ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 891/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1796 din 28 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați, a fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea reclamantului Dragomir Constantin, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați, prin Primar. În motivarea sentinței, s-a reținut că pârâta a emis o dispoziție, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea formulată de reclamanți, încă de la data de 11 septembrie 2006, totodată că, deși apărătorul reclamantului a susținut că acțiunea ar avea ca obiect o contestație împotriva Dispoziției nr. 3103/SR/2006, acest lucru nu rezultă din cererea de chemare în judecată și nici nu a fost formulată o cerere modificatoare a acțiunii inițiale, care a avut ca obiect obligarea pârâtei de a emite dispoziție asupra notificării.

Prin decizia nr. 21 din 14 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către reclamant împotriva sentinței menționate, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe. A fost înlăturată susținerea reclamantului în sensul că, după depunerea dispoziției la dosar de către pârâtă, și-ar fi modificat acțiunea din „obligație de a face” în „contestație la dispoziția emisă de Primar”, deoarece, așa cum a constatat și prima instanță, reclamantul nu a formulat o cerere modificatoare a acțiunii inițiale, nici în scris și nici verbal, în condițiile art. 132 C. proc. civ.

Totodată, Curtea a constatat că, deși după ce pârâta a depus la dosar întâmpinarea și dispoziția emisă de Primar, instanța a acordat reclamantului un termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestora și pentru a-și pregăti apărarea și, implicit, pentru a-și preciza poziția față de situația nou intervenită în dosar, la următorul termen de judecată, cel din 03 septembrie 2010, nu s-au făcut nici un fel de discuții cu privire la modificarea obiectului acțiunii și nici nu s-a depus vreo cerere în acest sens de către reclamant. La data de 27 septembrie 2010, Tribunalul a pus în discuție excepția lipsei obiectului acțiunii, față de împrejurarea că la dosar a fost depusă dispoziția emisă de Primar în baza Legii nr. 10/2001, apărătorul reclamantului precizând la acel moment că, de fapt, obiectul acțiunii îl reprezintă o contestație împotriva acestei dispoziții.

Cauza a fost lăsată la a doua strigare pentru ca părțile să își pregătească apărarea față de excepția invocată dar, ulterior, niciuna dintre acestea nu s-a mai prezentat în instanță. Instanța de apel a apreciat ca fiind nereale susținerile reclamantului din motivele de apel, în sensul că și-a modificat cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de lege, respectiv încă din data de 14 iunie 2010, trimițând prin fax cererea modificatoare la dosar, deoarece la dosar nu există nici o cerere de acest gen. În al doilea rând, deși reclamantul a depus odată cu cererea de apel și presupusa cerere de modificare a acțiunii, precum și un raport de fax din data de 14 iunie 2010 provenind de la cabinetul individual de avocatură al apărătorului reclamantului, adresat Tribunalului Galați, acestea sunt doar probe pro causa produse de apelantul reclamant în încercarea de a dovedi o situație de fapt care nu corespunde realității.

Respectivul raport de fax, datorită formei în care se prezintă, nu poate constitui o dovadă certă în sensul că privește transmiterea chiar a pretinsei cereri de modificare a acțiunii reclamantului. Dacă, într-adevăr, înscrisul respectiv ar fi fost transmis instanței de judecată încă din data de 14 iunie 2010, este total inexplicabil cum de apărătorul reclamantului nu a observat, la următorul termen de judecată, cel din data de 03 septembrie 2010, lipsa de la dosar a unui înscris de o asemenea importanță, cum de nu a făcut niciun fel de discuții cu privire la acesta și nu a depus, eventual, încă un exemplar al cererii pentru a fi comunicată părții adverse, potrivit dispozițiilor procedurale.

Discuțiile cu privire la cererea de modificare a acțiunii inițiale erau esențiale la acel moment al judecății, dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr așa, apărătorul reclamantului fiind cel mai interesat să facă discuții cu privire la acest aspect la respectivul termen de judecată. De altfel, nici măcar la următorul termen de judecată, din 27 septembrie 2010, când Tribunalul a pus în discuție excepția lipsei obiectului acțiunii, apărătorul reclamantului nu a reacționat și nu s-a apărat, așa cum a făcut-o în apel, în sensul de a susține că de fapt a transmis cererea de modificare a acțiunii încă din data de 14 iunie 2010 dar că aceasta nu a ajuns la dosar. Avocatul s-a limitat la a preciza că „obiectul acțiunii îl reprezintă contestarea dispoziției emise de pârâtă” fără a face nici un fel de discuții referitoare la împrejurarea că ar fi depus încă din data de 14 iunie 2010 la dosar cerere de modificare a acțiunii.

Mai mult decât atât, deși cauza a fost lăsată la a doua strigare pentru a da părților posibilitatea să își pregătească apărarea față de excepția invocată, apărătorul reclamantului nu a făcut nici o referire la presupusa cerere modificatoare a acțiunii, lipsind, chiar, la apelul făcut ulterior, s-a mai arătat în decizia de apel. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut, în esență, că, deși în cursul judecății în primă instanță, nu a fost făcută dovada formulării cererii modificatoare întemeiate pe dispozițiile art. 132 C. proc. civ., deoarece nici avocatul reclamantului, nici instanța, nu și-au dat seama că nu s-a înregistrat cererea la dosar, această dovadă a fost depusă în apel.

În mod greșit, instanța de apel a apreciat că dovada contestării dispoziției Primarului a fost confecționării pro causa, fără a face niciun fel de verificări. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Cu toate că recurentul a indicat drept temei juridic al criticilor formulate, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., este posibilă încadrarea acestora în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., criticându-se lipsa de rol activ al instanței de apel în verificarea susținerilor reclamantului privind formularea cererii modificatoare în fața primei instanțe. În acest context, se constată că, pretinzând neexercitarea unui rolul activ de către instanța de apel, reclamantul se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea obligațiilor procedurale prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora părțile au obligația să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, precum și de a-și probeze pretențiile și apărările. Reclamantul a atașat motivelor de apel un raport de transmitere a unui fax de la un cabinet de avocatură către Tribunalul Galați la data de 14 iunie 2010, susținând că, în acest fel, face dovada depunerii la dosarul primei instanțe o cerere modificatoare a obiectului pricinii. Deși nu se poate contesta trimiterea unui fax la Tribunalul Galați la data respectivă, simpla înfățișare a raportului de trimitere nu este, însă, suficient în îndeplinirea obligațiilor procedurale ale părții, care ar fi trebuit să dovedească faptul că înscrisul transmis prin fax instanței care soluționa pricina era chiar actul de procedură pretins.

În conformitate cu art. 93 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin H.G. nr. 387/2005 - în forma în vigoare la data de 14 iunie 2010, la care partea pretinde că a trimis prin fax cererea modificatoare -, cererile, altele decât actele de sesizare a instanței de judecată (vizând, așadar, dosare aflate pe rol), „sosite prin poștă, curier, fax, e-mail sau prin orice alt mijloc de comunicare, se înregistrează în registrul general de dosare, registrul de intrare-ieșire a corespondenței administrative (…) și se prezintă (…) atunci când cererea privește un dosar aflat pe rolul instanței, completului căruia i-a fost repartizată cauza”.

Ca atare, o eventuală trimitere a cererii ar fi trebuit să figureze înregistrată în evidențele serviciului Registratură, cu specificarea înscrisului trimis, de pe care reclamantul, prin demersuri proprii, ar fi putut obține o copie certificată, în scopul probării pretenției de formulare a unei cereri modificatoare. Or, reclamantul nu a produs o asemenea dovadă și nici măcar nu a solicitat instanței de apel verificări la prima instanță privind o eventuală înregistrare a cererii modificatoare. În aceste condiții, este evidentă lipsa de diligență a părții care nu și-a probat susținerile din motivele de apel, mai mult, a dat dovadă de pasivitate și în fața primei instanțe, unde nici măcar nu a invocat formularea cererii modificatoare, deși a fost prezent, prin avocat, la două termene de judecată după momentul pretinsei trimiteri a cererii.

Cât timp îndeplinirea propriilor obligații procedurale era posibilă, nu poate fi acceptată invocarea lipsei de rol activ al instanței, potrivit principiului, ce operează și în procesul civil, potrivit căruia este inadmisibilă invocarea propriei culpe, consacrat explicit de art. 108 alin. (4) C. proc. civ. în materia nulității actelor de procedură. Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva deciziei nr. 21/ A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012.