ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2837/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul M.L., în contradictoriu cu pârâții

Administrația Națională a Penitenciarelor București

- prin director B.I. și Penitenciarul de Maximă Siguranță Botoșani -

prin

director H.M. a solicitat „anularea actelor de dispoziție cu

caracter administrativ" și „acordarea de despăgubiri", arătând că

pârâții au dispus, pe toată perioada „transferurilor" în Penitenciarul

Botoșani, restrângerea drepturilor prevăzute de art. 38, art. 54, art. 55, art.

56, art. 60, art. 72 și art. 174 din H.G. 1897/2006.

Prin sentința

nr. 187 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins, ca

inadmisibilă, acțiunea contencios având ca obiect „anulare act

administrativ" formulată de reclamantul M.L.,deținut în Penitenciarul

Botoșani, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a

Penitenciarelor București - prin director B.I. și

Penitenciarul de Maximă

Siguranță Botoșani - prin director H.M.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de

fond a reținut în esență, că reclamantul invocă în esență încălcarea

drepturilor prevăzute de art. 38, art. 54,

art. 56, art. 60, art. 72 și

art. 174 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea

pedepselor și a măsurilor dispuse de organele

judiciare

în cursul procesului penal aprobat prin H.G. nr. 1897/2006 și potrivit

art.

61 din HG nr. 1897/2006 „împotriva măsurilor referitoare la exercitarea

drepturilor prevăzute în prezenta secțiune, dispuse de administrația locului de

deținere, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face

plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de

libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura

luată".

Prin urmare,

instanța de fond a apreciat că pretențiile reclamantului

exced cadrului procesual, reglementat de Legea

554/2004, putând fi valorificate

doar pe calea legii speciale

menționate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamantul M.L.,

criticând sentința atacată ca fiind nelegală și

netemeinică.

In motivarea

căii de atac, recurentul a susținut că instanța de fond a soluționat cauza în

lipsa sa, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Mai arată

recurentul că, în mod greșit a apreciat instanța de fond că judecătorul delegat

este competent să soluționeze cererea sa privind

desființarea și îngrădirea drepturilor persoanelor private de

libertate.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în

recurs și a

prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat și urmează a-l respinge pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

Susținerile

recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a drepturilor sale, sunt nefondate.

Înalta Curte

constată că la fila 5 din dosarul de fond se află dovezi de

îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul M.L.

la Penitenciarul

Botoșani, domiciliul procedural fiind stabilit conform

înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

In aceste

condiții, Înalta Curte, prin prisma art. 90 alin. (6) C. proc. civ., constată

legal îndeplinită procedura de citare a recurentului-reclamant, neputându-se

reține existența vreunei vătămări de natură a atrage nulitatea actelor

îndeplinite în cauză.

Referitor la

criticile recurentului privind greșita soluționare a cauzei de către instanța

de fond, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat anularea actelor de

dispoziție cu caracter administrativ invocând încălcarea drepturilor prevăzute

de art. 38, art. 54, art. 56, art. 60, art. 72 și art. 174 din H.G. nr.

1897/2006.

Or, aceste

acte nu constituie act administrativ producător de efecte juridice în sensul

arătat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul

unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice.

In aceste

condiții, în mod corect a reținut instanța de fond că cererea de

anulare a unui înscris care nu îndeplinește

condițiile unui act administrativ în

sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea 554/2004, este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu

există motive de reformare a

sentinței recurate, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

,

Înalta Curte urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Respinge

recursul declarat de M.L. împotriva sentinței nr. 187 din 27 septembrie 2010, a

Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 mai 2011.