ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1199/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 06 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului București reclamanta R.R.A. a formulat, în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului contestație împotriva deciziei emisă de aceasta din urmă în procedura specială de restituire. Prin sentința civilă nr. 1279 din 10 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins contestația ca neîntemeiată reținând următoarele considerente: Motivul invocat de reclamantă nu poate determina nulitatea deciziei nr. 1895 din 10 noiembrie 2008 deoarece prin anularea parțială a contractului de privatizare, imobilul revendicat nu s-a întors în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului, aceasta nefiind unitatea deținătoare a imobilului, ci competența de a soluționa notificarea revine SC A. SA Mărășești, județul Vrancea, prin lichidator, conform pct. 21.3 lit. d) teza a II a din H.G.

nr. 250/2007. Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe, reclamanta a susținut că, pârâta ca reprezentant al statului a avut în patrimoniu suprafața reținută prin sentința Judecătoriei Adjud, a vândut către SC A. SA Mărășești suprafața menționată; activul a fost scos din patrimoniul societății agricole menționată care și-a diminuat patrimoniul ca urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare de acțiuni; terenul a reintrat în patrimoniul vânzătorului inițial, adică al statului prin A.D.S., astfel că această entitate este cea care trebuie să elibereze titlul de proprietate. La data de 06 iunie 2011, cauza a fost suspendată în temeiul dispoziției art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

până la soluționarea irevocabilă a Dosarului cu nr. 361/91/2011 aflat pe rolul Tribunalului Vrancea și a fost repusă pe rol consecință a admiterii cererii apelantei formulată la data de 27 aprilie 2012. Examinând cauza, prin prisma motivelor de apel mai sus menționate, având în vedere dispoziția art. 295 C. proc. civ., Curtea a apreciat că apelul este nefondat pentru considerentele care succed: Același regim juridic este aplicabil cererii formulată la data de 10 mai 2012 prin care apelanta înțelege să-și modifice, în apel, cererea de chemare în judecată în acord cu dispoziția art. 132 C. proc. civ., Curtea reținând doar modificările ce vizează strict precizarea câtimii obiectului material al cererii și detalierea motivelor de apel iar nu și pe acelea prin care se tinde la lărgirea cadrului procesual în apel.

Curtea a reținut că, prin sentința civilă nr. 727 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea, și care a temporizat judecata pendinte, instanța de fond a soluționat irevocabil contestația formulată de reclamanții B.I.S., L.C. și intervenienta R.R., apelanta din cauza de față, în contradictoriu cu SC A. SA Mărășești prin lichidator, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - A.N.R.P și a dispus restituirea către aceștia a suprafeței de 21.538 m.p. teren intravilan și a construcțiilor conac, havuză, bazin, C3, C4, C6 cu plata valorii de piață a acestora. S-a mai constatat dreptul reclamanților și al intervenientei la despăgubiri pentru suprafața de 11.777 m.p. teren intravilan Pufești și pentru bunurile imobile - anexe menționate în dispozitiv.

La adoptarea acestei soluții, Tribunalul Vrancea a avut în vedere sentința civilă la care face referire apelanta în motivele de apel, respectiv, sentința civilă nr. 467/2008 pronunțată de Judecătoria Adjud cât și efectele juridice pe care aceasta le produce față de părțile din litigiul care a format obiectul Dosarului nr. 361/91/2011. Considerentele ale acestei sentințe se impun cu autoritate de lucru judecat în procesul pendinte, notificarea apelantei primind o rezolvare irevocabilă, în sensul arătat, față de părțile cu care aceasta, împreună cu ceilalți contestatori, au înțeles să deruleze procedura contencioasă și cărora le este opozabilă sentința.

Susținerile relative la efectele pe care produce hotărârea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare de acțiuni, este nefondată cu atât mai mult cu cât părțile, în litigiul care a provocat suspendarea judecății apelului de față, au obținut soluționarea contestației, în contradictoriu cu societatea reprezentată prin lichidatorul judiciar, au obținut obligarea acesteia, în sensul arătat și nu au formulat recurs împotriva acelei soluții; prin sentința precitată, instanța a reținut, pe seama probatoriului administrat, și că bunurile aparțin pârâtei și se încadrează în prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 iar reclamanții nu au dovedit contrariul. Prin urmare, Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 21.3 lit. d), teza a doua din H.G.

nr. 250/2007 și ale art. 1 din Primul protocol adițional la C.E.D.O., astfel că, în temeiul dispoziției art. 296 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei civile nr. 267/ A din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta R.R.A. Se susține de către recurentă că este moștenitoarea directă a lui S.I.Ș., care a avut în coproprietate de la I.S. un conac și anexe, precum și teren aferent situat în intravilanul comunei Pufești, jud. Vrancea. Vocația lor de a le restitui aceste bunuri a fost consfințită de Tribunalul Vrancea prin sentința civilă 727/2011 rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Această sentință dispune doar restituirea în natură alături de alte două persoane, dar nu indică și emitentul deciziei, decizie care acordă și despăgubiri, dar care nu fac obiectul prezentei cereri. Se susține faptul că dispozițiile art. 20 pct. 1 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care își au deplină aplicabilitate în speță trebuie coroborate cu dispozițiile art. 21 care indică doar faptul că lichidatorul este entitatea care trebuie să retrocedeze bunul, numai în situația în care în patrimoniul falitei SC A. SA s-ar mai fi aflat bunurile amintite. Se conchide că numai A.D.S. poate emite decizia de restituire a bunurilor cuvenite în natură, în care sens se solicită ca această entitate să fie obligată a emite decizii.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 punctele nr. 7, 8, 9 C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că este nefondat pentru considerentele ce succed: Criticile recurentei - reclamante R.R.A. vizează, în esență, eronata interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 20 și 28 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Pentru a fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 21 din Legea nr. 10/2001 conform cărora în cazul în care unitatea deținătoare este regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această măsură este obligatorie. Mai departe art. 21.2 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că restituirea în natură se face în toate cazurile prin decizie/dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

Nu pot fi primite criticile recurentei în sensul că A.D.S. trebuie să emită dispoziție de restituire, deoarece, așa cum a statuat instanța de apel prin decizia contestată, intimata, având în vedere și sentința civilă nr. 467 din 03 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Adjud (prin care s-a constatat nulitatea parțială a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 30 din 15 aprilie 2002 încheiat între ADS și Asociația Agroindustriala Mărășești PAS, în sensul înlăturării din valoarea capitalului social al societății în discuție a imobilului conac Pufești, compus din construcții și terenul aferent de 33.315 mp), a respins notificarea petiționarilor B.I.S., L.C. și R.R., constatând că SC A. SA Mărășești este în procedura insolvenței și a transmis dosarul aferent notificării spre competentă soluționare lichidatorului judiciar.

De asemenea, în dosarul de privatizare și în raportul de expertiză, în baza cărora s-a derulat procesul de privatizare al SC A. SA Mărășești, sunt indicate imobilele revendicate, valoarea activelor imobilului în litigiu fiind cuprinsă în capitalul social al societății respective, imobilul revendicat nefiind în proprietatea A.D.S. Pe de altă parte, așa cum a statuat și instanța de apel, nu s-a stabilit în sarcina A.D.S. nicio obligație. Deși recurenta reclamantă indică drept motive de nelegalitate a hotărârii recurate și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. aceasta nu arată în ce ar consta nemotivarea hotărârii recuratre sau eventualele motive contradictorii sau străine de natura pricinii pe care le-ar conține hotărârea recurată.

Nici în ceea ce privește motivul de nelegalitate indicat de recurentă și anume, cel reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se arată în ce ar fi constat interpretarea greșită a actului dedus judecății căruia i-ar fi fost schimbată natura sau înțelesul vădit și lămurit neîndoielnic. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de reclamanta R.R.A. și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.R.A. împotriva deciziei civile nr. 267/ A din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2013.