ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3390/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.V.B.A. SRL, a chemat în judecată pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.), solicitând anularea deciziei nr. 292 din 14 aprilie 2009 emisă de aceasta. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin actul contestat pârâta a reținut o faptă în sarcina societății comerciale deși aceasta este imputabilă administratorului persoană fizică, iar dreptul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru aplicarea sancțiunii pentru pct. 1 din decizie este prescris.

Mai susține reclamanta că acest punct din decizie este lovit de nulitate deoarece nu i-a fost respectat dreptul de a-și expune punctul de vedere. Mai mult decât atât, pct. 1 și 3 din decizia atacată sunt neîntemeiate, neputându-se reține săvârșirea unei contravenții în aceste cazuri. În fine, reclamanta a susținut că decizia a fost prematur emisă întrucât pârâta nu a respectat obligația de notificare, iar controlul a fost efectuat cu încălcarea obligațiilor legale. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 2. Soluția primei instanțe Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 3839 din 11 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC I.V.B.A.

SRL, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese în considerentele sentinței, următoarele: Prin decizia nr. 292 din 14 aprilie 2009 pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a constatat, în urma controlului efectuat la societatea SC I.V.B.A., încălcarea prevederilor art. 35 alin. (5) lit. h) și art. 39 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 32/2000 și ale art. 2 lit. i) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare puse în aplicare prin Ordinul nr. 3110/2004 și a dispus sancționarea reclamantei cu interzicerea temporară a exercitării activității de asigurare până la data aprobării unei noi persoane semnificative conf.

art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000. î n art. 2 și art. 3 din decizie, pârâta a instituit obligația reclamantei de prezentare a situației deconturilor conform semnificației cont 401 și de comunicare a documentelor justificative din care să rezulte serviciile prestate în baza contractelor indicate și a unei note de fundamentare în care să prezinte modul de derulare a contractelor, stabilind termenele pentru îndeplinirea obligațiilor de 30 de zile și respectiv 3 zile. Prima instanță a reținut că este neîntemeiată critica adusă deciziei de sancționare pe motiv că fapta reținută la art. 1 nu este imputabilă societății ci administratorului persoană fizică. Astfel, după sancționarea directorului executiv I.V.

cu retragerea aprobării acordate prin decizia nr. 71 din 7 decembrie 2001, reclamanta nu mai putea funcționa întrucât nu avea personal cu aprobare acordată de către pârâtă pentru exercitarea profesiei de intermediar în asigurări/reasigurări. Fapta săvârșită constituie contravenție, pentru care pârâta a individualizat corect sancțiunea de interzicere temporară a exercitării activității de asigurare până la data aprobării unei noi persoane semnificative. Totodată a înlăturat critica reclamantei în sensul că dreptul de a aplica sancțiunea de la pct. 1 era prescris la data emiterii actului instanța constatând că până la aprobarea unei persoane semnificative în cadrul societății reclamante de către pârâtă, exercitarea activității de asigurare fără existența persoanei semnificative, constituie o faptă continuată, prevăzută de lege și pentru care pârâta poate aplica sancțiunea în orice moment al constatării acesteia.

Mai mult, nu poate fi reținută nici critica reclamantei în sensul că decizia este lovită de nulitate întrucât nu le-a fost respectat dreptul de a expune punctul de vedere. Procesul verbal de control a fost încheiat la 13 februarie 2009 și a fost semnat cu obiecțiuni de reclamantă, iar decizia contestată a fost emisă la 14 aprilie 3009 fără ca în acest interval de timp reclamanta să transmită pârâtei obiecțiunile. Notificarea, prevăzută de lege la care face trimitere reclamanta, se referă la situația în care există constatări pe care cel controlat nu le cunoaște, nu și pentru situația reținută în urma controlului și adusă la cunoștință sub semnătură societății controlate.

Referitor la susținerea reclamantei în sensul că pârâta și-a depășit sfera controlului prin faptul că a verificat întreaga sa activitate , prima instanță a constatat că este de asemenea nefondată, în condițiile în care din actele aflate la dosar nu rezultă că reclamanta a mai avut anterior un control din partea pârâtei, astfel că, atribuțiile C.S.A. de supraveghere a asigurărilor nu pot fi interpretate în sensul că ar fi limitate doar la anumite aspecte din activitatea brokerilor de asigurare. Cu privire la obligațiile de prezentare a situației deconturilor conform semnificației cont 401 și de comunicare a documentelor justificative, s-a constatat că acestea au fost stabilite de pârâtă în baza atribuțiilor conferite de lege, iar sancțiunea în cazul nerespectării termenelor impuse pentru executarea obligațiilor poate fi dispusă ulterior de către pârâtă conf.

art. 381 din legea privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor. 3. Recursul reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC I.V.B.A. SRL, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ., dispozițiile Legii speciale nr. 32/2000 precum și ale Ordinului nr. 3110/2004. În motivarea căii de atac, recurenta reia criticile formulate împotriva deciziei de sancționare analizate în mod punctual de prima instanță și susține că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra argumentului referitor la faptul că au fost aplicate două sancțiuni pentru aceeași faptă. Recurenta analizează fiecare punct al deciziei de sancționare, considerând că în mod nelegal a fost atrasă răspunderea sa contravențională pentru o faptă imputabilă administratorului persoană fizică și că ea deci nu putea controla sau limita acțiunile administratorului la alte societăți.

Susține recurenta că a formulat cerere pentru aprobarea ca persoana reprezentativă pentru V.G., iar intimata C.S.A. a refuzat aprobarea acestei cereri. Astfel, deși ar fi luat imediat toate măsurile pentru înlocuirea administratorului V.I. cu directorul executiv aflat deja în funcție, așa cum cerea C.S.A. și a solicitat ridicarea sancțiunii, intimata a tergiversat soluționarea cererii. Recurenta arată că sancțiunea dispusă prin Decizia nr. 292/2009, respectiv interzicerea temporară a activității de asigurare este aplicată în mod nelegal deoarece exista o altă persoană calificată, răspunzând astfel afirmației C.S.A. , că societatea nu ar avea personal care să corespundă criteriilor impuse de Normele aprobate prin Ordinul nr. 3110/2004.

Cu privire la punctul 2 din decizia contestată se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra argumentelor invocate privind faptul că societatea recurentă nu este o societate de asigurare, ci broker de asigurare și deci nu încasează prime, ci comisioane pentru polițele încheiate în numele asiguratorului. O critică directă privește punctul 3 din decizia de sancționare care privește înregistrarea și modul de derulare al contractelor cu SC G. SRL și SC I.V. SRL. Arată că nu a comunicat în termen de trei zile documentele justificative și o notă de fundamentare cu privire la două contracte, în condițiile în care, cu prilejul controlului a pus la dispoziția inspectorului toate documentele solicitate, inclusiv cele pretins nepredate.

Recurenta reia criticile ce vizează respectarea de către C.S.A. a normelor legale privind controlul respectiv, susține că decizia a fost emisă prematur prin nerespectarea obligației de notificare, decizia este lovită de nulitate cu privire la punctul 1 întrucât nu i-a fost respectat dreptul de a-și expune punctul de vedere cu privire la fapta imputată și că nu s-a respectat de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor regulile controlului inopinat. Dreptul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de a aplica sancțiunea la punctul 1 din Decizie s-a prescris prin depășirea termenului de 24 de luni de la data săvârșirii faptei de către administratorul V.I.

Recurenta-reclamantă a arătat că sancțiunea a fost individualizată în mod greșit, în raport de prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, sancțiunea fiind foarte dură și complet disproporțională, în raport cu faptele reținute și că fapta de la pct.1 din decizie nu-i aparține, pentru punctul 2 din decizie: înregistrările s-au făcut corect în contul 412, conform dispozițiilor legale, iar referitor la punctul 3 din decizie, susține că documentele au fost puse la dispoziție în timpul controlului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 cu modificările și completările ulterioare, decizia nr. 292 din 14 aprilie 2008, prin care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a sancționat-o cu interzicerea temporară a exercitării activității de asigurare până la data aprobării unei noi persoane semnificative, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit. d)din Legea nr. 32/2000.

În acest sens s-a reținut că singura persoană semnificativă (în sensul Legii nr. 32/2000) din cadrul societății reclamante a fost sancționată cu retragerea aprobării ca urmare a faptului că acesta avea calitatea de conducător executiv în mai multe societăți comerciale, încălcând prevederile art. 2 lit. i) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 3110/2004, faptă ce constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000. Astfel, legea specială prevede la art. 35 alin. (15) faptul că „toate rapoartele, documentele și solicitările brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare , precum și corespondența de orice fel a acestora cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor fi semnate, după caz, numai de persoanele semnificative”, iar intimata a aplicat măsura interzicerii temporare a activității până la data aprobării unei noi persoane semnificative care să îndeplinească condițiile prevăzute de Norme.

În art. 2 și art. 3 din decizia contestată, intimata-pârâtă a reținut obligația reclamantei-recurente de prezentare a situației deconturilor, conform semnificației contului 401 „Decontări cu asigurătorii și reasigurătorii privind primele intermediare” și documentele justificative din care să reiasă serviciile prestate în baza contractelor încheiate cu SC G. SRL și SC I.V. SRL, precum și o notă de fundamentare în care să se prezinte modul de derulare a contractelor menționate și modul de decontare a serviciilor prestate. Recurenta-reclamantă a formulat mai multe critici împotriva Deciziei nr. 292/2009 prin care a fost sancționată cu interzicerea temporară a exercitării activității și au fost stabilite în sarcina societății două obligații precizate în mod expres în conținutul actului contestat.

Prima instanță a analizat în mod punctual susținerile părților în raport de prevederile legale incidente în cauză și în mod corect a constatat că nu sunt elemente de nelegalitate a actului contestat, motiv pentru care în baza art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Astfel, instanța avea obligația de a examina motivele de nelegalitate ale deciziei de sancționare, iar nu toate argumentele de fapt și de drept indicate de părți, care oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivelor de nelegalitate pe care se sprijină. Prima instanță în cuprinsul hotărârii recurate a arătat considerentele pentru care a respins acțiunea, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele reclamantei, astfel că sub aspectul nemotivării sentinței, criticile nu pot fi reținute.

În mod corect au fost înlăturate susținerile reclamantei potrivit cărora fapta reținută la art. 1 din decizie nu este imputabilă societății, ci administratorului persoană fizică și că au fost aplicate două sancțiuni pentru aceeași faptă, pentru considerentele mai sus arătate, respectiv administratorul a fost sancționat pentru că avea calitatea de conducător executiv în alte societăți comerciale, iar societatea reclamantă pentru că nu avea încadrată o persoană semnificativă care să corespundă criteriilor de calificare stabilite prin norme, conform art. 2 lit. h) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 3110/2004. Recurenta s-a apărat, susținând că în urma retragerii aprobării, a luat măsura înlocuirii administratorului cu directorul executiv aflat deja în funcție, iar C.S.A.

a tergiversat soluționarea și aprobarea cererii de înlocuire. Această situație nu poate conduce la anularea deciziei, în condițiile în care potrivit art. 33 alin. (10) din Legea nr. 32/2000 „toate persoanele numite în funcția de administrator și/sau în conducerea executivă trebuie să îndeplinească criteriile și condițiile pentru aprobarea persoanelor semnificative ale intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi”, iar persoana numită de societate nu era o persoană semnificativă aprobată de C.S.A. așa cum prevede legea. Astfel, până la aprobarea unei persoane semnificative, exercitarea activității, constituie o faptă continuată, pentru care C.S.A.

poate aplica sancțiunea interzicerii temporare a activității, iar persoana a cărei aprobare a fost solicitată nu putea îndeplini nici măcar funcția de conducător executiv fără aprobarea C.S.A. Recurenta, în raport de al doilea aspect reținut prin decizia contestată susține că nu este o societate de asigurare, și nu încasează prime, ci comisioane, în calitatea sa de broker de asigurare. Această critică este neîntemeiată în raport de prevederile art. 35 alin. (1) și art. 33 alin. (41) din Legea nr. 32/2000, care prevăd obligația recurentei-reclamante de a evidenția primele de asigurare într-un cont distinct, iar în lipsa acestor înregistrări în timpul controlului efectuat de C.S.A., neputându-se clarifica situația contului 401 „Decontări cu asiguratorii și reasiguratorii privind primele intermediate”, s-a stabilit obligația de a comunica valoarea sumelor încasate cu titlu de primă și a sumelor plătite societăților de asigurare.

Critica care privește punctul 3 din decizia contestată nu poate fi reținută în condițiile în care afirmația recurentei-reclamante că ar fi pus la dispoziția echipei de control înscrisurile societății privind modul de derulare al contractelor cu SC I.V. SRL și SC G. SRL este lipsită de suport probatoriu și nu înlătură concluzia echipei de control care a constatat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă mai multe neconcordanțe cu privire la contractele respective și deci nu s-a putut clarifica situația acestor contracte, precum și activitățile prestate în baza acestora. Susținerea recurentei că nu au fost respectate normele legale cu privire la activitatea de control, este deasemenea nefondată.

Decizia contestată a fost emisă în baza unui control inopinat la sediul brokerului, pentru care nu exista obligația de notificare ca în cazul controlului permanent prevăzut de art. 38 1 alin. (6) și (7) din lege, ocazie cu care s-a încheiat un proces verbal de control la 3 februarie 2009, semnat cu obiecțiuni de către persoana contestată, astfel că nu poate fi reținută nici afirmația potrivit căreia ar fi fost privată de dreptul a-și exprima punctul de vedere asupra aspectelor contestate în urma controlului. Sancțiunea a fost aplicată recurentei pentru încălcarea art. 35 alin. (1) lit. h) din lege, pentru motivele arătate și, în cauză, se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției, la individualizarea căreia au fost avute în vedere prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 și art. 2 alin. (1) din Norme, respectiv conduita brokerului și istoricul sancțiunilor aplicate.

Mai mult, este de reținut că potrivit notelor scrise depuse la dosar de intimata C.S.A., urmare a faptului că SC I.V.B.A. SRL nu a respectat obligațiile stabilite prin Decizia nr. 292/2009, s-a dispus sancționarea ulterioară a societății cu retragerea autorizației de funcționare, prin decizia nr. 750 din 1 octombrie 2009. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.V.B.A. SRL împotriva sentinței civile nr. 3839 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.