ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4993/2009

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 103/F/CA - fisc. pronunțată

la data de 7 iulie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta SC E. SRL Brașov

în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local al Municipiului

Brașov și a constatat ca fiind nelegală H.G. nr. 972 din 5 septembrie 2002, publicată

în M. Of. nr. 697 bis, în ce privește bunul denumit „R. Brașov” situat în strada

H., Brașov, cuprins în anexa 2 la hotărârea de Guvern, denumită „Inventarul bunurilor

care aparțin domeniului public al Municipiului Brașov, la poziția nr. X, cod de

clasificare nr. V (R. sediu)”.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că imobilul de pe strada H. reprezintă sediul

„R.” Brașov în cota de 23,87 % și sediul „E.” SRL Brașov în cota de 76,14 %, acest

imobil fiind în litigiu între cele două societăți, situația sa juridică nefiind

clarificată înainte de a fi trecut în proprietate publică, astfel că trecerea acestui

bun s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998, art. 3, lege în vigoare

la data emiterii hotărârii de Guvern atacate.

Reține instanța de fond

că imobilul - clădire sau clădirile R. Brașov nu se încadrează în categoria de bunuri

care alcătuiesc domeniul public de interes local, iar cuprinderea în categoria de

bun aparținând domeniului public a altor categorii de bunuri decât cele reglementate

strict de lege privind proprietatea publică și a H.G. nr. 548/1999 dată în aplicarea

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, este ilegală, astfel încât măsura de trecere

a altor bunuri în domeniul public, cu motivarea că sunt necesare activității lui

R. este nulă.

Mai mult, reține instanța

de fond că în anexă nu se prevede la nicio rubrică a acestei poziții că suprafața

de teren este ocupată și de ce clădiri și nici numărul de carte funciară nu este

identificat.

Instanța de fond a înlăturat

și apărarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului Brașov în sensul respingerii

excepției ca neîntemeiată și că legea nu poate retroactiva, deoarece art. 4 din

Legea contenciosului administrativ, declarat constituțional ar permite analiza legalității

unui act administrativ individual, raportat la prevederile legale ce au fost avute

în vedere și au stat la baza emiterii lui.

Împotriva sentinței au

declarat recurs în termenul prevăzut de lege, pârâții Guvernul României și Consiliul

Local al Municipiului Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

motivele de modificarea prevăzută de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. - „când

instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, respectiv „când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii”, precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. potrivit

cărora, recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi

atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța

putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Pârâtul Guvernul României

susține în esență prin motivele de recurs formulate că în mod nelegal instanța de

fond a supus controlului său aspectul trecerii bunului în litigiu din proprietatea

privată a statului în domeniul public al Municipiului Brașov, aspect ce nu a fost

solicitat prin cerere de chemare în judecată, clarificarea situației juridice a

imobilului nefiind de competența instanței de contencios administrativ ci a celei

de drept comun, un litigiu având ca obiect obligația de a face derulat între reclamantă

și Municipiul Brașov, respectiv R. Brașov fiind soluționat irevocabil de către Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia din 10 iunie 2009 pronunțată în Dosarul

nr. 5522/1/2008 prin care s-a respins recursul promovat de SC E. SRL.

Referitor la legalitatea

H.G. nr. 972/2002 supusă controlului legalității, recurentul susține că a fost emisă

în temeiul art. 108 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările

ulterioare, actul administrativ fiind adoptat de către executiv – Ministerul Administrației

și Internelor, iar la elaborarea lui au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000,

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor

de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, în vigoare

la acea dată, trecerea imobilului în lista bunurilor din domeniul public al Municipiului

Brașov fiind realizată pe baza documentelor justificative necesare prin care Municipiul

Brașov a dovedit titlul valabil cu care deținea imobilul, iar actul administrativ

în discuție nu creează o situație juridică nouă, ci atestă o situație preexistentă.

Recurentul-pârât Consiliul

Local al Municipiului Brașov, susține și el în esență, prin motivele de recurs formulate

că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, în raport de jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului și Curtea Europeană de Justiție, judecătorul național fiind obligat

să înlăture aplicarea acestui text de lege, care încalcă principiul securității

raporturilor juridice precum și dreptul la un proces echitabil consacrat de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, susține recurentul,

instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor privitoare la domeniul

public, imobilul în litigiu și care reprezintă sediul unei regii autonome aflate

sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Brașov nefiind declarat prin lege

de uz sau de interes public național ori județean, cât și a prevederilor H.G.

nr. 548/1999, constatările și efectele hotărârii Consiliului Local fiind încorporate

în H.G. nr. 972/2002, act administrativ unilateral cu caracter individual pentru

care nu mai există o cale legală de desființare.

Intimata SC E. SRL Brașov

a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursurile

formulate prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile legale incidente

cauzei, Înalta Curte constată că sunt fondate și urmează a fi admise potrivit considerentelor

ce se vor arăta în continuare.

Actul administrativ atacat

în cauza de față e reprezentat de hotărârea de Guvern nr. 972/2002 și are caracterul

unui act administrativ unilateral cu caracter individual întrucât atestă bunurile

care fac parte din domeniul public al Municipiului Brașov, respectiv se adresează

unor anumite persoane juridice din acest municipiu și privește bunurile individualizate

în anexe, în speță excepția de nelegalitate vizând bunul denumit „R.” Brașov sediu,

cuprins în anexa 2 la H.G., poziția nr. X cod de clasificare nr. V.

Art. 4 din Legea contenciosului

administrativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede expres

că „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent

de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând” pe calea excepției de nelegalitate.

Ulterior acestei modificări,

în considerarea rolului ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător

convențional și comunitar, Plenul secției de contencios administrativ și fiscal,

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 26 mai 2008, a decis, în

aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție prin raportare

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la Carta Drepturilor Fundamentale

a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor

Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg, înlăturarea aplicării dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 262/2007, ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire

la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției

de nelegalitate.

Este adevărat că instanța

de contencios constituțional a reținut că dispozițiile respective sunt constituționale,

prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16

alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Constituție, republicată,

dar judecătorul național are rolul de a aprecia pe de o parte în sensul art. 20

alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (Convenția

Europeană a Drepturilor Omului), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin.

(2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța

normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.

Judecătorul național în

calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului), are însă

obligația de a „asigura efectul deplin” al normelor acesteia (convenției), asigurându-le

preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără

să fie nevoit să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor.

În exercitarea rolului

ce revine judecătorului național ca prim judecător convențional și comunitar, prin

raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica Curții Europene

a Drepturilor Omului (blocul de convenționalitate) precum și prin raportarea la

reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, pot

fi înlăturate dispozițiile Legii contenciosului administrativ, care permit cenzurarea

fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor

administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale

convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor

fundamentale ale omului.

Se încalcă astfel dreptul

la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și prevederile

art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii

aduse „principiului securității juridice, care este implicit în totalitatea articolelor

Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept”.

Curtea de Justiție de

la Luxemburg a reținut și ea, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției

de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că, atunci când partea

îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește

termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că,

se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita

în instanță controlul de legalitate a acelui act, nici chiar pe calea incidentală

a excepției de nelegalitate.

Rezultă astfel din considerentele

expuse că excepția de nelegalitate nu poate fi ridicată împotriva actelor administrative

unilaterale cu caracter individual emise înainte de intrarea în vigoare a Legii

nr. 554/2004.

De altfel Înalta Curte

de Casație și Justiție s-a pronunțat în mod constant în acest sens, înlăturând aplicarea

normelor interne și aplicând prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, ratificate de România.

Așa fiind se constată

că instanța de fond a pronuntat o soluție nelegală și netemeinică, hotărârea dată

fiind lipsită de temei legal, astfel încât se impune admiterea recursurilor declarate

de pârâți și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată

a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 972 din 5 septembrie 2002 - anexa 2 poziția

nr. X Cod de clasificare nr. V (sediu R. Brașov).

Rezolvarea dată celor

două recursuri formulate de pârâți fiind axată pe netemeinicia excepției de legalitate

invocată, motiv de recurs formulat de Consiliul Local al Municipiului Brașov, face

inutilă examinarea celorlalte critici aduse de recurenți sentinței instanței de

fond, critici ce vizează judecarea fondului cauzei.

Având în vedere și dispozițiile

art. 274 și urm. C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor

de judecată efectuate de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Brașov

în sumă de 1.190 RON, (onorariu de avocat) dovedită cu factura de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Guvernul României și Consiliul Local al Municipiului Brașov, împotriva sentinței

civile nr. 103/F/CA - fisc. din 7 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a H.G. nr. 972 din

5 septembrie 2002. anexa 2, poziția nr. X, Cod de clasificare nr. V (sediu R. Brașov).

Obligă intimata reclamantă

la plata sumei de 1.190 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul-pârât

Consiliul Local al Municipiului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2009.