ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 615/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 615/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
asupra
cauzei civile de față, constată următoarele:
Judecata
în primă instanță
Prin
sentința civilă nr. 723 din 11 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj, secția civilă,
a admis acțiunea formulată de reclamanții O.L. și O.M. împotriva pârâtului
Primarul municipiului Cluj Napoca, l-a obligat pe pârât să emită în favoarea
reclamanților dispoziția de soluționare a notificării cu privire la imobilul
situat în Cluj Napoca, și, totodată, l-a obligat la plata sumei de 500 lei
cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru
a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții
au depus în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare pentru restituirea în natură
a imobilului și, deși au atașat la dosar actele necesare – copie C.F., copie
buletin de identitate, acte de stare civilă, declarații de recunoaștere a
încasării unor despăgubiri – pârâtul nu a soluționat notificarea în termenul de
60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 actualizată.
În
ceea ce privește cheltuielile de judecată, tribunalul și-a întemeiat hotărârea
pe dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
Judecata
în apel
Prin
decizia civilă nr. 109 A din 16 aprilie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția
civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat
apelul declarat de pârât împotriva sentinței și, totodată, l-a obligat la plata
cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru
a decide astfel, curtea de apel a reținut aceeași situație de fapt și de drept
ca și prima instanță.
În
plus, a arătat că pârâtul nu poate fi exonerat de orice culpă în nesoluționarea
notificării timp de 8 ani.
Chiar
dacă a avut de soluționat 4000 de notificări, acesta nu este un volum de muncă
insurmontabil pentru comisia înființată în temeiul Legii nr. 10/2001, în
condițiile în care 30 de judecători de la Judecătoria Cluj Napoca au soluționat numai într-un an 30 441 dosare.
Nici
complexitatea dosarelor de notificare și nici apariția cu întârziere a Normelor
Metodologice abia în anul 2003 nu justifică o întârziere de 8 ani.
Faptul
că pârâtul nu s-a opus admiterii acțiunii nu-l poate exonera de plata
cheltuielilor de judecată, deoarece pasivitatea sa în soluționarea notificării
a declanșat acest litigiu.
Judecata
în recurs
Împotriva
deciziei a declarat recurs pârâtul, fără a încadra în drept criticile
formulate.
În
motivarea cererii, recurentul reia o serie de afirmații cu caracter de
generalitate referitoare la volumul mare de muncă pe care îl presupune
soluționarea notificărilor, la complexitatea acestora, la lipsa unor documente
din dosare și la exigențele sporite ale A.N.R.P.
Toate
aceste afirmații nu pot constitui motive de nelegalitate dintre cele prevăzute
expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., singurele în baza
cărora se poate cere modificarea ori casarea unei hotărâri.
Singura
critică ce se poate încadra în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este aceea
potrivit căreia în mod greșit curtea de apel a menținut obligarea pârâtului la
plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care întârzierea în
soluționarea notificării nu îi este în întregime imputabilă pârâtului.
Recurentul
solicită admiterea recursului și în principal exonerarea sa de plata
cheltuielilor de judecată, atât în primă instanță cât și în apel, iar în
subsidiar reducerea acestora.
Intimații
reclamanți au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat
și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în
recurs.
Recursul
este, într-adevăr, nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:
Din
moment ce tribunalul a admis în tot acțiunea reclamanților și l-a obligat pe
pârât să soluționeze notificarea, acesta a căzut în pretenții, devenind perfect
aplicabile dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
Menținând
soluția dată de tribunal acțiunii, în mod legal curtea de apel a menținut și
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cum
apelul a fost respins, pârâtul a căzut în pretenții și în această fază
procesuală, așa încât, tot cu aplicarea corectă a art. 274 C. proc. civ. curtea
de apel l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul
de avocat.
În
ceea ce privește cererea de reducere a cheltuielilor la plata cărora a fost
obligat, Înalta Curte constată că o asemenea cerere nu are suport legal față de
soluția dată în apel, iar dacă pârâtul dorea reducerea onorariului de avocat în
baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. ca fiind exagerat de mare, trebuia să
adreseze cererea instanței în fața căreia s-a achitat onorariul, și nu
instanței de recurs, care verifică doar legalitatea deciziei atacate.
În
baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
În
baza art. 274 C. proc. civ, Înalta Curte îl va obliga pe recurent la plata
sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat
aferent acestei faze procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr.
109/A din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și
asigurări sociale, pentru minori și familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de
500 lei, cheltuieli de judecată către intimații reclamanți O.L. și O.M.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 28 ianuarie 2011.