ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 891/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1796 din 28

septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați, a fost respinsă ca rămasă fără

obiect acțiunea reclamantului Dragomir Constantin, în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul Galați, prin Primar.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că pârâta a emis o dispoziție, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea formulată de

reclamanți, încă de la data de 11 septembrie 2006, totodată că, deși apărătorul

reclamantului a susținut că acțiunea ar avea ca obiect o contestație împotriva

Dispoziției nr. 3103/SR/2006, acest lucru nu rezultă din cererea de chemare în

judecată și nici nu a fost formulată o cerere modificatoare a acțiunii

inițiale, care a avut ca obiect obligarea pârâtei de a emite dispoziție asupra

notificării.

Prin decizia nr. 21

din 14 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, a

fost respins ca nefondat apelul declarat de către reclamant împotriva sentinței

menționate, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor

primei instanțe.

A fost înlăturată susținerea

reclamantului în sensul că, după depunerea dispoziției la dosar de către

pârâtă, și-ar fi modificat acțiunea din „obligație de a face” în „contestație

la dispoziția emisă de Primar”, deoarece, așa cum a constatat și prima

instanță, reclamantul nu a formulat o cerere modificatoare a acțiunii inițiale,

nici în scris și nici verbal, în condițiile art. 132 C. proc. civ.

Totodată, Curtea a

constatat că, deși după ce pârâta a depus la dosar întâmpinarea și dispoziția

emisă de Primar, instanța a acordat reclamantului un termen pentru a lua

cunoștință de conținutul acestora și pentru a-și pregăti apărarea și, implicit,

pentru a-și preciza poziția față de situația nou intervenită în dosar, la

următorul termen de judecată, cel din 03 septembrie 2010, nu s-au făcut nici un

fel de discuții cu privire la modificarea obiectului acțiunii și nici nu s-a

depus vreo cerere în acest sens de către reclamant.

La data de 27

septembrie 2010, Tribunalul a pus în discuție excepția lipsei obiectului

acțiunii, față de împrejurarea că la dosar a fost depusă dispoziția emisă de

Primar în baza Legii nr. 10/2001, apărătorul reclamantului precizând la acel

moment că, de fapt, obiectul acțiunii îl reprezintă o contestație împotriva

acestei dispoziții.

Cauza a fost lăsată

la a doua strigare pentru ca părțile să își pregătească apărarea față de

excepția invocată dar, ulterior, niciuna dintre acestea nu s-a mai prezentat în

instanță.

Instanța de apel a

apreciat ca fiind nereale susținerile reclamantului din motivele de apel, în

sensul că și-a modificat cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de

lege, respectiv încă din data de 14 iunie 2010, trimițând prin fax cererea

modificatoare la dosar, deoarece la dosar nu există nici o cerere de acest gen.

În al doilea rând,

deși reclamantul a depus odată cu cererea de apel și presupusa cerere de

modificare a acțiunii, precum și un raport de fax din data de 14 iunie 2010

provenind de la cabinetul individual de avocatură al apărătorului

reclamantului, adresat Tribunalului Galați, acestea sunt doar probe pro causa

produse de apelantul reclamant în încercarea de a dovedi o situație de fapt

care nu corespunde realității.

Respectivul raport de

fax, datorită formei în care se prezintă, nu poate constitui o dovadă certă în

sensul că privește transmiterea chiar a pretinsei cereri de modificare a

acțiunii reclamantului.

Dacă, într-adevăr,

înscrisul respectiv ar fi fost transmis instanței de judecată încă din data de

14 iunie 2010, este total inexplicabil cum de apărătorul reclamantului nu a

observat, la următorul termen de judecată, cel din data de 03 septembrie 2010,

lipsa de la dosar a unui înscris de o asemenea importanță, cum de nu a făcut

niciun fel de discuții cu privire la acesta și nu a depus, eventual, încă un

exemplar al cererii pentru a fi comunicată părții adverse, potrivit

dispozițiilor procedurale.

Discuțiile cu privire

la cererea de modificare a acțiunii inițiale erau esențiale la acel moment al

judecății, dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr așa, apărătorul reclamantului

fiind cel mai interesat să facă discuții cu privire la acest aspect la

respectivul termen de judecată.

De altfel, nici măcar

la următorul termen de judecată, din 27 septembrie 2010, când Tribunalul a pus

în discuție excepția lipsei obiectului acțiunii, apărătorul reclamantului nu a

reacționat și nu s-a apărat, așa cum a făcut-o în apel, în sensul de a susține

că de fapt a transmis cererea de modificare a acțiunii încă din data de 14

iunie 2010 dar că aceasta nu a ajuns la dosar.

Avocatul s-a limitat

la a preciza că „obiectul acțiunii îl reprezintă contestarea dispoziției emise

de pârâtă” fără a face nici un fel de discuții referitoare la împrejurarea că

ar fi depus încă din data de 14 iunie 2010 la dosar cerere de modificare a

acțiunii.

Mai mult decât atât,

deși cauza a fost lăsată la a doua strigare pentru a da părților posibilitatea

să își pregătească apărarea față de excepția invocată, apărătorul reclamantului

nu a făcut nici o referire la presupusa cerere modificatoare a acțiunii, lipsind,

chiar, la apelul făcut ulterior, s-a mai arătat în decizia de apel.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut, în

esență, că, deși în cursul judecății în primă instanță, nu a fost făcută dovada

formulării cererii modificatoare întemeiate pe dispozițiile art. 132 C. proc.

civ., deoarece nici avocatul reclamantului, nici instanța, nu și-au dat seama

că nu s-a înregistrat cererea la dosar, această dovadă a fost depusă în apel.

În mod greșit,

instanța de apel a apreciat că dovada contestării dispoziției Primarului a fost

confecționării pro causa, fără a face niciun fel de verificări.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Cu toate că

recurentul a indicat drept temei juridic al criticilor formulate, în baza art. 306

alin. (3) C. proc. civ., este posibilă încadrarea acestora în cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., criticându-se lipsa de

rol activ al instanței de apel în verificarea susținerilor reclamantului

privind formularea cererii modificatoare în fața primei instanțe.

În acest context, se

constată că, pretinzând neexercitarea unui rolul activ de către instanța de

apel, reclamantul se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea

obligațiilor procedurale prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora părțile au obligația să urmărească desfășurarea și finalizarea

procesului, precum și de a-și probeze pretențiile și apărările.

Reclamantul a atașat

motivelor de apel un raport de transmitere a unui fax de la un cabinet de

avocatură către Tribunalul Galați la data de 14 iunie 2010, susținând că, în

acest fel, face dovada depunerii la dosarul primei instanțe o cerere

modificatoare a obiectului pricinii.

Deși nu se poate

contesta trimiterea unui fax la Tribunalul Galați la data respectivă, simpla

înfățișare a raportului de trimitere nu este, însă, suficient în îndeplinirea

obligațiilor procedurale ale părții, care ar fi trebuit să dovedească faptul că

înscrisul transmis prin fax instanței care soluționa pricina era chiar actul de

procedură pretins.

În conformitate cu art.

93 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești,

aprobat prin H.G. nr. 387/2005 - în forma în vigoare la data de 14 iunie 2010,

la care partea pretinde că a trimis prin fax cererea modificatoare -, cererile,

altele decât actele de sesizare a instanței de judecată (vizând, așadar, dosare

aflate pe rol), „sosite prin poștă, curier, fax, e-mail sau prin orice alt

mijloc de comunicare, se înregistrează în registrul general de dosare,

registrul de intrare-ieșire a corespondenței administrative (…) și se prezintă

(…) atunci când cererea privește un dosar aflat pe rolul instanței, completului

căruia i-a fost repartizată cauza”.

Ca atare, o eventuală

trimitere a cererii ar fi trebuit să figureze înregistrată în evidențele

serviciului Registratură, cu specificarea înscrisului trimis, de pe care

reclamantul, prin demersuri proprii, ar fi putut obține o copie certificată, în

scopul probării pretenției de formulare a unei cereri modificatoare.

Or, reclamantul nu a

produs o asemenea dovadă și nici măcar nu a solicitat instanței de apel verificări

la prima instanță privind o eventuală înregistrare a cererii modificatoare.

În aceste condiții,

este evidentă lipsa de diligență a părții care nu și-a probat susținerile din

motivele de apel, mai mult, a dat dovadă de pasivitate și în fața primei instanțe,

unde nici măcar nu a invocat formularea cererii modificatoare, deși a fost

prezent, prin avocat, la două termene de judecată după momentul pretinsei

trimiteri a cererii.

Cât timp îndeplinirea

propriilor obligații procedurale era posibilă, nu poate fi acceptată invocarea

lipsei de rol activ al instanței, potrivit principiului, ce operează și în

procesul civil, potrivit căruia este inadmisibilă invocarea propriei culpe,

consacrat explicit de art. 108 alin. (4) C. proc. civ. în materia nulității

actelor de procedură.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva deciziei nr. 21/ A din 14

februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2012.