ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2837/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.L., în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor București - prin director B.I. și Penitenciarul de Maximă Siguranță Botoșani - prin director H.M. a solicitat „anularea actelor de dispoziție cu caracter administrativ" și „acordarea de despăgubiri", arătând că pârâții au dispus, pe toată perioada „transferurilor" în Penitenciarul Botoșani, restrângerea drepturilor prevăzute de art. 38, art. 54, art. 55, art. 56, art. 60, art. 72 și art. 174 din H.G. 1897/2006.

Prin sentința nr. 187 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins, ca inadmisibilă, acțiunea contencios având ca obiect „anulare act administrativ" formulată de reclamantul M.L.,deținut în Penitenciarul Botoșani, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor București - prin director B.I. și Penitenciarul de Maximă Siguranță Botoșani - prin director H.M. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că reclamantul invocă în esență încălcarea drepturilor prevăzute de art. 38, art. 54, art. 56, art. 60, art. 72 și art. 174 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal aprobat prin H.G.

nr. 1897/2006 și potrivit art. 61 din HG nr. 1897/2006 „împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta secțiune, dispuse de administrația locului de deținere, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată". Prin urmare, instanța de fond a apreciat că pretențiile reclamantului exced cadrului procesual, reglementat de Legea 554/2004, putând fi valorificate doar pe calea legii speciale menționate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.L., criticând sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică.

In motivarea căii de atac, recurentul a susținut că instanța de fond a soluționat cauza în lipsa sa, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai arată recurentul că, în mod greșit a apreciat instanța de fond că judecătorul delegat este competent să soluționeze cererea sa privind desființarea și îngrădirea drepturilor persoanelor private de libertate. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Susținerile recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a drepturilor sale, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că la fila 5 din dosarul de fond se află dovezi de îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul M.L. la Penitenciarul Botoșani, domiciliul procedural fiind stabilit conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei. In aceste condiții, Înalta Curte, prin prisma art. 90 alin. (6) C. proc. civ., constată legal îndeplinită procedura de citare a recurentului-reclamant, neputându-se reține existența vreunei vătămări de natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză. Referitor la criticile recurentului privind greșita soluționare a cauzei de către instanța de fond, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat anularea actelor de dispoziție cu caracter administrativ invocând încălcarea drepturilor prevăzute de art. 38, art. 54, art. 56, art. 60, art. 72 și art. 174 din H.G.

nr. 1897/2006. Or, aceste acte nu constituie act administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. In aceste condiții, în mod corect a reținut instanța de fond că cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplinește condițiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu există motive de reformare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta Curte urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Respinge recursul declarat de M.L. împotriva sentinței nr. 187 din 27 septembrie 2010, a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.