ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1520/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comerciala de contencios administrativ si fiscal, la data de 28 aprilie 2010, reclamantul P.Șt. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.J.P. SĂLAJ, anularea Hotărârii nr. 6021/2010 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice cu acordarea drepturilor aferente conform legii. C.J.P. Sălaj, prin întâmpinarea formulata a solicitat respingerea cererii, deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamantul nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând contradicții în relatările acestora, ceea ce face ca aceste dovezi contradictorii să se excludă reciproc.

Prin sentința civila nr. 268 din 24 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comerciala de contencios administrativ si fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.Șt. împotriva pârâtei C.J.P. SĂLAJ si în consecință a dispus anularea hotărârii nr. 6021 din 08 februarie 2010 emisă de pârâtă si obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945, cu acordarea drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 28 aprilie 2010. Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut ca dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ. Ca atare, având in vedere că, declarațiile autentificate ale martorilor P.C. și G.I. nu au fost suficient de convingătoare prin conținutul lor, Curtea, în temeiul art. 129 alin. (4) – (6) C. proc. civ., coroborat cu art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, a dispus audierea acestor martorii, sub prestare de jurământ, pentru a se lămurii chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu. În temeiul prevăzut art. 193 alin. (1) și (6) C. proc. civ., sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorului P.C., care prin declarația dată în fața instanței, a confirmat calitatea de refugiat a reclamantului, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.

Prima instanța a reținut ca în urma analizei probei testimoniale administrată, s-a constatat că declarațiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei, motiv pentru care a statuat ca reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile reglementate de O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J. P. Sălaj criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și de art. 20 alin. (l) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii” iar conform art. 20 alin. (l) din Legea 554/2004 „hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că sentința atacată a fost comunicată la data de 2 iulie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 28 iulie 2010, prin poștă, potrivit plicului aflat la fila nr. x a dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textele legale sus citate. Conform dispozițiilor art. 103 alin. (l) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei”.

Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mei presus de voința lui, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 268 din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzil5 martie 2011.