ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4774/2011

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii din 30 iunie 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940-6 martie 1947, începând cu data de 1 iulie 2009. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu familia din localitatea de domiciliu și că a depus, în acest sens, acte doveditoare, însă pârâta i-a respins solicitarea de acordare a drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Hotărârea Curții de Apel în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 470 din 14 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea reclamantei M.A. și, în consecință, a anulat hotărârea din 30 iunie 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, în perioada 15 septembrie 1940-6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iulie 2009. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Hotărârea instanței de control judiciar Recursul formulat de către pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj a fost admis prin decizia nr. 2104 din 23 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea acestei soluții, Înalta Curte a apreciat că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, iar, cu ocazia rejudecării, aceasta urmează să valorifice toate apărările și susținerile părților, și, totodată, să audieze nemijlocit martorii.

Hotărârea Curții de Apel în al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 34 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei M.A. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a arătat că probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamanta, deși cetățean român, ar fi fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta M.A., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale. Recurenta a susținut că cererea sa a fost susținută și dovedită prin declarații autentice ale martorilor oculari, persoane ce au calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000. A mai arătat că deși unul dintre martori nu a putut fi audiat nemijlocit, din motive obiective, acesta a învederat, în scris, că își însușește conținutul declarației date în fața notarului public, și că instanța de fond ar fi trebuit să ia măsuri suplimentare pentru a permite audierea acestuia, în condițiile în care o considera necesară. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile recurentei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens, orice mijloc de probă fiind permis. Art. 129 alin. (5) C. proc. civ. arată că, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. Aplicarea efectivă a principiului nemijlocirii constă în obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care servesc la dezlegarea pricinii, inclusiv audiind martori care au perceput personal faptele pe care le relatează (deci fără a se baza pe depoziții extrajudiciare, ori pe depozițiile unor martori care au auzit faptele de la alte persoane). Rejudecând cauza, instanța de fond a acționat în concordanță cu principiul sus-menționat, potrivit indicațiilor instanței de control judiciar. În urma examinării declarațiilor notariale administrate în probatoriu de către reclamanta-recurentă, conținutul acestora, identic și omisiv al detaliilor ce ar permite formarea convingerii instanței referitor la realitatea și motivele refugiului recurentei, apare ca neconcludent. În aceste condiții, se impunea administrarea probei testimoniale, tocmai pentru clarificarea aspectelor considerate ca insuficient conturate. Or, dacă martorul P.T. a fost audiat de către instanța de fond la termenul din 29 noiembrie 2010, față de susținerile reclamantei privind imposibilitatea de prezentare a martorului C.G., cauza a fost amânată pentru data de 24 ianuarie 2011, tocmai în vederea audierii acestuia. Întrucât nici la termenul astfel fixat martorul sus-numit nu s-a prezentat, nefiind depuse nici acte doveditoare ale afecțiunilor de care suferă sau a imposibilității de deplasare, în afara unei declarații olografe, instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei, pronunțând hotărârea ce face obeictul prezentului recurs. Înalta Curte apreciază că, procedând astfel, prima instanță a realizat un just echilibru între principiul asigurării legalității și temeiniciei deciziei adoptate și cel a soluționării cauzei într-un termen rezonabil, față de obiectul și complexitatea cauzei, în contextul înscrisurilor depuse și al susținerilor recurentei, criticile acesteia nefiind fondate, sub acest aspect. De altfel, recurenta-reclamantă însăși avea obligația de a-și proba pretențiile, luând toate măsurile necesare și dând dovadă de diligență, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, în mod just a reținut instanța de fond că probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea, către recurenta-reclamantă, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, atât declarațiile notariale cât și cea testimonială fiind neconcludente în acest sens. 2. Soluția instanței de recurs Pentru aceste motive, neexistând motive de reformare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.