zile să intabuleze casa pe numele părții vătămate și să o elibereze.

În ziua de 20 decembrie 2006, partea vătămată a predat inculpatului suma de 8500 euro, iar la data de 8 aprilie 2007 i-a predat acestuia suma de 10000 euro, de fiecare dată încheindu-se înscrisuri sub semnătură privată. În ciuda acestor plăți făcute de partea vătămată, inculpatul nu a obținut procura și a solicitat părții vătămate înmatricularea autoturismului pe numele său. Partea vătămată a luat legătura telefonic cu fiica inculpatului și a aflat că aceasta nu avea cunoștință despre vânzarea imobilului, deși în ziarul „Vând și cumpăr” din datele de 2 mai 2008 și respectiv 9 mai 2008 inculpatul a dat anunțuri privind vânzarea imobilului din speță.

La data de 27 august 2008, partea vătămată a predat inculpatului suma de 1000 euro pentru a se deplasa în Elveția în vederea obținerii procurii, conform celor afirmate de acesta, dar fără nici un rezultat.

În ziua de 18 decembrie 2008, partea vătămată a predat inculpatului talonul autoturismului, tăblițele de înmatriculare, împuternicire și polița de asigurare pentru a se deplasa în Elveția, în vederea obținerii procurii. La data de 9 ianuarie 2009, partea vătămată a dat inculpatului procură de administrare asupra autovehiculului, pentru a putea circula în țară și în străinătate.

La dosarul cauzei inculpatul a depus împuternicirea dată de fiica sa privind înstrăinarea imobilului din Arad, str. L. înscris datat 14 septembrie 2009. Deși inculpatul în cursul judecării cauzei era în posesia împuternicirii care îi permitea să perfecteze cu partea vătămată actele autentice asupra imobilului, nu a dat curs acesteia, arătând, de altfel, în declarația dată că nu dorește să facă acest lucru pentru că se consideră înșelat.

Partea vătămată a predat inculpatului, în total, suma de 51000 euro și autoturismul VW Transporter în valoare de 29000 euro.

Tribunalul a reținut că infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. presupune sub aspectul laturii obiective o acțiune de inducere în eroare care poate fi săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase. Prin aceasta i se creează subiectului pasiv o falsă reprezentare a realității, prin mijloace care pot fi extrem de variate. Art. 215 alin. (3) C. pen. incriminează o formă specială a infracțiunii de înșelăciune, comisă cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Pentru existența acestei forme speciale a infracțiunii este necesară săvârșirea unei acțiuni de inducere sau menținere în eroare. Determinarea acțiunii de inducere în eroare trebuie să se realizeze în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.

În raport de aceste considerații teoretice, s-a constatat că fapta inculpatului A.R., care a indus-o în eroare pe partea vătămată M.T. atât în momentul încheierii „convenției" de vânzare-cumpărare a imobilului, cât și ulterior, menținând-o în eroare cu privire la calitatea sa de proprietar al imobilului și la intenția de a obține procura de la fiica sa și de a vinde în final bunul, constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Susținerile inculpatului privind refuzul său de a încheia contractul autentic motivat de faptul că a fost înșelat de partea vătămată, dovedesc reaua-credință a acestuia și intenția de a înșela partea vătămată, deoarece, deși a intrat în posesia sumei de bani pretinse și a autoturismului, nu a făcut niciun demers în vederea obținerii împuternicirii de la fiica sa, mai mult a intenționat să vândă imobilul altor persoane. Ulterior, după ce a primit acea împuternicire, nu a luat legătura cu partea vătămată pentru a finaliza în mod legal tranzacția.

Neasumarea răspunderii pentru cele săvârșite a constituit constanta atitudinii inculpatului pe tot parcursul procesului penal, susținerile sale, lipsite de dovezi și sinceritate, fiind înlăturate de instanță ca fiind nu numai „pro causa”, dar și neverosimile.

Cu privire la individualizarea pedepsei, instanța a reținut faptul că, fiind o măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește persoana inculpatului. Pe de altă parte, pedeapsa trebuie să fie individualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare. Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

În privința inculpatului, s-a reținut că este cunoscut cu antecedente penale, pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare, la data comiterii faptei avea vârsta de 66 de ani, este pensionar, este căsătorit și are un copil minor în întreținere. Instanța a reținut și atitudinea acestui inculpat în fața organelor judiciare, în raport de dispozițiile legale în vigoare, acesta neputând fi obligat să furnizeze probe sau să-și recunoască vinovăția într-un moment procesual în care beneficiază de prezumția de nevinovăție.

De asemenea, s-a remarcat și prezența inculpatului la judecată, prezență care a dovedit interesul pe care acesta îl manifestă față de situația sa și conștientizarea riscului pe care îl presupune aplicarea unei eventuale sancțiuni.

În cauză a fost întocmit un referat de evaluare privind pe inculpatul A.R., iar consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad a concluzionat că perspectivele acestuia de reintegrare socială sunt în strânsă dependență și într-un raport direct de intercondiționare numai cu capacitatea sa de autodeterminare în sensul menținerii în afara zonei infracționalității.

Toate aceste aspecte au fost reținute de instanța de fond ca fiind circumstanțe atenuante conform art. 74 alin. (2) C. pen.

În limitele legale ale pedepselor, prima instanță l-a condamnat pe inculpatul A.R. la 4 ani închisoare în baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., iar în baza art. 65 C. pen., i-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani.

Ca o consecință a condamnării, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. Instanța de fond, în temeiul art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și având în vedere jurisprudența în materie, respectiv Hotărârea din 30 martie 2004 - „Hirst versus Marea Britanie" - nu a interzis inculpatului dreptul de a alege, reținând că față de natura infracțiunii care a atras pedeapsa accesorie nu se impune interzicerea acestui drept, inculpatului fiindu-i interzis doar dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.

Instanța de fond a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei astfel cum este definit de art. 52 C. pen. va putea fi atins în cazul inculpatului A.R. prin executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate.

În ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că partea vătămată M.T. s-a constituit parte civilă cu suma de 594.971 RON, din care suma de 494.971 RON reprezintă echivalentul a 115109 euro, la un curs de 4,3 RON/l euro cu titlu de despăgubiri materiale, iar suma de 100.000 RON reprezintă daune morale.

În motivarea cererii partea civilă a arătat că suma pretinsă reprezintă suma achitată inculpatului cu titlu de preț al imobilului, plus dobânzile și comisioanele achitate la băncile de la care aceasta a contractat creditul.

Daunele morale solicitate au fost motivate de suferințele psihice cauzate de paguba produsă de inculpat prin comiterea infracțiunii.

Analizând probele de la dosar, prima instanță a constatat că partea vătămată/parte civilă M.T. a achitat inculpatului suma de 51000 euro și a predat acestuia spre folosință autoturismul marca VW Transporter cu număr de înmatriculare B, prejudiciu care a fost pe deplin dovedit.

Potrivit art. 1195 C. civ., oricine face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, și cum la dosar nu există nicio probă privind sumele plătite de partea civilă cu titlu de dobânzi și comisioane în urma contractării creditului, solicitate în prezenta cauză, instanța de fond a respins pretențiile formulate cu acest titlu.

Referitor la daunele morale solicitate, s-a apreciat că partea vătămată a avut o stare de disconfort psihic în urma activității infracționale a inculpatului, însă aceasta nu justifică acordarea de daune morale, motiv pentru care pretențiile formulate în acest sens au fost respinse.

În consecință, tribunalul, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M.T. și l-a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 51000 euro sau contravaloarea în lei la data executării, cu dobânda legală, conform Ordonanței nr. 9/2000, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 348 C. proc. pen., instanța de fond l-a obligat pe inculpatul A.R. să predea părții civile M.T., în calitate de administrator al SC M.P.C. SRL Arad, autoturismul marca Volkswagen cu utilizare multiplă, tip 7HC Transporter AXCKNXO, cu număr de identificare A, și număr de înmatriculare B și a respins restul pretențiilor părții civile.

Împotriva acestei Sentințe penale au declarat apel partea civilă M.T. și inculpatul A.R.

În motivele de apel formulate de către partea civilă s-a arătat că se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului și aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege. A fost criticată aplicarea de către prima instanță a circumstanțelor atenuante raportat la atitudinea inculpatului ulterior comiterii infracțiunii, acesta neavând niciun regret față de fapta comisă, nu a încercat să repare prejudiciul cauzat, iar în ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a solicitat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale într-un cuantum total de 104924 euro și la plata despăgubirilor morale în cuantum de 100.000 RON. S-a mai arătat că instanța de fond nu a luat în considerare dobânzile și comisioanele aferente creditelor, diferența dintre prețul total plus dobânzile și asigurările achitate pentru autoturism și valoarea actuală a autoturismului. Partea civilă a mai solicitat și luarea măsurii asigurătorii a sechestrului cu inscripție ipotecară asupra imobilului inculpatului situat în comuna Brazii, județul Arad, înscris în CF Brazii, nr. top. Z, compus din intravilan cu casă.

În motivele de apel formulate de către inculpat s-a arătat că acesta s-a obligat față de partea vătămată să facă demersurile necesare pe lângă fiica sa, A.D.L., pentru a fi împuternicit să poată perfecta vânzarea imobilului în care acesta locuia, s-a invocat lipsa manoperelor dolosive, precum și eroarea în care s-ar fi aflat partea vătămată. Cu privire la latura civilă a cauzei s-a arătat că mașina Volkswagen Transporter a fost fabricată în anul 2000 și nu în anul 2006, și din acest motiv inculpatul a refuzat să ducă până la capăt obligațiile asumate, iar prejudiciul suferit de partea vătămată nu este de 29000 euro, ci eventual are o valoare care să echivaleze cu lipsa de folosință a automobilului. A fost contestată și încadrarea juridică a faptei, apreciindu-se că nu se impune reținerea agravantei prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., context în care urmărirea penală și judecata în primă instanță s-a făcut de către organe de urmărire penală respectiv instanță de judecată necompetente material, subzistând nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 72/A din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală - a admis apelurile formulate de inculpat și partea civilă, a desființat în parte sentința atacată în ce privește modalitatea de executare a pedepsei și despăgubirile materiale și rejudecând, în temeiul art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A.R., iar în temeiul art. 86

2

C. pen. a stabilit termen de încercare de 7 ani, pe durata căruia s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 163 și urm. C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă M.T. de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului cu inscripție ipotecară.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și art. 999 C. civ., s-au majorat despăgubirile civile ce vor fi achitate de inculpat către partea civilă cu suma de 16200 euro, reprezentând diferența de valoare a autoutilitarei.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate, instanța de apel a menținut în rest dispozițiile acesteia.

Analizând întregul material probator existent în cauză, instanța de prim control judiciar a constatat că tribunalul a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpatului A.R. în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., constând în aceea că a indus-o în eroare pe partea vătămată M.T. prin promisiunea că-i va vinde un imobil pe care nu avea intenția de a-l vinde și nici nu era proprietatea sa (ci a fiicei sale A.D.L.), fapt pentru care partea vătămată a plătit suma de 51000 euro și a cedat dreptul de folosință al unui autoturism marca Volkswagen Transporter având o valoare inițială de aproximativ 29000 euro.

Pe parcursul procesului penal inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii descrisă în rechizitoriu, arătând că la rândul său a fost înșelat de către partea vătămată, care a cunoscut că imobilul este intabulat pe numele fiicei sale și că doar a luat un împrumut de la partea vătămată, pe care l-a garantat cu imobilul său, iar autovehiculul predat este unul second-hand cu o valoare mult mai mică decât cea cu privire la care cei doi s-au înțeles.

Din ansamblul probator existent în cauză au rezultat starea de fapt descrisă în actul de sesizare a instanței, dar și elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma calificată, cu consecințe deosebit de grave, deoarece prejudiciul creat prin fapta socialmente periculoasă a inculpatului depășește valoarea de 200.000 RON, astfel că încadrarea juridică a faptei s-a făcut conform dispozițiilor art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Susținerile inculpatului cu privire la inexistența infracțiunii, în sensul că nu ar exista nicio manoperă dolosivă din partea sa, și de a reduce întreaga situație la existența unei obligații a inculpatului față de debitoare, aceea de a depune unele diligențe în vederea obținerii unei procuri care să-i permită apoi încheierea unei convenții de vânzare-cumpărare a imobilului, s-a apreciat că nu pot fi luate în considerare. Instanța de fond analizând în ansamblu întregul comportament al inculpatului pe parcursul timpului a concluzionat în sensul că este evident că acesta a încercat menținerea în eroare a părții civile, astfel că nu se poate vorbi de o nevinovăție a sa.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei s-a reținut că au fost avute în vedere de către instanța de fond criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunii, prejudiciul creat prin fapta inculpatului, dar și circumstanțele personale ale acestuia, care a mai avut contacte cu legea penală, dar nu este recidivist deoarece pentru condamnările anterioare s-a împlinit termenul de reabilitare, vârsta acestuia, 66 ani la data comiterii faptei, dar și lipsa de sinceritate manifestată pe parcursul procesului penal, apreciindu-se că pedeapsa de 4 ani închisoare apare ca una echilibrată și corect dozată, în situația reținerii în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante facultative, motivat de prezența acestuia la termenele de judecată, interesul cu privire la mersul judecății și soluția care urma să fie adoptată, conștientizând riscul pe care îl presupune aplicarea unei sancțiuni penale.

Partea civilă a criticat reținerea circumstanțelor atenuante facultative în favoarea inculpatului, solicitând înlăturarea acestora și aplicarea unei pedepse mult superioare celei stabilite de către prima instanță, însă Curtea a apreciat că pedeapsa de 4 ani închisoare este suficientă pentru reeducarea inculpatului, care este foarte bolnav (fapt dovedit prin înscrisuri medicale) și are o vârstă înaintată, astfel că pentru menținerea sancțiunii în cuantumul stabilit de tribunal trebuie reținute circumstanțele atenuante facultative.

Instanța de apel a apreciat însă că se impune modificarea modalității de executare a pedepsei, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen., în sensul că pedeapsa aplicată în cauză este de 4 ani închisoare, a intervenit reabilitarea pentru faptele săvârșite anterior, reeducarea inculpatului poate surveni și fără ca acesta să execute efectiv pedeapsa, astfel că a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, stabilind un termen de încercare de 7 ani, pe durata căruia inculpatul urmează să se supună măsurilor de supraveghere obligatorii prevăzute de art. 86

2

C. pen.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art. 998, 999 C. civ., fiind dovedite în speță, fapta cauzatoare de prejudiciu a inculpatului, cea de inducere în eroare a părții civile, existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul suferit de către partea civilă, ceea ce impune repararea acestuia conform principiului reparării integrale a pagubei.

Pe parcursul procesului penal s-a dovedit că partea civilă M.T. a achitat în numerar inculpatului suma de 51000 euro, inculpatul necontestând primirea acestei sume, însă a calificat-o ca fiind un împrumut, fapt ireal, astfel că instanța de fond în mod judicios a dispus restituirea de către inculpat a sumei de 51000 euro sau contravaloarea în RON la data executării, cu dobânda legală, această sumă reprezentând daune materiale.

Din probele dosarului a mai rezultat că partea civilă M.T. a predat spre folosință inculpatului autovehiculul marca Volkswagen Transporter cu număr de înmatriculare B, partea civilă susținând că acest autovehicul este fabricat în anul 2006, aspect contestat de către inculpat, care susține că anul de fabricație este 2000.

Pentru lămurirea celor susținute de către inculpat în legătură cu aspectul menționat mai sus, precum și pentru determinarea exactă a valorii autovehiculului atât la data cumpărării, cât și la ora actuală, s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnice auto judiciare de către expertul ing. V.V., în care s-a concluzionat că anul de fabricație al autovehiculului este 2006, că valoarea acestuia la data cumpărării a fost de 29000 euro, în această valoare intrând și taxele de asigurare CASCO, iar prejudiciul constând în diferența dintre costul real al autovehiculului la data cumpărării și valoarea de piață a autovehiculului la data expertizării este de 16200 euro, această evaluare realizându-se atât prin metoda abordării prin cost, cât și prin metoda abordării prin comparație.

Pe baza întregului material probator existent în cauză, instanța de apel a concluzionat că pentru acoperirea prejudiciului creat, se impune atât restituirea autovehiculului în cauză, autovehicul care a fost exploatat, exclusiv, de către inculpat, care a parcurs un număr de 86414 km, cât și obligarea inculpatului să achite și diferența dintre costul real al autovehiculului la data cumpărării și valoarea de piață a autovehiculului la data expertizării.

În consecință, instanța de apel a majorat despăgubirile civile ce vor fi achitate de către inculpat către partea civilă cu suma de 16200 euro, reprezentând diferența de valoare a autoutilitarei între momentul cumpărării și momentul actual al expertizării acesteia.

Cu privire la celelalte prejudicii invocate de către partea civilă, instanța de apel a respins solicitarea acesteia de a fi achitate și alte costuri, cum ar fi dobânzi, comisioane cu privire la creditul obținut în vederea efectuării plăților, cu motivarea că a avut în vedere prejudiciul efectiv creat prin fapta socialmente periculoasă a inculpatului, acesta neputând fi obligat și la plata altor sume decât cele predate acestuia efectiv (suma de 51000 euro), precum și obligarea acestuia la repararea prejudiciului legat de predarea autoutilitarei marca Volkswagen Transporter.

Cu privire la daunele morale solicitate, instanța de apel a apreciat că nu se impune acordarea vreunei sume cu acest titlu părții civile, având în vedere că nu a fost dovedit un prejudiciu cu caracter moral, cu atât mai mult cu cât nici partea civilă nu a dovedit suficientă atenție la încheierea înțelegerii dintre ea și inculpat și nu a depus suficiente diligențe pentru a evita o asemenea situație (exemplu: consultarea unui specialist în domeniu, notar, avocat, pentru a încheia în cunoștință de cauză o convenție sinalagmatică care a implicat și predarea de către partea civilă a unor valori ridicate reprezentând bani și un bun valoros).

Referitor la solicitarea părții civile de a se institui măsura asiguratorie a sechestrului cu inscripție ipotecară pe imobilul situat în comuna Brazii, jud. Arad, înscris în CF Brazii, nr. top. Z, compus din intravilan cu casă, instanța de apel a apreciat că nu se impune luarea acestei măsuri, deoarece din extrasul de carte funciară anexat rezultă că bunul amintit este un bun comun al inculpatului dobândit împreună cu soția sa, A.H.V., aceasta din urmă neavând niciun raport juridic cu partea civilă, motiv pentru care s-a respins cererea formulată în cauză.

Împotriva deciziei a declarat recurs partea civilă M.T.V., recurs pe care nu l-a motivat în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuia depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum cer dispozițiile art. 385

10

alin. (1) C. proc. pen. De asemenea, deși legal citată, partea civilă nu s-a prezentat la instanță pentru a susține oral motivele de nelegalitate și netemeinicie a deciziei recurate.

Examinând din oficiu hotărârea atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alineatul ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Instanța de fond și instanța de prim control judiciar au reținut corect, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, situația de fapt și vinovăția intimatului inculpat A.R. în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. și care constă în aceea că a indus-o și a menținut-o în eroare pe recurenta parte civilă M.T.V. prin promisiunea că-i va vinde un imobil pe care, în realitate nu avea intenția de a-l vinde, și care nici nu era proprietatea sa (ci a fiicei sale A.D.L.), imobil pentru care partea civilă i-a achitat inculpatului suma de 51000 euro și i-a cedat dreptul de folosință al unui autoturism marca Volkswagen Transporter având o valoare inițială de aproximativ 29000 euro.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de prim control judiciar a aplicat prevederile art. 86

1

C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în raport de vârsta înaintată a inculpatului, afecțiunile de care suferea, dovedite cu înscrisurile medicale depuse la dosar, prezența la toate termenele de judecată și interesul față de soluția ce urma să fie pronunțată, conștientizând riscul pe care îl presupune condamnarea sa la o pedeapsă.

Referitor la latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că prin majorarea despăgubirilor civile acordate părții civile de către instanța de fond, cu suma de 16200 euro, și care reprezintă diferența de valoare a autoutilitarei pe care aceasta din urmă a predat-o intimatului inculpat, instanța de prim control judiciar a realizat o justă și integrală reparare a prejudiciului cauzat recurentei părți civile urmare activității infracționale desfășurată de inculpat. De altfel, prin cererea transmisă prin fax la data de 12 septembrie 2011, recurenta parte civilă a arătat că este de acord cu soluția pronunțată de instanța de apel în latura civilă a cauzei.

În raport de susținerea recurentei părți civile în sensul că inculpatul A.R. a decedat, s-au solicitat relații de la Primăria municipiului Arad, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, Serviciul Stare Civilă, care prin adeverința nr. din 9 septembrie 2011 a comunicat că decesul numitului A.R., survenit la data de 29 aprilie 2011, a fost înregistrat în actul din 30 aprilie 2011.

De asemenea, având în vedere prevederile art. 21 alin. (1) C. proc. pen., s-au solicitat relații de la Primăria municipiului Arad în legătură cu moștenitorii intimatului inculpat decedat pentru a se dispune introducerea acestora în cauză, răspunsul fiind în sensul că numita G.L.A. care a declarat decesul inculpatului nu a indicat niciun moștenitor prezumtiv și că inculpatul nu figurează în evidențele primăriei cu bunuri imobile.

În absența recursului procurorului, Înalta Curte constată că în recursul declarat de partea civilă nu se poate dispune o soluție de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii decesului acestuia, pentru că în caz contrar s-ar aduce atingere dispozițiilor art. 372 C. proc. pen., care reglementează principiul neagravării situației în propria cale de atac.

În consecință, reținând că decizia atacată este legală și temeinică, recursul declarat de partea civilă M.T.V. se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.R. se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă M.T.V. împotriva Deciziei penale nr. 72/A din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat A.R.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 octombrie 2011.