ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4993/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 103/F/CA - fisc. pronunțată la data de 7 iulie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta SC E. SRL Brașov în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local al Municipiului Brașov și a constatat ca fiind nelegală H.G. nr. 972 din 5 septembrie 2002, publicată în M. Of. nr. 697 bis, în ce privește bunul denumit „R. Brașov” situat în strada H., Brașov, cuprins în anexa 2 la hotărârea de Guvern, denumită „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Brașov, la poziția nr. X, cod de clasificare nr. V (R. sediu)”.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul de pe strada H. reprezintă sediul „R.” Brașov în cota de 23,87 % și sediul „E.” SRL Brașov în cota de 76,14 %, acest imobil fiind în litigiu între cele două societăți, situația sa juridică nefiind clarificată înainte de a fi trecut în proprietate publică, astfel că trecerea acestui bun s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998, art. 3, lege în vigoare la data emiterii hotărârii de Guvern atacate. Reține instanța de fond că imobilul - clădire sau clădirile R. Brașov nu se încadrează în categoria de bunuri care alcătuiesc domeniul public de interes local, iar cuprinderea în categoria de bun aparținând domeniului public a altor categorii de bunuri decât cele reglementate strict de lege privind proprietatea publică și a H.G.

nr. 548/1999 dată în aplicarea art. 19 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, este ilegală, astfel încât măsura de trecere a altor bunuri în domeniul public, cu motivarea că sunt necesare activității lui R. este nulă. Mai mult, reține instanța de fond că în anexă nu se prevede la nicio rubrică a acestei poziții că suprafața de teren este ocupată și de ce clădiri și nici numărul de carte funciară nu este identificat. Instanța de fond a înlăturat și apărarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului Brașov în sensul respingerii excepției ca neîntemeiată și că legea nu poate retroactiva, deoarece art. 4 din Legea contenciosului administrativ, declarat constituțional ar permite analiza legalității unui act administrativ individual, raportat la prevederile legale ce au fost avute în vedere și au stat la baza emiterii lui.

Împotriva sentinței au declarat recurs în termenul prevăzut de lege, pârâții Guvernul României și Consiliul Local al Municipiului Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de modificarea prevăzută de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. - „când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. potrivit cărora, recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Pârâtul Guvernul României susține în esență prin motivele de recurs formulate că în mod nelegal instanța de fond a supus controlului său aspectul trecerii bunului în litigiu din proprietatea privată a statului în domeniul public al Municipiului Brașov, aspect ce nu a fost solicitat prin cerere de chemare în judecată, clarificarea situației juridice a imobilului nefiind de competența instanței de contencios administrativ ci a celei de drept comun, un litigiu având ca obiect obligația de a face derulat între reclamantă și Municipiul Brașov, respectiv R. Brașov fiind soluționat irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia din 10 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 5522/1/2008 prin care s-a respins recursul promovat de SC E. SRL.

Referitor la legalitatea H.G. nr. 972/2002 supusă controlului legalității, recurentul susține că a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, actul administrativ fiind adoptat de către executiv – Ministerul Administrației și Internelor, iar la elaborarea lui au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G.

nr. 555/2001, în vigoare la acea dată, trecerea imobilului în lista bunurilor din domeniul public al Municipiului Brașov fiind realizată pe baza documentelor justificative necesare prin care Municipiul Brașov a dovedit titlul valabil cu care deținea imobilul, iar actul administrativ în discuție nu creează o situație juridică nouă, ci atestă o situație preexistentă. Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Brașov, susține și el în esență, prin motivele de recurs formulate că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Curtea Europeană de Justiție, judecătorul național fiind obligat să înlăture aplicarea acestui text de lege, care încalcă principiul securității raporturilor juridice precum și dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, susține recurentul, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor privitoare la domeniul public, imobilul în litigiu și care reprezintă sediul unei regii autonome aflate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Brașov nefiind declarat prin lege de uz sau de interes public național ori județean, cât și a prevederilor H.G. nr. 548/1999, constatările și efectele hotărârii Consiliului Local fiind încorporate în H.G. nr. 972/2002, act administrativ unilateral cu caracter individual pentru care nu mai există o cale legală de desființare. Intimata SC E. SRL Brașov a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că sunt fondate și urmează a fi admise potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Actul administrativ atacat în cauza de față e reprezentat de hotărârea de Guvern nr. 972/2002 și are caracterul unui act administrativ unilateral cu caracter individual întrucât atestă bunurile care fac parte din domeniul public al Municipiului Brașov, respectiv se adresează unor anumite persoane juridice din acest municipiu și privește bunurile individualizate în anexe, în speță excepția de nelegalitate vizând bunul denumit „R.” Brașov sediu, cuprins în anexa 2 la H.G., poziția nr. X cod de clasificare nr. V. Art. 4 din Legea contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede expres că „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând” pe calea excepției de nelegalitate.

Ulterior acestei modificări, în considerarea rolului ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător convențional și comunitar, Plenul secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 26 mai 2008, a decis, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg, înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate.

Este adevărat că instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile respective sunt constituționale, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Constituție, republicată, dar judecătorul național are rolul de a aprecia pe de o parte în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (Convenția Europeană a Drepturilor Omului), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.

Judecătorul național în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului), are însă obligația de a „asigura efectul deplin” al normelor acesteia (convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoit să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor.

În exercitarea rolului ce revine judecătorului național ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica Curții Europene a Drepturilor Omului (blocul de convenționalitate) precum și prin raportarea la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, pot fi înlăturate dispozițiile Legii contenciosului administrativ, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Se încalcă astfel dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept”.

Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut și ea, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că, se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate a acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. Rezultă astfel din considerentele expuse că excepția de nelegalitate nu poate fi ridicată împotriva actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004.

De altfel Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în mod constant în acest sens, înlăturând aplicarea normelor interne și aplicând prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificate de România. Așa fiind se constată că instanța de fond a pronuntat o soluție nelegală și netemeinică, hotărârea dată fiind lipsită de temei legal, astfel încât se impune admiterea recursurilor declarate de pârâți și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 972 din 5 septembrie 2002 - anexa 2 poziția nr. X Cod de clasificare nr. V (sediu R. Brașov). Rezolvarea dată celor două recursuri formulate de pârâți fiind axată pe netemeinicia excepției de legalitate invocată, motiv de recurs formulat de Consiliul Local al Municipiului Brașov, face inutilă examinarea celorlalte critici aduse de recurenți sentinței instanței de fond, critici ce vizează judecarea fondului cauzei.

Având în vedere și dispozițiile art. 274 și urm. C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Brașov în sumă de 1.190 RON, (onorariu de avocat) dovedită cu factura de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României și Consiliul Local al Municipiului Brașov, împotriva sentinței civile nr. 103/F/CA - fisc. din 7 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a H.G. nr. 972 din 5 septembrie 2002. anexa 2, poziția nr. X, Cod de clasificare nr. V (sediu R. Brașov). Obligă intimata reclamantă la plata sumei de 1.190 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.