CASE OF WELLS v. THE UNITED KINGDOM

CAUZA DE CAUZĂ A CĂTREI SECȚIUNI DE BELLE v. REGATUL UNIT (Declarația nr. 63477/00) HOTĂRÂREA Strasburg 8 iulie 2008 FINAL 08/10/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Wells v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Camera compusă din: Lech Garlicki, președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 17 iunie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 63477/00) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național britanic, dl Nicholas Wells („reclamantul”), la 26 septembrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dna P. Glynn, avocat care practică la Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului pentru Externe și Commonwealth, Londra. Prin o hotărâre parțială din 10 septembrie 2002, Curtea a hotărât să suspende plângerea reclamantului în legătură cu cererile sale de beneficii a văduvelor, privind discriminarea suferită de el în cursul perioadei de după data la care a depus cererea de beneficii a văduvelor, să suspende plângerea reclamantului cu privire la acordarea de lichiditate a văduvei și să declare restul cererii inadmisibil. De asemenea, s-a decis să se alăture cererii la alte cereri (nus. 58372/00, 61878/00, 63480/00, 63647/00, 63961/00, 64986/01, 64996/01, 65202/01, 65478/01, 65507/01, 65741/01, 65906/01, 66181/01, 67100/01, 677913/01, 68173/01, 68175/01, 68264/01, 6829/01, 6898/01, 688449/01, 6376/01, 6323/01, 63327/01, 6949/01, 709491/01, 705421/01, 70741/01, 711176/01, 71428/01, 71429/01, 71570/01, 71758/01, 72656/01, 733646/01, 733653/01, 73978/01, 7592/01, 75993/01, 75993/01, 77129/01, 77424/01, 736/02, 773/02, 4807/02, 107/02/02 Ulterior, în conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, camera la care a fost alocat cazul, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Cambridgeshire. Soția sa a murit la 6 mai 1997 lăsând patru copii, ultima născută în 1987. La 25 iunie 2000, reclamantul a solicitat beneficii echivalente cu cele la care o văduvă, al căror soț a murit în condiții similare cu cele ale soției sale, ar fi avut dreptul, și anume plata unei văduve și a unei mame văduve, plătite în temeiul Legii privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”). El a fost informat la 29 iunie 2000 că Agenția de Beneficii nu a putut accepta cererea sa ca fiind o cerere valabilă, deoarece în acel moment nu exista nici o legislație care să ofere un echivalent al beneficiilor văduvelor viovenilor în cauză. El a fost informat că nu are niciun drept de recurs, deoarece afirmația sa nu a fost luată în considerare de către un factor de decizie. La 1 octombrie 2000, reclamantul a formulat o cerere de acordare de impozitare a lichidării de datorie a văduvei la veniturile interne pentru anii 1997 1999. La 20 octombrie 2000, el a fost informat că reclamația sa nu a putut fi acceptată deoarece în dreptul intern nu exista nicio bază care să permită văduvilor să solicite acest beneficiu. Reclamantul a primit beneficii pentru copii în valoare de 150,20 GBP pe lună. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICĂ 10. La Hotărârile Curții se descriu în jurisprudența și practicile interne relevante în cazul lui Willis v. Regatul Unit , nr. 36042/97 , §§ 26, CEDO 2002-IV; Hobbs, Richard, Walsh și Geen v. Regatul Unit , nr. 63684/00, 63475/00, 63484/00 și 63468/00, 26 martie 2007; și Runkee și White v. Regatul Unit nr. 42949/98 și 53134/99, 25 iulie 2007. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 14 AL CONVENȚIEIUATE ÎN CONJUNCȚIE CU ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI Nr. 1 ȘI/SAU ARTICOLUL 8 AL CONVENȚIEII. 11. Reclamantul s-a plâns că autoritățile din Regatul Unit refuză să-i plătească beneficiile sociale și fiscale la care ar fi avut dreptul dacă ar fi fost o femeie într-o poziție similară, și anume Plata Veduvei („Wpt”), Alocarea mamei văduvete („WMA”), Alocarea de livrare a vieții („WBA”) și Pensiunea Veduvei („WP”) constituie o discriminare împotriva lui din motive de sex contrar articolului 14 din Convenția luată în conjuncție cu art. 1 din Protocolul nr. art. 14 din Convenție prevede în mod corespunzător: „Ducrarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alte opinii, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu va fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” art. 8 din Convenție prevede ca relevanță „1. Oricine are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul ... de bunăstarea economică a țării ...” Plata Veduvei și/sau alocarea mamei văduvă 12. Prin scrisoarea din 12 mai 2006, reprezentanții reclamantului au notificat Curtea că dl Wells a fost oferit 9,280,34 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru Wpt și/sau WMA, inclusiv costurile și că a acceptat și a primit plata la 30 septembrie 2005. La 20 septembrie 2006, reprezentanții reclamantului au fost trimiși o scrisoare de înregistrare, declarând că Curtea ar lua în considerare eliminarea cazului din lista sa în ceea ce privește afirmațiile care au fost reglementate. 13. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți în ceea ce privește Wpt și/sau WMA. Se constată că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 14. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din lista. În sensul art. 35 § 3 din Convenție, aceasta trebuie, prin urmare, declarată admisibilă. Curtea a examinat anterior cazurile care au susținut probleme similare cu cele din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 ( Hobbs, citat mai sus, §§ 53-54). 17. Curtea a examinat cazul în cauză și constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că diferența de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește dreptul la WBA, din care reclamantul a fost o victimă, nu s-a bazat pe nici o „justificație obiectivă și rezonabilă” (a se vedea Hobbs) , citat mai sus, § 53). 18. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Pensiunea de văduvă 19. Curtea a hotărât în hotărârea sa de conducere cu privire la WP care, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a avut scopul de a corecta „inegalitățile reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență de tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv. În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White În consecință, Curtea, având în vedere că nu a fost necesară examinarea separată a plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește neplata reclamanților WP sau echivalent (ibid 42). 20. În consecință, această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 22. Reclamantul a lăsat Curții să acorde orice compensație financiară considerată echitabilă. 23. Guvernul nu a formulat nicio observație cu privire la acest punct. 24. În hotărârea sa principală privind WBA, Curtea nu a găsit niciun motiv pentru remedierea inegalității de tratament prin „nivelarea” și acordarea valorii prestațiilor fiscale care s-au constatat nejustificate. În plus, Curtea nu acceptă faptul că reclamantul a fost cauzat daune emoționale reale și grave ca urmare a refuzării unei alocații fiscale ale valorii relativ scăzute a WBA (ibid. § 72). 25. Curtea nu constată niciun motiv să se îndepărteze de aceste concluzii și, prin urmare, nici o atribuire nu poate fi făcută sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. De asemenea, reclamantul a solicitat 1,134,70 GBP în ceea ce privește costurile și cheltuielile, inclusiv impozitul pe valoarea adăugată („IVA”). 27. Guvernul a contestat cererea și a susținut că o sumă rezonabilă de plătit în temeiul acestui cap ar fi de 400 EUR plus TVA. 28. Curtea reiterează că numai costurile și cheltuielile care au fost suportate de fapt și neapărat în legătură cu încălcarea sau încălcările constatate și care sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea sunt recuperabile în temeiul articolului 41 (a se vedea, de exemplu, Șahin v. Germania [GC], nr. 30943/96, § 105, ECHR 2003-VIII). Pe baza informațiilor în posesia sa și ținând seama de faptul că problemele referitoare la WBA au fost stabilite în Hobbs (citată mai sus), Curtea atribuie reclamantului 600 EUR pentru costuri și cheltuieli juridice, în plus față de orice TVA care poate fi plătită. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. de a elimina plângerile reclamantului cu privire la neprotejarea plății unei văduve și/sau a concediului pentru o mamă văduvă; declară admisibilă plângerea reclamantului în temeiul articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la neprotejarea lichidării unei văduve și cu restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în legătură cu plângerea reclamantului cu privire la nedreptatea unei obligații de lichidare a unei văduve; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarea sumă care urmează să fie convertită în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 600 EUR (sex sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (ii) orice impozit care poate fi taxat reclamantului pe suma de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

CASE OF

WELLS v. THE UNITED KINGDOM

(Application no. 63477/00)

JUDGMENT

STRASBOURG

8 July 2008

FINAL

08/10/2008

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Wells v. the United Kingdom,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 17 June 2008,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 63477/00) against the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a British national, Mr Nicholas Wells (“the applicant”), on 26 September 2000.

2.

The applicant was represented by Ms P. Glynn, a lawyer practising in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office, London.

3.

By a partial decision of 10 September 2002 the Court decided to adjourn the applicant’s complaint in connection with his claims for widows’ benefits, relating to discrimination suffered by him during the period after the date on which he lodged his claim for widows’ benefits, to adjourn the applicant’s complaint concerning Widow’s Bereavement Allowance and to declare the remainder of the application inadmissible. It also decided to join the application to other applications (nos.

58372/00, 61878/00, 63480/00, 63647/00, 63961/00, 64986/01, 64996/01, 65202/01, 65478/01, 65507/01, 65741/01, 65906/01, 66181/01, 67100/01, 67913/01, 68173/01, 68175/01, 68264/01, 68298/01, 68449/01, 69076/01, 69323/01, 69327/01, 69491/01, 70521/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71429/01, 71570/01, 71758/01, 72656/01, 73646/01, 73653/01, 73978/01, 74961/01, 75092/01, 75126/01, 75993/01, 75995/01, 77129/01, 77424/01, 682/02, 2573/02, 4810/02, 10747/02, 13944/02, 14404/02 and 14537/02).

4.

Subsequently, under the provisions of Article

29 §

3 of the Convention, the Chamber to which the case had been allocated, decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant was born in 1954 and lives in Cambridgeshire.

6.

His wife died on 6 May 1997 leaving four children, the last born in 1987.

7.

On 25 June 2000 the applicant applied for benefits equivalent to those to which a widow, whose husband had died in similar circumstances to those of his wife, would have been entitled, namely a Widow’s Payment and Widowed Mother’s Allowance, payable under the Social Security and Benefits Act 1992 (“the 1992 Act”). He was informed on 29 June 2000 that the Benefits Agency was unable to accept his application as a valid claim because there was at that time no legislation providing an equivalent of the widows’ benefits concerned to widowers. He was told that he had no right of appeal since his claim had not been considered by a decision maker.

8.

On 1 October 2000 the applicant made a claim for Widow’s Bereavement Tax Allowance to the Inland Revenue for the years 1997

‑

9.

The applicant received child benefit in the sum of GBP 150.20 per month.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

10.

The relevant domestic law and practice are described in the Court’s judgments in the cases of

Willis v. the United Kingdom

, no. 36042/97, §§

14

‑

26, ECHR 2002-IV;

Hobbs, Richard, Walsh and Geen v. the United Kingdom

, nos. 63684/00, 63475/00, 63484/00 and 63468/00, 26

March

2007; and

Runkee and White v. the United Kingdom

nos.

42949/98 and 53134/99, 25 July 2007.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 14 OF THE CONVENTION TAKEN IN CONJUNCTION WITH ARTICLE 1 OF PROTOCOL No.

1 AND/OR ARTICLE 8 OF THE CONVENTION.

11.

The applicant complained that the United Kingdom authorities’ refusal to pay him the social security and tax benefits to which he would have been entitled had he been a woman in a similar position, namely Widow’s Payment (“Wpt”), Widowed Mother’s Allowance (“WMA”), Widow’s Bereavement Allowance (“WBA”) and Widow’s Pension (“WP”) constituted discrimination against him on grounds of sex contrary to Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1. and/or Article 8.

Article 14 of the Convention provides as relevant:

“The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.”

Article 1 of Protocol No. 1 provides:

“1.

Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

2.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

Article 8 of the Convention provides as relevant

:

“1.

Everyone has the right to respect for his private and family life...

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of ... the economic well-being of the country...”

A.

Widow’s Payment and/or Widowed Mother’s Allowance

12.

By a letter of 12 May 2006 the applicant’s representatives notified the Court that Mr Wells had been offered GBP 9,280.34 in respect of his claims for Wpt and/or WMA including costs and that he had accepted and received payment on 30 September 2005. On 20 September 2006 the applicant’s representatives were sent a letter by the Registry stating that the Court would consider striking the case out of its list in respect of the claims that had been settled.

13.

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties in respect of Wpt and/or WMA. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

14.

Consequently, this part of the application should be struck out of the list.

B.

Widow’s Bereavement Allowance

1.

Admissibility

15.

The Court finds that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention, or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

2.

Merits

16.

The Court has previously examined cases raising issues similar to those in the present case and found a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 (

Hobbs

, cited above, §§ 53-54).

17.

The Court has examined the present case and finds that the Government have not presented any facts or arguments which would lead to any different conclusion in this instance. Therefore the Court considers that the difference in treatment between men and women as regards entitlement to WBA, of which the applicant was a victim, was not based on any “objective and reasonable justification” (see

Hobbs

, cited above, § 53).

18.

There has accordingly been a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1.

C.

Widow’s Pension

19.

The Court held in its lead judgment regarding WP that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified. Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see

Runkee and White

, cited above, §§ 40-41). The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of WP or equivalent (

ibid

§

42).

20.

Consequently, this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

21.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

22.

The applicant left it to the Court to grant any financial compensation considered equitable.

23.

The Government did not make any submissions on that point.

24.

In its lead judgment regarding WBA the Court found no reason to remedy the inequality of treatment by “levelling up” and awarding the value of tax benefits which had been found to be unjustified. It accordingly made no award in respect of the pecuniary loss alleged to have been suffered (see

Hobbs

, cited above, § 69). Moreover, the Court does not accept that the applicant was

caused

real and serious emotional damage as a result of being denied a tax allowance of the relatively low value of the WBA (

ibid

25.

The Court finds no reason to depart from these findings and consequently no award can be made under this head.

B.

Costs and expenses

26.

The applicant also claimed GBP 1,134.70 in respect of costs and expenses, inclusive of value added tax (“VAT”).

27.

The Government contested the claim and submitted that a reasonable sum to pay under this head would be EUR 400 plus VAT.

28.

The Court reiterates that only such costs and expenses as were actually and necessarily incurred in connection with the violation or violations found, and are reasonable as to quantum, are recoverable under Article 41 (see, for example,

Șahin v. Germany

[GC],

no. 30943/96, § 105, ECHR 2003-VIII).

On the basis of the information in its possession and taking into account that the issues concerning WBA were established in

Hobbs

(cited above) the Court awards the applicant EUR 600 for legal costs and expenses, in addition to any VAT that may be payable.

C.

Default interest

29.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Disjoins

the application from the others to which it was joined;

2.

Decides

to strike out the applicant’s complaints concerning non-entitlement to a Widow’s Payment and/or Widowed Mother’s Allowance;

3.

Declares

admissible the applicant’s complaint under Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 concerning non-entitlement to a Widow’s Bereavement Allowance and the remainder of the application inadmissible;

4.

Holds

that there has been a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in connection with the applicant’s complaint concerning non-entitlement to a Widow’s Bereavement Allowance;

5.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, the following amount to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 600 (six hundred euros) in respect of costs and expenses;

(ii)

any tax that may be chargeable to the applicant on the above amount;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

6.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 8 July 2008, pursuant to Rule

77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President