CASE OF COLE v. THE UNITED KINGDOM

CAUTERA SECȚIUNE CAUZĂ DE COLE v. REGATUL UNIT (Declarația nr. 60933/00) JUDGEMENTUL (compatibil de decontare) STRASBOURG 23 mai 2006 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale În cazul Cole v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Camera compusă din: Camera compusă din: Președintele Casadevall Sir Nicolas Bratza Bonello Pellonpää Traja Garlicki, Šikuta, judecători și grefierul secțiunii O’Boyle, deliberat în privat la 4 mai 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 60933/00) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național britanic, dl Leslie James Cole („reclamantul”), la 4 septembrie 2000. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului pentru Externe și Commonwealth, Londra. Reclamantul s-a plâns de nepaymentul plății de la plată a Viduvii și de la alocarea mamei văduve de la data decesului soției sale și, de asemenea, că femeile situate în același mod ar deveni în un moment dat în viitor dreptul unei pensii de văduvă. Prin hotărârea din 26 august 2003, Curtea a declarat plângerea cu privire la viitoarea nepagare a pensiei de văduvă inadmisibilă și a declarat că restul cererii este admisibile. La 14 octombrie 2003, Curtea a hotărât să suspende examinarea în continuare până la încheierea procedurii dinaintea Casei Lordilor în cazul respectiv, R. c. Secretar de Stat pentru Munca și Pensiuni ex parte Hooper și alții [2005] UKHL 29 („ Hooper”). FACTELE Circumstanțele cazului Reclamantul este un național britanic care s-a născut la 18 iunie 1952 și care locuiește în Devon. El nu este reprezentat la Curte. El a fost văduv la 25 februarie 1999. Au existat doi copii ai căsătoriei, născuți în 1986 și 1989. În noiembrie 1999, el a solicitat beneficiile văduvei și a fost informat că nu are dreptul la astfel de beneficii ca el nu a fost o femeie. La 7 decembrie 1999, el a făcut apel. În cele din urmă a fost refuzat astfel de beneficii la 9 martie 2000 de către Tribunalul de Apel pentru Securitate Socială. La 24 iulie 2000, el a fost refuzat să apeleze la Comisarul de Securitate Socială. Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis c. Regatul Unit , nr. 36042/97 §§ 14-26, CEDO 2002-IV. HOTĂRÂREA La 30 august 2005, Guvernul a informat Curtea că, după hotărârea Casei Lordilor în Hooper , (a se vedea punctul 4 mai sus), acestea au fost dispuse să soluționeze cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata alocației mamelor văduvice și a plății de văduvă. Curtea a informat părțile la 31 august 2005 că este la dispoziția lor pentru orice propunere de decontare prietenoasă pe care le-ar putea avea. Reclamantul a trimis Curtea următoarea declarație semnată și datată 26 septembrie 2005: „Eu, Leslie James Cole, remarc că Guvernul Regatului Unit este pregătit să plătească suma de £16.380.93 pentru mine, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus ... Plata va constitui rezoluția finală a cazului [și] a cererilor reclamanților în ceea ce privește alocația mamei văduvă și/sau plata văduvă.” Prin scrisoarea din 3 noiembrie 2005, Guvernul a informat Curtea că plățile au fost emise dlui Cole în suma de 16 380.03 lire £ și că reclamantul l-a acceptat prin scrisoarea din 16 septembrie 2005. 10. La 2 decembrie 2005, Curtea a trimis reclamantului o copie a scrisorii Guvernului din 3 noiembrie 2005 și i-a declarat că cazul va fi eliminat din lista de proceduri a Curții, cu excepția cazului în care Curtea a auzit de la el contrar. Reclamantul nu a răspuns. 11. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Se constată că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). Președintele grefierului Michael O’Boyle Josep Casadevall

FOURTH SECTION

CASE OF

COLE v. THE UNITED KINGDOM

(Application no. 60933/00)

JUDGMENT

(friendly settlement)

STRASBOURG

23 May 2006

This judgment is final but it may be subject to editorial revision

In the case of Cole v. the United Kingdom,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Chamber composed of:

Mr

J.

Casadevall

,

President

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

M.

Pellonpää

,

Mr

K.

Traja

,

Mr

L.

Garlicki,

Mr

J.

Šikuta,

judges

,

and Mr

M.

O’Boyle

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 4 May 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 60933/00) against the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a British national, Mr Leslie James Cole (“the applicant”), on 4 September 2000.

2.

The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office, London.

3.

The applicant complained of non-payment of Widow’s Payment and Widowed Mother’s Allowance from the date of his wife’s death and also that similarly situated women would at some point in the future become entitled to a Widow’s Pension.

4.

By a decision of 26 August 2003 the Court declared the complaint about future non-payment of Widow’s Pension inadmissible and declared the remainder of the application admissible. On 14 October 2003 it decided to adjourn further examination until the completion of the proceedings before the House of Lords in the related case,

R. v. Secretary of State for Work and Pensions

ex parte

Hooper and Others

[2005] UKHL 29 (“

Hooper

”).

THE FACTS

A.

The circumstances of the case

5.

The applicant is a British national who was born on 18 June 1952 and who lives in Devon. He is not represented before the Court.

He was widowed on 25 February 1999. There were two children of the marriage, born in 1986 and 1989. In November 1999 he applied for widow’s benefits and was informed that he was not entitled to such benefits as he was not a woman. On 7 December 1999 he appealed. He was finally refused such benefits on 9 March 2000 by the Social Security Appeal Tribunal. On 24 July 2000 he was refused leave to appeal to the Social Security Commissioner.

Relevant domestic law

6.

The domestic law relevant to this application is set out in

Willis v. the United Kingdom

, no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV.

THE LAW

7.

On 30 August 2005 the Government informed the Court that, following the House of Lords’ judgment in

Hooper

, (see paragraph 4 above), they were prepared to settle claims made by widowers against the United Kingdom arising out of the arrangements applicable prior to April

2001 for the payment of Widowed Mothers’ Allowance and Widow’s Payment. The Court informed the parties on 31 August 2005 that it was at their disposal for any friendly settlement proposals they might have.

8.

The applicant sent the Court the following declaration signed and dated 26 September 2005:

“I, Leslie James Cole, note that the Government of United Kingdom are prepared to pay the sum of £16,380.93 to me with a view to securing a friendly settlement of the above mentioned case ... The payment will constitute the final resolution of the case [and] of the applicant’s claims to widowed mother’s allowance and/or widow’s payment.“

9.

By letter of 3 November 2005 the Government informed the Court that payment had been issued to Mr Cole in the sum of £16,380.03 and that the applicant had accepted it by a letter dated 16 September 2005.

10.

On 2 December 2005 the Court sent the applicant a copy of the Government’s letter of 3 November 2005 and told him that the case would be struck off the Court’s case list unless the Court heard from him to the contrary. The applicant did not reply.

11.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Michael

O’Boyle

Josep

Casadevall

Registrar

President