ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4774/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4774/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
de chemare în judecată
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj reclamanta M.A. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii din
30 iunie 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană
refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,
pentru perioada 15 septembrie 1940-6 martie 1947, începând cu data de 1 iulie
2009.
În motivarea acțiunii
reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu familia din localitatea de domiciliu
și că a depus, în acest sens, acte doveditoare, însă pârâta i-a respins solicitarea
de acordare a drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea
nr. 189/2000.
Hotărârea Curții de
Apel în primul ciclu procesual
Prin sentința civilă
nr. 470 din 14 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea reclamantei M.A.
și, în consecință, a anulat hotărârea din 30 iunie 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o
să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, în perioada 15 septembrie
1940-6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea
nr. 189/2000, începând cu data de 1 iulie 2009.
Pentru a adopta această
soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin
probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit.
c) din Legea nr. 189/2000.
Hotărârea instanței
de control judiciar
Recursul formulat de către
pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj a fost admis prin decizia nr. 2104 din 23
aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a casat sentința atacată
și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea acestei soluții,
Înalta Curte a apreciat că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată în baza
unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, iar, cu
ocazia rejudecării, aceasta urmează să valorifice toate apărările și susținerile
părților, și, totodată, să audieze nemijlocit martorii.
Hotărârea Curții de
Apel în al doilea ciclu procesual
Prin sentința civilă
nr. 34 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei M.A.
În motivarea acestei soluții,
instanța de fond a arătat că probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea
condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea
nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamanta, deși cetățean român, ar fi fost nevoită
să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost
supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie
1945.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe
a formulat recurs reclamanta M.A., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii
cererii sale.
Recurenta a susținut că
cererea sa a fost susținută și dovedită prin declarații autentice ale martorilor
oculari, persoane ce au calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
A mai arătat că deși unul
dintre martori nu a putut fi audiat nemijlocit, din motive obiective, acesta a învederat,
în scris, că își însușește conținutul declarației date în fața notarului public,
și că instanța de fond ar fi trebuit să ia măsuri suplimentare pentru a permite
audierea acestuia, în condițiile în care o considera necesară.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările
dosarului, în raport de criticile recurentei, Înalta Curte constată că recursul
este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Potrivit art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui
act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu
începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice,
aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost
strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care
a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate
din motive etnice.
Solicitantul acordării
drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să facă dovada
îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens, orice mijloc de probă
fiind permis.
Art. 129 alin. (5) C.
proc. civ. arată că, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii
trebuie să aibă rol activ, fiind datori să stăruie, prin toate mijloacele legale,
pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor,
dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.
Aplicarea efectivă a principiului
nemijlocirii constă în obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate
elementele care servesc la dezlegarea pricinii, inclusiv audiind martori care au
perceput personal faptele pe care le relatează (deci fără a se baza pe depoziții
extrajudiciare, ori pe depozițiile unor martori care au auzit faptele de la alte
persoane).
Rejudecând cauza, instanța
de fond a acționat în concordanță cu principiul sus-menționat, potrivit indicațiilor
instanței de control judiciar.
În urma examinării declarațiilor
notariale administrate în probatoriu de către reclamanta-recurentă, conținutul acestora,
identic și omisiv al detaliilor ce ar permite formarea convingerii instanței referitor
la realitatea și motivele refugiului recurentei, apare ca neconcludent.
În aceste condiții, se
impunea administrarea probei testimoniale, tocmai pentru clarificarea aspectelor
considerate ca insuficient conturate.
Or, dacă martorul P.T.
a fost audiat de către instanța de fond la termenul din 29 noiembrie 2010, față
de susținerile reclamantei privind imposibilitatea de prezentare a martorului C.G.,
cauza a fost amânată pentru data de 24 ianuarie 2011, tocmai în vederea audierii
acestuia.
Întrucât nici la termenul
astfel fixat martorul sus-numit nu s-a prezentat, nefiind depuse nici acte doveditoare
ale afecțiunilor de care suferă sau a imposibilității de deplasare, în afara unei
declarații olografe, instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei, pronunțând
hotărârea ce face obeictul prezentului recurs.
Înalta Curte apreciază
că, procedând astfel, prima instanță a realizat un just echilibru între principiul
asigurării legalității și temeiniciei deciziei adoptate și cel a soluționării cauzei
într-un termen rezonabil, față de obiectul și complexitatea cauzei, în contextul
înscrisurilor depuse și al susținerilor recurentei, criticile acesteia nefiind fondate,
sub acest aspect.
De altfel, recurenta-reclamantă
însăși avea obligația de a-și proba pretențiile, luând toate măsurile necesare și
dând dovadă de diligență, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, în mod just
a reținut instanța de fond că probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea
condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea, către recurenta-reclamantă,
a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, atât declarațiile notariale cât și
cea testimonială fiind neconcludente în acest sens.
Soluția instanței de
recurs
Pentru aceste motive,
neexistând motive de reformare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat
de către M.A. împotriva sentinței civile nr. 34 din 24 ianuarie 2011 a Curții de
Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 octombrie 2011.