ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2250/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2250/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC B.A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere

a Asigurărilor anularea deciziei nr. A1 din 01 octombrie 2009 și obligarea pârâtei

la plata sumei de 110 euro/zi începând cu data de 01 octombrie 2009 și până la data

publicării în M. Of. a listei actualizate cu brokerii de asigurare, reprezentând

prejudiciu cauzat prin actul contestat.

În motivarea acțiunii,

societatea reclamantă a susținut netemeinicia și nelegalitatea deciziei contestate,

arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute

în sarcina sa, că decizia a fost emisă rară o notificare prealabilă și cu nerespectarea

dreptului societății de a-și expune punctul de vedere cu privire la fapta imputată,

că au fost încălcate prevederile legale referitoare la controlul efectuat, că autoritatea

pârâtă a dispus două sancțiuni pentru o singură faptă, că retragerea autorizației

de funcționare reprezintă o sancțiune prea severă, precum și faptul că societatea

a fost prejudiciată prin emiterea Deciziei nr. A1/2009.

Pârâta Comisia de Supraveghere

a Asigurărilor, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii ca

neîntemeiată, combătând criticile și susținerile din acțiune.

Prin sentința civilă

nr. 2659 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În temeiul art. 39

alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și

supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea

pârâtă a constatat că reclamanta, prin nerespectarea deciziei nr. A2/2009 emisă

de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a săvârșit o contravenție, drept

pentru care, prin decizia nr. A1/2009, a dispus retragerea autorizației societății

SC B.A. SRL și interzicerea desfășurării activității de broker de asigurare de la

data publicării deciziei în M. Of..

În ceea ce privește prima

critică formulată de reclamantă, referitoare la netemeinicia constatării săvârșirii

contravenției, Curtea a reținut că societatea nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite

prin decizia nr. A2/2009, reclamantă însăși recunoscând că nu a putut comunica toate

actele solicitate, iar fapta de a nu respecta o decizie a Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor constituie contravenție.

Cea de-a doua critică

adusă actului contestat a fost înlăturată de către instanța de fond, care a constatat

că prevederile legale nu obligă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să solicite

explicații, iar societatea avea libertatea de a-și exprima poziția cu privire la

fapta imputată.

Lipsa notificării prealabile,

invocată de societatea comercială reclamantă în cererea de chemare în judecată,

este infirmată de existența la dosarul cauzei a adresei din 26 august 2009, prin

care pârâta a adus la cunoștință reclamantei că a încălcat prevederile art. 39

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, prin nerespectarea deciziei nr. A2/2009,

și prin care a notificat societatea ca în termen de 7 zile de la primire să comunice

un răspuns. Față de conținutul acestui act, procedura de notificare prevăzută de

art. 38

1

alin. (6) și (7) din Legea nr. 32/2000 a fost respectată.

Prima instanță a înlăturat

și critica referitoare la nelegalitatea controlului efectuat de Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor, arătând că obiectul controlului a privit întreaga activitate

a societății, dar rezultatul a fost consemnat în decizia nr. A2/2009, și nu în decizia

nr. A1/2009, care este contestată în cauza dedusă judecății.

Analizând conținutul celor

două decizii, instanța a reținut că decizia nr. A2/2009 a impus reclamantei două

obligații: prezentarea situației deconturilor, conform semnificației contului „Decontări

cu asigurătorii și reasiguratorii privind primele intermediate”, în termen de 30

de zile și, respectiv, comunicarea documentelor justificative din care să reiasă

serviciile prestate în baza contractelor de prestări servicii menționate în preambul,

precum și a notei de fundamentare din care să rezulte modul de derulare a contractelor

și de decontare a serviciilor prestate, în termen de 3 zile.

Decizia nr. A1/2009, contestată

în cauză, conține sancțiunea retragerii autorizației, motivată de nerespectarea

deciziei nr. A2/2009, astfel că cele două acte administrative prevăd fapte diferite,

producând efecte juridice distincte, critica reclamantei referitoare la o dublă

sancționare pentru o singură faptă fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește susținerea

societății reclamante potrivit căreia sancțiunea aplicată este prea severă, Curtea

a apreciat că măsura dispusă este proporțională cu faptele imputate, având în vedere

și împrejurarea că aceasta mai fusese sancționată anterior.

În considerentele sentinței,

instanța de fond a mai argumentat că sancționarea reclamantei este corectă, prin

raportare la necesitatea apărării drepturilor asiguraților și a stabilității de

asigurare în România, la forma de vinovăție care caracterizează fapta săvârșită,

la pericolul social al acesteia, la consecințele produse de ignorarea prevederilor

legale.

În ceea ce privește al

doilea capăt de cerere, Curtea a constatat caracterul accesoriu al acestuia și l-a

respins, potrivit principiului de drept accessorium sequitur principale.

2.1. Împotriva acestei

sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs reclamanta

SC B.A. SRL, care, fără să-și sistematizeze susținerile în raport cu vreunul dintre

motivele de recurs prevăzute la art. 304 din C. proc. civ., a invocat în mod generic

situația avută în vedere la art. 304

1

din C. proc. civ. și a formulat,

în esență, critici care pot fi circumscrise în motivul prevăzut la art. 304

pct. 9 C. proc. civ..

Astfel, societatea comercială

reclamantă a susținut că instanța de fond, prin soluția pronunțată:

- a încălcat principiul

dublului grad de jurisdicție, soluția dată nefiind consecința unei judecăți, din

moment ce cauza a fost soluționată de același judecător care a soluționat și acțiunea

care a vizat decizia nr. A2/2009, fiind lipsită astfel de primul grad de jurisdicție;

- în ceea ce privește

decizia nr. A2/2009, instanța de fond trebuia să rețină că nu este o societate de

asigurare, ci un broker de asigurare, astfel că sumele încasate trebuiau înregistrate

în contul 412, iar nu în contul 401;

- autoritatea pârâtă a

pretins în mod nelegal necomunicarea documentelor justificative ale serviciilor

prestate prin contractele derulate cu GATT SRL și IV SRL;

- Decizia nr. A1/2009

a fost emisă prematur, mai înainte ca Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să-și

respecte obligația de notificare;

- instanța de fond a ignorat

că, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a aplicat două sancțiuni pentru aceeași

faptă;

- instanța de fond a ignorat

că faptele reținute în sarcina societății comerciale reclamante nu întrunesc elementele

constitutive ale unei contravenții.

2.2. Intimata-pârâtă Comisia

de Supraveghere a Asigurărilor a depus concluzii scrise în cadrul cărora a precizat:

- prin decizia nr. A3

din 14 aprilie 2009, C.S.A. a retras aprobarea pentru numitul V.I., director executiv

la societatea comercială recurentă pentru motivul că această persoană deținea funcții

executive în alte societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 35

alin. (5) lit. h) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere

a asigurărilor, împotriva căreia sus numitul nu a formulat plângere;

- prin decizia nr. A2

din 14 aprilie 2009, C.S.A. a sancționat societatea comercială recurentă-reclamantă

cu întârziere temporară a activității de asigurare, iar prin sentința civilă

nr. 3839 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ,

rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3390 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea

formulată împotriva acestei decizii;

- prin decizia nr. A1

din 01 octombrie 2009, C.S.A. a sancționat societatea comercială recurentă-reclamantă

cu retragerea autorizației de funcționare ca broker de asigurare dată prin decizia

nr. A4 din 7 decembrie 2001, precum și cu interzicerea, de la data publicării în

M. Of., de a mai desfășura activități de broker de asigurare, conform prevederilor

Legii nr. 32/2000;

- prin sentința civilă

nr. 2659 din 2 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de societatea

comercială împotriva deciziei nr. A1/2009, iar criticile formulate în recursul declarat

împotriva acestei sentințe sunt neîntemeiate, soluția instanței de fond fiind temeinică

și legală.

recurs.

Recursul formulat de societatea

comercială reclamantă este nefondat pentru considerentele prezentate în continuare.

În ceea ce privește critica

potrivit căreia judecătorul care a judecat acțiunea formulată împotriva deciziei

nr. A1/2009 era incompatibil deoarece soluționase și acțiunea formulată împotriva

deciziei nr. A2/2009 care a stat la baza deciziei atacate în cauza de față, instanța

de recurs reține că este neîntemeiată.

În cauză, este necontestat

că judecătorul de fond, care a soluționat cauza de față, a judecat și cauza care

a avut ca obiect cererea formulată de recurenta-reclamantă, într-o cauză anterioară,

pentru anularea deciziei nr. A2/2009.

De asemenea, este necontestat

că prin Încheierea fără număr din 31 martie 2010, cererea de abținere formulată

din această cauză, de către judecătorul de la fond, a fost respinsă ca neîntemeiată,

în mod irevocabil.

Într-adevăr, potrivit

art. 24 alin. (1) și art. 27 pct. 7 C. proc. civ., judecătorul care a mai judecat

în cauza care se judecă ori, respectiv, și-a spus părerea cu privire la pricina

ce se judecă, se află în stare de incompatibilitate.

În cauză, însă, este vorba

de două pricini diferite, chiar dacă litigiile sunt între aceleași părți și cu aceleași

calități, din moment ce primul dosar a avut ca obiect o cerere de anulare privind

decizia nr. A2/2009, iar al doilea dosar are ca obiect o cerere de anulare a deciziei

nr. A1/2009. Astfel, cele două litigii vizează acte administrative diferite și au

cauze diferite, izvorâte din dispoziții legale distincte, care se referă la sancțiuni

diferite.

Astfel fiind, susținerea

recurentei-reclamante, potrivit căreia nu ar fi beneficiat de un prim grad de jurisdicție,

este lipsită de temei legal și va fi înlăturată.

În ceea ce privește criticile

care se referă la soluția de respingere a acțiunii vizând anularea deciziei nr.

A1/2009, instanța de recurs reține că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, prin decizia

nr. A1 din 1 octombrie 2009, C.S.A. a retras autorizația de funcționare ca broker

de asigurare și a interzis societății comerciale recurente să mai desfășoare o astfel

de activitate începând cu data publicării acestei decizii în M. Of..

În motivarea deciziei

nr. A1/2009 s-a reținut, în esență, că societatea comercială, recurenta-reclamantă

în cauza de față, nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin decizia nr. A2/2009,

fapta sa constituind contravenția prevăzută la art. 39 alin. (2) lit. a) și c) din

Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Criticile formulate împotriva

deciziei nr. A1/2008 au fost formulate și prin acțiunea adresată Curții de apel,

fiind analizate în mod corespunzător și înlăturate în mod judicios de judecătorul

fondului.

Astfel, în cauză nu poate

fi vorba de o dublă sancțiune aplicată pentru aceeași faptă, instanța de fond reținând

în mod corect că organele de control au constatat fapte diferite: contravenția prevăzută

la art. 39 alin. (2) lit. m

2

) din Legea nr. 32/2000, în cazul deciziei

nr. A2/2009 și, respectiv, contravenția prevăzută la art. 39 alin. (2) lit. a) și

c) din aceeași lege, în cazul deciziei nr. A1/2009.

Astfel, potrivit prevederilor

art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, constituie contravenție:

„a) nerespectarea, în orice mod, a normelor adoptate conform art. 8 alin. (1), precum

și a deciziilor sau avizelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emise potrivit

art. 4 alin. (26) și art. 8 alin. (2); c

)

încălcarea, în orice mod, de către asigurători,

reasigurători, intermediari în asigurări și/sau în reasigurări, Fond sau de entitățile

care organizează cursuri de calificare, pregătire și perfecționare profesională,

după caz, a dispozițiilor art. 5 lit. b), b

1

), c), d), e), f), g), h),

h

1

), h

2

), h

3

), i), j), l), l

1

) și m),

ale art. 18, ale normelor emise în aplicarea prezentei legi, precum și a avizelor,

deciziilor sau solicitărilor de informații, documente și rapoarte”.

Deci,

în mod judicios a reținut instanța de fond că sunt îndeplinite elementele constitutive

ale contravențiilor prevăzute la art. 39 alin. (2) lit. a) și c) din lege, societatea

comercială recurentă-reclamantă neîndeplinind obligațiile ce i-au fost stabilite

printr-o decizie anterioară.

De asemenea, pentru considerentele

reținute în mod judicios de instanța de fond, nu sunt întemeiate nici criticile

care vizează prematuritatea emiterii deciziei nr. A1/2009, societatea comercială

fiind avertizată (notificată) să se conformeze în termen de 7 zile deciziei nr.

A2/2009; nici criticile privind o greșită individualizare a sancțiunii, din moment

ce sancțiunile anterioare, precum și gravitatea neconformării conturează un pericol

social sporit pentru domeniul respectiv al vieții social-economice.

Aspectele rezultând din

criticile care vizează decizia nr. A2/2009 au fost stabilite în mod definitiv și

irevocabil prin epuizarea căilor de atac împotriva acelei decizii, astfel că o evaluare

a criticilor respective este lipsită de orice consecințe juridice cu privire la

cauza de față, care are ca obiect decizia nr. A1/2009.

În concluzie, având în

vedere considerentele de mai sus, recursul este nefondat, soluția instanței de fond

fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC B.A. SRL împotriva

sentinței civile nr. 2659 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie

2011.