ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5490/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din data de 29 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov s-a dispus

sesizarea Curții de Apel Brașov în vederea soluționării excepției de

nelegalitate a H.G. nr. 972 din 05 septembrie 2002, anexa 20, poziția 1,

invocată de reclamanții-pârâți C.V. și V.C. în dosarul nr. 13454/197/2007 al

Judecătoriei Brașov.

În motivarea

excepției de nelegalitate, reclamanții-pârâți C.V. și V.C. au arătat că

apartenența la domeniul public al imobilului din comuna Cristian, s-a făcut cu

încălcarea prevederilor art. 38 - 40 din Legea nr. 114/1996 și a art. 1 și art.

3 din Legea nr. 213/1998 și a punctului III subpunctul 6 al anexei la aceeași

lege.

Prin sentința

nr. 120/F din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins, ca inadmisibilă,

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 972/2002 privind atestarea domeniului

public al Județului Brașov precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Brașov, anexa 20 poziția 1, invocată de petenții C.V. și V.C., în

dosarul nr. 13454/197/2007 al Judecătoriei Brașov în contradictoriu cu pârâții comuna

Cristian prin Primar, SC T.G.I. SRL și Guvernul României.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că obiectul

excepției de nelegalitate îl reprezintă o poziție din anexa la o Hotărâre de

Guvern, respectiv un act administrativ unilateral individual, emis în anul

2002, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004.

S-a mai arătat

în considerentele sentinței atacate că este întemeiată excepția

inadmisibilității invocată de Guvernul României, în sensul inadmisibilității

excepției de nelegalitate îndreptată împotriva unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, emis la o dată anterioară Legii nr. 554/2004

și, deși ,dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că

"legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție", se constată că aceste dispoziții legale contravin

unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare

asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului, și anume

dreptul la un proces omului, principiul securității juridice prevăzut de art.

47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Împotriva

acestei sentințe, au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanții

C.V. și V.C., criticând-o pentru nelegalitate, din următoarele motive, pe care

le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii".

În motivarea

recursului, s-a arătat că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu face nici

o diferență între actele administrative unilaterale emise după intrarea în

vigoare a Legii nr. 554/2004 și cele emise anterior intrării în vigoare a

acestei legi.

Examinând cauza

și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte

apreciază că soluția de respingere a excepției de nelegalitate este corectă și

urmează a fi menținută, cu precizarea că, în speță,nu trebuie reținută

inadmisibilitatea excepției ci netemeinicia acesteia, pentru următoarele

considerente:

H.G. nr. 972/2002

privind atestarea domeniului public al județului Brașov, vizată de excepția de

nelegalitate, este un act administrativ cu caracter individual emis anterior

intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cu privire la

această categorie de acte administrative, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede, într-adevăr, că

„Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate",

iar art. II alin. (2) teza finală din acest din urmă act normativ prevede că

„Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative

unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma

sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".

Referitor la

dispozițiile legale susmenționate, Curtea Constituțională a reținut că acestea

sunt constituționale, prin raportare la următoarele prevederi din Legea

fundamentală: art. 1 alin. (5), care instituie obligativitatea respectării

Constituției, a supremației sale și a legilor; art. 15 alin. (2), care prevede

că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau

contravenționale mai favorabile; art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea

cetățenilor în fața legii și a autorităților publice; art. 20 alin. (2)

referitoare la principiul priorității tratatelor privitoare la drepturile

omului, la care România este parte; art. 21 privind accesul liber la justiție;

art. 23 referitor la libertatea individuală și art. 44 privind dreptul de

proprietate privată.

În procesul de

aplicare la speță a dispozițiilor legale incidente cauzelor cu a căror

soluționare este sesizat - în speță fiind vorba de art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv art. II alin. (2) teza

finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării

excepției de nelegalitate - judecătorului național îi revine rolul de aprecia, pe

de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu

privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile

fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției

Europene a Drepturilor Omului) și, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin.

(2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța

normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

În acest sens,

judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor

acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere

contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea

acesteia de către legiuitor (

mutatis mutandis

, Vermeire împotriva

Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p.84, §26)"

(CEDO, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României

(nr. 2) (Cererea nr. 71.525/01), §103, în M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).

În privința

rolului ce revine judecătorului național, în calitate de prim judecător

comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut că „este de competența

instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar,

îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național

precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.

Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale

securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea

comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al

autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe

deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate

C-383/06 și C-385/06).

De aceea, în

exercitarea rolului ce revine judecătorului național, ca prim judecător

convențional și comunitar, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor

omului, la practica CEDO (blocul de convenționalitate), precum și la

reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta

Curte va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în

timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii

fundamentale, convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul

real al drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, Curtea

reține că dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, în

măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter

individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul

la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului și în practica CEDO, precum și de art. 47 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului

securității juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenției

și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept"

(CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, §39).

Or, sub aspectul

posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a reținut că

posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre judecătorească

irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO,

Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumarescu împotriva României, §62, în

M. Of. nr. 414 din 31 august 2000) iar în opinia separată la această hotărâre a

fost introdusă o nuanțare sub acest aspect, în sensul că „atunci când încălcarea

acestui principiu (al securității raporturilor juridice - n.r.) se datorează

posibilității de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă,

obligatorie și executată, (...) încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere

a „dreptului la justiție", garantat de art. 6 din Convenție".

Validitatea

argumentelor CEDO în speța de față este susținută de similitudinea de efecte

juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul

administrativ irevocabil de către autoritatea emitentă și definitivat prin

neutilizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislația anterioară intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004.

Curtea de

Justiție de la Luxemburg a reținut, de asemenea - în ceea ce privește

posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele

instituțiilor comunitare - că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o

acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită

pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune

caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în

instanță controlul de

legalitate

al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a

excepției de

nelegalitate. [Hotărârea din 27 septembrie 1983,

Universități Hamburg (C-216/82 pct.5 și urm.), Hotărârea din 9 martie 1994, TWD

Textilwerke Deggendorf (C-188/92, pct.10 și urm.), Hotărârea din 12 decembrie

1996, Accrington Beef și alții (C-241/95, pct.14 și urm.), Hotărârea din 30

ianuarie 1997, Wiljo (C-178/95, pct.15 și urm.), Hotărârea din 11 noiembrie

1997, Eurotunnel și alții (C-408/95, pct.26 și urm.), Hotărârea din 15

februarie 2001, Nachi' Europe (C-239/99, pct.28 și urm.), Hotărârea din 20

septembrie 2001, Banks (C-390/98, pct.109 și urm.) și Hotărârea din 23

februarie 2006, Atzeni și alții (C-346/03 și C-529/03, pct.30 și următoarele).

Față de cele

arătate, Înalta Curte reține că dispozițiile în discuție din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, care permit repunerea în discuție,

în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ

cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă

principiile și drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii CEDO și

a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare,

cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale

admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și

conținut, cu anularea actului respectiv.

În consecință,

în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din

Constituție, prin raportare la principiile mai sus amintite, la Convenția

europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la

Luxemburg, Înalta Curte constată că, în speță, instanța de fond, în mod corect,

a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2)

teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la H.G. nr. 972/2002, act

administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui nelegalitate a fost invocată în cauză, pe

cale de excepție.

Constatând că în

mod corect prima instanță a reținut că excepția de nelegalitate invocată în

cauză, vizează un act administrativ unilateral cu caracter individual adoptat

anterior intrării în vigoare a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul de față ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

recursul declarat de C.V. și V.C. împotriva sentinței nr. 120 /F din 18 iunie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.