Wakeling împotriva Regatului Unit

CAUZA DE CAUZĂ DE CAUZĂ DE CAUZĂ CU REGATUL UNIT (Depunerea nr. 61395/00) HOTĂRÂREA STASBOURG 8 iulie 2008 FINAL 08/10/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale.

În cazul Wakeling v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președintele Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii care a deliberat în particular la 17 iunie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 61395/00) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național britanic, dl Anthony Wakeling („reclamantul”), la 15 septembrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dna P. Glynn, avocat care practică la Londra.

Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului pentru Externe și Commonwealth, Londra. Prin hotărârea parțială din 15 octombrie 2002, Curtea a hotărât să suspende plângerea reclamantului în ceea ce privește cererile sale de beneficii de văduvă și de lichidare a vieții și să declare restul cererii inadmisibilă. 3 din Convenție, camera la care a fost alocat cazul, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. FACTE CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1946 și trăiește în Essex. Soția sa a murit la 27 februarie 2000 fără copii. În jurul valorii de 4 aprilie 2000, reclamantul a solicitat beneficii echivalente cu cele la care o văduvă, al căror soț a murit în condiții similare cu cele ale soției sale, ar fi avut dreptul, și anume plata unei văduve și pensia unei văduve, plătite în temeiul Legii de securitate socială și beneficii din 1992 („Legea din 1992”).

El a fost informat la 25 de ani. Aprilie 2000 că Agenția de Beneficii nu a putut accepta cererea sa ca fiind o cerere valabilă, deoarece în acel moment nu exista nici o legislație care să ofere un echivalent al beneficiilor văduvelor viovenilor în cauză. Se afirmă că nu are niciun drept de recurs, deoarece afirmația sa nu a fost luată în considerare de către un hotărâtor de decizie. În sau în jurul lunii septembrie 2000, reclamantul a formulat o cerere de acordare de impozitare a lichidei de datorie a văduvei („WBA”) la Revenuul Intern pentru anii 2000-2001. La 5 octombrie 2000, el a fost informat că reclamația sa nu a putut fi acceptată deoarece în dreptul intern nu exista nicio bază care să permită văduvilor să solicite acest beneficiu.

La 24 noiembrie 2000, reclamantul a reaplicat pentru WBA și la 28 La 30 noiembrie 2000, Reclamantul a formulat o nouă cerere pentru WBA care a fost respinsă la 25 decembrie 2000. 10. La 3 ianuarie 2001, Reclamantul a scris Reclamantului la Regatul Intern cere ca reclamația de recurs să fie lăsată deschisă în așteptarea unei decizii interne cu privire la această chestiune. 11. Reclamantul a primit beneficii de incapacitate în suma de 240.80 GBP pe lună. II.

DREPTUL DIN DIRECȚIE ȘI PRACTICĂ DOMESTIC . La Hobbs, Richard, Walsh și Geen v. Regatul Unit sunt descrise în hotărârile Curții în cazul Willis v. Regatul Unit , nr. 36042/97 , §§§ 26, ECHR 2002-IV , Hobbs , Richard, Walsh și Geen v. Regatul Unit , nr. 63684/00 , 63475/00, 63484/00 și 63468/00 , 26 martie 2007 și Runkee și Alb c. Regatul Unit nr. 42949/98 și 53134/99, 25 iulie 2007. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 14 AL CONVENȚIEIUATE ÎN CONJUNCȚIE CU ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI 1 ȘI/ SAU ARTICOLUL 8 AL CONVENȚIEII 13. Reclamantul s-a plâns că autoritățile din Regatul Unit refuză să-i plătească beneficiile de securitate socială și de impozitare la care ar fi avut dreptul dacă ar fi fost o femeie într-o poziție similară, și anume Plata Veduvei („Wpt”), Concesiunea de lichidare a Veduvei („WBA”) și Pensiunea Veduvei („WP”) constituie o discriminare împotriva lui din motive de sex contrar articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. art. 14 din Convenție prevede: „Ducrarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta Convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau o altă parte, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut”.

art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” art. 8 din Convenție prevede ca relevanță „1. Oricine are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie...

Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul ... de bunăstarea economică a țării ...” Plata văduvei 14. Prin scrisoarea din 12 mai 2006, reprezentanții reclamantului au notificat Curtea că dl Wakeling a fost oferit 3.736.31 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru Wpt, inclusiv costurile și că a acceptat și a primit plata la 26 septembrie 2005. La 20 septembrie 2006, reprezentanții reclamantului au fost trimiși o scrisoare de către Registru în care a declarat că Curtea ar lua în considerare eliminarea cazului din lista sa în ceea ce privește afirmațiile care au fost reglementate.

15. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți în ceea ce privește Wpt. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 16. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. 17. Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea a examinat anterior cazurile care au susținut probleme similare cu cele din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 ( Hobbs , citat mai sus, §§ 53-54).

19. Curtea a examinat cazul în cauză și constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că diferența de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește dreptul la WBA, din care reclamantul a fost o victimă, nu s-a bazat pe nici o „justificație obiectivă și rezonabilă” (a se vedea Hobbs) , citat mai sus, § 53. 20. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Pensiunea de văduvă 21. Curtea a hotărât în hotărârea sa de conducere cu privire la WP care, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a avut scopul de a corecta „inegalitățile reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență de tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv.

În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White În consecință, Tribunalul, având în vedere că nu a fost necesar să examineze separarea plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea reclamanților WP sau echivalentul (ibid 42). 22. În consecință, această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 24. Reclamantul a lăsat Curții să acorde orice compensație financiară considerată echitabilă. 25. Guvernul nu a formulat niciun argument cu privire la acest punct. 26. În hotărârea sa principală privind WBA, Curtea nu a găsit niciun motiv pentru remedierea inegalității de tratament prin „nivelarea” și acordarea valorii prestațiilor fiscale care s-au dovedit nejustificate.

În consecință, nu a pronunțat nicio atribuire în ceea ce privește pierderea pecuniară presupusă a fost suferită (a se vedea Hobbs) În plus, Curtea nu acceptă faptul că reclamantul a fost cauzat daune emoționale reale și grave ca urmare a refuzului unei alocații fiscale ale valorii relativ scăzute a WBA (ibid § 72). 27. Curtea nu constată niciun motiv să se îndepărteze de aceste constatări și, prin urmare, nu poate fi acordată nicio atribuire sub acest cap. Costuri și cheltuieli 28. De asemenea, reclamantul a solicitat 852,70 GBP în ceea ce privește costurile și cheltuielile, inclusiv impozitul pe valoarea adăugată („IVA”). 29. Guvernul a contestat reclamația și a susținut că o sumă rezonabilă de plătit în temeiul acestui cap ar fi de 400 EUR plus TVA.

30. Curtea reiterează că numai costurile și cheltuielile care au fost suportate de fapt și neapărat în legătură cu încălcarea sau încălcările constatate și care sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea sunt recuperabile în temeiul articolului 41 (a se vedea, de exemplu, Șahin v. Germania [GC], nr. 30943/96, § 105, ECHR 2003-VIII). Pe baza informațiilor în posesia sa și ținând seama de faptul că problemele referitoare la WBA au fost stabilite în Hobbs (citată mai sus), Curtea atribuie reclamantului 600 EUR pentru costuri și cheltuieli juridice, în plus față de orice TVA care poate fi plătită. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene la care ar trebui să fie adăugate trei puncte procentuale.

admisibilă plângerea reclamantului în temeiul articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neprotejarea obligației de lichidare a unei văduve și restul cererii inadmisibil; că a existat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în legătură cu plângerea reclamantului cu privire la nedreptatea unei obligații de lichidare a unei văduve; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarea sumă care urmează să fie convertită în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 600 EUR (sex sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (ii) orice impozit care poate fi taxat reclamantului pe suma de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de nerambursare plus trei puncte procentuale; respinge în unanimitate restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

CASE OF WAKELING v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 61395/00) JUDGMENT STRASBOURG 8 July 2008 FINAL 08/10/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Wakeling v. the United Kingdom, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Lech Garlicki, President , Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judges , and Lawrence Early, Section Registrar , Having deliberated in private on 17 June 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant was born in 1946 and lives in Essex.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

12. The relevant domestic law and practice are described in the Court’s judgments in the cases of Willis v. the United Kingdom , no. 36042/97, §§ 14 ‑ 26, ECHR 2002-IV; Hobbs, Richard, Walsh and Geen v. the United Kingdom , nos. 63684/00, 63475/00, 63484/00 and 63468/00, 26 March 2007, and Runkee and White v. the United Kingdom nos. 42949/98 and 53134/99, 25 July 2007. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 14 OF THE CONVENTION TAKEN IN CONJUNCTION WITH ARTICLE 1 OF PROTOCOL No.

1 AND/ OR ARTICLE 8 OF THE CONVENTION

13. The applicant complained that the United Kingdom authorities’ refusal to pay him the social security and tax benefits to which he would have been entitled had he been a woman in a similar position, namely Widow’s Payment (“Wpt”), Widow’s Bereavement Allowance (“WBA”) and Widow’s Pension (“WP”) constituted discrimination against him on grounds of sex contrary to Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 and/or Article 8. Article 14 of the Convention provides: “The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.” Article 1 of Protocol No. 1 provides: “1.

Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. 2. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” Article 8 of the Convention provides as relevant : “1. Everyone has the right to respect for his private and family life... 2. There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of ... the economic well-being of the country...” A. Widow’s Payment

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

23. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Decides to strike out the applicant’s complaint concerning non-entitlement to a Widow’s Payment; 2. Declares admissible the applicant’s complaint under Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 concerning non-entitlement to a Widow’s Bereavement Allowance and the remainder of the application inadmissible; 3. Holds that there has been a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in connection with the applicant’s complaint concerning non-entitlement to a Widow’s Bereavement Allowance; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amount to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 600 (six hundred euros) in respect of costs and expenses; (ii) any tax that may be chargeable to the applicant on the above amount; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses unanimously the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 8 July 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Lawrence Early Lech Garlicki Registrar President