ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3390/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3390/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.V.B.A.

SRL, a chemat în judecată pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.),

solicitând anularea deciziei nr. 292 din 14 aprilie 2009 emisă de aceasta.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, prin actul contestat pârâta a reținut o faptă în sarcina societății

comerciale deși aceasta este imputabilă administratorului persoană fizică, iar

dreptul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru aplicarea sancțiunii

pentru pct. 1 din decizie este prescris.

Mai susține reclamanta că acest

punct din decizie este lovit de nulitate deoarece nu i-a fost respectat dreptul

de a-și expune punctul de vedere. Mai mult decât atât, pct. 1 și 3 din decizia

atacată sunt neîntemeiate, neputându-se reține săvârșirea unei contravenții în

aceste cazuri.

În fine, reclamanta a susținut că

decizia a fost prematur emisă întrucât pârâta nu a respectat obligația de

notificare, iar controlul a fost efectuat cu încălcarea obligațiilor legale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 3839 din 11 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC I.V.B.A. SRL, în contradictoriu

cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță, a reținut, așa cum reiese în considerentele sentinței, următoarele:

Prin decizia nr. 292 din 14 aprilie 2009

pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a constatat, în urma controlului efectuat

la societatea SC I.V.B.A., încălcarea prevederilor art. 35 alin.

(5) lit. h) și art. 39 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 32/2000 și ale art. 2 lit.

i) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de

reasigurare puse în aplicare prin Ordinul nr. 3110/2004 și a dispus

sancționarea reclamantei cu interzicerea temporară a exercitării activității de

asigurare până la data aprobării unei noi persoane semnificative conf.

art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000.

î

n art. 2 și art. 3 din decizie,

pârâta a instituit obligația reclamantei de prezentare a situației deconturilor

conform semnificației cont 401 și de comunicare a documentelor justificative

din care să rezulte serviciile prestate în baza contractelor indicate și a unei

note de fundamentare în care să prezinte modul de derulare a contractelor,

stabilind termenele pentru îndeplinirea obligațiilor de 30 de zile și respectiv

3 zile.

Prima instanță a reținut că este

neîntemeiată critica adusă deciziei de sancționare pe motiv că fapta reținută

la art. 1 nu este imputabilă societății ci administratorului persoană fizică.

Astfel, după sancționarea

directorului executiv I.V. cu retragerea aprobării acordate prin decizia nr. 71

din 7 decembrie 2001, reclamanta nu mai putea funcționa întrucât nu avea

personal cu aprobare acordată de către pârâtă pentru exercitarea profesiei de

intermediar în asigurări/reasigurări. Fapta săvârșită constituie contravenție,

pentru care pârâta a individualizat corect sancțiunea de interzicere temporară

a exercitării activității de asigurare până la data aprobării unei noi persoane

semnificative.

Totodată a înlăturat critica

reclamantei în sensul că dreptul de a aplica sancțiunea de la pct. 1 era

prescris la data emiterii actului instanța constatând că până la aprobarea unei

persoane semnificative în cadrul societății reclamante de către pârâtă,

exercitarea activității de asigurare fără existența persoanei semnificative,

constituie o faptă continuată, prevăzută de lege și pentru care pârâta poate

aplica sancțiunea în orice moment al constatării acesteia.

Mai mult, nu poate fi reținută nici

critica reclamantei în sensul că decizia este lovită de nulitate întrucât nu

le-a fost respectat dreptul de a expune punctul de vedere.

Procesul verbal de control a fost

încheiat la 13 februarie 2009 și a fost semnat cu obiecțiuni de reclamantă, iar

decizia contestată a fost emisă la 14 aprilie 3009 fără ca în acest interval de

timp reclamanta să transmită pârâtei obiecțiunile.

Notificarea, prevăzută de lege la

care face trimitere reclamanta, se referă la situația în care există constatări

pe care cel controlat nu le cunoaște, nu și pentru situația reținută în urma

controlului și adusă la cunoștință sub semnătură societății controlate.

Referitor la susținerea reclamantei

în sensul că pârâta și-a depășit sfera controlului prin faptul că a verificat

întreaga sa activitate , prima instanță a constatat că este de asemenea

nefondată, în condițiile în care din actele aflate la dosar nu rezultă că

reclamanta a mai avut anterior un control din partea pârâtei, astfel că,

atribuțiile C.S.A. de supraveghere a asigurărilor nu pot fi interpretate în

sensul că ar fi limitate doar la anumite aspecte din activitatea brokerilor de

asigurare.

Cu privire la obligațiile de

prezentare a situației deconturilor conform semnificației cont 401 și de

comunicare a documentelor justificative, s-a constatat că acestea au fost

stabilite de pârâtă în baza atribuțiilor conferite de lege, iar sancțiunea în

cazul nerespectării termenelor impuse pentru executarea obligațiilor poate fi

dispusă ulterior de către pârâtă conf. art. 381 din

legea privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC I.V.B.A. SRL, invocând

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., dispozițiile Legii speciale nr.

32/2000 precum și ale Ordinului nr. 3110/2004.

În motivarea căii de atac, recurenta

reia criticile formulate împotriva deciziei de sancționare analizate în mod

punctual de prima instanță și susține că instanța de fond a omis să se pronunțe

asupra argumentului referitor la faptul că au fost aplicate două sancțiuni

pentru aceeași faptă.

Recurenta analizează fiecare punct

al deciziei de sancționare, considerând că în mod nelegal a fost atrasă

răspunderea sa contravențională pentru o faptă imputabilă administratorului persoană

fizică și că ea deci nu putea controla sau limita acțiunile administratorului

la alte societăți.

Susține recurenta că a formulat

cerere pentru aprobarea ca persoana reprezentativă pentru V.G., iar intimata C.S.A.

a refuzat aprobarea acestei cereri.

Astfel, deși ar fi luat imediat

toate măsurile pentru înlocuirea administratorului V.I. cu directorul executiv

aflat deja în funcție, așa cum cerea C.S.A. și a solicitat ridicarea

sancțiunii, intimata a tergiversat soluționarea cererii. Recurenta arată că

sancțiunea dispusă prin Decizia nr. 292/2009, respectiv interzicerea temporară

a activității de asigurare este aplicată în mod nelegal deoarece exista o altă persoană

calificată, răspunzând astfel afirmației

C.S.A.

,

că societatea nu ar avea personal care să corespundă criteriilor impuse de

Normele aprobate prin Ordinul nr. 3110/2004.

Cu privire la punctul 2 din decizia

contestată se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra argumentelor

invocate privind faptul că societatea recurentă nu este o societate de

asigurare, ci broker de asigurare și deci nu încasează prime, ci comisioane

pentru polițele încheiate în numele asiguratorului.

O critică directă privește punctul 3

din decizia de sancționare care privește înregistrarea și modul de derulare al

contractelor cu SC G. SRL și SC I.V. SRL.

Arată că nu a comunicat în termen de

trei zile documentele justificative și o notă de fundamentare cu privire la două

contracte, în condițiile în care, cu prilejul controlului a pus la dispoziția

inspectorului toate documentele solicitate, inclusiv cele pretins nepredate.

Recurenta reia criticile ce vizează

respectarea de către C.S.A. a normelor legale privind controlul respectiv,

susține că decizia a fost emisă prematur prin nerespectarea obligației de notificare,

decizia este lovită de nulitate cu privire la punctul 1 întrucât nu i-a fost

respectat dreptul de a-și expune punctul de vedere cu privire la fapta imputată

și că nu s-a respectat de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor regulile

controlului inopinat.

Dreptul Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor de a aplica sancțiunea la punctul 1 din Decizie s-a prescris prin

depășirea termenului de 24 de luni de la data săvârșirii faptei de către

administratorul V.I.

Recurenta-reclamantă a arătat că

sancțiunea a fost individualizată în mod greșit, în raport de prevederile art. 39

alin. (3) din Legea nr. 32/2000, sancțiunea fiind foarte dură și complet

disproporțională, în raport cu faptele reținute și că fapta de la pct.1 din

decizie nu-i aparține, pentru punctul 2 din decizie: înregistrările s-au făcut

corect în contul 412, conform dispozițiilor legale, iar referitor la punctul 3

din decizie, susține că documentele au fost puse la dispoziție în timpul

controlului.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

relevante

Recurenta-reclamantă a supus

controlului instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 40 alin. (1)

din Legea nr. 32/2000 cu modificările și completările ulterioare, decizia nr. 292

din 14 aprilie 2008, prin care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a

sancționat-o cu interzicerea temporară a exercitării activității de asigurare

până la data aprobării unei noi persoane semnificative, în conformitate cu

prevederile art. 39 alin. (3) lit. d)din Legea nr. 32/2000.

În acest sens s-a reținut că singura

persoană semnificativă (în sensul Legii nr. 32/2000) din cadrul societății

reclamante a fost sancționată cu retragerea aprobării ca urmare a faptului că

acesta avea calitatea de conducător executiv în mai multe societăți comerciale,

încălcând prevederile art. 2 lit. i) din Normele puse în aplicare prin Ordinul

nr. 3110/2004, faptă ce constituie contravenție în conformitate cu prevederile

art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000.

Astfel, legea specială prevede la

art. 35 alin. (15) faptul că „toate rapoartele, documentele și solicitările brokerilor

de asigurare și/sau de reasigurare , precum și corespondența de orice fel a acestora

cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor fi semnate, după caz, numai de

persoanele semnificative”, iar intimata a aplicat măsura interzicerii temporare

a activității până la data aprobării unei noi persoane semnificative care să îndeplinească

condițiile prevăzute de Norme.

În art. 2 și art. 3 din decizia

contestată, intimata-pârâtă a reținut obligația reclamantei-recurente de

prezentare a situației deconturilor, conform semnificației contului 401

„Decontări cu asigurătorii și reasigurătorii privind primele intermediare” și

documentele justificative din care să reiasă serviciile prestate în baza

contractelor încheiate cu SC G. SRL și SC I.V. SRL, precum și o notă de

fundamentare în care să se prezinte modul de derulare a contractelor menționate

și modul de decontare a serviciilor prestate.

Recurenta-reclamantă a formulat mai

multe critici împotriva Deciziei nr. 292/2009 prin care a fost sancționată cu interzicerea

temporară a exercitării activității și au fost stabilite în sarcina societății

două obligații precizate în mod expres în conținutul actului contestat.

Prima instanță a analizat în mod

punctual susținerile părților în raport de prevederile legale incidente în

cauză și în mod corect a constatat că nu sunt elemente de nelegalitate a

actului contestat, motiv pentru care în baza art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000

a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Astfel, instanța avea obligația de a

examina motivele de nelegalitate ale deciziei de sancționare, iar nu toate

argumentele de fapt și de drept indicate de părți, care oricât de larg ar fi

dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivelor de nelegalitate pe care se

sprijină.

Prima instanță în cuprinsul

hotărârii recurate a arătat considerentele pentru care a respins acțiunea,

chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele reclamantei, astfel că sub

aspectul nemotivării sentinței, criticile nu pot fi reținute.

În mod corect au fost înlăturate

susținerile reclamantei potrivit cărora fapta reținută la art. 1 din decizie nu

este imputabilă societății, ci administratorului persoană fizică și că au fost

aplicate două sancțiuni pentru aceeași faptă, pentru considerentele mai sus

arătate, respectiv administratorul a fost sancționat pentru că avea calitatea

de conducător executiv în alte societăți comerciale, iar societatea reclamantă

pentru că nu avea încadrată o persoană semnificativă care să corespundă

criteriilor de calificare stabilite prin norme, conform art. 2 lit. h) din

Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 3110/2004.

Recurenta s-a apărat, susținând că

în urma retragerii aprobării, a luat măsura înlocuirii administratorului cu

directorul executiv aflat deja în funcție, iar C.S.A. a tergiversat

soluționarea și aprobarea cererii de înlocuire.

Această situație nu poate conduce la

anularea deciziei, în condițiile în care potrivit art. 33 alin. (10) din Legea

nr. 32/2000 „toate persoanele numite în funcția de administrator și/sau în

conducerea executivă trebuie să îndeplinească criteriile și condițiile pentru

aprobarea persoanelor semnificative ale intermediarilor în asigurări și/sau în

reasigurări, stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi”, iar

persoana numită de societate nu era o persoană semnificativă aprobată de C.S.A.

așa cum prevede legea.

Astfel, până la aprobarea unei

persoane semnificative, exercitarea activității, constituie o faptă continuată,

pentru care C.S.A. poate aplica sancțiunea interzicerii temporare a

activității, iar persoana a cărei aprobare a fost solicitată nu putea îndeplini

nici măcar funcția de conducător executiv fără aprobarea C.S.A.

Recurenta, în raport de al doilea

aspect reținut prin decizia contestată susține că nu este o societate de

asigurare, și nu încasează prime, ci comisioane, în calitatea sa de broker de

asigurare.

Această critică este neîntemeiată în

raport de prevederile art. 35 alin. (1) și art. 33 alin. (41) din Legea nr. 32/2000,

care prevăd obligația recurentei-reclamante de a evidenția primele de asigurare

într-un cont distinct, iar în lipsa acestor înregistrări în timpul controlului

efectuat de C.S.A., neputându-se clarifica situația contului 401 „Decontări cu

asiguratorii și reasiguratorii privind primele intermediate”, s-a stabilit

obligația de a comunica valoarea sumelor încasate cu titlu de primă și a

sumelor plătite societăților de asigurare.

Critica care privește punctul 3 din

decizia contestată nu poate fi reținută în condițiile în care afirmația

recurentei-reclamante că ar fi pus la dispoziția echipei de control

înscrisurile societății privind modul de derulare al contractelor cu SC I.V. SRL

și SC G. SRL este lipsită de suport probatoriu și nu înlătură concluzia echipei

de control care a constatat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă mai

multe neconcordanțe cu privire la contractele respective și deci nu s-a putut

clarifica situația acestor contracte, precum și activitățile prestate în baza

acestora.

Susținerea recurentei că nu au fost

respectate normele legale cu privire la activitatea de control, este deasemenea

nefondată.

Decizia contestată a fost emisă în

baza unui control inopinat la sediul brokerului, pentru care nu exista

obligația de notificare ca în cazul controlului permanent prevăzut de art. 38

1

alin. (6) și (7) din lege, ocazie cu care s-a încheiat un proces verbal de

control la 3 februarie 2009, semnat cu obiecțiuni de către persoana contestată,

astfel că nu poate fi reținută nici afirmația potrivit căreia ar fi fost

privată de dreptul a-și exprima punctul de vedere asupra aspectelor contestate în

urma controlului.

Sancțiunea a fost aplicată

recurentei pentru încălcarea art. 35 alin. (1) lit. h) din lege, pentru

motivele arătate și, în cauză, se constată că sunt întrunite elementele

constitutive ale contravenției, la individualizarea căreia au fost avute în

vedere prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 și art. 2 alin. (1)

din Norme, respectiv conduita brokerului și istoricul sancțiunilor aplicate.

Mai mult, este de reținut că

potrivit notelor scrise depuse la dosar de intimata C.S.A., urmare a faptului

că SC I.V.B.A. SRL nu a respectat obligațiile stabilite prin Decizia nr. 292/2009,

s-a dispus sancționarea ulterioară a societății cu retragerea autorizației de

funcționare, prin decizia nr. 750 din 1 octombrie 2009.

pronunțate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC I.V.B.A. SRL împotriva sentinței civile nr. 3839 din

11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie

2010.