ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6898/2008

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr.

1190/2004, reclamanții F.E. și F.D. în contradictoriu cu pârâții Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Brașov prin Primar și SC R. SRL,

au solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate caracterul

abuziv al preluării de către Statul Român, în baza Decretului nr. 223/1974, a

cotei de 10/24 din dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului

situat în Brașov, înscris în C.F. nr. 22024 Brașov, nr. top 6212/1, nr. top

6213/1/1/2/2/a și obligarea pârâtului Statul Român la plata către reclamanți a

despăgubirii pentru cota de proprietate abuziv preluată, la valoarea reală

actuală de 514.458.000 lei, din care să fie scăzută valoarea actualizată a

despăgubirii primite, respectiv 54.052.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 3294 din 1 aprilie 2004, Judecătoria Brașov a

admis excepția lipsei de interes a reclamanților pentru primul capăt al cererii

de chemare în judecată, pe care l-a respins în consecință și de asemenea, a

respins ca inadmisibil petitul doi al aceleiași cereri.

Prin decizia civilă nr. 842 din 8 septembrie 2004, pronunțată în dosarul

civil nr. 2263/2004, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de

reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 189 din 15 martie 2006, Curtea de Apel Brașov a

admis recursul declarat de reclamanți a casat hotărârea recurată, a admis

apelul împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre

rejudecare Judecătoriei Brașov.

Judecătoria Brașov, a pronunțat sentința civilă nr. 5744 din 20 iunie

2007, prin care a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu

și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului

Brașov, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, competența de soluționare a cererii, în primă instanță, revine

tribunalului.

La rândul său, Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr. 424 din 24

septembrie 2007, a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe,

a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Brașov

și a constatat ivit conflictul negativ de competență, trimițând cauza Curții de

Apel Brașov pentru emiterea regulatorului de competență, reținând, în esență,

că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie

dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ. și ale Legii nr. 213/1998, astfel că,

în funcție de valoarea obiectului, competența de soluționare a cererii aparține

judecătoriei.

Sesizată fiind cu soluționarea conflictului negativ de competență,

Curtea de Apel Brașov a pronunțat sentința civilă nr. 16/F din 14 noiembrie

2007, potrivit căreia a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Brașov.

Pentru a soluționa astfel regulatorul de competență, instanța a reținut

că cererea de chemare în judecată are ca obiect constatarea nevalabilității

titlului statului, corespunzător cotei de 10/24 părți din imobil și obligarea

acestuia la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea respectivei cote

de proprietate.

În drept, fundamentarea pretențiilor s-a făcut cu referire la

dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ. și ale Legii nr. 213/1998.

Față de aceste elemente, s-a constatat că determinarea competenței

materiale se realizează în funcție de dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

și de valoarea obiectului cererii, întrucât prevederile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 care stabilesc competența tribunalului au caracter de

excepție și sunt fără aplicabilitate la speță.

Împotriva sentinței a declarat recurs Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Cota de 10/24 din imobil a intrat în proprietatea statului în mod

abuziv, în baza Decretului nr. 223/1974, iar după intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001 nu mai sunt admisibile acțiuni în revendicare formulate pe calea

dreptului comun, putând fi solicitate doar măsuri reparatorii în condițiile

legii speciale.

În acest sens, au fost invocate dispozițiile H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenție (care dau

dreptul statului de a reglementa folosința bunurilor în acord cu interesul

general), precum și dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, care dau

posibilitatea entității învestite cu soluționarea notificării să aprecieze

asupra nevalabilității preluării, fără să fie necesară parcurgerea unei alte

proceduri, care ar implica preexistența unei hotărâri definitive și irevocabile

(pronunțate în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998).

Or, prin acțiunea introductivă, reclamanta încearcă să obțină

contravaloarea cotei de 10/24 din dreptul de proprietate asupra imobilului în

litigiu, fără a respecta dispozițiile legii speciale, ceea ce face demersul său

inadmisibil.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata SC R. SRL Brașov a depus întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului, arătând că în formularea criticilor au fost avute în

vedere aspecte de fond și nu aspecte ținând de soluționarea conflictului de

competență.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Sentința ce face obiectul recursului a fost pronunțată în soluționarea

unui conflict de competență, instanța motivând pentru ce considerente,

raportate la obiectul cererii și la temeiul juridic al pretențiilor, competența

de prima instanță aparține judecătoriei.

Exercitând calea de atac a recursului, pârâtul nu formulează critici

împotriva acestei soluții, de determinare a competenței, și a argumentelor ce

au stat la baza ei.

Dimpotrivă, aspectele care se constituie în motive de recurs, vizează

inadmisibilitatea demersului judiciar al reclamanților, întrucât aceștia ar fi

ales calea dreptului comun, deși le erau aplicabile dispozițiile legii

speciale.

Cum asemenea aspecte nu pot constitui obiect de critică, în condițiile

în care, în soluționarea regulatorului de competență, ele nu au făcut (și nici

nu puteau face) obiect de analiză, rezultă că recursul nu este îndreptat

efectiv împotriva soluției și a considerentelor care au stat la baza adoptării

acesteia.

Consecința, sub aspect procedural, constă în imposibilitatea încadrării

criticilor în motivele de recurs expres și limitativ reglementate de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Deși recurentul indică drept temei al căii de atac exercitate,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocarea acestui temei juridic

este pur formală, în condițiile în care conținutul criticilor nu are legătură

cu soluția pronunțată, ci vizează aspecte de fond ale judecății pricinii.

În consecință, văzând că pretinsele motive de nelegalitate nu sunt

îndreptate împotriva soluției care a stabilit, pe calea regulatorului de

competență, instanța care urmează să soluționeze cererea de chemare în

judecată, se va constata imposibilitatea analizării criticilor din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Aceasta înseamnă, sub aspect procesual, că, partea neindicând motivele

de recurs în limitele prevăzute de lege, sancțiunea care intervine este aceea a

nulității, în condițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art. 306

alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, față de considerentele arătate, se va constata nulitatea

recursului declarat cu nerespectarea cerințelor procedurale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Brașov

împotriva sentinței civile nr. 16/F din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie

2008.