CASE OF GREENHALGH v. THE UNITED KINGDOM

CAUTEA SECȚIUNI CAUZĂ DE GREENHALGH c. REGATUL UNIT (Declarația nr. 61956/00) HOTĂRÂREA (Reglementare a Franței) Strasburg 5 septembrie 2006 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A patra secțiune), ședință în calitate de Cameră compusă din: Camera compusă din: Președintele Casadevell Sir Nicolas Bratza Bonello Pellonpää Traja Pavlovschi Šikuta, judecători și judecătorii T.L. Grefierul secțiunii inițiale, deliberat în privat la 11 iulie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de dl David Greenhalgh, un național britanic. Dl Greenhalgh a fost reprezentat în fața Curții de către dna Elaine Mills, consilier în domeniul drepturilor sociale din Centrul de Drepturi al Manchesterului de Sud. Guvernul Regatului Unit („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului pentru Externe și Commonwealth. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 8 și 14 din Convenție, că, deoarece era un om, a fost refuzat prestațiile de securitate socială echivalente celor primite de văduvele. După obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă la 4 noiembrie 2003. Dl David Greenhalgh s-a născut la 5 noiembrie 1954 și trăiește la Manchester. Soția sa a murit la 10 noiembrie 1999. Reclamantul a depus o cerere pentru beneficiile văduvelor la 1 decembrie 1999. Susținerea sa a fost respinsă la 3 decembrie 1999 din motivul că nu are dreptul pentru că nu era o femeie. La 4 august 2000, reclamantul a cerut o revizuire a deciziei. Reclamantul a refuzat recursul de către Tribunalul de Apel la 12 septembrie 2000. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ ȘI PRACTICĂ RELEVANTĂ Legea și practicile interne relevante sunt descrise în hotărârea Curții în Willis c. Regatul Unit , nr. 36042/97, §§§ 26, CEDO 2002-IV. HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 11 mai 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că, în ceea ce privește cererile de alocare a mamei văduve (WMA) și de plată a vieții (WPt), nu există, în principiu, nici o justificare obiectivă în momentul în care nu se plătesc aceste prestații, atât văduvilor, cât și văduvelor, dar că guvernul a avut o apărare în temeiul articolului 6 din Legea privind drepturile omului din 1998 (HRA). Acesta a remarcat faptul că, având în vedere acest lucru, mulțimea de cazuri dinaintea Curții și faptul că apărarea HRA este aplicabilă numai în domeniul intern, guvernul a fost pregătit, în principiu, să soluționeze toate cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata WMA și WPt. La 13 octombrie 2005, reprezentantul reclamantului a trimis o declarație semnată în mod corespunzător informand Curtea că reclamantul a fost oferit GBP 3.888.59 și că această plată ar constitui „rezoluția finală a cererii reclamantului de alocare a unei mame văduve și/sau a unei viduvi”. La 27 martie 2006, Guvernul a notificat Curtea că reclamantul a primit plata în valoare de 3.888.59 GBP. La 11 mai 2006, grefierul a scris reclamantului să-l informeze că, cu excepția cazului în care nu a contestat înainte de 26 mai 2006, cererea ar fi anulată lista de proceduri a Curții. Nu s-a primit niciun răspuns la această scrisoare. 10. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 11. Prin urmare, cererile ar trebui să fie eliminate din listă. Pentru aceste motive, Curtea UNANIMOUS decide să scoată aplicarea din lista sa de caz. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 5 septembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. T.L. Președintele grefierului Josep Casadevell

FOURTH SECTION

CASE OF

GREENHALGH v. THE UNITED KINGDOM

(Application no. 61956/00)

JUDGMENT

(Friendly Settlement)

STRASBOURG

5 September 2006

This judgment is final but may be subject to editorial revision.

In the case of Greenhalgh v. the United Kingdom,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Chamber composed of:

Mr

J.

Casadevall

,

President

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

M.

Pellonpää

,

Mr

K.

Traja

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

J.

Šikuta,

judges

,

and Mr

T.L.

Early

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 11 July 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application against the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by Mr David Greenhalgh, a British national.

2.

Mr Greenhalgh was represented before the Court by Ms Elaine Mills, a welfare rights adviser from the South Manchester Law Centre. The United

Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office.

3.

The applicant complained under Articles 8 and 14 of the Convention, that, because he was a man, he was denied social security benefits equivalent to those received by female widows.

4.

After obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible on 4 November 2003.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

Mr David Greenhalgh was born on 5 November 1954 and lives in Manchester. His wife died on 10 November 1999. The applicant made a claim for widows’ benefits on 1 December 1999. His claim was rejected on 3 December 1999 on the ground that he was not entitled because he was not a woman. On 4 August 2000 the applicant asked for a revision of the decision. No decision was made on the review. The applicant’s appeal was refused by the Appeal Tribunal on 12 September 2000.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

6.

The relevant domestic law and practice are described in the Court’s judgment in

Willis v. the United Kingdom

, no. 36042/97, §§

14

‑

26, ECHR 2002-IV.

THE LAW

7.

By a letter of 11 May 2005 the respondent Government informed the Court that the House of Lords had decided, in relation to the claims for Widowed Mother’s Allowance (WMA) and Widow’s Payment (WPt), that there was in principle no objective justification at the relevant time for not paying these benefits to widowers as well as widows, but that the Government had a defence under section 6 of the Human Rights Act 1998 (the HRA). It noted that, in view of this, the multitude of cases before the Court and the fact that the HRA defence is only applicable in the domestic arena, the Government were prepared, in principle, to settle all claims made by widowers against the United Kingdom arising out of the arrangements applicable prior to April 2001 for the payment of WMA and WPt.

8.

On 13 October 2005 the applicant’s representative sent a duly signed declaration informing the Court that the applicant had been offered GBP

3,888.59 and that this payment would constitute “the final resolution of the applicant’s claim to a widowed mother’s allowance and/or widow’s payment”.

On 27 March 2006 the Government notified the Court that the applicant had received payment of GBP 3,888.59.

9.

On 11 May 2006 the Registrar wrote to the applicant informing him that, unless he objected before 26 May 2006, the application would be struck off the Court’s case list. No response was received to that letter.

10.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

11.

Accordingly, the applications should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

Decides

to strike the application out of its case list.

Done in English, and notified in writing on 5 September 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

T.L.

Early

Josep

Casadevall

Registrar

President