CASE OF O'BRIEN v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 14+P1-1 - Prohibition of discrimination (Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property)
CASE OF O'BRIEN v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2008)
CAUZUL CU O’BRIEN v. REGATUL UNIT (Depunerea nr. 61391/00) HOTĂRÂREA Strasburg 17 iulie 2008 FINAL 17/10/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale În cazul O’Brien v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă din: Lech Garlicki, președintele, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 24 iunie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 61391/00) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național britanic, dl Colin Joseph O’Brien („reclamantul”), la 15 septembrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dna P. Glynn, avocat care practică la Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului pentru Externe și Commonwealth, Londra. Prin hotărârea parțială din 8 octombrie 2002, Curtea a hotărât să suspende plângerea reclamantului în legătură cu cererile sale de beneficii de văduvă, privind discriminarea suferită de el în cursul perioadei de după data la care a depus cererea de „a doua” de beneficii de văduvă, să suspende plângerea reclamantului cu privire la alocarea de lipsa de lipsa de vău și să declare restul cererii inadmisibilă. Ulterior, în conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, camera la care a fost alocat cazul, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Bridgend. Soția sa a murit la 29 aprilie 1999 lăsând doi copii, născuți în 1989 și 1991. În 1999 reclamantul a întrebat despre beneficiile văduvelor și a fost informat că nu are dreptul la astfel de beneficii. La începutul anului 2000, reclamantul a cerut din nou beneficiile văduvelor și la 13 martie 2000, Agenția Beneficiilor și-a respins cererea. El a depus un recurs împotriva acestei decizii la 16 martie 2000, iar acest recurs a fost anulat la 23 mai 2000, pe baza faptului că aceaceasta a fost abuzată. 10. La 16 mai 2000, reclamantul a formulat o cerere orală pentru acordarea de lichidare a Viduvii la veniturile interne. La 23 mai 2000, el a fost informat că reclamația sa nu poate fi acceptată deoarece nu există nicio bază în legislația internă care să permită văduvilor să solicite acest beneficiu. Reclamantul a fost recomandat că un recurs împotriva acestei decizii ar fi obligat să eșueze. 11. Reclamantul a primit beneficiul pentru copii în suma de 100 GBP pe lună. II. DREPTUL DIN DIRECȚIE ȘI PRACTICĂ DOMESTIC RELEVANTĂ 12. Legea și practicile interne relevante sunt descrise în hotărârile Curții în cazurile Willis v. Regatul Unit , nr. 36042/97 , §§ 26, ECHR 2002-IV; Hobbs, Richard, Walsh și Geen v. Regatul Unit , nr. 63684/00, 63475/00, 63484/00 și 63468/00, 26 martie 2007; și Runkee și Alb c. Regatul Unit nr. 42949/98 și 53134/99, 25 iulie 2007. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 14 AL CONVENȚIEIUATĂ ÎN CONJUNCȚIA CU ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 ȘI/SAU ARTICOLUL 8 AL CONVENȚIEII. 13. Reclamantul s-a plâns că autoritățile din Regatul Unit refuză să-i plătească beneficiile sociale și fiscale la care ar fi avut dreptul dacă ar fi fost o femeie într-o poziție similară, și anume Plata Veduvei („Wpt”), Alocarea mamei văduvete („WMA”), Alocarea de livrare a vieții („WBA”) și Pensiunea Veduvei („WP”) constituie o discriminare împotriva lui din motive de sex contrar articolului 14 din Convenția luată în conjuncție cu art. 1 din Protocolul nr. art. 14 din Convenție prevede: „Ducrarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta Convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau o altă parte, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut”. art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” art. 8 din Convenție prevede ca relevanță „1. Oricine are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul ... de bunăstarea economică a țării ...” Plata Veduvei și/sau alocarea mamei văduvă 14. Prin scrisoarea din 12 mai 2006, reprezentanții reclamantului au notificat Curtea că dl O’Brien a fost oferit 12.393.23 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru Wpt și/sau WMA, inclusiv costurile și că a acceptat oferta. Prin scrisoarea din 16 mai 2007, reprezentanții reclamantului au notificat Curții că dl O’Brien a primit această plată. 15. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți în ceea ce privește Wpt și/sau WMA. Se constată că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 16. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din lista. Guvernul a contestat admisibilitatea cererii reclamantului pentru anul fiscal 1999/2000, pe baza faptului că a formulat doar o cerere orală, neîndeplinind astfel o cerință internă. Potrivit dispozițiilor juridice interne, cererile telefonice ar putea fi acceptate începând cu 1998, dar numai dacă acestea se referă la anul actual de evaluare, și anul de evaluare în care s-a efectuat reclamația sau anul următor. În acest caz, cererea dlui O’Brien pentru exercițiul fiscal 1999/2000 s-a referit la un an precedent de evaluare. În consecință, reclamantul nu poate pretinde că este o victimă a presupusei încălcări. 18. Reclamantul a susținut că Curtea nu ar trebui să difere de deținerea sa în Alb v. Regatul Unit (dec.), nr.53134/99), în care a respins argumentul guvernului privind cererile de beneficii care nu au fost formulate în format corespunzător. Într-adevăr, nu există motive pentru care cererile pentru WBA nu au putut fi tratate în comparație cu cererile pentru alte prestații de pierdere. 19. Curtea reamintește că forma exactă în care un reclamant indică intenția sa de a solicita prestații nu este de importanță, întrebarea centrală fiind dacă reclamantul și-a arătat în mod clar dorința de a solicita prestații (a se vedea White, Curtea constată că, în acest caz, reclamantul a exprimat o astfel de intenție clară pentru ambii ani de evaluare, fie în scris, fie oral, și, în consecință, poate pretinde că este victimă de o încălcare a Convenției în sensul articolului 34. 20. Curtea constată că plângerea nu este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea a examinat anterior cazurile care au susținut probleme similare cu cele din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (Hobbs, Richard, Walsh și Geen, citat mai sus, §§ 53-54). 22. Curtea a examinat cazul în cauză și constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că diferența de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește dreptul la WBA, din care reclamantul a fost o victimă, nu s-a bazat pe nici o „justificație obiectivă și rezonabilă” (a se vedea Hobbs) În consecință, s-a constatat o încălcare a art. 14 din Convenția luată în asociere cu art. 1 din Protocolul nr. 1 C. Pensiunea de văduvă 24. Curtea a stat în hotărârea sa principală cu privire la WP care, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 ani. Aprilie 2001, WP a fost menită să corecteze „inegalități reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență în tratament este justificată în mod rezonabil și obiectiv. În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White , citat mai sus §§§ ) 40-41). Prin urmare, Curtea nu a fost necesară examinarea separată a plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în conjuncție cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește neplata reclamanților WP sau echivalent (ibid 42). 25. În consecință, această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul nu a formulat nicio observație cu privire la acest punct. 29. În hotărârea sa principală privind WBA, Curtea nu a găsit niciun motiv pentru remedierea inegalității de tratament prin „nivelarea” și acordarea valorii prestațiilor fiscale care s-au dovedit nejustificate. În consecință, nu a pronunțat nicio atribuire în ceea ce privește pierderea pecuniară presupusă a fost suferită (a se vedea Hobbs) În plus, Curtea nu acceptă faptul că reclamantul a fost cauzat daune emoționale reale și grave ca urmare a refuzării unei alocații fiscale ale valorii relativ scăzute a WBA (ibid. § 72). 30. Curtea nu constată niciun motiv să se îndepărteze de aceste constatări și, prin urmare, nu poate fi acordată nicio atribuire sub acest cap. Costuri și cheltuieli 31. De asemenea, reclamantul a solicitat 1.007,80 GBP în ceea ce privește costurile și cheltuielile, inclusiv impozitul pe valoarea adăugată („IVA”). 32. Guvernul nu a formulat nicio observație cu privire la acest punct. 33. Curtea reiterează că numai costurile și cheltuielile care au fost suportate de fapt și neapărat în legătură cu încălcarea sau încălcările constatate și care sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea sunt recuperabile în temeiul articolului 41 (a se vedea, de exemplu, Șahin v. Germania [GC], nr. 30943/96, § 105, CEDO 2003-VIII). Pe baza informațiilor în posesia sa și ținând cont de faptul că problemele referitoare la WBA au fost stabilite în Hobbs (citată mai sus), Curtea atribuie reclamantului 600 EUR pentru costuri și cheltuieli juridice, în plus față de orice TVA care poate fi plătită. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să elimine plângerile reclamantului cu privire la neautorizarea plății unei văduve și/sau alocarea unei mame văduve; Declarații admisibilă plângerea reclamantului în temeiul articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neprotejarea obligației de lichidare a unei văduve și restul cererii inadmisibil; că a existat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în legătură cu plângerea reclamantului cu privire la nedreptatea unei obligații de lichidare a unei văduve; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarea sumă care urmează să fie convertită în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data de decontare: (i) 600 EUR (sex sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (ii) orice impozit care poate fi taxabil pe suma de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 17 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki