ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3563/2011

HOTĂRÂRE
17.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3563/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3162 din 9

octombrie 2009, Curtea de Apel București a admis excepția prematurității și a

respins ca prematură cererea formulată de reclamanții C.A., ș.a. în

contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Împotriva acestei

sentințe reclamanții au declarat recurs, susținând că este netemeinică și

nelegală.

Înalta Curte de Casație și

Justiție la termenul din 9 aprilie 2010, constatând lipsa nejustificată a

părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că, până la

data de 18 mai 2011 nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe

rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și

Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se

discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc.

civ.

Potrivit dispozițiilor art. 248

alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se

perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an” iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se

întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării

procesului de către partea care justifică interes.

Având în vedere și prevederile

dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cursul

perimării este suspendat atâta timp cât dăinuiește suspendarea judecării,

pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, dacă suspendarea nu

este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Astfel, după

încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va

continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se și timpul scurs

înaintea suspendării.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit

acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel

cum sunt prevăzute în art. 249-251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea

dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu

perimarea recursului.

Constată perimat recursul

declarat de C.A., ș.a., împotriva sentinței civile nr. 3162 din 09 octombrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 54/F-C din 4 martie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea
ÎCCJ 2011-02-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 813/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 187/F-C din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisi
ÎCCJ 2011-02-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 815/2011
nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în tem
ÎCCJ 2011-04-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2205/2011
-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul Z.F.I. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. Împotriva acestei sentințe a de
ÎCCJ 2012-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 511/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1060 din 2 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rejudecând cauza, a respins acțiun
Sursă