ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2077/2011

Deliberând în condițiile

art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 7 iulie 2010

a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție contestația în

anulare formulată de reclamantul B.V. împotriva deciziei nr. 3038 din 17 mai

2010 a acestei instanțe, prin care a fost respins ca nefondat recursul său

declarat împotriva deciziei nr. 75 A din 24 februarie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția civilă.

Contestatorul își

întemeiază contestația pe dispozițiile art. 317 alin. (2) teza 2 C. proc. civ.

și art. 318, alin. (1) teza 2 C. proc. civ.

Se susține că instanța

de recurs nu a soluționat pct. 1, 2 și 3 din motivele de recurs, nu s-a

pronunțat asupra faptului că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a

cerut și nici cu privire la faptul că hotărârea instanței de apel cuprinde

motive contradictorii.

S-a mai susținut că s-a

invocat ca motiv de recurs că instanța de apel a interpretat greșit actul

juridic, fapt preluat, arată contestatorul, de instanța de recurs care a

reținut că termenul în cauză este de prescripție conform art. 21, alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 și art. 13, lit. a) Decret nr. 167/1958.

Contestatorul arată că a

formulat notificare, Primăria Galați a format dosar, lăsat în nelucrare,

deoarece reclamantul a fost bolnav, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat cu

privire la acest aspect, limitându-se la analiza termenului instituit de Legea

nr. 10/2001.

In recurs s-a depus

adresa nr. 55179 din 25 ianuarie 2001, în care se arată că primăria a format

dosar urmare notificării reclamantului. Primăria avea obligația să arate

reclamantului toate condițiile în care se introduce notificare, dar nu a făcut

acest lucru și dosarul format l-a lăsat în nelucrare vreme de 10 ani, profitând

starea de boală a reclamantului.

Contestația

în anulare este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele

considerente.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru

motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 -

contestația în anulare propriu-zisă, posibil de formulat împotriva hotărârilor

irevocabile (lipsă de procedură și încălcarea normelor de ordine publică

privitoare la competență) și alin. (2): „contestația poate fi primită pentru

motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin

cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de

verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost

judecat în fond".

Dispozițiile art. 318

alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială (greșeală

materială și omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau casare).

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Analizând criticile

invocate se constată că sunt nefondate în raport de conținutul art. 317 teza 2

C. proc. civ.

Instanța de recurs a reținut

în mod corect că acțiunea reclamantului vizează repunerea în termenul de

depunere a notificării, iar instanța de apel, față de dispozițiile imperative

ale art. 22 din Legea nr. 10/2001, a pronunțat o hotărâre legală în condițiile

în care termenul prevăzut de acest text este unul de decădere, nu de

prescripție.

De asemenea instanța de

recurs a reținut că s-a depus actul înregistrat sub nr. 55179 din 25 octombrie

2001 la Consiliul local al municipiului Galați, privind cererea reclamantului

de evaluare a imobilului expropriat, dar acest act, față de obiectul dedus

judecății -repunerea în termenul de depunere a notificării - nu a putut

constitui obiect al analizei și examinării în faza procesuală a recursului,

câtă vreme el nu a făcut obiect al analizei acțiunii.

Din această perspectivă

decizia contestată a reținut că instanța de apel a făcut o legală interpretare

a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și nu s-a reținut incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe cale de consecință rămânând

fără eficiență cercetarea celorlalte critici invocate în recurs.

Criticile evocate nu

intră nici sub incidența art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

In realitate

contestatorul este nemulțumit de modul cum a fost soluționat recursul, dar pe

calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de

judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor

dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de

retractare.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată

extensiv. Instituind acest motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut

în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a

comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale

importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu

aspectele formale ale judecății, ceea ce, din verificarea deciziei contestate

nu se constată în speță.

Greșeala materială nu

trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să

interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o

cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Așa fiind, contestația

în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva deciziei

civile nr. 3038 din 17 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în dosarul nr. 1218/121/2008.

I

revocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.