ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1199/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06

ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului București reclamanta R.R.A. a formulat, în

contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului contestație împotriva deciziei

emisă de aceasta din urmă în procedura specială de restituire.

Prin sentința civilă nr.

1279 din 10 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a V a civilă, a

respins contestația ca neîntemeiată reținând următoarele considerente:

Motivul invocat de

reclamantă nu poate determina nulitatea deciziei nr. 1895 din 10 noiembrie 2008

deoarece prin anularea parțială a contractului de privatizare, imobilul

revendicat nu s-a întors în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului, aceasta

nefiind unitatea deținătoare a imobilului, ci competența de a soluționa

notificarea revine SC A. SA Mărășești, județul Vrancea, prin lichidator, conform

pct. 21.3 lit. d) teza a II a din H.G. nr. 250/2007.

Prin apelul declarat

împotriva acestei sentințe, reclamanta a susținut că, pârâta ca reprezentant al

statului a avut în patrimoniu suprafața reținută prin sentința Judecătoriei

Adjud, a vândut către SC A. SA Mărășești suprafața menționată; activul a fost

scos din patrimoniul societății agricole menționată care și-a diminuat

patrimoniul ca urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare de acțiuni;

terenul a reintrat în patrimoniul vânzătorului  inițial, adică al statului prin

A.D.S., astfel că această entitate este cea care trebuie să elibereze titlul de

proprietate.

La data de 06 iunie 2011,

cauza a fost suspendată în temeiul dispoziției art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

până la soluționarea irevocabilă a Dosarului cu nr. 361/91/2011 aflat pe rolul

Tribunalului Vrancea și a fost repusă pe rol consecință a admiterii cererii

apelantei formulată la data de 27 aprilie 2012.

Examinând cauza, prin

prisma motivelor de apel mai sus menționate, având în vedere dispoziția art. 295

C. proc. civ., Curtea a apreciat că apelul este nefondat pentru considerentele

care succed:

Același regim juridic

este aplicabil cererii formulată la data de 10 mai 2012 prin care apelanta

înțelege să-și modifice, în apel, cererea de chemare în judecată în acord cu

dispoziția art. 132 C. proc. civ., Curtea reținând doar modificările ce vizează

strict precizarea câtimii obiectului material al cererii și detalierea

motivelor de apel iar nu și pe acelea prin care se tinde la lărgirea cadrului

procesual în apel.

Curtea a reținut că,

prin sentința civilă nr. 727 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Vrancea, și care a temporizat judecata pendinte, instanța de fond a soluționat

irevocabil contestația formulată de reclamanții B.I.S., L.C. și intervenienta R.R.,

apelanta din cauza de față, în contradictoriu cu SC A. SA Mărășești prin

lichidator, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - A.N.R.P și a

dispus restituirea către aceștia a suprafeței de 21.538 m.p. teren intravilan

și a construcțiilor conac, havuză, bazin, C3, C4, C6 cu plata valorii de piață

a acestora.

S-a mai constatat

dreptul reclamanților și al intervenientei la despăgubiri pentru suprafața de 11.777 m.p. teren intravilan Pufești și pentru bunurile imobile - anexe menționate în dispozitiv.

La adoptarea acestei

soluții, Tribunalul Vrancea a avut în vedere sentința civilă la care face

referire apelanta în motivele de apel, respectiv, sentința civilă nr. 467/2008

pronunțată de Judecătoria Adjud cât și efectele juridice pe care aceasta le

produce față de părțile din litigiul care a format obiectul Dosarului nr. 361/91/2011.

Considerentele ale

acestei sentințe se impun cu autoritate de lucru judecat în procesul pendinte,

notificarea apelantei primind o rezolvare  irevocabilă, în sensul arătat, față

de părțile cu care aceasta, împreună cu ceilalți contestatori, au înțeles să

deruleze procedura contencioasă și cărora le este opozabilă sentința.

Susținerile relative

la efectele pe care produce hotărârea de constatare a nulității contractului de

vânzare cumpărare de acțiuni, este nefondată cu atât mai mult cu cât părțile,

în litigiul care a provocat suspendarea judecății apelului de față, au obținut

soluționarea contestației, în contradictoriu cu societatea reprezentată prin lichidatorul

judiciar, au obținut obligarea acesteia, în sensul arătat și nu au formulat

recurs împotriva acelei soluții; prin sentința precitată, instanța a reținut,

pe seama probatoriului administrat, și că bunurile aparțin pârâtei și se

încadrează în prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 iar reclamanții nu au

dovedit contrariul.

Prin urmare, Curtea a

constatat că, în mod corect, prima instanță a interpretat și aplicat

dispozițiile art. 21.3 lit. d), teza a doua din H.G. nr. 250/2007 și ale art. 1

din Primul protocol adițional la C.E.D.O., astfel că, în temeiul dispoziției art.

296 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei

civile nr. 267/ A din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta R.R.A.

Se susține de către

recurentă că este moștenitoarea directă a lui S.I.Ș., care a avut în

coproprietate de la I.S. un conac și anexe, precum și teren aferent situat în

intravilanul comunei Pufești, jud. Vrancea. Vocația lor de a le restitui aceste

bunuri a fost consfințită de Tribunalul Vrancea prin sentința civilă 727/2011

rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare. Această sentință dispune doar

restituirea în natură alături de alte două persoane, dar nu indică și emitentul

deciziei, decizie care acordă și despăgubiri, dar care nu fac obiectul

prezentei cereri.

Se susține faptul că

dispozițiile art. 20 pct. 1 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, care își au deplină aplicabilitate în speță trebuie

coroborate cu dispozițiile art. 21 care indică doar faptul că lichidatorul este

entitatea care trebuie să retrocedeze bunul, numai în situația în care în

patrimoniul falitei SC A. SA s-ar mai fi aflat bunurile amintite.

Se conchide că numai

A.D.S. poate emite decizia de restituire a bunurilor cuvenite în natură, în

care sens se solicită ca această entitate să fie obligată a emite decizii.

În drept, se invocă

dispozițiile art. 304 punctele nr. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Criticile recurentei -

reclamante R.R.A. vizează, în esență, eronata interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 20 și 28 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Pentru a fi incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată

să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită

de temei legal.

În cauză, instanța de

apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 21

din Legea nr. 10/2001 conform cărora în cazul în care unitatea deținătoare este

regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care

statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar sau asociat majoritar, o organizație cooperatistă sau de orice altă

persoană juridică de drept public, și restituirea în natură este posibilă

potrivit legii, această măsură este obligatorie. Mai departe art. 21.2 din Normele

de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că restituirea în natură se face în

toate cazurile prin decizie/dispoziție motivată a organelor de conducere ale

unității deținătoare.

Nu pot fi primite

criticile recurentei în sensul că A.D.S. trebuie să emită dispoziție de

restituire, deoarece, așa cum a statuat instanța de apel prin decizia

contestată, intimata, având în vedere și sentința civilă nr. 467 din 03 iunie 2008

pronunțată de Judecătoria Adjud (prin care s-a constatat nulitatea parțială a

contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 30 din 15 aprilie 2002

încheiat între ADS și Asociația Agroindustriala Mărășești PAS, în sensul

înlăturării din valoarea capitalului social al societății în discuție a

imobilului conac Pufești, compus din construcții și terenul aferent de 33.315

mp), a respins notificarea petiționarilor B.I.S., L.C. și R.R., constatând că SC

A. SA Mărășești este în procedura insolvenței și a transmis dosarul aferent

notificării spre competentă soluționare lichidatorului judiciar.

De asemenea, în

dosarul de privatizare și în raportul de expertiză, în baza cărora s-a derulat

procesul de privatizare al SC A. SA Mărășești, sunt indicate imobilele

revendicate, valoarea activelor imobilului în litigiu fiind cuprinsă în

capitalul social al societății respective, imobilul revendicat nefiind în

proprietatea A.D.S. Pe de altă parte, așa cum a statuat și instanța de apel, nu

s-a stabilit în sarcina A.D.S. nicio obligație.

Deși recurenta

reclamantă indică drept motive de nelegalitate a hotărârii recurate și

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. aceasta nu arată în ce ar

consta nemotivarea hotărârii recuratre sau eventualele motive contradictorii

sau străine de natura pricinii pe care le-ar conține hotărârea recurată.

Nici în ceea ce

privește motivul de nelegalitate indicat de recurentă și anume, cel reglementat

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se arată în ce ar fi constat interpretarea

greșită a actului dedus judecății căruia i-ar fi fost schimbată natura sau

înțelesul vădit și lămurit neîndoielnic.

Pentru aceste

considerente, se va respinge recursul declarat de reclamanta R.R.A. și în baza art.

312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta R.R.A. împotriva deciziei civile nr. 267/ A din 25 iunie

2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2013.