ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1352/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1352/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1461 din 23 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorului Judecătoresc M.M., a respins contestația la executare formulată de contestatorul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și a admis în parte cererea intimatului A.V. de acordare a cheltuielilor de judecată, obligând contestatorul la 2.000 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței anterior menționată, a declarat recurs reclamantul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. La termenul de judecată din 08 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2) C. proc. civ., constatând că nici una dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. La data de 13 martie 2012, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției de perimare, întrucât dosarul a rămas în nelucrare timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.
civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum, în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ. urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului declarat de reclamantul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Constată perimat recursul declarat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva Sentinței nr. 1461 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.