ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2077/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 7 iulie 2010 a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție contestația în anulare formulată de reclamantul B.V. împotriva deciziei nr. 3038 din 17 mai 2010 a acestei instanțe, prin care a fost respins ca nefondat recursul său declarat împotriva deciziei nr. 75 A din 24 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Contestatorul își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 317 alin. (2) teza 2 C. proc. civ. și art. 318, alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Se susține că instanța de recurs nu a soluționat pct. 1, 2 și 3 din motivele de recurs, nu s-a pronunțat asupra faptului că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut și nici cu privire la faptul că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii.

S-a mai susținut că s-a invocat ca motiv de recurs că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic, fapt preluat, arată contestatorul, de instanța de recurs care a reținut că termenul în cauză este de prescripție conform art. 21, alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 13, lit. a) Decret nr. 167/1958. Contestatorul arată că a formulat notificare, Primăria Galați a format dosar, lăsat în nelucrare, deoarece reclamantul a fost bolnav, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, limitându-se la analiza termenului instituit de Legea nr. 10/2001. In recurs s-a depus adresa nr. 55179 din 25 ianuarie 2001, în care se arată că primăria a format dosar urmare notificării reclamantului.

Primăria avea obligația să arate reclamantului toate condițiile în care se introduce notificare, dar nu a făcut acest lucru și dosarul format l-a lăsat în nelucrare vreme de 10 ani, profitând starea de boală a reclamantului. Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 - contestația în anulare propriu-zisă, posibil de formulat împotriva hotărârilor irevocabile (lipsă de procedură și încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență) și alin. (2): „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond". Dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială (greșeală materială și omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau casare).

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Analizând criticile invocate se constată că sunt nefondate în raport de conținutul art. 317 teza 2 C. proc. civ. Instanța de recurs a reținut în mod corect că acțiunea reclamantului vizează repunerea în termenul de depunere a notificării, iar instanța de apel, față de dispozițiile imperative ale art. 22 din Legea nr. 10/2001, a pronunțat o hotărâre legală în condițiile în care termenul prevăzut de acest text este unul de decădere, nu de prescripție.

De asemenea instanța de recurs a reținut că s-a depus actul înregistrat sub nr. 55179 din 25 octombrie 2001 la Consiliul local al municipiului Galați, privind cererea reclamantului de evaluare a imobilului expropriat, dar acest act, față de obiectul dedus judecății -repunerea în termenul de depunere a notificării - nu a putut constitui obiect al analizei și examinării în faza procesuală a recursului, câtă vreme el nu a făcut obiect al analizei acțiunii. Din această perspectivă decizia contestată a reținut că instanța de apel a făcut o legală interpretare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și nu s-a reținut incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe cale de consecință rămânând fără eficiență cercetarea celorlalte critici invocate în recurs.

Criticile evocate nu intră nici sub incidența art. 318 alin. (1) C. proc. civ. In realitate contestatorul este nemulțumit de modul cum a fost soluționat recursul, dar pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.

O asemenea eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, ceea ce, din verificarea deciziei contestate nu se constată în speță. Greșeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs. Așa fiind, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva deciziei civile nr. 3038 din 17 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în dosarul nr. 1218/121/2008. I revocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.