ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1520/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, secția comerciala de contencios administrativ si fiscal,

la data de 28 aprilie 2010, reclamantul P.Șt. a solicitat, în contradictoriu cu

intimata C.J.P. SĂLAJ, anularea Hotărârii nr. 6021/2010 emisă de Comisia pentru

aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de

refugiat din motive etnice cu acordarea drepturilor aferente conform legii.

C.J.P. Sălaj, prin întâmpinarea

formulata a solicitat respingerea cererii, deoarece, în dovedirea susținerilor

sale, reclamantul nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult,

declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând contradicții în relatările

acestora, ceea ce face ca aceste dovezi contradictorii să se excludă reciproc.

Prin sentința civila nr. 268 din 24

iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comerciala de contencios administrativ

si fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul P.Șt. împotriva pârâtei C.J.P. SĂLAJ si în consecință a dispus

anularea hotărârii nr. 6021 din 08 februarie 2010 emisă de pârâtă si obligarea

acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada

septembrie 1940 - martie 1945, cu acordarea drepturile bănești prevăzute de

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare,

începând cu data de 28 aprilie 2010.

Pentru a hotărî astfel, prima instanța

a reținut ca dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr.

105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act

normativ.

Ca atare, având in vedere că,

declarațiile autentificate ale martorilor P.C. și G.I. nu au fost suficient de

convingătoare prin conținutul lor, Curtea, în temeiul art. 129 alin. (4) – (6)

C. proc. civ., coroborat cu art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, a dispus

audierea acestor martorii, sub prestare de jurământ, pentru a se lămurii chestiuni

legate de starea de fapt cu privire la refugiu.

În temeiul prevăzut art. 193 alin. (1)

și (6) C. proc. civ., sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea

martorului P.C., care prin declarația dată în fața instanței, a confirmat

calitatea de refugiat a reclamantului, refugiul fiind determinat de

persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.

Prima instanța a reținut ca în urma

analizei probei testimoniale administrată, s-a constatat că declarațiile

martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei, motiv pentru

care a statuat ca reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile

reglementate de O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

C.J.

P. Sălaj criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de

recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat

recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art.

301 C. proc. civ. și de art. 20 alin. (l) din Legea 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

Potrivit art. 301 C. proc. civ.,

„termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii” iar conform

art. 20 alin. (l) din Legea 554/2004 „hotărârea prin care s-a soluționat

acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la

comunicare”.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că sentința atacată a fost

comunicată la data de 2 iulie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de

28 iulie 2010, prin poștă, potrivit plicului aflat la fila nr. x a dosarului,

depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textele legale sus

citate.

Conform dispozițiilor art. 103 alin.

(l) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea

oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul

când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai sus de voința ei”.

Cum în cauză, recurentul nu a pretins

și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac

printr-o împrejurare mei presus de voința lui, se va constata că recursul este

tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., se va respinge

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.

Sălaj împotriva sentinței civile nr. 268 din 24 iunie 2010 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzil5 martie 2011.