ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ,

înregistrată la data de 17 iulie 2009, reclamanta SC A. SRL Cisnădioara a

chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului București, solicitând

ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 1.439.948,92 lei,

reprezentând despăgubiri contractuale conform art. 14.2 din contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 29 din 7 noiembrie 2003, invocând, în drept,

dispozițiile art. 969 și art. 973 C. civ. și art. 274 și art. 723 alin. (2) C.

proc. civ.

Secția comercială și

de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu, prin sentința comercială nr. 791/C,

pronunțată la data de 20 aprilie 2010, a respins acțiunea comercială formulată

de reclamanta SC A. SRL Cisnădioara, în contradictoriu cu pârâta Agenția

Domeniilor Statului București.

Spre a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în rezumat, că reclamanta nu a făcut dovada că

executarea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 29 din 7 noiembrie

2003 a fost suspendată în perioada cuprinsă între data comunicării către

reclamantă a notificării rezoluțiunii contractului: 16 ianuarie 2006 și data

revocării notificării rezoluțiunii contractului: 28 iunie 2007 și că nu și-a

putut exercita atribuțiile de acționar majoritar, suferind prin aceasta un

prejudiciu, nefiind, întrunite cerințele art. 14.2 din contract, în

conformitate cu care, dacă una dintre părți a cerut în mod abuziv suspendarea

executării contractului, iar instanța de judecată a confirmat aceasta, partea

care a solicitat suspendarea va plăti o despăgubire egală cu 0,5 % din valoarea

contractului, întrucât nu a avut loc o suspendare efectivă a executării

contractului.

Secția comercială a

Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială nr. 98/A/2010, pronunțată la

data de 22 septembrie 2010, a respins apelul formulat de reclamanta SC A. SRL

Cisnădioara împotriva sentinței nr. 791/C/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu

în dosarul nr. 2421/85/2009.

Pentru a pronunța

această hotărâre, examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel,

instanța de control judiciar a reținut că, în mod legal, a fost respinsă

acțiunea în pretenții promovată de reclamantă, motivată pe faptul că, în

perioada 16 ianuarie 2006 – 26 iulie 2007, contractul de vânzare – cumpărare

acțiuni nr. 29 din 7 noiembrie 2003 a fost suspendat și nu și-a putut exercita

drepturile și obligațiile conferite de acest act juridic, întrucât nu se poate

reține că simpla formulare a notificării rezoluțiunii se constituie într-o

exercitare abuzivă a dreptului de a cere suspendarea contractului, conform art.

14.2 din acest act juridic, iar Tribunalul București, prin sentința nr. 9029/2007,

a constatat că drepturile și obligațiile părților contractante sunt în vigoare,

obligând-o pe pârâtă la executarea acestor obligații, neoperând așadar

suspendarea efectivă a efectelor contractului, cum corect a apreciat prima

instanță.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta reclamantă SC A. SRL Cisnădioara, invocând,

în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit,

strict literal, clauza penală, inserată în art. 14.2 din contractul părților,

menită să sancționeze imprudența celui care uzează cu ușurință de acest pact; a

ignorat regulile de interpretare a contractelor, cu referire la art. 977, art. 978;

a încălcat art. 982 C. civ. și a aplicat greșit legea „cu privire la stabilirea

vinovăției și a inexistenței prejudiciului”, prin însușirea apărării pârâtei

referitoare la neînscrierea acesteia la O.R.C., cu ignorarea dispozițiilor

Legii nr. 26/1990 și ale Legii nr. 31/1990 – recurenta neprecizând relevanța

reiterării aspectelor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată și de

dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului

recursului.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind

legală și temeinică, apreciind neîntemeiate criticile circumscrise motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art. 14.2 din

contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 29 din 7 noiembrie 2003 „în

cazul exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea executării

contractului, confirmată de instanța de judecată, partea care a solicitat

aceasta va plăti celeilalte părți, în temeiul art. 723 alin. (2) C. proc. civ.,

o despăgubire egală cu 0,5 % din valoarea contractului pentru fiecare zi de

suspendare”.

Cum, în conformitate cu art. 304

pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a actului juridic poate determina

modificarea hotărârii judecătorești, numai în acele împrejurări în care o atare

interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înțelesului

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, de natură a înfrânge principiul

înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ., se constată că aspectele invocate

de recurentă nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele menționate, iar

intenția acesteia de a obține o anumită interpretare a precitatei clauze

contractuale denotă că, în viziunea sa, aceasta este obscură, îndoielnică,

nejustificându-se, nici din această perspectivă, invocarea precitatului motiv

de recurs.

Având în vedere că textul

contractual în discuție este lămurit și neîndoielnic, contrar opiniei

recurentei, fiind interpretat de instanța de apel conform voinței părților,

clar exprimate, iar normele de interpretare fixate de lege prin art. 977 – 985 C.

civ. devin incidente doar când termenii unui contract nu sunt destul de clari,

când sensul lor este îndoielnic sau când înțelesul exact al clauzelor nu este

suficient de determinat, nu poate fi primită critica nesocotirii sau încălcării

art. 977, art. 978 și art. 982 C. civ., prin decizia atacată.

Este

de observat că recurenta nu a indicat, în mod concret, care sunt dispozițiile

legale greșit aplicate de către instanța de apel „cu privire la stabilirea

vinovăției și a inexistenței prejudiciului”, iar trimiterea generică la

„dispozițiile Legii nr. 26/1990 și la cele ale Legii nr. 31/1990 se face în

contextul criticilor aduse modului în care instanța de apel a stabilit situația

de fapt prin raportare la probele administrate și la apărările părților, ce nu

mai poate fi supus controlului instanței de recurs față de redactarea art. 304 C.

proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, menționatele

dispoziții neconstituind, de altfel, nici fundamentul juridic al sentinței

apelate și nici obiect al criticilor în apel, or, în conformitate cu art. 295

alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel era ținută a verifica stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele

cererii de apel.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanta SC A. SRL Cisnădioara împotriva deciziei comerciale nr. 98/A/2010

din 22 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 mai 2011.